Pe aceeași temă
Democrațiile liberale ajung într-un impas major: cum poți duce bătălii globale, precum cea împotriva terorismului islamic sau a unor regimuri autocratice agresive, fără a face rabat în niciun fel de la valorile fundamentale ale tipului de societate pe care vrei să o aperi?
Peste 5.000 de oameni au murit doar în luna noiembrie în urma atacurilor grupurilor teroriste islamice, relevă un studiu realizat în comun de către BBC și un think-tank din cadrul King’s College. Principalii responsabili sunt grupurile Boka Haram din Nigeria și ISIS. Ultimul, care a căpătat o tristă notorietate prin decapitările repetate ale unor ostatici occidentali, tocmai a publicat în ultimul număr al revistei sale în limba engleză, Dabiq (ei bine, există o astfel de publicație!), un articol în care anunța reintroducerea instituției sclaviei în acord cu prevederile Sharia (codul moral și religios al credinței islamice). ISIS a publicat și un fel de „norme de aplicare”: cum și în ce număr se repartizează sclavii (adică femeile și copiii, pentru că bărbații sunt de regulă executați) „luptătorilor” islamici și cum trebuie tratate diferitele categorii de „infideli”.
Însă, în ciuda acestei realități deprimante, în aceste zile subiectul numărul unu în presa internațională a fost un raport redactat de comisia senatorială din Statele Unite responsabilă pentru serviciile secrete, care condamnă virulent CIA pentru că ar fi practicat tortura la interogarea unor teroriști. Presa liberală din Statele Unite, din Occident, în general, literalmente a explodat. CNN și BBC au dedicat subiectului spații generoase, în care, deși pe ici și colo mai apăreau și unele voci cu păreri mai nuanțate, care, de exemplu, susțineau că stilul și maniera în care a fost redactat raportul fac ca publicarea acestuia să creeze probleme în bătălia împotriva terorismului, ponderea copleșitoare o aveau înfierările pasionale.
Dacă în aceste zile ar fi ajuns niște extratereștri pe Terra, ar fi putut trage concluzia că marea problemă a omenirii nu este existența ISIS sau a altor organizații de același tip, ci CIA și, în general, America. Nu e neapărat surprinzător. Cu câteva luni în urmă, una dintre organizațiile studențești britanice a refuzat să condamne decapitările făcute de ISIS pe motiv că o astfel de poziție ar putea fi interpretată ca o justificare la adresa atacurilor aeriene americane împotriva ISIS în Irak și Siria.
Ceea ce s-a pierdut pe drum, adesea cu bună știință, sunt câteva detalii semnificative. Ca, de pildă, faptul că perioada în discuție pentru practicile dure de interogare utilizate de către CIA este cea imediat următoare atacului terorist din 11 septembrie 2001. Pe atunci existau temeri majore că noi atacuri devastatoare ar putea avea loc, de unde și presiunea enormă sub care acționa CIA. În plus, raportul cu pricina este asumat unilateral de senatorii democrați, nu este al comisiei în ansamblul ei și, în mod curios, Dianne Feinstein, președinta acesteia, nu a găsit cu cuviință să audieze pe nimeni de la CIA. Nici măcar pe foștii directori și directori adjuncți.
Cum era de așteptat, regimuri care violează pe scară largă nu drepturile teroriștilor, ci ale propriei populații, din China, din Rusia, din Coreea de Nord, s-au grăbit să folosească prilejul pentru a declara ritos că Washingtonul nu are nicio acoperire morală să le critice. E drept, jurnaliști cu mare notorietate, precum Cristiane Amanpour sau Fareed Zakaria, au ținut să spună că tocmai faptul că în America există astfel de discuții publice este o dovadă a forței democrației de acolo. Însă astfel de nuanțări se pierd cu totul în concertul mediatic internațional, în care vocile cele mai active sunt cele virulent antiamericane.
Dianne Feinstein, preşedinta comisiei senatoriale americane care a lansat pe 9 decembrie raportul despre tacticile antiteroriste ale CIA.
Din acest punct de vedere, democrațiile liberale ajung într-un impas major: cum poți duce bătălii globale, precum cea împotriva terorismului islamic sau a unor regimuri autocratice agresive, precum cel de la Moscova, fără a face rabat în niciun fel de la valorile fundamentale ale tipului de societate pe care vrei să o aperi? Și cazul Snowden, și ultimul raport senatorial ilustrează foarte bine această dilemă. Pentru majoritatea europenilor cărora Washingtonul le asigură umbrela de securitate, lucrurile sunt mai simple. Stând pe margine, dar cu protecția asigurată, ei își pot permite să fie critici și să le dea lecții americanilor. Când ești însă în prima linie, când scenarii de coșmar cu atacuri teroriste cu arme nucleare sau biologice sunt departe de a fi doar simple fantezii, lucrurile sunt mai complicate.
Făcând incursiuni în trecut, cu trimitere la Germania nazistă și Uniunea Sovietică, Fareed Zakaria avansează în Washington Post ideea că, deși dezvăluiri precum ultimele legate de CIA sau cazul Snowden par să fragilizeze semnificativ democrațiile occidentale în confruntarea cu adversari extrem de redutabili, istoria ne-a demonstrat că, în final, primele au fost câștigătoare. Însă, pe de o parte, e riscant să te bazezi mecanic pe speranța că istoria se repetă în mod automat, iar, pe de alta, realitatea de astăzi este foarte diferită față de aceea din vremea Războiului Rece. Acum oligarhii ruși dețin cluburi de fotbal, ziare și lanțuri de librării în Marea Britanie, iar mașina de propagandă a Kremlinului, canalul RT și rețeaua Sputnik, funcționează extrem de eficient, chiar pe terenul adversarului. Marile corporații chinezești, mai toate aflate sub controlul elitei Partidului Comunist, sunt bine instalate pe piețele occidentale. În aceste condiții, exerciții de autoflagelare de tipul raportului senatorial, care par să țină mai degrabă de logica bătăliei politice interne de la Washington, duc la șubrezirea capacității americanilor de a contracara amenințările teroriste la nivel global și de a coagula un front occidental unitar împotriva asaltului unor puteri tot mai agresive, precum Rusia în Europa sau China în perimetrul asiatic.
