CALIN ANASTASIU

Daca ar fi sa comparam alegerile parlamentare din 2000 si 2004, ce observatii puteti face?
Primul lucru care cred ca merita discutat este legat de semnificatia rezultatelor acestui scrutin. La Parlament, diferenta intre cele doua mari blocuri politice a fost de circa 5%. Pe aceasta diferenta procentuala se poate sustine ca Uniunea PSD+PUR a castigat alegerile. In termeni relativi, desigur. De altfel, liderii PSD au punctat imediat acest aspect. Ei s-au laudat cu doua lucruri: 1) in primul rand ca au obtinut un sprijin electoral mai mare decat la alegerile anterioare, si 2) ca acest lucru e o performanta notabila in contextul ciclurilor electorale din tarile est-europene, unde in mod constant cei aflati la putere au pierdut alegerile si partidele chemate la guvernare de catre electorat au fost schimbate de la o legislatura la alta. Daca ne uitam exclusiv la procente, constatam ca Uniunea PSD+PUR a obtinut acum 36,6% din sufragii la Camera Deputatilor si 37,1% la Senat. Aceste cifre sunt aproape copiate la indigo cu cele din 2000. Daca ne uitam insa la cifrele absolute, adica la masele electorale care au votat pentru un partid sau altul in anul 2000, comparativ cu 2004 - singurele care exprima adevarul ultim cu privire la aderenta reala a acestor partide in randul populatiei - constatam ca, in 2000, alianta de atunci a PDSR cu PUR a primit 3.968.464 voturi, in timp ce acum aceeasi alianta a totalizat 3.730.352 de voturi, ceea ce inseamna ca in 4 ani a pierdut sprijinul a 238.112 de romani (o scadere de aproximativ 6%). Privind strict aceste cifre, orice analist ar putea spune ca da, in linii mari, guvernantii nu s-au erodat prea mult la guvernare, ceea ce constituie intr-adevar o performanta pentru aceste vremuri. Pe de alta parte, unii analisti sau lideri ai PSD au tinut sa sublinieze faptul ca Alianta nu a realizat mare lucru, daca tinem seama de faptul ca suma procentelor date de sondajele anterioare pentru cele doua formatiuni luate separat era cam tot cat au luat impreuna la alegeri, adica in jur de 31%.
Alin Teodorescu a spus lucrul acesta, in cadrul unei dezbateri televizate.
Posibil. In cifre absolute insa, in anul 2000, 762.365 de persoane au votat pentru PD si 747.263 pentru PNL. Au fost deci 1.509.263 de voturi pentru cele doua formatiuni luate impreuna. In 2004, alianta lor obtine 3.891.000, deci mai mult decat dublu (1.681.918 in plus). Privind aceste cifre, un analist cu greu ar putea sustine ca Alianta a fost facuta degeaba! Un politician ar putea, desigur, dar ar face-o pe riscul lui. Cat despre PRM, acest partid a avut o scadere importanta, de la 2.112.027, in 2000, la 1.316.751 in 2004 (o scadere de 38%). Mi se pare ca orice discutie se inchide aici, pe aceste cifre, dincolo de ceea ce exprima (sau ascund) procentele si dincolo de afimatii cum ca "noi am castigat", ca "ne-am mentinut", ca "voi n-ati obtinut nimic in plus impreuna" etc.

C.V. Tudor este genul de personaj conjunctural

Cum explicati felul in care au involuat Partidul Romania Mare si Vadim Tudor?
PRM a involuat pret de 38%, iar Vadim cu 41% (in termeni de voturi obtinute la primul tur). Eu cred mai degraba ca nu e vorba de o involutie, ceea ce s-a intamplat in 2000 a fost rezultatul unei conjuncturi speciale, care a favorizat "umflarea" artificiala a optiunilor pentru PRM si pentru Corneliu Vadim Tudor, si care poate fi explicata. A fost, fara indoiala, explozia lui Vadim din campanie, dupa ce fusese tinut sub obroc mai mult timp. El este un politician care, in momentul cand devine vizibil, poate fi foarte convingator, si chiar a convins, pe un fond de nemultumire fata de principalele partide politice, fata de esecul si fracturarea CDR, la care s-a adaugat votul teribilist al unor categorii de tineri. Analiza profilului electoratului din 2000 a aratat ca o parte importanta dintre acestia s-a dus spre Vadim, poate ca spre un show in care un fel de "aratare punk" se ia de piept cu toata lumea.
Ar mai exista eventualitatea ca Vadim Tudor sa revina? Am in minte cazul Le Pen, din Franta.
As spune ca genul acesta de personaje politice, Le Pen in Franta si Vadim in Romania, are mai putin o evolutie organica, intrinseca. Ei depind foarte mult de context, sunt mai degraba personaje contextuale. Aceasta specie politica reprezinta un fel de cutie (daca vreti, o pubela) in care se pot revarsa tot felul de reziduuri, nemultumiri, frustrari, in anumite conditii conjuncturale. Acest tip de partid este un fel de fantoma care bantuie societatile democratice.
Cu alte cuvinte, nu putem spune ca s-a rezolvat cu Vadim si PRM. Mai ales daca avem in vedere socul economic pe care il va resimti populatia in 2007.
Nu, evident. Cinic vorbind, nu stiu daca in functionarea unui sistem politic nu este chiar bine sa existe o asemenea supapa, care sa focalizeze o serie de frustrari, resentimente si nemultumiri, si care, altminteri, ar putea sa explodeze in cine stie ce fel, mult mai violent, mult mai destabilizator. Eu sper sa ramanem doar cu fantoma in castel si sa nu sara in aer castelul.

Dificultatile guvernului ce va rezulta din alegeri

Cum priviti sistemul politic cu doua blocuri politice apropiate, rezultat din recentele alegeri?
In viziunea oricarui analist politic este vorba de o situatie ideala. Nu exista riscul monopolizarii puterii, sunt doua forte relativ egale, e o situatie de echilibru politic, citata ca ideala pentru o democratie in orice manual de stiinte politice. Din punct de vedere practic insa, lucrurile se complica, pentru ca formula asta trebuie tradusa intr-o formula de guvernare eficienta, cu atat mai mult cu cat noi mai avem doar doi ani pana la termenul preconizat pentru aderarea la Uniunea Europeana. Iar in acesti doi ani, care nu sunt deloc multi, avem inca multe, poate prea multe de facut. E nevoie de un guvern cu muschii tari, cum se spune, care sa se bucure de legitimitatea unei parti cat mai mari din electorat, care sa se simta incurajat de sprijinul sau electoral pentru masurile si politicile pe care va trebui sa le puna in practica. Or, aceasta situatie de echilibru, altminteri foarte frumoasa si dezirabila, s-ar putea sa incorseteze campul de manevra al viitorilor guvernanti, oricine ar fi acestia. Noroc ca, asa cum spunea cineva, Romania e guvernata mai mult de Uniunea Europeana si de FMI (acesta din urma mai putin prezent in ultima vreme). Vedeti cat de greu se poate construi o majoritate parlamentara pe aritmetica furnizata de alegeri. Apare o situatie cu totul speciala, as spune a unui tertium datur, a partidului mic (UDMR) care este propulsat in postura de a arbitra aceasta situatie intr-un fel care poate fi considerat ilegitim, pentru ca el are o semnificatie electorala destul de redusa. Ce sa spun? N-as vrea sa fiu prim-ministru intr-un astfel de guvern (desi admit ca astfel de formule au functionat si prin alte parti in anumite perioade).
Din punct de vedere sociologic, procentele apropiate ale celor doua blocuri arata ca sunt doua Romanii? Cum ar fi una si cum ar fi alta?
Chestiunea asta cu mai multe Romanii nu e deloc noua, ea a aparut undeva in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cand au inceput procesele de modernizare si o parte din Romania (sau anumite parti) a inceput sa se miste inainte, iar alta (sau altele) a ramas mult in urma. Si, cum noi n-am incheiat inca acest proces, desi au trecut mai bine de 150 de ani de atunci, continuam sa avem mai multe Romanii intre aceleasi granite. Fenomenul acesta va mai dura o buna bucata de vreme. Anumite defazari intre zone geografice, segmente si categorii sociale, valori si mentalitati, adica Romaniile de care vorbeati, se traduc concret in faptul ca avem mari categorii si comunitati de oameni care traiesc in lumi diferite. Viata lor de zi cu zi este total diferita fata de viata unei comunitati aflate la doar o suta de km distanta, sunt oameni care gandesc altfel, au alte nevoi, alte necazuri, alte motive de a se bucura sau revolta s.a.m.d. Din acest punct de vedere, ei pot sa fie mai asemanatori sau mai apropiati cu populatia din Georgia decat cu populatia unuia dintre orasele noastre mari, Timisoara sau Bucuresti, spre exemplu. In realitate, sunt mai mult de doua Romanii, dar, cel putin in structura electoratului, exista intr-adevar doua care se vad foarte clar din '90 incoace. In toti acesti 14 ani, structura de baza a electoratelor nu s-a schimbat aproape deloc. Pe o parte voteaza masiv populatia rurala, varstnica, mai putin educata, din Moldova, Oltenia si Muntenia, iar pe partea cealalta populatia urbana, mai tanara si mai educata, din Transilvania central-nordica, din Banat si Bucuresti. Iata un posibil decupaj pentru doua Romanii, care vietuiesc intre aceleasi granite, dar despre care e mai dificil sa spunem cat de mult convietuiesc.
Cu alte cuvinte, nu conteaza programul, oferta electorala pe care o fac cele doua parti politice, ci ar fi vorba de o inertie?
Sigur ca exista o anumita inertie a maselor de votanti si a felului in care ele isi distribuie voturile.
Programele celor doua formatiuni sunt destul de asemanatoare.
Cred ca programele nu au contat atat de mult, cel putin pana acum. Cred ca seductia electorala pune din ce in ce mai mult la lucru un alt tip de resorturi. De altfel, despre asta discuta tot mai mult psihologii, apropo de ceea ce se intampla la alegeri, si nu numai in Romania, ci si in alte tari (de pilda, recent, in Statele Unite). Voturile maselor mari de electorat sunt mai putin rationale, mai putin fundamentate pe oferte de programe si de politici. Ele tasnesc din zone mai degraba irationale, afective, in care sentimentele, atractia si credinta irepresibila, uneori simpla impresie si spectacolul sunt cele care misca voturile spre urne. Mobilizarile de simpatii electorale se "dospesc" undeva in zona asta. Conteaza foarte mult impresiile, reactiile afective, probabil anumite sentimente induse oamenilor etc., pana la reactia fata de un candidat sau altul ca prezenta fizica.

Cateva caracteristici ale campaniei electorale

Din punctul acesta de vedere, televiziunile, ca loc in care se transmit astfel de mesaje cu grad crescut de afectivitate, cum vi se pare ca si-au facut treaba?
Daca vorbim de televiziune in general, aceasta e un mediu de comunicare care privilegiaza exact acest tip de relationare a electoratului fata de politicieni, relationarea vizuala, impresionista, irationala, afectiva. Televiziunea este un mediu de impact mare si imediat, cu efecte de acest tip.
Omul se uita la spectacol, in fond.
Cu siguranta, dar numai cineva care a stat la televizor legat la ochi ar putea spune ca am avut spectacol in aceasta campanie. Anti-spectacol, da. Senzatia mea este ca formatele oferite telespectatorilor in campania electorala, dezbaterile dintre candidati, partide etc. au fost in mod deliberat concepute pentru a sugruma orice manifestare spectaculara, sa zicem. Mentinerea candidatilor in tarc, intr-un spatiu stramt si previzibil, in care nu si-au putut valorifica ideile si personalitatile - daca nu chiar sterilizarea lor totala -, a fost cu siguranta, daca nu un plan diabolic, cel putin un efect scontat. Cred ca am avut de-a face cu un puseu de suprareglementare din partea tuturor celor implicati (autoritati responsabile, conducerile posturilor). Asa ca, fie te uitai la televizor, fie ascultai radioul era cam acelasi lucru.
PSD a adoptat campania door to door. De ce credeti ca a ales acest tip de campanie?
Pentru ca au consultanti americani, iar aceasta este lectia teoretica si practica de capatai a "campanistilor" de dincolo de ocean. Asa se face campanie acolo.
Dar ce avantaje are ea?
Mai intai e vorba de un efect psihologic. Oamenii se simt bine cand cineva ii baga in seama si vine la usa sa stea de vorba cu ei, sa le explice, indiferent din ce zona politica ar fi. De altfel, acest efect psihologic functioneaza si in viata de zi cu zi, nu numai in campania electorala. In al doilea rand, aceasta tactica de campanie tine de ceva specific vietii politice americane, anume slaba participare la scrutinul electoral. Americanii voteaza mult mai putin, si de mult timp vin la vot in proportie mult mai mica decat se intampla la noi sau in alte tari. Asa ca una din functiile acestui contact personal, din usa in usa, cu armatele de voluntari ale partidelor, este sa aduca la vot propriul electorat. Pentru ca, in conditii de prezenta mica la vot, asa cum se intampla de regula acolo, mobilizarea propriului electorat poate face diferenta.
Asadar, nu este indicat sa-ti arunci ochii spre alt bazin electoral, ci sa-ti mobilizezi propriul electorat.
Depinde, sunt strategii diferite de la campanie la campanie, dar prima lectie este, evident, mobilizarea propriului electorat. In principiu, este mult mai usor sa-ti mobilizezi propriul electorat decat sa atragi altul, ceea ce presupune punerea in functiune a unor strategii de seductie mult mai complicate. In orice caz, in conditiile in care sondajele preelectorale anticipeaza o prezenta redusa la urne, mobilizarea electoratului propriu este cruciala.
Ce parere aveti de campania murdara care a fost acreditata in Romania? S-a spus ca, daca se face si in America, de ce nu si aici?
Ce-i drept, se cam face aproape peste tot.
Sociologul ce poate sa ne spuna? Ce efecte are o astfel de campanie?
Riguros vorbind, sociologul nu poate sa spuna mare lucru, pentru ca sociologii din Romania nu prea au facut studii pe tema asta.
Ce parere aveti de utilizarea temei homosexualitatii in aceasta campanie?
Nu cred ca e o tema ardenta pentru poporul roman, in orice caz nu este in momentul de fata. Ea a fost proiectata in dezbaterea publica in contextul apropierii de UE, in care legislatia trebuie armonizata cu acquis-ul comunitar, cu anumite lucruri care trebuie sa fie "euroconforme". Dar nu cred ca aceasta tema se afla pe agenda publicului, sau a celei mai mari parti a acestuia. In mod sigur, pentru cel putin una dintre Romaniile de care vorbeati e ceva mai degraba exotic. Va veni insa si vremea ei.
PSD a editat fluturasi impotriva lui Basescu, facandu-l pe acesta adeptul homosexualitatii. Vreau sa spun ca mi s-a parut dezgustator sa utilizezi aceasta chestiune, ca staff-urile de campanie sa accepte sa apese pe o asemenea tema.
Sunt de acord. Sigur ca este dezgustator, dar nu e mai putin adevarat ca asa ceva ar fi o mana cereasca pentru orice sef de staff al unui candidat de oriunde, care ar trepida de placere sa gaseasca o poza cu contracandidatul sau intr-o postura compromitatoare. Si ar folosi-o probabil fara prea mari ezitari. De altfel, s-a si folosit. Dar e dezgustator, fara discutie. Prin alte locuri insa, aceasta posibila tema electorala apare intr-un context in care problema minoritatilor sexuale a devenit de mult o tema publica. Nu cred ca noi am ajuns pe deplin in faza asta. America de acum 50 de ani nu fierbea pe acest subiect. De altfel, si Basescu insusi a recunoscut ca, intrand pe acest teren, a comis o eroare strategica in construirea discursului sau electoral, cu atat mai mult cu cat a pus in circulatie si niste evaluari aberante cu privire la raspandirea acestei orientari sexuale in randul populatiei noastre.
Care a fost tema centrala a campaniei, daca putem vorbi de o tema centrala? Ma gandesc la coruptie, de exemplu.
Nu a existat tema centrala. De altfel, pe acest teren se duce un razboi de gherila fara sfarsit. Fiecare staff si fiecare partid incearca sa impuna temele care-i sunt la indemana. PSD a incercat un demers pragmatic: "Noi am facut", "Fapte, nu vorbe", "Noi nu vorbim, noi facem", incercand sa-si puna in valoare realizarile. Si au facut anumite lucruri, nimeni nu le poate nega. A doua tema principala a venit firesc in prelungirea primeia. Au spus: "Nu e momentul pentru alte experimente riscante, sa continuam pe aceasta linie, care s-a dovedit benefica pentru tara si pentru voi, am obtinut vize Schengen pentru voi, am adus Romania in NATO, incheiem negocierile cu Uniunea Europeana, a crescut economia, a crescut consumul, a scazut saracia etc.". Acestea au fost temele lor principale. Pe partea cealalta, opozitia a incercat sa propuna si sa impuna teme din zonele in care guvernantii erau vulnerabili: coruptia, baronetul local, controlul mass-media, cumpararea cu contracte substantiale a bunavointei partenerilor politici din Occident, aroganta si duplicitatea guvernantilor (developata, intre altele, de continutul stenogramelor aparute in presa) - teme care se puteau transforma in tot atatea gloante mortale pentru guvernanti.

Chestiunea mobilizarii/demobilizarii politice a populatiei

Dupa runda aceasta de alegeri, si de fapt la 15 ani de cand exersam democratia, cum arata societatea?
Daca privim numai evolutia cifrelor de participare la vot (87%, 72%, 65%, 58%), cineva ar putea trage concluzia ca lumea nu prea mai crede in acest exercitiu si s-a cam saturat.
De ce?
Scriem o carte daca ne propunem sa raspundem la aceasta intrebare. Adevarul este ca democratiile vechi, asezate, nu se caracterizeaza prin cifre mari de participare la vot. Ceea ce, in anumite limite, nu pune probleme functionale democratiei. Daca insa demobilizarea aceasta trece sub un anumit nivel, pot sa apara anumite probleme. Pe de alta parte, in anumite conjuncturi problematice, in situatii de criza, traversate de acuitatea unor probleme economice, sociale, politice - sau de solutiile oferite acestora -, in conditii in care parti importante de electorat se mobilizeaza pe situatia respectiva si contesta, manifesta, se opun etc., chestiunea participarii la vot si a legitimarii unei guvernari doar pe o felie ingusta de electorat se pune in cu totul alti termeni. In vremuri normale, daca presedintele american este ales cu voturile a numai 26-28% din masa totala a votului popular, asa cum de regula s-a intamplat o lunga perioada de timp, totul este OK, democratia functioneaza si lucrurile merg inainte. Dar daca societatea civila (sau segmente importante ale acesteia) iese din letargie, se mobilizeaza si considera ca are motive sa conteste aceasta alegere, s-ar putea sa apara probleme fara precedent, chiar si pentru o democratie indelung exersata (apropo de "cele doua Americi", aparent ireconciliabile, developate de recentele alegeri prezidentiale). Problema mobilizarii/demobilizarii politice a populatiei este o chestiune cruciala si extrem de sensibila pentru functionarea unui regim politic de tip democratic. Unii politologi occidentali au tot atras atentia ca tendinta spre demobilizare a electoratelor, instalata de mai mult timp, poate conduce spre o fundatura a democratiei. Din fericire, s-ar putea sa asistam in Occident la debutul unui nou ciclu de remobilizare populara, asa cum s-a mai intamplat prin anii '60, '70 ai secolului trecut.

Dar nu cred ca la noi se poate vorbi acum despre asa ceva. Problema noastra este tocmai demobilizarea, care cred ca se explica prin neincrederea in partidele politice.
Toate sondajele din Romania arata un procent de incredere extrem de redus in partide si in anumite institutii politice. Fenomenul este bine si indelung masurat, asa ca exista date certe. Problema e ca societatile occidentale au ajuns la situatii poate vecine cu a noastra, dupa o lunga evolutie democratica. Noi am pornit de la inceput cu aceasta stare de opinie in randul populatiei. Ceea ce nu e deloc in regula. Pentru ca exista o axioma de necontestat in stiinta politica: nici o democratie nu poate functiona fara implicarea populatiei. Acest regim politic presupune un dialog neintrerupt intre politicieni si electorat, o tranzactie permanenta de reactii reciproce, de mesaje, de incredere/neincredere, de aprobare/contestare etc. Daca acest schimb nu functioneaza, se subtiaza sau chiar se obtureaza, sau daca la acest dialog participa din ce in ce mai putina populatie, e ceva in neregula cu democratia.
Cum ati comenta acum, la cald, rezultatele de la turul al doilea al alegerilor prezidentiale (n. red.: luni 13 dec. ora 11:00)?
In acest moment nu avem la dispozitie decat rezultate partiale, comunicate de BEC dupa numararea a aproximativ 92% din voturi. Comunicatul oficial il anunta castigator pe Traian Basescu cu 51,75%. Pe cat se pare retraim, de data asta la scara nationala, scenariul bucurestrean de la alegerile pentru functia de primar general din anul 2000: Basescu intra tarziu in cursa, are de recuperat un handicap important (Sorin Oprescu obtinuse 41% in primul tur, iar el doar 17%) si castiga "la mustata", cu voturile populatiei urbane, care a venit in proportie mai mare la sectiile de vot spre orele tarzii ale serii. In orice caz, judecand pe aceste cifre stranse, e foarte greu de afirmat categoric ca "tara a votat cu Basescu" (la fel cum nu se poate spune categoric ca "tara nu a votat cu Nastase"). E deci foarte greu sa spunem ca "tara" a preferat sa opteze pentru o formula de coabitare, asa cum au facut-o bucurestenii in 2000, pentru a evita un monopol al puterii de catre o singura formatiune politica. Formula care, asa cum stim, s-a dovedit dezastruoasa pentru administratia Bucurestiului. Iar bucurestenii au invatat aceasta lectie si i-au dat primarului general aproape tot ce le-a cerut la alegerile locale: majoritatea in Consiliul General, in consiliile de sector, aproape toti primarii de sectoare. Cred mai degraba ca "tara" nu a mers pe rationamentul de acum 4 ani al bucurestenilor, ea a votat cum a votat, iar victoria lui Basescu este pur si simplu un efect spontan al mobilizarii mai sustinute a electoratului sau potential, in conditiile unei demobilizari mai mari a electoratului din bazinul potential al lui Nastase (in orice caz, ceea ce s-a petrecut cu populatia maghiara, care a preferat sa cam stea acasa la turul al doilea, este un bun exemplu in acest sens).

Interviu realizat de Rodica Palade