Mircea Dumitru, noul ministru al Educatiei: Este o responsabilitate enorma

Dora Vulcan | 06.07.2016

Numirea profesorului Mircea Dumitru în funcția de ministru al Educației a stârnit un val de reacții pozitive, unele chiar entuziaste, pe rețelele de socializare. Rectorul Universității București, Mircea Dumitru, se afla, miercuri dimineața, într-o ședință cu o parte dintre colegii săi, titreaza Romania libera.

Pe aceeași temă

 

 

 

Profesorul Dumitru a vorbit pentru Romania libera despre reacțiile pe care numirea sa le-a stârnit în mediul virtual, aspect pe care îl cunoștea.

 

 

Am văzut câteva reacții. E o așteptare foarte înaltă. Mi-a fost confirmat faptul că sunt foarte mulți oameni care doresc să se producpă o schimbare majoră în Eduucație. În același timp îmi dau seama că este o răspundere uriașă și că îmi va fi foarte greu ca, într-o perioadă scurtă, să răspund tuturor acestor dorințe și așteptări”, ne-a declarat noul ministru al Educației, Mircea Dumitru. Profesorul a precizat că, cel mai probabil, va depune jurământul în cursul zilei de joi.

 

 

Reactii entuziaste in mediul virtual dupa nominalizarea sa la portofoliul Educatiei

 

 “Îl știu pe dl. prof. univ. Mircea Dumitru, propunerea este excelentă. Succes!” ,

 

“Sub rectoratul lui Mircea Dumitru am văzut că Universitatea din București a avut o traiectorie occidentală și au fost o serie de inițiative care au propulsat și încurajat un mediu academic înfloritor. In primul rând e de menționat institutul de cercetări fondat in universitate, apoi pozițiile din cadrul consorțiului Universitaria. Acestea îmi dau increderea ca Mircea Dumitru va acționa în direcția pe care a imprimat-o deja Universității din București”.

 

“Acum există o șansă să se înceapă curățenia!”

 

Alocarea de minim 6% pentru Educație

 

 

Profesorul Mircea Dumitru a declarat că proiectele și obiectivele sale ca ministru al Educației urmează să le prezinte într-o conferință de presă care va avea loc, cel mai probabil, vineri.

 

Universitatea din București condusă de către Mircea Dumitru face parte dintr-un consorțiu de cinci universități de top ale României care au cerut – în iunie 2015 -  introducerea unor criterii clare de evaluare a instituțiilor de învățământ superior pe baza cărora să se facă și finanțarea de la bugetul de stat.

 

Consorțiul Universitaria format din Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, ASE și Universitatea de Vest din Timișoara au semnat un protocol cerând revenirea la o clasificare a universităților făcută de un organism internațional (așa cum s-a întâmplat pe baza Legii Educației din 2011, prevedere eliminată în anul universitar 2012) și la finanțarea universităților pe bază de performanță.

 

 

Consorţiul Universitaria a trasat zece linii directoare. Printre acestea se regasesc: 

 

  • alocarea a minim 6% din PIB pentru educaţie;
  • evaluarea şi clasificarea universităţilor printr-un program internaţional, neutru politic şi nesusceptibil de influenţe;
  • accesul liber şi neîngrădit al celor care îndeplinesc standardele minimale de admitere la posturile universitare;
  • descentralizare administrativă;
  • participarea şi consultarea studenţilor în procesul de luare a deciziilor;
  • adoptarea unui cadru legal privind salarizarea cercetărilor ştiinţifici din universităţi;
  • adoptarea principiului de finanţare publică obligatorie a cercetării ştiinţifice cu minim 1% din PIB.
  • Probabil că, cel puțin unele dintre aceste măsuri, vor fi susținute de Mircea Dumitru şi din poziția de ministru al Educației.

 

Reacție rapidă în cazul Ponta

 

Numele lui Mircea Dumitru a fost mediatizat după ce revista Nature l-a acuzat pe fostul premier, Victor Ponta, că a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Ponta și-a obținut titlul de doctor la Facultatea de Drept din cadrul Universității București. Universitatea, al cărui rector este profesorul Mircea Dumitru, a avut o reacție rapidă și fără echivoc anunțând că, în urma analizei pe care a făcut-o, Ponta a plagiat o treime din lucrarea de doctorat.

 

Pe 20 iulie 2012, la numai o lună de la acuzațiile apărute în revista științifică Nature, Comisia de Etica a Universității din București a hotărat că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat. O treime din lucrare este copiată "prin preluarea integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor blocuri de text în raport cu sursele".

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22