Marile averi penale

Narcisa Iorga, Lidia Moise | 14.04.2015

Pe aceeași temă

În doar 20 de ani de capitalism postrevoluționar, bogații de astăzi ai României au acumulat averi surprinzătoare pentru orice businessman occidental, care moștenește o afacere din generație în generație. Modul în care unii dintre ei și-au strâns averile este scos la lumină de anchetele DNA. Investițiile în politică par a fi cele mai profitabile, căci decizia politică se dovedește a fi sursa reală a contractelor preferențiale.

 

Dan Voiculescu, de la comunistul Crescent la capitalistul Grivco

 

Dan Voiculescu a ajuns să conducă in­direct România, folosind un trust de presă, așa cum declara angajaților săi încă de la deschiderea primei struc­turi media. Prin media se influențează opinia publică, se modelează com­por­tamente electorale și astfel se creează dependența politicienilor de pa­tro­na­tul media. În momente-cheie, pre­cum lovitura dată statului de drept din 2012 sau, în general, în anii elec­torali, trustul de presă al lui Dan Voi­culescu s-a transformt în măciucă îm­potriva adversarilor săi politici. Nu a fost singurul care a gândit astfel, un alt „mogul“ de presă fiind Sorin Ovi­diu Vântu. Îmbinând puterea finan­cia­ră cu cea politică și mediatică, ei au devenit oligarhii României. Cel mai puternic s-a dovedit a fi Dan Voi­culescu.

 

Deși în fața instanței, care avea să-l con­damne, în august 2014, la 10 ani de închisoare pentru corupție, de­cla­ra că nu a profitat de relația cu statul și că „a ridicat totul de la zero“, ră­dăcinile afacerilor sale sunt bine prin­se în solul fertil al „comerțului ex­te­rior“ comunist. De fapt, într-un in­ter­viu din Adevărul, publicat în 2008, Dan Voiculescu se autodefinea drept „capitalistul roșu“.

 

În 1982, devine general manager al Bi­roului București și coordonator al pro­iectului Internationale – Crescent Com­mercial & Maritime Ltd. Cyprus, care avea relații privilegiate cu Se­cu­ritatea, prin intermediul În­tre­prin­de­rii de Comerț Exterior „Dunărea“, con­dusă de colonelul Constantin Ga­vril. În 1991, o televiziune canadiană difuza filmul Averea diavolului, în ca­drul căruia Dan Voiculescu vorbea des­pre zecile de milioane de dolari strân­se de el în anii ’80 și care se re­gă­sesc în conturile Crescent din Ci­pru, „niciun bănuț“ nefiind în con­tu­rile lui Ceaușescu. Or, dintr-un do­cu­ment pe care Voiculescu îl publică pe blogul propriu, reiese că Grivco SA este și în prezent acționar al Crescent Commercial & Maritime Ltd. Cy­prus.

 

În 1992 înființează grupul Grivco SA, cu principală activitate comerțul ex­te­rior. Alte două divizii ale holdingului se ocupă de media (cea mai cunoscută și influentă din grup) și de industrie & servicii. Primul milion de dolari l-a atins în doar patru ani, justificat prin 400.000 dividende de la Grivco și 600.000 dividende de la Intact Media Group.

 

Trustul media a fost cedat în 2006 fii­celor sale. Televiziunile nu fac avere, o cheltuiesc, în general. Familia Voi­cu­le­scu susține contrariul, dar de­cla­ra­țiile de avere ale fostului senator Dan Voiculescu relevă zeci de con­trac­te cu statul, printre care achizi­țio­na­rea ener­giei necesare metroului, cons­trui­rea unui parc eolian, furnizarea de ener­gie către Transelectrica. Dan Voi­cu­les­cu a beneficiat și de contracte de aren­dă pe o durată de 20 de ani cu Aca­­demia Română, cu ADS și Con­si­liul Ju­dețean Giurgiu, peste 6.000 de ha intrând în administrarea sa. Pe lân­gă veniturile din banii publici au­toh­toni, familia Voiculescu a beneficiat și de 21 milioane de euro din fonduri eu­ro­pe­ne pentru pâinea din gama Sa­voria.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1308/dosar1.jpg
Dan Voiculescu         (Sus)
George Copos        (Stanga jos)
Sorin Ovidiu Vântu    (Dreapta jos)

 

Sorin Ovidiu Vântu, mogulul din umbră

 

Spre deosebire de Dan Voiculescu, So­rin Ovidiu Vântu a făcut toate afa­ce­rile cu mâna altora, începând cu afa­cerea FNI și culminând cu trustul Re­alitatea Media. Ca și Voiculescu, Vân­tu voia să-și exercite puterea do­mi­nând clasa politică prin mass-media. Spre deosebire de Voiculescu, care a preferat „no-name-uri“ pen­tru a-i pu­tea manevra cu ușurință, Vântu a adus în trustul său nume mari ale pre­sei românești pe bani grei, astfel do­rind să dețină su­pre­mația în (de)­for­marea opiniei pu­blice. Sorin Ovidiu Vântu cumulează acum patru con­dam­nări, din care do­uă executate și do­uă nedefinitive. Prima, pentru favo­rizarea in­frac­torului Nicolae Popa, a doua pentru șantaj la adresa lui Sebastian Ghiță – alt mogul de presă aflat în atenția DNA. Celelalte două con­damnări sunt în primă instanță, în dosarul Pe­tromservice și în do­sa­rul devalizării Fondului Național de In­vestiții (FNI).

 

George Copos, un copil de mingi al lui Dan Voiculescu

 

Imaginea de om de afaceri autohton și finanțator al clubului de fotbal Rapid a lui George Copos a re­pre­zen­tat un magnet pentru omul politic Dan Voiculescu. L-a propulsat vi­ce­premier al României, pentru a profita de popularitatea lui și, implicit, de uși­le pe care le putea deschide in­clu­siv la Palatul Cotroceni.

George Copos a fost condamnat, în mar­tie 2014, la trei ani și opt luni de în­chisoare în dosarul transferurilor din fotbal. Pe 25 august 2014, George Co­pos a fost condamnat la patru ani de în­chisoare în dosarul Loteria I, în care a fost găsit vinovat de evaziune fis­cală în formă continuată. A fost eli­be­rat condiționat cu câteva zile în ur­mă, beneficiind de reducerea pe­dep­sei pentru bună purtare și pentru că a scris cinci cărți. Una dintre ele însă este bănuită a fi un plagiat după lu­crarea unui absolvent de masterat. Pe 29 decembrie 2008, George Copos a fost trimis în judecată în dosarul Lo­teria II, încă nefinalizat, dar a fost con­damnat, fiind învinuit de ma­ni­pu­larea pieței de capital.

 

 

Niculae şi Tender, oligarhi cu buzunare largi

 

Ovidiu Tender e un personaj aproape exo­tic. Face afaceri în Africa, unde caută dia­mante împreună cu naşul său Frank Timiş, stă la pândă în Cuba să obţină apro­bările pentru o fabrică de me­di­ca­mente, şi-a plasat o companie în Hong Kong pentru a participa, tentacular, la nişte licitaţii prin Indonezia, Myanmar ori Cambodgia. Nu, nu este încă miliardar, ca prietenul Timiş, are doar o avere es­ti­mată de evaluatorii de la Forbes la vreo 400 de milioane de euro. Ai zice că mai are timp. Deocamdată, este priponit în puş­cărie pentru vreo 11 ani, ca efect al afa­cerilor încâlcite în jurul companiilor RAFO-Carom. Nu i-a ieşit chiar tot. A în­cercat să preia Petromul, e drept, în tan­dem cu gigantul petrolier american Halli­burton, dar s-a poticnit înainte de luptă. Dacă analizezi atent afacerile lui Tender, observi o constantă: a fost un şacal al privatizărilor companiilor înglodate în da­to­rii, alea pe care AVAS sau AVAB, ori­cum s-o fi numit în timp autoritatea sta­tului pentru privatizare, le vindea contra pro­mi­siuni de redresare. A cumpărat fa­brici în dificultate financiară, cum ar fi Sol­ventul din Timişoara sau Uzinele Vul­can din Bucureşti, à côté chez du Gara de Nord, le-a folosit până la epuizare şi apoi le-a vândut. O tehnică perfectă de şter­ge­­re a urmelor unor industrii, de slei­re a unor afaceri, de epuizare a ener­gii­lor an­ga­jaţilor, care s-au iluzionat, naiv, în­chi­puindu-şi că „patronul“, nu-i aşa, mi­lio­nar, va „salva“ fabrica. N-a salvat-o, de­oarece era mai profitabil s-o vândă. La Ti­mi­şoa­ra, de pildă, din Solventul n-au mai rămas decât ruinele şi ecourile pă­ruielii între un dezvoltator imobiliar şi un ne­gustor de fiare vechi cărora Tender le-a vândut afa­cerea. Maniera în care face afa­ceri este şi ea sălbatică, pe alo­curi, și n-are mare lucru de-a face cu gu­ver­nan­ţa cor­po­ra­ti­vă. Uzinele Vulcan, bunăoară, preluate cu datorii „istorice“, că d-aia au fost cum­părate ieftin, sunt lăsate de iz­belişte, fă­ră o infuzie de ca­pi­tal, deşi au comenzi din­colo de ca­pa­ci­ta­tea de pro­ducţie. Nu li se plătesc nici da­toriile, nici facturile şi, ce in­teresant, in­tră în insolvenţă. Între timp, Tender vin­de 77.000 de metri pătraţi din terenul Uzi­nei Vulcan unei firme Benevo Capital pentru 23 de milioane de euro.

Niculae, 1,1 miliarde
Niculae este cel mai bogat român, cu o avere de 1,1 miliarde de euro. Factura de plată a dosarului „gaze ieftine“ a fost estimată de procurori la 130 de milioane de dolari. O mare parte din averea sa este sub sechestru. Afacerea e anchetată din 2012 de DIICOT într-un dosar de subminare a economiei.

Dar marea lovitură a lui Tender a fost pre­luarea companiei Prospecţiuni, de­po­zi­tara documentaţiilor privind zăcă­min­te­le geologice ale României. În folclorul do­meniului se păstrează povestea că de aici ar fi avut Frank Timiş informaţii des­pre zăcămintele de aur de la Roşia Mon­tană. De altfel, Tender a fost membru în board-ul Gabriel Resources. Dar com­pa­nia Prospecţiuni a fost rampa de lansare a lui Tender în afacerile petroliere. Aces­tea l-au adus însă pe Tender după gratii. S-a încurcat în iţele complicate ale fa­limentării Carom, pe care mai întâi a izo­lat-o, devenind unic distribuitor, apoi a păcălit-o, uitând să-i plătească marfa, du­pă care a cumpărat-o şi a şters cu bu­re­tele urma banilor pierduţi. De­sigur, Ovi­diu Tender poate scrie cărţi de aventuri care să distreze generaţiile furate.

Tender, 550 milioane
Revista Capital estima că Tender are o avere între 520-550 milioane de euro. Ar avea deci bani pentru a plăti prejudiciul de peste 43 de milioane de euro în dosarul pentru care a fost condamnat, RAFO-Carom, care a „dospit“ timp de 9 ani, în căutarea prescripţiei, decizia nefiind definitivă.

Cel mai bogat român, Ioan Niculae, fost ofi­ţer de Securitate, pri­mul care a penetrat „topul“ miliardarilor alcătuit de Forbes, are probleme cu mita dată politicienilor. Personaj mai rigid, comparat cu aven­tu­ro­sul Tender, Ni­culae a fost condamnat de­finitiv la 2 ani și jumătate de în­chi­soa­re în dosarul Mită la PSD pentru fi­nan­ţa­rea ilegală a campaniei electorale din 2009 a lui Mir­cea Geoană. E un fleac, ar spune cei ca­re cunosc stilul de afaceri al pro­prie­ta­ru­lui Interagro. Cum, preluarea Asirom nu este investigată? Dar încâlcita afa­ce­re Tutunul Românesc, în succe­siu­nea ei aiu­ritoare, în care Interagro plă­teş­te o pă­tri­me din preţul de vânzare, ui­tă de da­­torii, o predă statului în urma unei con­testaţii şi îşi cere avansul de 10 mi­li­oa­­ne de do­lari. Cum statul n-are bani (?), In­teragro a căpătat un pachet de 43,6% din ac­ţiunile fostei regii a tu­tu­nului, pe ca­re o preia, lejer, cu o ma­jorare de ca­pi­tal. Ce afacere strălucită! Dar dosarul fier­binte, în aşteptare, este cel al gazului ief­tin cum­părat, cu sprijin politic, de la Rom­­gaz pentru susţinerea activităţii pro­fi­ta­bile a afacerilor sale de petrochimie. Pre­ju­di­ciul a fost evaluat de procurori la 130 de milioane de dolari. În acest dosar de sub­minare a economiei naţionale sunt men­ţionaţi şi foştii miniştrii ai Eco­no­mi­ei, Va­rujan Vosganian şi Adriean Vi­dea­nu. Afa­cerea, investigată de pro­cu­rori de ceva vreme, poate descrie te­ne­broa­sa co­la­bo­rare între politicieni şi afa­cerişti.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1308/dosar_tender.jpg

Ovidiu Tender

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1308/dosar_niculae.jpg

Ioan Niculae

 

Dar poate explica şi eşecul programului de angajare a managementui privat, pro­fe­sionist, la companiile statului. Într-un interviu acordat revistei 22, Videanu, pe atunci ministru al Economiei, susţinea că managerii companiilor statului tre­bu­ie să-i aplice strategiile.

 

Afaceri mai presus de lege, pe banii noştri

 

Patronul Stelei, Gigi Becali, care şi-a re­luat numele de botez, Gheorghe, a fost condamnat definitiv la trei ani şi şase luni de închisoare după contopirea pe­depselor din dosarele „Schimb terenuri cu MApN“, „Valiza“ şi „Sechestrare de persoane“. Bun, întrebarea este de ce nu i-a fost confiscată posesiunea do­bân­dită prin ceea ce s-au dovedit a fi mij­loace ile­gale? Dacă terenurile le-a pro­curat ile­gal, atunci trebuie să le restituie integral, iar unde nu se poate, să dea ba­nii. Adică Gigi vinde masiv terenuri la preţuri imen­se şi rămâne cu o avere do­sită în seifuri. Dimensiunile afacerii cu te­renurile sta­tu­lui este schiţată de scan­da­lul între Gigi şi Casa de Sănătate Ilfov, că­reia îi da­to­rea­ză cotele de CASS în va­loa­re de 320.000 de euro. Suma re­pre­zintă o cotă de 5,5% din venitul încasat prin vânzarea te­re­nu­rilor între 2009 şi 2012. El contestă acum suma. Motivul e vesel: n-a be­ne­fi­ciat de serviciile oferite de sistemul de sănătate când era în puşcărie.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1308/dosar.jpg

Dar Becali s-a plasat întotdeauna dea­su­pra legilor. El nu a înţeles şi nu a simţit că ar avea obligaţia să respecte legi, să plă­tească taxe, aşa, ca un ce­tăţean obiş­nuit al acestei ţări căreia, în urmă cu câţi­va ani, dorea să-i fie pre­şedinte.

 

Dinel Staicu, fostul patron al Universităţii Craiova, şi-a schimbat identitatea, a fu­git din ţară şi a fost căutat prin Interpol. Staicu are o condamnare definitivă la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul mituirii judecătoarei Veronica Cârstoiu. Într-un dosar separat, Staicu a fost condamnat la 11 ani de închisoare pen­tru fraudarea companiei Transgaz, dar sentinţa nu este definitivă. Pre­ju­di­ciul estimat este de aproximativ 11,3 mi­li­oane de euro. Personaj pitoresc, Staicu, par­don, Nuţu, nostalgic al „Epocii de Aur“, a construit un muzeu al comunismului. Probabil o ofrandă adusă relaţiilor şi de­prin­derilor şmechereşti căpătate şi exer­sate atunci. Dinel Staicu a condus com­pania de investiţii financiare SIF Oltenia, deşi nimic din educaţia sau din reputaţia sa nu-l recomanda ca un bun manager. De altfel, el a devenit acţionar al SIF Ol­te­nia printr-o dibace şmecherie cu un cre­dit luat de la Banca Internaţională a Re­ligiilor, la o dobândă de cinci ori mai mi­că decât cea a pieţei bancare, pe care în­să n-a returnat-o. Şi-a stins datoria faţă de bancă atunci când cinci firme ale sale au preluat-o pe sume ridicole. În 2008 a fost pus sub acuzare de DNA de frau­darea Băncii Internaţionale a Religiilor cu suma de 5 milioane de euro.

 

Ilie Carabulea, supranumit „regele au­to­ca­relor“, controlează 41,28% din ca­pi­talul social al Băncii Carpatica, dar este prins în filele unui dosar de corupţie în afa­cerea de asigurări a băncii. Potrivit procurorilor DNA, a reuşit să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor con­troale dispuse de Autoritatea de Su­pra­veghere Financiară la Carpatica Asig. Do­sarul său e simplu: a uneltit pentru a nu respecta reglementările de risc în vi­goa­re, care-i cereau să capitalizeze com­pa­nia sa de asigurări cu 11 milioane de eu­ro. Disperarea de a ascunde sub preş rea­litatea a croit un traseu de „cons­ti­tu­i­re de grup infracţional organizat, cum­pă­rare și trafic de influenţă, dare şi luare de mită, permiterea şi folosirea de in­formații ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obținerii de foloase necuvenite, instigare la fals în înscrisuri sub sem­nă­tură privată şi uz de fals, abuz în ser­vi­ciu contra intereselor publice și com­pli­ci­tate la aceste fapte“. El aşteaptă încă de­cizia definitivă a instanţei, dar i-a tras în capcană pe cei care l-au sprijinit: Ra­du Nustăţea, Daniel Chiţoiu şi Dan Radu Ruşanu. Încercarea de a salva o com­pa­nie poate fi, într-un anume sens, în­ţe­leasă, dar, când gestul are ca efect în­şe­la­rea asiguraţilor, asta scapă înţelegerii.

 

Gruia Stoica, patronul grupului feroviar Grampet, era pe punctul să preia CFR Mar­fă. N-a reuşit, dar a jucat tare. Pu­tem spune că îşi cumpăra victima, de­oarece, în timp, Gruia Stoica a fost un com­petitor feroce al companiei statului. El a fost condamnat la patru ani de în­chi­soare, cu executare, tocmai pentru un exerciţiu de fentare a competitorului său pe care dorea să-l falimenteze, ca să-l digere mai uşor şi, evident, mai ieftin. Stoi­ca l-a târât în aventură pe avocatul Do­ru Boştină, căruia i-a promis 3 mi­lioa­ne euro pentru ca acesta să afle, din in­te­riorul companiei, ce preţ de ofertă dă aceasta într-o licitaţie în care erau com­pe­titori.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22