Pe aceeași temă
Revoluţia iraniană din 1979 are multe similarităţi cu situaţia actuală din Egipt. Şahul Mohamed Reza Pahlavi, un dictator brutal adus la putere prin lovitură de stat cu ajutorul serviciilor secrete anglo-americane, a fost detronat şi alungat de o revoluţie populară la care au participat, în principal, studenţii şi clasa mijlocie „moderată“. În final, revoluţia a fost „confiscată“ de extremişti, care au impus un regim teocratic, condus de ayatollahul Ruhollah Khomeini. După 30 de ani de dictatură, regimul teocrat din Iran, izolat internaţional, a devenit instabil.
În Egipt, nu există un lider carismatic care să preia puterea absolută precum Khomeini. Dar dacă reprezentanţii guvernului şi ai opoziţiei nu ajung la o înţelegere satisfăcătoare într-un timp rezonabil, dacă manifestaţii, frustraţi şi dezamăgiţi, devin radicali, armata va fi obligată să-şi impună autoritatea cu rezultate imprevizibile.
Scenariul ar fi similar cu evenimentele din China, din Piaţa Tiananmen, când tancurile militare au evacuat în forţă studenţii demonstranţi, care solicitau reforme democratizante.
Regimul actual de la Cairo nu are niciun motiv de grabă. Vicepreşedintele Suleiman şi guvernul militar ştiu că protestatarii sunt obosiţi şi frustraţi, că abia aşteaptă să se întoarcă la casele lor şi că, în cele din urmă, vor părăsi Piaţa Tahrir. De asemenea, ei ştiu că demonstranţii, nefiind omogeni, pot fi manipulaţi şi demoralizaţi prin acceptarea formală a anumitor reforme selective, prin declaraţii evazive, prin infiltrare şi prin incitarea la disensiune.
Armata egipteană, care deja controlează situaţia, ar putea dirija societatea spre democraţie, aşa cum s-a întâmplat în 1998 în Indonezia, după înlăturarea de la putere a preşedintelui-tiran Suharto. Deşi tranziţia a fost dificilă şi de lungă durată, armata indoneziană a reuşit să creeze un sistem pluripartinic, a permis alegeri libere şi formarea unui guvern civil, care a rămas în relaţii amicale cu SUA. Acest scenariu este considerat mai probabil decât variantele din Iran sau din China. Egiptul are tradiţii seculare, armata a refuzat până acum să tragă în demonstranţi şi ezită să ia măsuri drastice care i-ar diminua respectul populaţiei.
Scenariul cel mai probabil sugerat de specialişti este că noul regim, oricare ar fi el, va fi controlat tot de elita actuală. Structurile care deţin puterea în Egipt, armata, seviciile de securitate, organizaţiile paramilitare şi Garda Naţională au împreună în jur de un milion de oameni. În viitor, aceştia nu vor fi înlăturaţi. Este probabil că elita conducătoare din Egipt va slăbi opoziţia, va implementa un număr limitat de reforme, care vor da iluzia de „schimbare“ şi îl va menţine pe Mubarak ca manechin, până în septembrie. Statul va continua să menţină monopolul asupra mijloacelor de informaţie, va organiza alegeri „libere“, care vor fi manipulate, ca să asigure venirea la putere a unui preşedinte favorabil structurilor care deţin puterea acum. Paradoxal, referindu-se la revoluţia din 1989, acest mod de rezoluţie este denumit „Modelul României“.
