Corina Șuteu

Cred că Ana Rubeli ne amintește că, trăind în agitația atât de eclectică și tot mai neîmblânzită a Bucureștiului de azi, ar fi bine să nu uităm că, undeva, ar putea exista acel oraș perfect.

Nu știe nimeni dacă, adus în prima linie, Michel Barnier va reuși să găsească firul Ariadnei în labirintul amenințător în care ne aflăm, dar această alegere îmi dă încredere și o oarecare speranță.

Dacă viața nu e povestită narcisist, ca reality-show sau ca telenovelă, ea nu există. Aici s-a ajuns. Iar mass-media s-a adaptat. Fiindcă altfel își pierde urmăritorii.

Cătălina Buzoianu ne-a pregătit, fără declarativă ostentație, doar prin grația imensă a talentului său vizionar, pentru libertate.

  Când am primit de la Dia Radu cartea sa de interviuri Călătorie într-o fotografie, nu am bănuit intensitatea experienței pe care o voi avea, citind-o. 

Doar dacă asumăm în ce măsură Șoșoacă ne reprezintă, mai putem echilibra tipul de efect toxic de seducție pe care această aleasă în Parlamentul European o are asupra unei părți din societatea noastră.

Oglinda socială și politică a lumii de azi e teribil de vălurită. Ea reflectă, de fapt, reacții, nu alegeri.

Nu cumva a construi un „safe space” în absolut înseamnă să elimini diferențele și realitatea - poate inconfortabilă pentru tine, dar cu drept de existență a celuilalt ?

Ne fascinează ceea ce e legitimat în afară, dar nu adâncim informația despre ceea ce depășește cercul nostru de referință. E păcat. Aș spune chiar că este fatal.

Aviz celor de azi. Controlul și luptele de putere vor trece. Arta rezistă.

Teatrul Masca e singurul care îndeplinește o amplă și complexă funcție comunitară și constituie excepția de la regula instituției teatrale, cea aflată mereu doar în centrul Capitalei.

Dacă primele filme ale lui Radu Jude deschideau o poartă către lumea emoțională a spectatorului, ce a urmat de la un moment dat încolo a fost mult mai mult o vitrină de studiu.

Gianina Cărbunariu face parte din acea categorie de oameni și de artiști care – ca să mă inspir din titlul unei piese a colegei sale de generație, Andreea Vălean – dacă vrea să fluiere, fluieră. 

Festivalul Making Waves îndeplinește, în realitate, și o funcție de menținere a prezenței artelor din România și de reprezentare a acestora vizibil și constant în sistemul cultural newyorkez.

Suntem, uneori, aduși în fața unor esențiale răscruci, iar alegerea pe care o facem, atunci când avem puterea deciziei, e cu atât mai dificilă, cu cât ea are efecte asupra multor altora.

Suntem, uneori, aduși în fața unor esențiale răscruci, iar alegerea pe care o facem, atunci când avem puterea deciziei, e cu atât mai dificilă, cu cât ea are efecte asupra multor altora.

Actorilor de la Teatrul de Stat din Constanța, cu inima mai flămândă decât e marea, le dedic rândurile de mai jos.

Felul în care se organizează prioritățile vieții pe internet împiedică o ierarhizare cu discernământ și atenție a ceea ce e primordial și esențial.

Reprezentația năvălește pur și simplu peste tine, ca un val uriaș de energie. Timpul nu mai este personajul principal. Refuzul de a vedea adevărul e cheia.

Funcționarii publici privesc artiștii și intelectualii „de sus” și de cele mai multe ori au ajuns să își confunde rolul de exponenți ai serviciului public cu acela de proprietari și patroni ai acestuia.

Mircea Mihăieș nu abandonează idealurile din anii de început, nici nu îi uită pe cei alături de care a construit și încă mai construiește o insulă de rezistență și de responsabilitate intelectuală.