De același autor
G.B. Shaw este reprezentantul tipic al călătorului ideologic care pleacă chiar din ţara sa natală convins de superioritatea regimului stalinist, odată ajuns în URSS căutând doar confirmări ale adevărurilor dinainte ştiute.
George Bernard Shaw rămâne unul dintre cei mai prolifici autori ai literaturii anglofone. În cei 96 de ani de viaţă a scris zeci de mii de pagini (63 de piese, nenumărate nuvele, eseuri, reportaje, articole şi peste 250.000 de scrisori!), talentul literar fiindu-i recunoscut prin decernarea Premiului Nobel pentru Literatură în 1925. Iniţial a fost tentat să-l refuze, nedorind o recunoaştere publică, însă, la insistenţele soţie sale, l-a acceptat în numele Irlandei.
Umbra care l-a însoţit în cea de a doua parte a vieţii venea de la Răsărit, din Uniunea Sovietică. Atracţia sa pentru socialism a precedat cu mult Revoluţia bolşevică din 1917. În 1884 îl regăsim pe Shaw membru al Fabian Society, o asociaţie cu o componenţă foarte chic burgheză, care dezvolta idei socialiste. Cum de la socialism la comunism nu este o distanţă atât de mare, şi Bernard Shaw a sărit pârleazul, un fenomen destul de larg răspândit în perioada interbelică. Fiindu-i solicitat, la sfârşitul anilor 1920, să redacteze un articol despre comunismul din Rusia, pentru celebra Encyclopaedia Britannica, Shaw a refuzat, afirmând că experimentul încă nu era terminat. În anul 1928, în Ghidul Femeii Inteligente, a sfârşit prin a lăuda sistemul comunist pentru cel mai bun plan conceput până atunci de distribuire a bunurilor şi serviciilor, spre deosebire de cele ale harababurii capitaliste.
Oportunitatea de a vizita tărâmul promis, raiul sovietic, s-a ivit în anul 1931, când Lordul şi Lady Astor, alţi doi proeminenţi simpatizanţi comunişti, au ales să se îmbarce într-o călătorie ghidată, invitându-l şi pe Shaw, cu care erau prieteni. Acesta nu a ezitat, căci, la cei 75 de ani ai săi, se temea că nu va mai avea mult timp pentru a descoperi Uniunea Sovietică. Grupul astfel format şi-a început aventura călătorind cu trenul către Berlin, iar de acolo la Varşovia. La 20 iulie 1931, se aflau la frontiera polono-sovietică. Intrând în tărâmul promis, grupul, considerat extrem de important de VOKS şi aparatul de propagandă sovietic, a fost întâmpinat după tipicul călătoriilor ghidate gen VIP: baluri, banchete, ceremonii, fanfare triumfătoare, kolhozuri model, fabrici, şcoli speciale etc. Delegaţia britanică a fost cazată de-a lungul şederii în capitala sovietică la luxosul şi înţesatul cu microfoane Hotel Metropol. Shaw, alături de companionii săi, printre care şi cei din lumea nobiliară pur sânge britanică, au luat de bune toate realizările măreţe pe care ghizii speciali ai VOKS se grăbeau să le prezinte. Ulterior, Shaw a mărturisit în cadrul unei şcoli de vară a Partidului Laburist că „mi-am ţinut ochii deschişi pentru lucrurile pe care doream să le văd. Lucruri pe care niciodată nu s-ar fi gândit să mi le arate (pot să adaug că tot ceea ce oamenii de rahat spun, că vei vedea doar ceea ce ei vor să-ţi arate, este rahat)“. La 26 iulie 1931, Shaw a avut deosebita onoare să-şi serbeze aniversarea în Uniunea Sovietică, fiindu-i oferit un banchet strălucitor, la care s-a servit şi mâncare vegetariană, preferata scriitorului britanic. Shaw nu a rămas dator, rostind un discurs în care sublinia speranţa lui că civilizaţia va fi transformată de conducerea sovietică. În seara de 29 iulie, Shaw a mai primit un cadou de răsunet din partea puterii staliniste: o întrevedere cu însuşi zeul stăpânitor, Stalin. Prezenţi au mai fost şi Lady şi Lord Astor, Lord Lothian, un alt fost diplomat englez, dar şi Litvinov, care vorbea fluent limba engleză, şi alţi doi oficiali sovietici, descrişi drept interpreţi. Întrevederea programată să dureze doar 20 de minute s-a întins la 2 ore şi jumătate. „Mă aşteptam să descopăr un muncitor rus şi am găsit un gentleman georgian. Deţinea arta de a ne înlătura temerile. Era într-o dispoziţie fermecătoare. Nu era deloc maliţios, dar nici credul.“ Însă cutremurul s-a produs când Lady Astor l-a întrebat abrupt: „Când aveţi de gând să încetaţi să-i mai împuşcaţi pe oameni, după cum aţi făcut-o cu ţarul?“. Stalin ar fi driblat răspunsul, punând natura represivă a regimului său pe seama ostilităţii internaţionale la adresa comunismului. „Când va fi pace, le vom opri“ şi, mai mult, a contraatacat, întrebând-o pe lady Astor când vor înceta englezii să-şi mai bată copiii în sistemul lor de educaţie. Nu putem rămâne decât melancolici la auzul unei astfel de replici, rostită de cel mai crud dictator al secolului trecut.
Unele dintre declaraţiile şocante pe care le-a făcut Shaw la întoarcerea din turneul sovietic au rămas legate ca o cutie de tinichea de renumele său, devenind uşor o exemplificare a prostiei şi naivităţii multor intelectuali occidentali faţă de totalitarismul comunist: „Marele experiment comunist care se va răspândi în întreaga lume va împiedica prăbuşirea şi falimentul civilizaţiei“, dar şi celebra afirmaţie: „Nu am văzut nicio singură persoană subnutrită, tânără sau bătrână. Erau căptuşiţi? Le erau împinşi obrajii goi cu bucăţi de cauciuc înfipte în gură?“. Obscurul ziar australian Barrier Miner din oraşul Broken Hill din New South Wells titra în ediţia sa din 4 august 1931, pe prima pagină, o informaţie relevantă, cu un titlu incitant: Bernard Shaw s-a întors din Rusia, reproducând o parte din declaraţiile exaltate ale celebrului scriitor britanic: „Rusia va fi un succes de răsunet. Rusia îşi face ordine în casă, în timp ce toate celelalte naţiuni se comportă precum nebunii. I-aş sfătui pe tineri să meargă şi să se stabilească în Rusia“. Corespondentul continuă mai puţin convins: „A adăugat că are multe de spus despre vizita sa, dar că o va face după ce îşi va cântări cu atenţie cuvintele. Stalin, dictatorul sovietic cu care Bernard Shaw a avut o întrevedere de 2 ore şi jumătate săptămâna trecută, este un om de o mare abilitate şi mult mai capabil decât toţi cei care conduc capitalismul“.
Militantismul procomunist al lui Bernard Shaw a continuat şi chiar a luat amploare după vizita ghidată. Ziarul The Manchester Guardian a publicat în ediţia sa din 2 martie 1933 o scrisoare iniţiată şi semnată de către dramaturgul britanic, alături de alţi 20 de filocomunişti, în care se clama, fără rezerve, dragostea şi ataşamentul pentru Uniunea Sovietică. „Creşterea şomajului şi eşecul capitalismului de a rezolva această situaţie în întreaga lume stârneşte interesul unor persoane din toate clasele sociale şi din toate partidele pentru progresul Uniunii Sovietice, către care-şi întorc ochii cu mult interes (…) Deosebit de ridicolă şi jignitoare este renaşterea vechilor încercări de a prezenta condiţiile de viaţă ale muncitorilor ruşi drept unele dominate de sclavie şi foamete, Planul Cincinal drept un eşec, noile întreprinderi falimentare, iar, în ansamblul său, regimul comunist apropiindu-se de momentul dezintegrării. Chiar dacă aceste afirmaţii inflamante şi iresponsabile sunt rizibile, trebuie să ţinem cont de faptul că sunt în continuare mulţi oameni insuficient informaţi şi pregătiţi din punct de vedere politic şi că avem destui diplomaţi conservatori care sunt în continuare mari doritori să aţâţe oriunde şi oricând câte un război contrarevoluţionar, dacă ar reuşi să provoace panică în opinia publică prin intermediul presei. (...) Noi, subsemnaţii, tocmai ne-am întors din URSS. Câţiva dintre noi au călătorit prin cea mai mare parte a acestui teritoriu civilizat. Dorim să se înregistreze că nu am observat nicio dovadă a sclavagismului economic, lipsurilor, şomajului sau disperării cinice, care sunt acceptate ca inevitabile şi ignorate de presa din ţările noastre pe considerentul că nu au valoare ca ştiri. Peste tot am văzut doar o clasă muncitoare entuziastă şi plină de speranţă, liberă atât cât i-o permite natura şi teribila moştenire a tiraniei şi incompetenţei foştilor ei stăpâni, construind lucrări publice, dezvoltând sistemul de sănătate şi cel educaţional, oferind femeii independenţă economică şi siguranţă copilului, în ciuda multor dificultăţi şi greşeli, inevitabile unui experiment social care ne-ar îmbogăţi şi pe noi foarte mult, dacă sistemul nostru i-ar încuraja în acest sens pe muncitorii noştri. Considerăm un dezastru faptul că acestei campanii de minciuni i se oferă spaţiu de exprimare fără a fi negată, înrăutăţind astfel relaţiile dintre ţara noastră şi URSS. În acest sens, solicităm imperios ca toţi bărbaţii şi toate femeile de bună-credinţă să profite de orice posibilitate de a se informa asupra faptelor reale ale situaţiei şi să susţină mişcarea care promovează pacea, comerţul şi relaţiile strânse, înţelegând măreţia Republicii Muncitorilor din Rusia.“
În alte ediţii ale Ghidului Femeii Inteligente, Shaw a dezvoltat subiectul adeziunii sale totale la comunism. În capitolul dedicat lumii sovietice, Shaw scria că nu-şi aducea aminte să fi văzut orori în timpul vizitei sale! Pentru că, evident, nu le-a văzut. E drept, nici nu a căutat urme, Shaw fiind până la urmă reprezentantul tipic al călătorului ideologic care pleacă din ţara sa natală convins de superioritatea regimului stalinist, odată ajuns în URSS căutând doar confirmări ale adevărurilor dinainte ştiute.
Casa Sotheby a scos la licitaţie în vara anului 2003 un document aparţinându-i lui George Bernard Shaw: un chestionar de presă prin care i se solicitau răspunsuri la câteva întrebări. Nu se ştie dacă acestea au fost publicate. La întrebarea dacă revoluţia bolşevică a atras tipuri umane degenerate, după cum proclamau liderii Partidului Laburist Independent, o grupare britanică de stânga anticomunistă, Shaw răspundea: „dimpotrivă, a atras tipul uman superior de peste tot din lume, într-o proporţie nemaivăzută. Însă vârful scării este un loc foarte obositor pentru vechii revoluţionari, care nu aveau experienţă administrativă, nu aveau experienţă în domeniul financiar, care au trăit o viaţă de fugari fără un ban în buzunar, cu Karl Marx în creier, şi nu ca oameni de stat. Deseori trebuie să fie împinşi din vârful scării cu o funie în jurul gâtului“. Oare, dacă ar fi fost gâtul lui, ar mai fi fost la fel de sigur? //
