De ce e nervos Robert Turcescu

Atât timp cât nu și-a pierdut mințile și nici nu e dispus să piardă la nesfârșit timpul, publicul așteaptă de la mass-media să afle, să se lămurească, să rămână cu ceva, nu doar să se distreze. Și așteaptă ca jurnaliștii să se indigneze atunci când politica o face lată. Și jurnaliștii așteaptă ca publicul să se indigneze și să facă masă critică.

Brindusa Armanca 12.06.2012

De același autor

Atât timp cât nu și-a pierdut mințile și nici nu e dispus să piardă la nesfârșit timpul, publicul așteaptă de la mass-media să afle, să se lămurească, să rămână cu ceva, nu doar să se distreze. Și așteaptă ca jurnaliștii să se indigneze atunci când politica o face lată. Și jurnaliștii așteaptă ca publicul să se indigneze și să facă masă critică.

Într-o ediție recentă a emisiunii Sub semnul întrebării de la B1 TV, Adriana Săftoiu făcea cu voce tare observația că moderatorul și re­alizatorul emisiunii e sub tensiune, e nervos. „Nu sunt nervos, a replicat Ro­bert Turcescu, sunt in­dig­nat.“ Cum și indignarea este o reacție tot mai rară în jurul nostru, încercăm câteva ipo­teze pentru a vedea ce mo­tive de enervare profesională sau de indignare ar putea avea un realizator de emi­si­u­ne politică și, în general, jur­naliștii.

Un SMS nerușinat, ca acela transmis de Radu Ma­zăre (să mă pupe în c...) ca răspuns la ape­lul moderatorului dornic să respecte regula echilibrului, poate fi motiv de indignare. Cum s-a ajuns ca personajele politice să-i calce în picioare pe jurnaliști se poate explica într-o is­torie mai lungă. Pe scurt, controlul economic exercitat de mogulii autohtoni, care a dus la decăderea morală fără termen de comparație a mass-media, subordonarea politică a vieții publice românești, care a dus la arondarea umi­litoare a jurnaliștilor activi, paralizarea or­ganizațiilor media critice, a căror finanțare a devenit tot mai problematică, precum și dis­pariția solidarității în care stă adevărata li­ber­tate a presei, toate au condus la un raport de­zavantajos pentru jurnaliști. Puține tresăriri de solidaritate din partea breslei la SMS-ul unui oficial (EvZ), unele medii au jubilat (Jurnalul Național), cei mai mulți au rămas im­pasibili. Pare o nimica toată pe lângă înjurăturile lui Becali sau Vadim, scuipatul lui Mir­cea Diaconu, agresiunea la adresa reporterului de la Re­a­litatea TV sau amenințările cu exterminarea la adresa jur­naliștilor de la Baia Mare, ca să amintim doar cazuri recente. Resemnarea breslei și a opiniei publice duce la pierderi pen­tru greu câștigata libertate de exprimare.

Dacă jurnalistul se bucură de notorietate și de o relativă libertate, în sensul că nu i se stri­gă în cască ce să întrebe și cum să reac­țio­neze la o emisiune politică, tot rămân motive de enervare: partidele decid ele pe cine trimit în emisiuni, producătorii au rar posibilitatea de a invita nominal un om politic. Doar dacă nu există înțelegeri secrete de promovare. De­legații obișnuiți ai partidelor nu vin cu in­for­mații valoroase, ci cu indicații de bruiaj al ad­versarului (întrerupe-l, spune că-i hoț, fă-l „bă­sist“ pe jurnalistul invitat, ar zice ma­nu­alul USL). Comentatori de soi sunt puțini pe piață, revenirea comentariului pragmatic, la obiect, odată cu Dorel Șandor, e de salutat, dar e o picătură în marea de povestași, deci mo­deratorul se regăsește fără sprijin într-o vorbărie amețitoare. Așa se explică prezențele penibile și incoerența generală a emisiunilor cu mulți invitați, de unde publicul amator al genului se alege cu o durere de cap.

 

Ar mai fi motive de indignare pentru jurnaliști cinismul răspunsurilor, lipsa de res­ponsa­bili­tate a unor politicieni care nu-și asumă cele spuse/făcute nici puși în fața dovezilor, dar, cel mai cel, lipsa de consecințe a semnalelor presei. Ar fi exemple destule, dar amintim, pen­tru încurajare, o reușită: cazul plagiatorilor Ioan Mang și Corina Dumitrescu, dați jos prin acțiunea societății civile în colaborare cu presa.

Profilul ideal al jurnalistului schițat de ghidul gazetăriei clasice este acela al insului im­per­turbabil, instalat în religia obiectivității, fără tresăriri emoționale. Moderatorul are aceleași coordonate, dacă nu uită că este acolo să ob­țină informație, analiză sau opinie pertinentă de la invitați relevanți. Are voie jurnalistul să exprime indignare sau admirație, nu trădează el principiile jurnalismului de calitate? Are, dar numai în limitele rolului său de formator de opinie, de vector moral, cu decență și ar­gumentat. Schimbarea paradigmei jur­na­lis­mului, pierderea de teren a informației în fața spectacolului, transformarea moderatorului, ca și a reporterului de teren în actori care dramatizează nu scuză transformarea „show-ului“ în circ manipulator. Exemplele elocvente de circ angajat continuă să fie cele oferite de Antena 3, linia Gâdea-Badea-Ciutacu-Grecu-Stanciu etc., premiați de un APTR confiscat politic și expirat profesional, pus pe con­sa­crarea nonvalorilor, într-un amestec indigest cu oameni de televiziune respectabili (ar fi păcat să nu amintim o premiantă aparținând Realității TV, pe Andreea Crețulescu, cu me­rite în extinderea stilului impertinent și a to­nului pe do de sus în talk-show). Și totuși, atât timp cât nu și-a pierdut mințile și nici nu e dispus să piardă la nesfârșit timpul, publicul așteaptă de la mass-media să afle, să se lă­murească, să rămână cu ceva, nu doar să se distreze. Și așteaptă ca jurnaliștii să se in­digneze atunci când politica o face lată. Și jurnaliștii așteaptă ca publicul să se indigneze și să facă masă critică. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22