Pe aceeași temă
Sintagma de "razboi impotriva terorii" a fost elaborata de neoconservatorii de la Casa Alba si de la Pentagon in urma atacurilor teroriste de la New York si Washington din septembrie 2001. Presedintele american George Bush s-a referit repetat la importanta razboiului antiterorist in aproape toate declaratiile si discursurile lui in legatura cu politica externa si interna a Statelor Unite din ultimii sase ani. Bush a fost acuzat de oponenti ca a exagerat pericolul terorismului ca sa creeze o psihoza a fricii, in cadrul careia publicul american sa accepte cheltuieli bugetare uriase pentru aparare, ca sa amplifice puterea Executivului in detrimentul forului legislativ si ca sa permita presedintelui sa utilizeze fortele armate in strainatate fara a putea fi contestat.
In urma imploziei comunismului, industria de armament si serviciile de securitate americane au avut nevoie de un nou inamic redutabil care, prezentat ca o mare primejdie pentru America, sa permita mentinerea nivelului ridicat de fonduri alocate pentru aparare si securitate. Pe plan intern, frazeologia razboiului impotriva "islamo-fascistilor" a permis guvernului de la Washington sa limiteze faimoasele drepturi individuale ale americanilor, a indarjit dialogul politic si a polarizat societatea.
Terorism si teroristi
Terorismul este o tactica de lupta care urmareste intimidarea politica a adversarilor si a populatiei prin folosirea violentei. De obicei, metodele utilizate de teroristi reflecta ferocitate, cruzime si lipsa de scrupule. In majoritatea atentatelor cad victime necombatanti civili. Teroarea a fost folosita frecvent in trecut nu numai de catre insurgenti si gherilele nationaliste impotriva unor autoritati mult mai puternice sau impotriva unor ocupanti straini, dar si de catre guvernanti impotriva oponentilor interni si externi care le contesta legitimitatea.
Revolutia franceza din 1789 a fost urmata de o perioada cumplita de teroare care a distrus atat aristocratia Frantei, cat si institutiile existente. In perioada razboiului pentru independenta din Algeria, armata franceza a declansat campanii necrutatoare de terorare impotriva populatiei civile, la fel de nocive precum cele utilizate de adversarii nationalisti algerieni impotriva francezilor. Bolsevicii rusi in 1917 si dictatorii din tarile comuniste si-au terorizat populatiile proprii ca sa previna emergenta oricarei opozitii. Alte guverne au aprobat asasinarea adversarilor din tara sau din strainatate, fara sa tina cont de "daunele colaterale" care au ucis multi civili neimplicati in conflictul respectiv. In anii 1980 si 1990, SUA au sustinut financiar, au inarmat si au ajutat direct mujahedinii afgani care luptau impotriva ocupantilor sovietici si a colaboratorilor lor, precum si gherile "teroriste" din Nicaragua, Angola si Etiopia si militiile etnice din Liban, Irak si Afganistan.
Termenul de "terorist" poate fi aplicat in mod arbitrar si abuziv oricarui grup care se opune obiectivelor enuntate de o oarecare autoritate. Ceea ce unii definesc ca teroristi pentru altii sunt luptatori pentru libertate. Guvernul Statelor Unite publica in fiecare an o lista a organizatiilor pe care le considera "teroriste" si a tarilor care sunt suspectate ca ar sponsoriza "terorismul international". Pe cand gruparea Al Qaeda este indiscutabil responsabila pentru atrocitatile din 11 septembrie 2001, majoritatea organizatiilor considerate "teroriste" de Departamentul de Stat nu au atacat Statele Unite in trecut si nu reprezinta un pericol pentru America.
Este clar ca un guvern nu se poate razboi cu tactica terorismului. Autoritatile se pot razboi numai cu indivizii sau organizatiile ostile care ataca intentionat populatia civila. Criticii "razboiului antiterorist" acuza Administratia Bush ca a declarat intentionat razboi oficial "terorismului" ca sa evite orice discutie in care politica americana in Orientul Mijlociu ar putea fi considerata ca motiv pentru atentatele teroriste impotriva Americii. Propaganda oficialilor de la Washington, jenant de neverosimila, pretinde ca "islamo-fascistii" urasc Statele Unite din cauza libertatilor de care se bucura americanii.
Consecintele razboiului antiterorist
Neoconservatorii din anturajul presedintelui l-au convins pe Bush ca America trebuie sa actioneze prompt, violent si ofensiv impotriva teroristilor islamici cu forta militara covarsitoare, care sa asigure "victoria finala". Pentru a dirija acest "razboi", presedintele pretinde ca "a trebuit" sa-si asume puteri exceptionale, sa ignore conventiile internationale cu privire la tratamentul detinutilor capturati si sa utilizeze metode de interogare a "suspectilor" dincolo de limitele legale. Administratia republicana actuala de la Washington si-a propus sa anihileze "teroristii care ameninta America" oriunde s-ar ascunde, sa pedepseasca economic, militar si propagandistic tarile care sunt suspectate ca i-ar sprijini pe acesti teroristi si sa forteze democratizarea tarilor din Orientul Mijlociu.
O mare parte dintre analistii americani si straini contrazic veridicitatea conceptiei de "razboi antiterorist" si resping doctrina razboaielor preventive. Ei afirma ca terorismul international nu poate fi invins numai prin exercitarea fortei militare, ca America trebuie sa-si restabileasca statura morala si credibilitatea, sa-si asigure cooperarea aliatilor si partenerilor si sa-si tempereze tendintele hegemonice etalate in ultimii sase ani. Ei recomanda Americii sa foloseasca o diplomatie "desteapta", sa inlocuiasca postura amenintatoare cu puterea de convingere (soft power) si sa se adreseze cauzelor reale ale terorismului antioccidental, ca sa delimiteze capacitatea de recrutare a organizatiilor extremiste si sa-si asigure cooperarea populatiei moderate din tarile islamice.
Riposta americana la atentatele din septembrie 2001 ar fi fost justificabila, daca era dirijata exclusiv impotriva organizatiei Al Qaeda si a protectorilor talibani. Fundamentalistii fanatici nu pot produce daune majore cu consecinte de lunga durata in Occident decat daca au sustinere populara. Fara sprijinul populatiei, ei isi pierd aderentii si devin marginalizati. Din nefericire, invaziile armate straine, ocuparea militara a tarilor mahomedane si sprijinirea dictatorilor venali din Orientul Mijlociu au contribuit la cresterea popularitatii radicalilor extremisti.
Neindoilenic, in mod normal, extremistii islamici fundamentalisti nu au sanse reale de a cuceri atasamentul si simpatia populatiei mahomedane. Ideologia lor este respingatoare si primitiva. Dictatura talibana in Afganistan a demonstrat clar ca incorsetarea societatii prin impunerea stricta a asa-ziselor legi islamice (saria) este detestata de marea majoritate a populatiei. Putini sunt cei care sunt de acord cu interzicerea televizoarelor, filmelor si muzicii, cu dominatia exclusiva a dogmei religioase in educatie si cu obligativitatea de a se conforma normelor vestimentare. Amputarea degetelor celor care fumeaza, imbrobodirea excesiva a femeilor, interzicerea scolarizarii femeilor si mentinerea fortata a pilozitatii faciale nu gasesc multi aderenti entuziasti. In regiunile controlate de fundamentalistii islamici, opresiunea brutala exercitata de fanaticii religiosi este detestata de populatie. Singura modalitate prin care extremismul islamic poate coopta solidaritatea populatiei este prin identificare cu aspiratiile nationale si etnice ale celor care se simt ostracizati, asupriti si pangariti.
In trecut, America a fost perceputa de majoritatea omenirii ca simbol al libertatii individuale, al tolerantei si al sperantelor de prosperitate, progres si pace. Reactiile Administratiei Bush dupa 11 septembrie 2001 au degradat prestigiul si credibilitatea Statelor Unite in lume si au tensionat relatiile cu aliatii traditionali.
Terorismul nu reprezinta un pericol existential pentru Statele Unite. Organizatiile islamice extremiste precum Al Qaeda provoaca intentionat America prin acte de terorism ca sa induca o reactie impulsiva, violenta si excesiva. Astfel, teroristii islamici spera ca supraputerea americana isi va pierde respectul si simpatia comunitatii internationale, ca aliatii si partenerii ei vor denunta violenta "unilaterala" a Washingtonului si ca adversarii Statelor Unite vor fi imputerniciti de condamnarile universale respective. Caderea Americii in asemenea capcane ar avea consecinte strategice mult mai grave pentru America decat oricare acte limitate de terorism. Fara prestigiu, fara aliati si impotmolita in razboaie de gherila, America este in pericol de a-si periclita ireversibil statura de lider global. Intr-un scenariu asemanator, o alta mare putere, fosta Uniune Sovietica, s-a dezmembrat in mare parte din cauza infrangerii suferite in razboiul de gherila din Afganistan, o tara musulmana pe care o invadase militar fara justificare.
Obsesia guvernantilor actuali de la Casa Alba legata de promovarea razboiului antiterorist a dominat atat de profund deciziile lor politice, incat a ruinat popularitatea interna si externa a presedintelui Bush si a degradat abilitatea Statelor Unite de a face fata altor provocari externe, precum criza politica din Pakistan, ascendenta vertiginoasa a Chinei, autocratia si antiamericanismul Rusiei, aspiratiile nucleare ale dictatorilor antioccidentali si conflictele interminabile din Orientul Mijlociu, Africa si Asia.
Modificarea strategiei
Fiind o democratie reala, America are tendinta de a-si corecta erorile precedente. In conformitate cu doleantele publicului, guvernantii de la Washington au semnalat ca intentioneaza sa renunte la actiuni impulsive, ca sunt dispusi sa initieze dialoguri diplomatice rezonabile atat cu aliatii, cat si cu adversarii si ca spera sa restabileasca imaginea de forta benefica globala a Statelor Unite.
In ultimii sase ani, evenimentele din Afganistan, Irak si Somalia au demonstrat ca utilizarea impulsiva a fortelor armate in strainatate si razboaiele preventive prejudiciaza interesele nationale ale SUA. Esecul razboiului antiterorist a fost confirmat de faptul ca, la sfarsitul anului 2007, numarul jihadistilor antiamericani este mai mare decat era in 2001.
Presedintele Bush si-a dat seama ca politica dirijata de el in lumea musulmana a dat rezultate negative. In consecinta, el s-a debarasat de consilierii neoconservatori, a restabilit cooperarea cu aliatii si a decis sa negocieze selectiv cu adversarii.
In 2007, Bush a trimis un contingent suplimentar de trupe americane in Irak ca sa controleze violenta intolerabila si sa confere o perioada de stabilitate relativa, care sa permita guvernului de la Bagdad sa faca progrese in reconcilierea nationala. Realitatea l-a fortat sa renunte la obiectivele initiale de a-i nimici pe toti insurgentii, de a crea o tara unitara si democrata si de a mentine baze militare permanente in Irak. Militarii americani au fost instruiti sa initieze negocieri discrete cu rezistenta irakiana. Liderii insurgentilor au fost cooptati, remunerati generos si inarmati. In schimb, sunitii irakieni au intors armele impotriva fostilor aliati din Al Qaeda, au consolidat autonomia teritoriala in zonele predominant sunite si si-au organizat o militie etnica puternica. Numarul actelor de violenta ale insurgentilor impotriva trupelor americane a scazut in ultimele sase luni. Intre timp, s-a amplificat separarea fortata a sunitilor, siitilor si kurzilor irakieni prin actiuni brutale de purificare etnica. Ceea ce a dus la reducerea intensitatii razboiului civil. Temperarea aparenta a violentei in Irak a permis presedintelui Bush sa pretinda ca noua strategie a dat rezultate promitatoare. In realitate, domolirea violentei nu a diminuat ostilitatea irakienilor fata de ocupatia militara a strainilor, nu a avansat procesul reconcilierii nationale si nu a demonstrat viabilitatea democratiei in Irak.
Protestele guvernului national dominat de siiti in legatura cu reinarmarea militiilor sunite au fost ignorate de militarii americani. Washingtonul spera ca pozitia intarita a sunitilor va pune presiuni considerabile asupra guvernantilor de la Bagdad ca sa ia masuri concrete de reconciliere nationala, un obiectiv departe de a fi realizabil.
Aspiratiile statelor-natiuni, structura organizatorica internationala si relatiile dintre diferitele entitati politice sunt intr-o stare de flux fara precedent in ultimele sute de ani. Conceptia de "putere" si abilitatea de a exercita puterea in exterior sunt modificate continuu, in baza unor considerente variabile si imprevizibile. Securitatea Americii si a aliatilor sai depinde din ce in ce mai mult de capabilitatea lor de a se adapta la noile conditii globale si mai putin de tendintele lor de a-si impune vointa in strainatate.
Probabil ca pentru Bush e prea tarziu sa restabileasca prestigiul Statelor Unite. Multi americani influenti spera ca succesorul lui, in 2009, va abandona doctrina razboaielor preventive, va demonstra mai mult respect pentru interesele nationale ale altor state si va incerca sa gaseasca modalitati detensionate de comunicare cu adversarii.
