Pe aceeași temă
Cu o suprafata mai mare decat orice tara din Uniunea Europeana, cu o populatie de 75 de milioane de locuitori, in mare majoritate musulmani, si situata la intersectia dintre Occident si lumea islamica, Turcia are o importanta geostrategica deosebita pentru democratiile occidentale.
In secolul XIX, cand Imperiul Otoman incepuse sa se destrame, elita conducatoare de la Istanbul a incercat sa previna declinul progresiv al imperiului prin adoptarea unor programe de modernizare dupa model occidental. Eforturile respective, implementate prea tarziu, au fost insuficiente ca sa salveze imperiul. Ulterior, turcii au acceptat o simbioza nenaturala intre propria identitate islamica si necesitatea de modernizare. Desi aparent incompatibile, institutiile traditionale si cele moderne au reusit sa coexiste multi ani in Turcia.
Fondatorul cel mai important al Turciei moderne a fost presedintele Kemal Atatürk. El i-a convins pe cetatenii turci ca tara lor trebuie sa apartina "civilizatiei contemporane". In decadele 1920 si 1930, Atatürk a impus reforme radicale, prin care a abolit institutiile islamice, a emancipat femeile, a adoptat alfabetul latin si a consolidat laicitatea statului. Gravitand spre puterile occidentale, Turcia a devenit un membru loial al NATO, un partener economic valoros pentru Europa si, in decursul Razboiului Rece, o fortareata redutabila a Aliantei Atlantice la granita Uniunii Sovietice.
In 1963, Turcia a facut cerere de aderare la Comunitatea Europeana. Interventiile militarilor turci in viata politica a tarii, nerespectarea drepturilor omului si persistenta identitatii musulmane au impiedicat pentru multi ani considerarea candidaturii Turciei pentru admitere in UE. Implozia imperiului sovietic a incurajat aspiratiile turcilor de a se integra in Europa. O mare parte din locuitorii Turciei se convinsesera ca apartenenta la UE le va conferi prosperitate, stabilitate si democratie.
Dupa 1990, spre marea dezamagire a turcilor, UE a fost mult prea preocupata de extinderea comunitatii in Europa Est-Centrala ca sa acorde mare atentie aspiratiilor emanate insistent de la Ankara. Autoritatile de la Bruxelles au inceput sa regrete promisiunile facute Turciei in decursul Razboiului Rece. In ultimii sapte ani, tensiunile dintre Turcia si democratiile euro-atlantice s-au agravat progresiv din cauza polarizarii globale dintre Occident si lumea islamica, a razboiului din Irak si a divergentelor dintre interesele regionale ale Turciei si cele preconizate de capitalele occidentale.
Degradarea entuziasmului
Sub presiunile Statelor Unite, negocierile pentru aderarea Turciei la UE au inceput formal in 2005. Cu toate acestea, pentru majoritatea europenilor, admiterea Turciei in UE a devenit inacceptabila. Atentatele teroriste din Spania si din Anglia, asasinarea regizorului olandez Theo van Gogh si incapacitatea de asimilare a celor 23 de milioane de europeni musulmani au generat islamofobie in Europa. Traumatizati de terorismul islamic, de avalansa de imigranti nedoriti si de eforturile imense pentru succesul expansiunii in estul Europei, europenii nu sunt dispusi sa mai adopte inca 75 de milioane de turci.
Premierul turk Tayip Ergodan insista ca aderarea Turciei la UE este cel mai important proiect de mentinere a pacii din secolul XXI. In realitate, entuziasmul pentru accederea in UE s-a ofilit in Turcia. Sondajele de opinie recente au aratat ca numai o treime dintre turci mai sprijina aderarea la UE si numai 14% mai cred ca tara lor va deveni vreodata membra a Uniunii.
Presiunile Bruxellesului asupra Turciei ca sa "respecte aspiratiile minoritatii kurde", sa admita existenta genocidului impotriva armenilor si sa accepte reunificarea Ciprului sub dominatia cipriotilor greci au creat resentimente antieuropene acerbe in Turcia. Doua treimi dintre turci cred ca occidentalii vor sa dezmembreze Turcia de astazi, asa cum au fortat dezintegrarea Imperiul Otoman in 1919. Discutiile dintre reprezentantii UE si autoritatile de la Ankara au devenit progresiv stridente si antagonice. In consecinta, in decembrie 2006, tratativele de aderare au fost suspendate.
Interese americane
Statele Unite au presat puternic pentru integrarea Turciei in UE. Fiind o tara musulmana, seculara si prooccidentala, avand relatii detensionate cu lumea araba si cu statul Israel si avand granite comune cu Iran, Irak si Siria, Turcia este considerata un aliat de mare valoare pentru Statele Unite. Parteneriatul turco-american a fost si ramane esential pentru strategia globala a Americii.
O mare parte dintre mahomedani percep ocuparea militara americana in Irak si in Afganistan, precum si declansarea "razboiului antiterorist" ca o cruciada impotriva religiei lor. In consecinta, integrarea Turciei in UE, o comunitate prestigioasa de tari crestine, ar demonstra omenirii ca occidentalii nu au declarat razboi general impotriva musulmanilor.
Din nefericire, insistentele americanilor in favoarea aderarii Turciei la UE au fost respinse de europeni. Iar turcii sunt mult mai putin receptivi la presiunile Washingtonului, pe motiv ca SUA, in virtutea razboiului impotriva terorismului islamic, nu apara suficient intersele de securitate ale Turciei. Un aspect deosebit de iritant in relatiile turco-americane este pericolul nationalismului kurd.
Iredentismul kurd
Invazia si ocuparea militara a Irakului de catre coalitia de voluntari condusa de Statele Unite au avut consecinte grave atat pentru Turcia, cat si pentru alianta traditionala dintre Washington si Ankara. Refuzul parlamentului turc de a permite accesul fortelor militare americane pe teritoriul tarii in scopul invaziei Irakului in 2003, anarhia postbelica din Irak si protectia efuziva a kurzilor irakieni de catre militarii americani au periclitat parteneriatul strategic dintre Turcia si Statele Unite. Administratia actuala de la Washington lauda "stabilitatea" Kurdistanului din Irak si ofera provincia ca model de organizare si dezvoltare regionala.
Turcii sunt convinsi ca razboiul civil din Irak, prezenta trupelor de ocupatie americane si noua Constitutie a Irakului vor duce la formarea unui Kurdistan independent in partea de nord a tarii, vor agrava conflictele interetnice din Turcia si vor compromite securitatea statului turc. Cei peste 12 milioane de kurzi din Turcia si-au manifestat frecvent iredentismul prin ostilitate fata de autoritati, prin acte de terorism si prin revolta armata. In ultimii 25 de ani, 40.000 de turci si-au pierdut viata luptand impotriva rebelilor kurzi in sud-estul Anatoliei.
In trecut, armata turca a intervenit de multe ori in nordul Irakului ca sa elimine sanctuarele insurgentilor kurzi care provocau revolte si acte de terorism in provinciile din sud-estul Turciei. Autoritatile de la Ankara au incercat sa rezolve "problema" kurzilor prin represiuni militare si prin masuri de asimilare fortata. Cu toate presiunile guvernantilor, cei 22 de milioane de kurzi din Irak, Iran, Turcia si Siria au refuzat sa fie asimilati in tarile in care traiesc.
Partidul Muncitoresc Kurd (PKK), o organizatie subversiva responsabila pentru incursiuni armate in Turcia, pentru incitarea revoltelor violente impotriva autoritatilor de la Ankara si pentru acte de terorism are sanctuar in Kurdistanul irakian. Cu sprijinul liderilor kurzi din Irak, organizatia are la dispozitie terenuri de instructie pentru luptatorii de gherila, si-a multiplicat activitatea terorista transfrontaliera in Turcia si ameninta sa provoace o noua revolutie armata a kurzilor din Turcia.
Pentru militarii americani, preocupati cu lupta contra insurgentilor suniti si a militiilor siite, problema PKK este o diversiune secundara. Trupele "nationale" irakiene active in nordul tarii sunt formate aproape exclusiv din kurzi. Acestia nu vor sa-i atace pe luptatorii PKK, deoarece populatia kurda din regiune se solidarizeaza cu ei.
In mai 2007, Ankara a masat mii de trupe la granita cu Irak si a anuntat guvernul american ca intentioneaza sa invadeze Kurdistanul irakian ca sa elimine taberele de instructie ale PKK si sa previna acapararea orasului petrolier Kirkurk de catre kurzi. Guvernul turc a afirmat ca invazia armata este inevitabila, in cazul in care militarii americani din Irak nu intervin prompt ca sa-i forteze pe liderii kurzi din Irak si PKK sa sisteze activitatea de subminare a autoritatii statului turc. Imediat, Washingtonul a trimis emisari importanti in Turcia si a cerut insistent turcilor sa anuleze incursiunea in Irak. Sugerand ca SUA ar putea interveni de partea kurzilor, cateva avioane de lupta americane au violat "accidental" spatiul aerian turc.
Deteriorarea relatiilor turco-americane
Atitudinea Americii in conflictul turco-kurd a provocat un val urias de resentimente antiamericane in Turcia. Fostul sef al Consiliului Securitatii Nationale, generalul Tuncer Kilinc, a sugerat ca ar fi preferabil ca Turcia sa se retraga din NATO si sa se asocieze cu puterile din Est precum Iran, Rusia, China si India.
Pentru turci, separatismul kurd este foarte grav. In campania electorala pentru alegerea parlamentarilor din 2007, atat partidul moderat-islamist de la putere, cat si opozitia seculara au incercat sa capteze electoratul prin evidentierea primejdiei terorismului kurd si prin etalarea dezaprobarii fata de politica Statelor Unite in regiune. In acelasi timp, Ankara detesta presiunile facute de Bruxelles ca sa-i accepte pe kurzi ca minoritate nationala cu drepturi culturale si lingvistice separate. Sondajele de opinie au demonstrat revirimentul nationalismului turc si deteriorarea ametitoare a simpatiei turcilor fata de SUA si UE.
Concluzii
Aversiunea europenilor fata de admiterea Turciei in UE si deteriorarea relatiilor dintre Ankara si Washington au degradat orientarea prooccidentala a Turciei. In decursul Razboiului Rece, Turcia devenise un aliat loial si redutabil al aliantei democratiilor euro-atlantice. Dezamagiti de atitudinea si lipsa de consideratie a partenerilor din NATO, nationalistii turci incearca sa-si reexamineze optiunile strategice.
Daca relatiile Turciei cu UE si cu SUA continua sa se degradeze, nationalistii de la Ankara ar putea forta guvernul sa se detaseze de puterile occidentale si sa formeze parteneriate strategice cu tarile aflate in ascensiune din Asia.
Ca sa-si mentina alianta strategica cu Ankara, europenii si americanii trebuie sa-si reevalueze atitudinea fata de Turcia, sa nu subestimeze resentimentele nationaliste ale turcilor si sa le respecte interesele de securitate.
