Corina Șuteu

Se scrie foarte rar despre cei care, de fapt, stau în culisele facerii lucrurilor, dar sunt, în realitate, sisifii lor. Acest articol este și o dedicație indirectă pentru aceștia, toți.

Încep să mă întreb dacă nu cumva, în România, nevindecarea de duplicitate a generațiilor mai vechi a produs noi generații, care nu știu cum a fost, de fapt, trecutul.

Citind cronicile, am avut impresia în repetate rânduri că revin la un timp demult apus, din păcate, în care criticul își lua timp să privească și să înțeleagă ceea ce vede înlăuntrul său.

Arta rămâne în lumea de azi singurul nostru declanșator major de privire lucidă a realității, de antrenament al gândirii critice, de generator de întrebări esențiale.

Marii actori sunt călăuze, pentru fiecare dintre noi. Ei ne învață să înțelegem mai bine care sunt, de fapt, trăirile noastre, aspirațiile noastre, insuficiențele și traumele noastre.

O mare parte dintre artiștii expuși sunt încă în viață, dar amprenta lor creatoare se plasează într-o demonstrație articulată despre valoare și legitimitate.

  Măsurile acestei ordonanțe sunt, așadar, instrumente de cârpeală, sunt asa-zise soluții care vor crea alte majore probleme, prin natura lor improvizată și bazată pe neant analitic.

Trăim, în acest moment, mai mult ca oricând, din „pâine și circ” , pe care politicienii și mass‑media ni le servesc mai generos decât oricând. Iar circul ne costă moral foarte scump.

Dezvoltarea economică, bunăstarea și abundența materială sau progresul tehnologic nu au sens într-o lume în care ne abandonăm semenii cu atâta ușurință.

Determinarea de a refuza să fii un idiot util pentru interese pe care nu le cunoști și nu le înțelegi duce la oboseală instituțională.

Scriu despre aceste două filme fiindcă ambele pun în discuție ideea de libertate. Libertatea ca aspirație și libertatea ca acțiune individuală, responsabilă și intențională în favoarea societății.

La Gioia - așa se intitulează extraordinarul spectacol al lui Pippo Delbono, prezentat de Teatrul Național din Timișoara în FEST-FDR.

Nimic din deschiderea Bienalei AE nu s-a construit de azi pe mâine, a fost rezultatul energiei, aspirațiilor, pasiunilor și profesionalismului durabil și vizionar al unor oameni ai Timișoarei.

Așa cum se întâmplă câteodată, ciocniri fertile de lecturi s-au sincronizat pentru mine săptămânile trecute.

Furtuna imediată a dezbaterilor despre nominalizările UNITER a trecut, cel puțin aparent. Ce a rămas în urmă?

Mihai Pop nu este un galerist ca oricare altul, termenul însuși nu i se potrivește, de fapt, aproape deloc. Interesul său principal este talentul, să vadă talentul și să îl facă vizibil și altora.

În august, scriam articolul de mai jos fără să îmi imaginez că, între timp, poneiul roz va fi luat de cineva în timpul lansării celui mai recent număr al Revistei Arta, de la „Insula 42”.

„Lucruri mărunte, lucruri prețioase” e titlul expoziției lui Mircea Nicolae/ Ionuț Cioană, curatoriată de Salonul de Proiecte (Magda Radu, Alexandra Croitoru, Ștefan Sava) pentru deschiderea TM 2023.

Am următoarea dilemă: oare o lege executată la comandă, ca să nu pierdem banii din PNRR, nu este mai dăunătoare decât absența reglementării?!

Indiferent cât de ineficient pe alocuri sau de asimetric poate fi un teritoriu al proiectelor culturale concrete, spațiul durabil și indestructibil care unește oamenii e cel al ideilor.

Dacă am vrea să construim portretul ideal pentru un strălucitor diplomat al artelor și culturii, George Banu ar fi acela.