De același autor
Continui să cred că planul de bază al PSD-ALDE era și rămâne suspendarea președintelui Iohannis, dacă acesta refuză să o revoce pe șefa DNA. Obiectivul ar fi ca în timpul interimatului de o lună asigurat de C. Popescu-Tăriceanu să fie schimbați procurorii șefi și să fie promulgate acele modificări ale legilor justiției care să-i salveze de închisoare pe „penali“. Este adevărat că în ultimele zile unii lideri ai PSD au declarat că n-au de gând să încerce o suspendare, chiar în condițiile unui refuz, dar ar fi o naivitate să-i credem.
Unii însă s-ar putea să-i creadă și aceștia sunt liderii europeni (mai ales cei din GRECO și din conducerea Uniunii Europene). Aici e problema. Puterea de la București se teme (și experiența dureroasă a anului 2012 n-a fost uitată) că o suspendare a președintelui Iohannis ar putea fi tratată foarte sever de la Bruxelles și din celelalte capitale europene importante și, bineînțeles, și de la Washington. Deoarece România este „sub MCV“ și MCV-ul e parte a tratatului de aderare la UE, România e într-o situație mult mai fragilă decât Ungaria și Polonia. Ea ar putea fi acuzată de încălcare flagrantă a tratatului și pusă repede în carantină prin represalii diplomatice, politice și economice. E ceea ce puterea de la București vrea să evite, nu în ultimul rând și deoarece mai ales în anul Centenarului și al pregătirii preluării președinției UE represaliile (cu consecințe economice și politice serioase) ar cădea foarte greu. Guvernarea de la București are nevoie, de aceea, de o atmosferă, dacă nu favorabilă, măcar nu prea ostilă în străinătate. Nu întâmplător premierul Dăncilă a cerut conducerii UE să se informeze „direct“ de la guvern, sub pretextul că informațiile alternative sunt tendențioase și neadevărate. Numai că această cerere nu face decât să accentueze suspiciunea că guvernul român are ceva de ascuns și că, mai ales, urmărește în chip deliberat să-și înșele partenerii europeni.
Planul ar fi, cred, să se susțină că raportul ministrului Justiției, demonstrând fără echivoc abuzuri grave din partea DNA la adresa drepturilor și libertăților omului, ar trebui acceptat de președinte, care să o revoce pe șefa DNA. Iar dacă acesta totuși n-o face, el devine complice la respectivele abuzuri. Cum ar putea atunci liderii europeni să susțină un astfel de președinte? Iar dacă măcar ar fi neutri sau numai vag critici, tot ar fi o realizare. Liderii PSD-ALDE mizează, desigur, și pe problemele complicate ale Europei din acest moment: imigranții, sentimentele naționaliste în creștere, populismul, revizionismul Rusiei, consecințele Brexit-ului. Europa, în ansamblu, nu-i în cea mai bună formă a sa: de ce și-ar mai complica ea viața cu DNA-ul din România?
După părerea mea, planul a suferit două lovituri majore. Prima – anul trecut – când toată lumea a putut vedea că DNA și acțiunile sale sunt susținute de o parte importantă a populației, care se poate mobiliza în stradă, cu sutele de mii, în toate orașele mari ale țării, dar și în multe orașe medii și mici. Strada nu poate schimba singură lucrurile, dar a câștigat războiul mediatic în opinia publică europeană, iar credibilitatea guvernării de la București (cu cei trei prim-miniștri schimbați într-un an) a căzut la cote extrem de joase.
A doua lovitură a primit-o planul coaliției chiar prin raportul ministrului Justiției de săptămâna trecută. Este clar în acest moment că președintele Iohannis are motive temeinice să nu accepte propunerea d-lui Tudorel Toader de revocare a d-nei Kövesi. Și, dincolo de orice considerente politice, e sigur deja că raportul d-lui Toader nu-i va convinge decât fie pe cei deja convinși (din PSD-ALDE și susținătorii lor), fie pe cei care s-au apucat să le cânte în strună, precum Alina Mungiu-Pippidi, cu al său catastrofal „e un raport bun“. Sub raport mediatic mai întâi, prestația lui Tudorel Toader (sosită la o săptămână de la prestația admirabilă a d-nei Kövesi) a fost un dezastru: aroganță, infatuare, refuzul dialogului cu presa, ridicol chiar. Sub raportul conținutului, raportul este un amestec de acuzații nedovedite, de decontextualizări, de suprainterpretări, de utilizare tendențioasă a unor materiale confidențiale, la care s-a mai adăugat și acuzația de tip național-comunist, de „afectare iremediabilă a imaginii“ țării prin interviuri în presa internațională. Chiar și acolo unde se pot reține anumite acuzații obiective – încălcarea unor decizii ale CCR (de exemplu, anchetarea OUG 13), contextul politic e de așa natură, încât a o demite pe d-na Kövesi din aceste motive ar însemna să te opui sutelor de mii de oameni care au demonstrat zi de zi împotriva OUG 13 (și a milioanelor care i-au susținut). Ce vreau să spun este că e foarte greu de folosit raportul lui Tudorel Toader pentru a-l presa pe președinte și pentru a convinge UE că liderii PSD-ALDE sunt luptători pentru drepturile omului și pentru democrație.
Opinia mea este că liderii PSD-ALDE s-au autoiluzionat, crezând ei înșiși în propaganda Antenei 3 și a RTV. S-au lăsat orbiți de frica și de ura față de d-na Kövesi și, de la un punct, s-au încrezut fără limite în prestigiul academic și profesional al lui Tudorel Toader. Acest prestigiu s-a destrămat brusc săptămâna trecută. Omul s-a dovedit nu numai narcisist (și-a început lungul discurs prin a-și rezuma cariera profesională), arogant (refuzând dialogul), ci și un mizerabil comunicator și un profesionist cel puțin de rea-credință. Criticile aspre ale unor juriști, ale unor magistrați, ale unor colegi ai d-lui Toader, scrisoarea de susținere a șefei lor din partea majorității procurorilor DNA indică acest fapt. Dar proporția dezastrului e indicată cel mai bine de tăcerea (neobișnuită pentru ei) a lui Dragnea și Tăriceanu de la sfârșitul săptămânii trecute. Și-au dat seama, pesemne, că au pierdut.
Și atunci ce vor face? Vor abandona, pur și simplu, planul, așteptând până la anul, când d-na Kövesi își încheie al doilea și ultimul mandat? Până atunci însă, probabil că unii dintre ei vor merge la închisoare. Sau vor continua să spere că practica dublului discurs și câteva articole plătite în publicații din străinătate vor determina o reorientare a guvernelor occidentale și a Comisiei UE în favoarea lor? Slabă speranță, dar noi trebuie să fim vigilenți și să-i avertizăm în continuare pe toți cei care țin cu România, și nu cu vremelnica și trista ei guvernare că planul n-a fost abandonat. Iar asta o vom face chiar dacă nu vor lipsi nici în cazul nostru și al multor altora acuzațiile de „afectare iremediabilă a imaginii României“.