Testul politicii externe a UE din Caucazul de Sud - corespondenta din Georgia

In drama greaca Medeea, odiseea argonautilor in cautarea lanii de aur ii poarta in Colchis, pe tarmul actualei Georgii. Aici, grecii condusi de Iason reusesc sa obtina ceea ce isi doreau prin inselatorie si vraji, cu sprijinul printesei Medeea. Tatal Medeei, regele Aetes, obisnuia sa ii dea pieirii pe toti strainii care ii calcau tara, nu numai de teama ca ar fi putut cere pretiosul dar sacrificat odinioara lui Zeus, dar si ca masura de precautie pentru ca acestia sa nu-i ravneasca tronul si tinuturile. Natura este foarte generoasa intr-adevar si astazi: vai largi, munti inalti, ape abundente, pamant roditor, o clima pe alocuri mediteraneana. Georgienii se mandresc ca, atunci cand, la inceputul istoriei, pamanturile au fost impartite tuturor neamurilor, ei au ajuns mai tarziu (motivele variaza), asa ca Dumnezeu le-a dat tinuturile pe care le pastrase pentru el.

Sentimentul frontierei

Cei 4 milioane de georgieni din tara sunt mandri de istoria lor si de supravietuirea ca neam la portile indepartate ale crestinatatii, la incrucisarea drumurilor atator popoare migratoare. In vremuri de primejdie, populatia se refugia in munti. Georgienii nutresc, ca si romanii, acelasi sentiment al existentei si persistentei la rascrucea intalnirii intereselor si ambitiilor unor mari puteri, inconjurati de neamuri diferite si invadati de mari imperii. Teritoriul actual al Georgiei a fost teatrul de exprimare a rivalitatilor pentru controlul zonei intre Imperiul Roman, Armenia, Bizant, Persia si Imperiul Otoman. Dupa secole de dominatie musulmana, incepand din secolul al XV-lea, regii georgieni au cautat alianta cu Rusia crestina. Ca rezulat, Rusia tarista a anexat intreaga Georgie in 1801. Pana in 1991, cand s-a produs dezmembrarea URSS, Georgia a ramas sub controlul Moscovei. La 18 ani dupa redobandirea independentei si dupa doua razboaie cu provinciile separatiste Abhazia si Osetia de Sud, Georgia s-a aflat, intre 7–12 august, intr-un razboi cu Rusia, care a aparat Osetia de Sud dupa atacul Tbilisiului asupra provinciei separatiste din nordul tarii. Presedintele Saakasvili al Georgiei a exprimat din nou sentimentul frontierei, aceeasi credinta a primului aparator in linia avansata a luptei in care o Rusie revansarda, expansionista si autoritara se opune democratiilor si societatilor deschise. Rusia, in schimb, aminteste ca Tbilisi a atacat civili in intentia sa de a ocupa un teritoriu unde multi cetateni detin pasapoarte rusesti.
Inainte de recentul conflict din Osetia de Sud, Georgia reobtinuse controlul provinciei Adjara, al vaii Kodori in Abhazia si consolidase o administratie paralela in Osetia de Sud, in zonele preponderent georgiene din Kurta si Valea Akhalgori. Aceste avantaje, obtinute insa prin masuri evitand contactele cu separatistii, au fost risipite in mare parte in razboiul de cinci zile din august. Fortele ruse "garanteaza”, inclusiv prin stationarea a 7–8.000 de militari, protectia provinciilor separatiste amenintate de "doveditul agresionism” georgian, controland si zone detinute inainte de Tbilisi. In discursul de recunoastere a independentei celor doua entitati, la 26 august, presedintele Medvedev a afirmat ca ceea ce a fost bun pentru Kosovo trebuie sa fie aplicat si Osetiei de Sud si Abhaziei, indemnand si alte tari sa urmeze exemplul Rusiei. Doar Nicaragua a urmat apelul pana acum, recunoscand cele doua provincii separatiste.
Pe fondul unei democratizari ascendente, al avantului economic al Georgiei din ultimii ani si al clarei orientari prooccidentale, trebuie remarcata, totusi, o inabilitate a georgienilor si a liderilor separatisti de a ajunge la o formula negociata in privinta Osetiei de Sud si Abhaziei. Este vorba poate si de lipsa de interes a actorului regional major in a inchide niste conflicte care ii mentin deschise cai de influentare, ca si in cazul Transnistriei si Nagorno-Karabakh. Totusi, de ani buni nu exista de fapt contacte directe si dialog intre liderii de facto ai provinciilor separatiste si autoritatile georgiene. Incercarea de a forta o solutie avantajoasa doar uneia dintre parti se loveste de realitatile create din teren si de rezistenta intereselor divergente, liderii separatisti vazandu-si direct amenintate privilegiile si mentinerea puterii.

Un alt model politic si limitele sale practice

Pe acest fond a fost constituita, in septembrie, Misiunea Uniunii Europene de Monitorizare in Georgia. Aceasta a devenit complet operationala in mai putin de 15 zile, o premiera pentru UE, dar si pentru tarile membre. Unul dintre rolurile principale ale Uniunii Europene este, fara doar si poate, tocmai insuflarea increderii intr-un model inspirat din curentul constructivist de rezolvare a divergentelor prin dialog, dezvoltare economica si democratizare. Acest model a fost aplicat cu succes, fiind acompaniat si de perspectiva integrarii europene, in cazul tarilor candidate din Europa de Est. In Georgia, Uniunea Europeana a reusit sa realizeze multe in perioada scursa din august. UE a reusit sa medieze incheierea acordurilor de incetare a focului si de stabilizare a situatiei (12 august si 8 septembrie). Intr-un timp record, 225 de monitori din 22 de tari europene, printre care si Romania, au fost trimisi pe teren cu un mandat larg de observare a respectarii in teren a acordurilor politice. Acestia au vegheat retragerea fortelor ruse din zona de securitate stabilita dupa razboi, dincolo de linia administrativa de demarcatie dintre provinciile separatiste si Georgia. Cei 20 de monitori romani, unul dintre cele mai substantiale grupuri nationale din EUMM, acopera, impreuna cu colegii din Suedia, Marea Britanie, Olanda si Irlanda, zona de la Est de Gori, orasul georgian unde s-a nascut Stalin, puternic afectat de razboiul de acum trei luni.
Daca exista semne ale unei stabilizari cel putin partiale, etapa normalizarii nu este inca atinsa. S-a ajuns intr-un impas partial. Echipele EUMM de monitorizare sunt intoarse de la punctele de control ruse si osetine de la linia administrativa de demarcatie cu mesajul ferm ca nu le este permis accesul fara acordul autoritatilor de la }invali sau Sukumi. }arile Uniunii Europene nu recunosc independenta celor doua provincii separatiste, plecand de la premisa integritatii teritoriale si suveranitatii Georgiei, in timp ce Rusia, Osetia de Sud si Abhazia pretind ca baza negocierilor sa fie noua realitate de pe teren. Ar trebui sa existe asteptari temperate de la cele doua intalniri la nivel, unde situatia din Georgia va ocupa un loc central pe agenda discutiilor: Summit-ul UE–Rusia de la Nisa (14 noiembrie) si runda de negocieri Geneva II (18 noiembrie). Probabil, liderii separatisti si Moscova incearca sa negocieze la pachet accesul EUMM in cele doua provincii, dupa ce noua situatie creata va fi prins suficiente radacini. Oricum, timpul se scurge in favoarea celor care controleaza situatia din teren si au castigat de pe urma evenimentelor din august.

Decongelarea "conflictelor inghetate"

Pentru Romania, este important ca Uniunea Europeana – familia din care facem parte nu doar institutional si geografic, dar si axiologic si istoric – s-a implicat activ si masiv in stabilizarea Caucazului de Sud prin desfasurarea acestei misiuni sub egida Politicii de Securitate si Aparare Comuna. Vecinatatea estica a Uniunii este cel putin la fel de importanta ca si cea sudica, care atrage mai multe fonduri si atentie, desi zona Balcanilor si zona extinsa a Marii Negre sunt inca marcate de fragilitati care trebuie sa preocupe Bruxellesul. Aceste zone contin inca germeni activi ai unor potentiale crize. Romania, tara care, dupa ce a beneficiat de sprijinul comunitatii internationale, are, la randul ei, datoria morala sa sprijine procesele democratice si de modernizare, este direct interesata de succesul misiunii UE in Georgia, Uniunea putandu-si consacra rolul de actor cu rol constructiv si eficient in zona.
Osetia de Sud a furnizat un exemplu tragic care contrazice ipoteza ca solutionarea acestor probleme poate fi amanata sine die, cu speranta oarecum nemarturisita ca pacientul se va vindeca singur si operand cu prezumtia opririi timpului in loc. Prin insasi existenta si rezistenta lor, "conflictele inghetate” incapsuleaza un grad de ambiguitate legala si insecuritate care le situeaza in zona gri a relatiilor internationale, cu potential destabilizator regional prin solul favorizant pe care il ofera traficului ilegal, activitatilor teroriste si prin lipsa de preocupare pentru drepturile omului. Problemele nerezolvate nu pot fi neutre nici social, nici politic. "Conflicte inghetate” creeaza constant efecte care consolideaza o noua situatie. Curand, o intreaga noua generatie de alegatori din Osetia de Sud s-a nascut cunoscand doar realitatea separarii. Termenul de "conflicte inghetate” este un oximoron in sine prin asocierea fortata dintre "conflicte”, prin natura lor dinamice, si "inghetate”, stare sugerand imobilismul. Criogenia nu este un raspuns pentru crize prelungite a caror perpetuare sub aparenta unui foc mocnit nu trebuie sa ne insele. Magma acumulata de un conflict amanat, dar nesolutionat, poate rabufni oricand: un vulcan adormit nu este un vulcan stins. Spre deosebire de fenomenele naturale insa, exista posibilitatea controlului si canalizarii actiunilor in sfera sociala si politica, acestea putand scapa de sub semnul implacabilului. Nu este nimic inevitabil in izbucnirea unui conflict precum cel din august, din Georgia. Poate ca o implicare mai timpurie si activa a comunitatii internationale ar fi prevenit tragedia unui nou razboi care a generat 160.000 de stramutati intern. UE poate dovedi, insa, acum ca este un actor regional care poate propune si superviza aplicarea unor solutii durabile, cu conditia sa isi pastreze unitatea de abordare in negocierile cu Moscova.
Poate nu intamplator, portul Poti, unde se presupune ca ar fi domnit regele Aetes, tatal Medeei, a fost distrus de fortele ruse in avansul lor adanc pe teritoriul Georgiei, in august. Nu atat din ratiuni simbolistice, dar si ca semnal economic. Porturile Poti si Batumi se afla in centrul strategiei Georgiei de a se promova drept ruta privilegiata de tranzit al energiei din Marea Caspica si Asia Centrala spre Europa, ocolind Rusia. Proiecte economice de construire de terminale petroliere in porturile georgiene au fost suspendate sau abandonate. Incertitudinea si nesiguranta nu sunt apreciate in afaceri. Firmele din Azerbaidjan si Kazahstan au anuntat ca vor redirectiona fluxurile de petrol si gaze prin Rusia. Frontiera dintre Armenia si Turcia este inchisa, la fel si cea dintre Armenia si Azerbaidjan, situatie ce favoriza Georgia, caile de comunicare regionala trecand prin aceasta tara. Recent, liderii de la Baku si Erevan s-au intalnit la Moscova sa discute deblocarea situatiei din Nagorno-Karabakh. Reverberatiile locale si regionale ale unui razboi de cinci zile iau cu siguranta mai mult de cinci luni sa se stinga. In fapt, unele modificari ale realitatilor postconflict pot dura mult mai mult. Daca nu se vor transforma ele insele in noi realitati, pe care noi generatii de lideri le vor considera "inghetate".

Tbilisi, 9 noiembrie 2008

Opiniile exprimate in acest articol
il angajeaza pe autor exclusiv
in calitate personala.