Pe aceeași temă
Efrain Rios Montt, general de armată care a condus un guvern de doar 17 luni, a fost acuzat de genocid în 2012, după ce imunitatea sa a încetat.
La 10 mai 2013, după mai puţin de două luni de la începerea procesului (19 martie), generalul Efrain Rios Montt, care a guvernat Guatemala între 1982 şi 1983, a fost condamnat la 80 de ani de închisoare pentru genocidul pe care l-a coordonat împotriva populaţiei Ixil, parte a comunităţii Maya (care reprezintă 40% din populaţia ţării). Dar Curtea Constituțională a anulat condamnarea, iar procesul se va relua.
Procesul, extrem de mediatizat, poate fi încă urmărit şi online pe pagina dedicată acestuia de către Open Society Foundation1. Victimele au venit să depună mărturie, evocând torturile şi atrocităţile la care ele sau cei apropiaţi lor au fost supuşi, uneori la adăpostul anonimităţii, purtând pe cap înfăşurat un fular din pânzele colorate caracteristice comunităţii indigene din Guatemala.
Astfel, data condamnării va rămâne cu siguranţă în istoria justiţiei internaţionale a crimelor contra umanităţii şi a celor care au condus la genocid prin decizia curţii din Guatemala. Efrain Rios Montt, general de armată care a condus un guvern de doar 17 luni (dar printre cele mai represive din lunga serie de guverne autoritare care au dominat ţara, după lovitura de stat susţinută de SUA, în 1954, împotriva preşedintelui ales Jacobo Arbenz), a fost acuzat în 2012, după ce imunitatea sa a încetat, ca urmare a terminării mandatului de membru al Congresului2.
Decizia curţii nefiind finală, a putut fi anulată pe 21 mai de Curtea Constituţională din Guatemala invocându-se vicii de procedură şi a făcut ca procesul să revină la data de 19 aprilie. Acesta este doar un alt exemplu al paradoxului guatemaltec în ceea ce priveşte justiţia tranziţională. Unul dintre conflictele cele mai lungi din zona latino-americană s-a încheiat printr-un proces de pace sub supraveghere internaţională şi a produs un raport despre cele întâmplate, care a devenit, precum cel din Argentina (1983), o referinţă. Cu toate acestea, procesul de justiţie nu a avansat la fel de mult. Acest recent răsunător proces împotriva lui Rios Montt a părut să ofere o schimbare de paradigmă, însă doar temporară, căci lupta pentru justiţie continuă. Guvernul actual este condus de preşedintele Otto Perez Molina, fost general care a servit în regiunea în care a avut loc masacrul împotriva populaţiei Ixil în chiar perioada Guvernului Rios Montt, dar Perez Molina neagă existenţa genocidului şi participarea sa în vreun fel la violenţe.
Această negare a adevărului nu este vizibilă doar în Guatemala. Comisia de adevăr şi justiţie, cunoscută drept Comisia de Clarificare Istorică (CEH) organizată de ONU în 1994, a emis un raport în 1999. Acesta recunoştea vina statului guatemaltec ca fiind responsabil pentru 95% dintre victime. Războiul civil din Guatemala a fost cel mai lung din America Centrală. Între 1960 şi 1996, se estimează că peste 200.000 de cetăţeni au fost victime ale violenţei instituţionalizate. Majoritatea aparţineau comunităţii Maya, ceea ce face din cazul guatemaltec un caz de violenţă pe criterii etnice (precum în Peru, în anii 1980). Lor li se adaugă alte 1,5 milioane de exilaţi interni şi cele câteva sute de mii de exilaţi în Mexic.
Raportul CEH a fost folosit în pregătirea procesului contra lui Rios Montt. În condamnarea lui Rios Montt, dar şi pentru justiţia regională, rolul filmului documentar When the Mountains Tremble, filmat de regizoarea Pamela Yates în 1983, a fost fundamental, aşa cum arată mult mai recentul documentar Granito: How to Nail a Dictator (2011), care prezintă folosirea de către echipa care l-a acuzat pe fostul dictator a materialelor filmate în timpul regimului acestuia. Ambele filme o au ca personaj central pe Rigoberta Menchu, reprezentantă a comunităţii Quiche şi care, începând cu 1982, a devenit figura mişcării de rezistenţă a comunităţii Maya la regimul militar, primind şi Premiul Nobel pentru Pace în 1992.
Scopul comisiilor de adevăr era de a întocmi un raport care documenta acţiunile statului şi ale mişcărilor de gherilă, desena harta terorii (a locurilor secrete de tortură, a tehnicilor şi a celor responsabili) şi includea politici de reparaţii (simbolice şi tangibile).
Condamnarea dictatorilor în America Latină este destul de inegală. Alberto Fujimori, care a guvernat Peru după revenirea ţării la democraţie (1990-2000), a fost condamnat şi se află în închisoare pentru masacrele comandate la începutul anilor 1990 împotriva comunităţii indigene acuzată că susţinea mişcarea de gherilă „Calea luminoasă“. Decesul în închisoare, de săptămâna trecută, al lui Jorge Rafael Videla (care a condus Argentina între 1976-’80, fiind condamnat la închisoare pe viaţă a doua oară, în 2010) reduce numărul dictatorilor în viaţă condamnaţi pentru crimele săvârşite. Ceilalţi, precum generalul Pinochet din Chile sau Stroessner în Paraguay, s-au bucurat mai degrabă de impunitate, în ciuda organizării unor comisii de adevăr. //
Note:
1. www. riosmonttrial.org
2. A fost ales drept membru al Congresului şi a făcut parte din acesta între 1990-2004 şi între 2007-2012.
