Pe aceeași temă
„Ar fi iresponsabil să intrăm în luni de haos și impas”, a declarat Kurz într-o declarație în fața presei, la Viena, explicând că se retrage pentru „stabilitatea” ţării și respingând în acelaşi timp „acuzaţiile false”.
„Vreau să cedez locul pentru a evita haosul”, a adăugat el, indicând totodată că îl propune pe ministrul de externe Alexander Schallenberg, un diplomat de carieră, drept succesor al său.
De la anunţarea, miercuri, de către parchet a deschiderii unei anchete pentru acuzaţii de corupţie care îl vizează, Kurz a fost presat să se retragă.
Liderul în vârstă de 35 de ani refuzase până acum acest gest, denunţând acuzaţiile drept „fabricate”.
Însă Verzii, partenerii de guvernământ ai conservatorilor, şi-au intensificat în ultimele zile criticile la adresa cancelarului.
Vineri, vicecancelarul Werner Kogler, liderul ecologiştilor, a declarat că Sebastian Kurz „nu mai este apt să-şi exercite funcţiile”, după discuţii și cu liderii celorlalte partide.
Conservatorii (ÖVP) trebuie să propună acum pe cineva „ireproșabil” (în funcția de cancelar), a apreciat Kogler.
Suspectat că a folosit fonduri guvernamentale pentru a-şi asigura o acoperire media favorabilă
Săptămâna aceasta, procurorii anticorupție austrieci au efectuat percheziții la birourile cancelarului Sebastian Kurz, ale consilierilor săi apropiați și la sediul partidului său din Viena.
Perchezițiile au fost efectuate în contextul acuzațiilor aduse lui Kurz și Partidului Popular Austriac (ÖVP), pe care îl conduce, potrivit cărora l-ar fi mituit pe Wolfgang Fellner, proprietarul unui ziar din Austria, să publice sondaje de opinie favorabile cancelarului.
Procurorii suspectează că sondajele au fost plătite de fonduri ale ministerului de finanțe condus de un ministru al ÖVP.
Potrivit acuzării, între 2016 și 2018, „resursele de la Ministerul Finanțelor au fost utilizate pentru finanțarea sondajelor de opinie parțial manipulate, care au servit un interes politic exclusiv partizan”.
Kurz și alți nouă suspecți, precum și trei organizații, sunt cercetați pentru diverse infracțiuni legate de acest caz. Perchezițiile au avut loc miercuri în special la sediul partidului conservator ÖVP și la cancelarie.
Noile percheziții și acuzații reprezintă cel mai recent scandal în care sunt implicați Kurz și aliați apropiați ai săi pe care ÖVP a încercat să le minimalizeze.
Cea mai notabilă dintre acestea este ancheta privind așa numitul „scandal Ibiza” care a dus la căderea guvernului anterior.
Procurorii anticorupție au anunțat în luna mai că Sebastian Kurz este anchetat în acest caz.
În luna februarie procurorii anticorupție au efectuat de asemenea percheziții la locuința și birourile ministrului de finanțe Gernot Bluemel, un alt aliat apropiat al lui Kurz.