Lumea de ieri

Pentru prima dată, națiunile au declarat război unui virus, ceva microscopic și insesizabil, fără conștiință și fără ambiția de a poseda lucruri.

Ioana Moldovan 19.05.2020

De același autor

Pentru superstițioși și nesuperstițioși deopotrivă, ultima zi din viața așa cum o știam a fost vineri, 13 martie. În două luni, lumea a plonjat într-o criză economică majoră, profesiile și meseriile s-au schimbat radical, împărțindu-se în cele care se pot conduce de acasă, din fața unui calculator, și cele care nu pot face acest salt în lumea informatică. Ne-am trezit obligați să trăim între patru pereți și dintr-odată, spațiul de locuit a devenit un adevărat barometru de fericire: cu cât suprafața e mai mare și mai transformată prin design interior, cu atât mai mari șansele de a nu face o depresie. Țările bogate, cu tradiție socială puternică, au putut adopta și finanța măsuri care să protejeze populația și sectorul economic, expunându-și cetățeanul la o singură provocare: cea sanitară, lăsând restul confruntărilor pe mai târziu. Lumea se reîmparte în două: statele în care cetățeanul este materia primă de bază, capabilă să reconstruiască totul, și state în care cetățeanul este desconsiderat, privit ca un perpetuu nemulțumit, incapabil să se supună regulilor și normelor impuse - un cetățean care vrea doar drepturi și refuză partea sa de obligații.

La începutul lui 2020, o prietenă de origine iraniană mă asigura că anul ce sta să înceapă nu putea fi decât excelent: ,,În farsi, când vrei să spui că ceva e super, zici literal că e douăzeci”, m-a asigurat cu toată certitudinea cuiva al cărui ADN cultural acumulase 2 500 de ani de cultură scrisă și tradiții. Două luni mai târziu, devenise clar că lumea se schimbă, că noi frontiere se trasează pe hartă și că suntem forțați să reinventăm totul, ca după un cataclism major ce pusese punct unui fel de a trăi, învăța, munci, consuma și a se cultiva.

Mă gândesc cu reverență la Stefan Zweig, care în 1941 se așeza la masa de scris pentru a redacta ultimul său roman, o biografie a unei lumi care își trăia ultimele momente înainte de a plonja în ireversibil. Mottoul cărții e o replică din Cymbeline, text shakespearian târziu: „Să facem față timpului, care vine și schimbă totul.”

Problema civilizațiilor este că mii de ani își imaginează inamicul ca fiind cineva care ne seamănă, dar care are interese contrare. Pământean sau supranatural, inamicul poate fi învins doar printr-o serie de măsuri care implică confruntarea directă și inteligența. Pentru prima dată, națiunile au declarat război unui virus, ceva microscopic și insesizabil, fără conștiință și fără ambiția de a poseda lucruri. Armatele națiunilor puternice sunt formate din soldați profesionalizați și instrumente sofisticate, concepute pentru a fi manevrate după mii de ore de antrenament. Războiul pe care-l trăim acum transformă fiecare cetățean în soldat, iar armele de care dispunem sunt rudimentare, dar de bun-simț: apă și săpun, gel hidro-alcoolic, igienă alimentară, distanțare socială.

Traversarea acestui război a adus deja transformări majore în comportamentul uman. E interzis să dai mâna cuiva, să stai lângă cineva. Generația părinților pupa mâna doamnelor; generația noastră întindea mâna. Generațiile care vin se pregătesc să facă cunoștință cu celălalt de departe, poate chiar doar prin intermediul unui ecran.

Dintre cele mai expuse sectoare, în perioada pe care am traversat-o, amintesc educația și cultura. Obligate să se transforme rapid, bazându-se pe o dotare minimală, cele două zone vitale sunt vulnerabile tocmai din cauza caracterului societal, intrinsec fiecăreia. Potrivit unui studiu referitor la accesul la internet în statele Uniunii Europene, (www.statistica.com) România avea, în 2018, 81% din gospodării conectate la internet. Această cifră nu înseamnă neapărat că unu din cinci copii nu are acces la internet. Dar mutarea educației online, chiar și pentru două luni, a dezavantajat excesiv copiii din zona rurală și din familiile sărace. Statele UE occidentale au fost și ele expuse unei inegalități legate de dotarea tehnică a familiei, dar motivele sunt altele. Într-o familie medie, cu doi părinți obligați să lucreze de acasă, în fața calculatorului, împărțind aceeași conexiune internet, copiii n-au putut avea parte de computer decât pentru a imprima pagini de exerciții sau indicații cu privire la utilizarea manualului. Țări precum Franța, însă au putut propune imediat cursuri prin intermediul canalelor TV, care dimineața au difuzat programe special pentru grădiniță, școala primară, gimnaziu și liceu. Încă de la început, directivele ministerului educației au fost că perioada va fi folosită pentru consolidarea cunoștințelor dobândite și nu pentru a adăuga cunoștințe noi. Odată cu reluarea cursurilor, programa de an a fost modificată, renunțându-se la o serie de cunoștințe pentru a se concentra pe un minim esențial.

În Luxemburg - țară cu rating AAA – guvernul a reușit să se împrumute pe piața externă, la dobânzi negative. Ceea ce înseamnă că în clipa în care va fi rambursat banii, va fi dat înapoi mai puțin decât a luat. Banii au fost folosiți pentru plata șomajului parțial al salariaților aflați în această postură, dar și ca subvenții pentru societăți mai mult sau mai puțin amenințate. Milioane de măști au fost achiziționate direct din China, astfel că toți rezidenții – cetățeni sau nu – le primesc gratuit săptămânal, prin poștă, fără omisiune, fără discriminare. Mai mult, lucrătorii frontalieri, cetățeni ai altor state care vin zilnic să lucreze în Luxemburg pentru ca mai apoi să se întoarcă acasă în Belgia, Franța sau Germania, au primit acasă, săptămâna trecută, un bon pentru recuperarea gratuită a 50 de măști de unică folosință, distribuite în puncte prestabilite și gestionate de armata luxemburgheză.

Cultura, acest spațiu de întâlnire prin excelență, a devenit adevăratul barometru al măsurilor de schimbare care se impun. Vizite virtuale în muzee, spectacole de teatru și dans filmate, instituțiile culturale își deschid băncile de memorie create pentru uz personal. Mai mult ca oricând devine esențial această înregistrare profesionistă a produselor culturale, păstrarea lor ca memorie a locului sau ca element de captare și poate chiar de fidelizare a publicului pe timp de criză. Apariția unui departament multimedia în fiecare instituție culturală devine obligatorie, iar misiunea sa nu va fi doar gestionarea unui cont Facebook, ci conceperea de adevărate produse care să susțină și să completeze produsele culturale clasice.

Franța propune celor aproape două milioane de lucrători culturali un an alb, în care nevoile materiale ale fiecăruia vor fi satisfăcute, iar statul se angajează ferm să facă comenzi care vor putea fi prezentate în această perioadă, conform rigorilor ce presupun o distanță precisă între spectatori sau spațiul de desfășurare, altul decât sălile de spectacol care vor rămâne închise până în 2021.

Din ce în ce mai mulți sociologi vorbesc de această fisură creată din cauza noii realități sanitare, cu consecințe ireversibile. Cetățenii înstăriți ai statelor sărace vor fi obligați să se implice în dezvoltarea structurilor locale. În acest an, românii cu bani vor fi obligați să-și petreacă concediul de vară în țară, în stațiunile noastre de la Marea Neagră, dacă vor dori mare – cu un litoral știrbit de apa care avansează, în hoteluri prea scumpe pentru ceea ce propun, cu servicii de proastă calitate tocmai pentru că nu există o profesionalizare în meseriile turistice de litoral, privite la noi ca sezoniere (tot ce înseamnă resursă umană de litoral funcționează din mai până în septembrie).

Frica de un al doilea val de contaminări rămâne principala preocupare a lumii economice și politice. Prin urmare, granițe sanitare se trasează pe harta lumii și bunăstarea financiară individuală nu va mai fi un bilet de intrare în Occidentul care, pentru 2020, își dorește să fie… aseptic. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22