Pe aceeași temă
Dominatia absoluta a republicanilor din ultimii ani (control al Presedintiei, Senatului si Camerei Reprezentantilor) a fost mai degraba o anomalie datorata in principal incapacitatii democratilor de a convinge electoratul ca au o pozitie ferma privind razboiul antiterorist. Odata cu alegerile din noiembrie, sistemul politic american revine insa la tendinta sa naturala: aceea de guvernare impartita ("divided government"). Democratii au Congresul, republicanii au Casa Alba. Politica americana a functionat in majoritatea istoriei sale in sistem de impartire a puterii intre cele doua blocuri majore. Fondatorii sistemului Statelor Unite au creat un mecanism constitutional si electoral menit sa tina in frau "factiunile" (asa cum se numeau partidele la acea vreme), antrenandu-le intr-un proces politic ce le limiteaza capacitatea de a controla absolut toate componentele statului. Motivul acestui design institutional era simplu: teama indreptatita ca o "factiune", odata ajunsa sa controleze toate ramurile guvernarii, le-ar putea folosi arbitrar ca instrument pentru impunerea unor idei neagreate de marea majoritate. Putin blocaj - poate putin cam mult, spun unii - a fost impregnat de la bun inceput in sistem tocmai pentru a apara mai bine libertatile tuturor in fata unei clase politice alcatuite "nu din ingeri, ci din oameni", asa cum spunea James Madison..jpg)
Iata de ce, in ultimii ani, incapacitatea democratilor de a controla vreo putere in stat devenise ingrijoratoare. Insasi esenta sistemului politic incepea sa fie erodata. Atitudinea lor inconsecventa fata de terorism ii facea sa piarda sistematic alegerile. De aici, un cerc vicios. Neavand acces la putere, ei si aliatii lor din mass-media nu se simteau direct responsabili de eforturile de razboi. De aici, tentatia de a politiza excesiv razboiul si de a adopta pozitii nerealiste. Rezultatul era nesiguranta publicului cu privire la capacitatea lor de a administra problema luptei antiteroriste. Si, astfel, ciclul continua. In noiembrie anul acesta, democratii au avut pentru prima data in multi ani o sansa serioasa sa recastige conducerea uneia dintre Camerele Congresului. Cu ceva noroc, le-au castigat pe ambele. Desi partidul lui H. Truman, J.F. Kennedy si L. Johnson nu se ridica azi la inaltimea trecutului sau, toata lumea accepta aceasta realitate ca pe un dat. Acum pare foarte important ca democratii sa valorifice sansa guvernarii. Restul pare sa nu mai conteze. Abia acum vine insa testul ultim al stangii americane, care, avand deschis un spatiu de acces la putere, va fi obligata sa isi asume si ea o responsabilitate directa in efortul de razboi. Este motivul pentru care multi au si considerat preferabil ca democratii sa castige alegerile indiferent daca meritau sau nu victoria. Aceasta, spun ei, va duce la o clarificare. Stanga liberala fie va inceta sabotarea politica si in mass-media a efortului de razboi antiterorist, ducand la relansarea acestuia, fie va continua actuala linie, fapt ce o va compromite definitiv. Intre timp insa, sistemul politic american isi va fi revenit la o stare mai apropiata "normalitatii".
Impactul asupra Romaniei
Daca in SUA episodul electoral din noiembrie poate fi vazut ca o intoarcere la intelepciunea "guvernarii divizate", impactul sau asupra Romaniei ramane inca de discutat. La rece vorbind, discutia ar trebui sa se reduca la a spune ca nu exista nici un indiciu care sa justifice speculatii privind un impact cat de cat semnificativ asupra noastra. Mai mult, este putin probabil ca dinamica bilaterala sa fie modificata de el, fie si in timp. Pe scurt, aceste alegeri sunt un mic flash pe radarul problematicii relatiilor romano-americane, ce va disparea la fel de rapid cum a aparut. Daca totusi trebuie facute cateva observatii, acestea sunt necesare nu atat pentru ca ar decurge din logica politica a noii situatii, ci mai degraba pentru ca unele dintre comentariile publice legate de problema au proiectat o anume confuzie ce obliga la o reactie.
Primul comentariu vizat este ca politica externa a presedintelui Basescu (mai precis ceea ce a fost numit "axa Washington-Bucuresti") ar putea fi direct afectata de aceasta schimbare. Atat timp cat nu au fost prezentate nici indicii, nici argumente cu care speculatia aceasta sa poata fi sustinuta, este greu de discutat despre ea. Nu poti aduce contraargumente in absenta unor argumente initiale. Acelasi verdict se aplica si temei potrivit careia relatiile presedintelui Basescu cu establishment-ul de securitate american ar putea fi afectate de schimbarile de dupa alegeri, o tema ce vine cu aluzii mai mult sau mai putin vagi la razboiul din Irak sau angajamentele militare ale Romaniei. Din nou, avem o afirmatie a carei logica ramane neprecizata si care scapa oricarui standard de evaluare profesionala. In acest moment, tot ceea ce putem spune este ca, fie si daca politica de securitate americana se schimba radical, tot nu exista nici un motiv sa suspectam ca relatia presedintelui Romaniei cu establishment-ul de profil din Washington se va deteriora. In plus, privitor la aceasta relatie, avem un indicator foarte bun in persoanele generalilor Medar si Degeratu, consilieri ai presedintelui, a caror trecere si apreciere in Washington sunt de asa natura ca ar putea asigura buna continuitate a relatiilor, indiferent cine controleaza nu numai Congresul, dar si Casa Alba. Deci o dezbatere pe aceasta tema este, date fiind conditiile, cu totul artificiala. Asta nu inseamna ca relatiile presedintelui cu Washingtonul nu sunt deteriorabile. Tot ceea ce putem spune acum insa este ca recentele alegeri nu sunt in nici un caz factorul ce ar duce la aceasta deteriorare.
In sfarsit, este comentariul aproape comic potrivit caruia pierderea Congresului de catre republicani, un partid de dreapta, ar afecta cumva procesul de coagulare a dreptei romanesti. Prin insinuarea ca aceasta reasezare politica romaneasca nu este oportuna sau este impotriva spiritului vremii, lucrurile basculeaza in zona umorului involuntar. Ele ar fi cu adevarat amuzante daca nu ar fi, de fapt, exemple ale politizarii discursului specific "analistului politic" pana la pragul anularii prin partizanat politic a oricaror functii analitice.
O problema globala
Dincolo de toate cele de mai sus, exista totusi o dimensiune a alegerilor americane ce le face relevante pentru noi. Ea nu deriva din logica relatiilor bilaterale, ci este legata de dinamica strategica globala. In masura in care votul americanilor a reflectat o oboseala si o dorinta de dezangajare din razboiul global antiterorist, avem intr-adevar o situatie interesanta. Cazul Israelului este un exemplu antemergator. Obosit de razboi, Israelul s-a retras in anii ‘90 intr-o fantezie pacifista. Speranta era ca, odata angajati in "procesul de pace", pericolul terorist va putea fi defuzat prin administrare negociata. Aceasta temporizare nu a functionat. Inamicul a profitat de respiroul acordat. Filozofia pacifista a fost interpretata drept slabiciune. Pe scurt, ea a fost testata si a esuat. In final, Israelul a trebuit sa revina la politica de forta, de data asta insa avand in spate o populatie care s-a convins singura ca nu exista alternativa.
Paralela cu SUA este clara. Retragerea in fantezii pacifiste in fata ofensivei islamiste globale nu va duce departe. Acest moment escapist pare sa fie insa o etapa necesara din ciclul de invatare si adaptare al popoarelor occidentale la noile realitati globale. Dar paralela SUA-Israel are o limita. SUA sunt un garant ultim de securitate. Chiar si in esec, Israelul are in spate plasa de siguranta oferita de America. Atat timp cat SUA sunt pe pozitie de aparator ultim, celelalte state aliate pot avea esecuri, pot ezita sau isi pot permite chiar sa pretinda ca razboiul global nu este problema lor. Intrebarea este: ce se intampla daca SUA incep sa ezite in a-si asuma aceasta pozitie? Scenariile nu arata deloc roz. Iata de ce evolutia opiniei publice americane in urmatorii doi ani si modul in care partidele politice americane isi definesc optiunile in vederea alegerilor viitoare sunt, pana la urma, atat de importante pentru noi toti.
