Ucraina tot mai portocalie

Armand Gosu | 05.10.2007

Pe aceeași temă

Dupa numararea a 88,2% din protocoalele comisiilor electorale, in alegerile parlamentare anticipate din Ucraina conduce Partidul Regiunilor al premierului Viktor Ianukovici cu 33,3%. Pe locurile urmatoare s-au situat Blocul Iulia Timosenko care a obtinut 31,4%, Blocul proprezidential Ucraina Noastra-Autoapararea Populara cu 14,6%, Partidul Comunist condus de Piotr Simonko cu 5,2%, Blocul Vladimir Litvin cu 3,9% si Partidul Socialist al lui Aleksandr Moroz cu 3%. Restul formatiunilor politice înscrise în cursa electorala nu au depasit bariera de 3% pentru a-si trimite reprezentantii în parlament.

Daca în urma alegerilor din martie 2006, “portocaliii” (alaturi de ei erau si socialistii lui Aleksandr Moroz care au defectat apoi, alaturandu-se lui Ianukovici) adunau 41,88%, la alegerile anticipate tocmai încheiate, potrivit datelor preliminare, au înregistrat 45% (acestei tabere i se va alatura, poate, si Blocul Litvin cu 3,9% care devine esential in configurarea noii majoritati). Partidul Regiunilor si potentialii sai aliati, comunistii si socialistii, aduna impreuna 41,5% dintre voturi.

Nu mai putin de 4.857 de candidati au concurat pentru cele 450 de locuri ale Radei Supreme. 63% dintre cei peste 37 de milioane de cetateni ucraineni s-au prezentat la urne.

 

Cine e mai portocaliu, Timosenko sau Iuscenko?

 

Competitia dintre Iulia Timosenko si Viktor Iuscenko, din perspectiva alegerilor prezidentiale care se vor desfasura peste doi ani, a facut ca aceste alegeri anticipate sa aiba o miza aparte pentru “tabara portocalie”. Faptul ca Blocul Iulia Timosenko a obtinut de peste doua ori mai multe voturi decât Ucraina Noastra-Autoapararea Poporului confirma statutul Iuliei Timosenko de lider al “portocaliilor” si-i da dureri de cap presedintelui Iuscenko, care-si vede amenintata perspectiva unui nou mandat prezidential.

De altfel, in lunile in care s-a purtat o adevarata batalie in jurul dizolvarii parlamentului se crease impresia ca blocul proprezidential ar putea obtine mai multe voturi decât Iulia Timosenko. Iuscenko si Ucraina Noastra pareau sa fi preluat decisiv initiativa in “tabara portocalie”, subminându-i Iuliei Timosenko pozitia de principal opozant al guvernului condus de Ianukovici. In cele din urma, singurul lucru pe care gruparea prezidentiala l-a reusit a fost sa mai creasca popularitatea lui Iuscenko in sondaje, apropiind-o de cea inregistrata de Timosenko. Blocul proprezidential nu a izbutit sa obtina 20%, cum anunta liderul gruparii Ucraina Noastra-Autoapararea Poporului, Iuri Lutenko. Nici nu avea cum. Niciun moment Lutenko n-a aratat ca este un politician capabil sa concureze cu Timosenko in zonele centrale si de vest ale Ucrainei, unde se afla bazinele electorale ale celor doua blocuri politice. Fostul ministru de Interne, transformat peste noapte in liderul miscarii proprezidentiale, ar fi putut atrage electoratul dezamagit de Ianukovici din estul Ucrainei, insa retorica sa nationalista a indepartat acest electorat rusofon. Blocul proprezidential nu a inscris in cursa electorala figuri populare de politicieni. Absenta controversatilor oameni de afaceri Piotr Porosenko si Aleksei Ivcenko, multa vreme personaje cheie in anturajul presedintelui, n-a ferit, in campania electorala, Ucraina Noastra de acuzatii de coruptie. Iar principalul slogan prin care cereau anularea imunitatii deputatilor n-a atras pe multi alegatori de partea formatiunii proprezidentiale.

Spre deosebire de Iuri Lutenko, Iulia Timosenko s-a concentrat pe electoratul nationalist din centrul si vestul Ucrainei. De altfel, competitia cu Iuscenko a impins-o pe Iulia Timosenko sa ocupe o pozitie accentuat prooccidentala, de vreme ce-si disputa cu actualul presedinte sprijinul Bruxellesului si Washingtonului.

 

Partidul Regiunilor cauta aliati portocalii

 

Chiar daca si-au conservat procentele inregistrate la alegerile din martie 2006, “regionalii” condusi de Ianukovici risca sa fie izolati pe scena politica de la Kiev. Principalul lor aliat, Partidul Comunist, trece prin emotii tot mai mari cu fiecare scrutin si poate oricând rata depasirea barierei de 3% pentru a intra in parlament. In partid creste numarul celor care vor o coalitie cu reprezentantii “taberei portocalii”. Pentru aceasta, “regionalii” sunt gata sa-si sacrifice liderul, pe Viktor Ianukovici.

De altfel, soarta lui Ianukovici ar fi fost decisa, apreciaza unii comentatori de la Kiev si Moscova, in momentul in care a ezitat sa forteze destituirea presedintelui Iuscenko, la sfârsitul lunii aprilie. Atunci, aripa radicala a “regionalilor”, socialistii si comunistii, cu aprobarea si sustinerea Moscovei, erau pregatiti pentru actiuni decisive. Potrivit relatarilor din presa, exista planul de destituire a lui Iuscenko, era pregatita finantarea unor actiuni de amploare, fusesera mobilizati zeci de mii de oameni, chiar persoane loiale presedintelui si-au manifestat neutralitatea, erau deci indeplinite mai toate conditiile pentru ca actiunea de forta sa se incheie cu succes. Si totusi, Ianukovici a ezitat. Din acel moment, initiativa in partid a fost preluata de Rinat Ahmetov si Boris Kolesnikov. Primul a devenit principalul negociator cu tabara prezidentiala, iar cel de-al doilea a coordonat campania electorala. De pe lista de candidati a Partidului Regiunilor a fost exclus controversatul Viktor Medvedciuk, seful administratiei prezidentiale a lui Leonid Kucima (iunie 2002-decembrie 2004), cel care negociase in primavara sprijinul Moscovei pentru actiunea de demitere a lui Iuscenko, fiind promovati in pozitii eligibile apropiatii miliardarului Ahmetov.

Prestatia anemica a Partidului Regiunilor in campania electorala este explicata de unii comentatori prin faptul ca echipa Ahmetov-Kolesnikov nu dorea un rezultat spectaculos in alegeri care ar fi permis formarea unui guvern alaturi de comunisti, tocmai pentru a forta o larga coalitie cu blocul proprezidential Ucraina Noastra-Autoapararea Poporului. In cazul unor conflicte in “tabara portocalie”, acest scenariu ar putea fi tradus in practica. Insa posibilitatea realizarii unei astfel de coalitii in urmatorii ani depinde de capacitatea elitei economice si politice din estul Ucrainei de a negocia o intelegere cu Iuscenko.

 

Rusia, tema electorala favorita

 

Chiar daca Moscova nu s-a implicat fatis in campania electorala de partea lui Ianukovici si a Partidului Regiunilor, cum s-a intâmplat la prezidentialele din 2004 si parlamentarele din 2006, ea a ramas prezenta in dezbaterea publica prin teme promovate de “tabara portocalie”.

Doua site-uri de Internet, cu o proasta reputatie, au publicat la mijlocul campaniei electorale “descifrarea” unei casete audio cu o pretinsa discutie purtata de premierul Ianukovici cu presedintele Rusiei, Vladimir Putin. De altfel, cei doi s-au intâlnit cu ocazia salonului aviatic Maks-2007, care a avut loc intre 21 si 26 august. Chiar daca majoritatea media a considerat respectiva inregistrare un fals, continutul ei a fost indelung dezbatut public. Pe lânga temele previzibile pentru o discutie intre Ianukovici si Putin (garantii pentru tranzitul gazului rusesc spre Vest, problema limbii ruse in Ucraina si pozitia anti-NATO a Partidului Regiunilor), pretinsa inregistrare audio surprinde prin afirmatia lui Putin ca Ianukovici va ramâne si dupa alegeri in fruntea Executivului si prin proiectul liderului de la Kremlin de a infiinta o Uniune a popoarelor slave. Premierul ucrainean a negat categoric ca ar fi discutat aceste lucruri cu Putin si a spus ca intâlnirea cu presedintele rus s-a concentrat pe tema colaborarii dintre cele doua state in industria aeronautica. Casetele audio cu inregistrari explozive nu sunt o noutate pentru scena politica de la Kiev. Cel mai faimos episod s-a consumat in anul 2000, când maiorul Nikolai Melnicenko, din garda presedintelui, a prezentat inregistrari audio care ar dovedi legatura dintre Leonid Kucima si asasinarea ziaristului Gheorghi Gongadze.

Afacerea otravirii presedintelui Iuscenko a revenit in actualitate in mijlocul campaniei electorale. Spre deosebire de alte ocazii, de aceasta data, Iuscenko, in interviul acordat la 5 publicatii occidentale (The Times, Frankfurter Allgemeine Zeitung, La Repubblica, Le Figaro, Expresso), confirma ca in otravirea sa un rol important l-ar fi jucat Rusia si arata cu degetul spre Kremlin, excluzând posibilitatea ca aceasta actiune sa fie rezultatul unei “initiative personale”. In aceste zile, tema otravirii implineste trei ani si inca nu si-a epuizat potentialul electoral. Inca din septembrie 2004 s-a vorbit in presa despre faptul ca atentatul ar fi fost organizat de Moscova. Procuratura Generala a Ucrainei ancheteaza acest caz, insa nimeni, deocamdata, nu este acuzat oficial. Statele Unite si Marea Britanie au trimis mostre de dioxina la Kiev, iar analizele au confirmat ca dioxina din corpul presedintelui nu provine din aceste tari. Singurul producator de dioxina care n-a trimis substanta respectiva pentru analiza este Rusia. Abia dupa aparitia in presa occidentala a interviului presedintelui Iuscenko, adjunctul procurorului general al Rusiei, Aleksandr Zveaghintev, a organizat o conferinta de presa in care a declarat ca Moscova e gata sa trimita probe de dioxina la analiza. Curând insa, s-a dovedit ca Rusia este dispusa sa ofere mostre de dioxina, cu conditia ca ele sa fie analizate in laboratoarele din Moscova, ceea ce Procuratura Generala a Ucrainei a refuzat.

In acelasi interviu, Viktor Iuscenko acuza Rusia ca a refuzat sa extradeze trei persoane implicate in otravirea sa. Este vorba de Vladimir Satiuk, fost ajunct al sefului Serviciului de Securitate din Ucraina, de consilierul acestuia Taras Zalesski si de un oarecare Aleksei Poletuha. Acestia ar fi participat la cina din 5 septembrie 2004, de la vila lui Satiuk, ocazie cu care Iuscenko ar fi fost otravit cu dioxina. Toti trei resping acuzatii formulate de presa, si nu de procurori, insa se ascund de aproape 3 ani pe teritoriul Rusiei. Procuratura Generala de la Moscova ridica din umeri si afirma ca Ucraina n-a cerut niciodata extradarea lor.

Aceasta campanie electorala nu putea sa rateze cel mai fierbinte subiect din relatiile ruso-ucrainene: pretul gazelor. Comentariile au mers pâna acolo incât au asezat la originea dizolvarii Radei Supreme si declansarii procedurii pentru anticipate refuzul lui Ianukovici de a renunta la serviciile RusUkrEnergo, firma controversata care intermediaza livrarea de gaz rusesc si turkmen pentru Ucraina, si de a diversifica sursele de aprovizionare cu gaz. Presa de la Kiev a relatat si zvonurile privind negocierea predarii retelelor de transport a gazului care traverseaza Ucraina catre Gazprom, ceea ce, daca s-ar intâmpla, ar slabi dramatic pozitia Kievului la negocierea pretului gazului. In ciuda nenumaratelor conferinte de presa ale ambasadorului Rusiei in Ucraina, Viktor Cernomirdin, la care a asigurat ca Moscova va colabora cu orice guvern ajunge la putere la Kiev, exista temerea ca mia de metri cub de gaz, care in acest an se plateste cu 130 de dolari SUA, ar putea depasi 200 de dolari in 2008. In acest caz, spun mai multi analisti, s-ar prabusi ramuri intregi ale industriei din Ucraina. Cam aceiasi economisti declarau in ianuarie 2006, in timpul crizei gazului, ca industria ar falimenta daca pretul la mia de metri cubi depaseste 90 de dolari SUA. Ceea ce, dupa cum se observa, nu s-a intâmplat.

 

Scenarii postelectorale

 

Cu putin timp inainte de incheierea campaniei electorale, Timosenko si Iuscenko au anuntat in fata camerelor de luat vederi ca vor reface coalitia portocalie. A doua zi, Timosenko a declarat, citata de RIA Novosti, ca noua coalitie se va forma in mai putin de 24 de ore dupa alegeri, fara obisnuitele runde de negocieri. La baza refacerii coalitiei portocalii ar putea sta promisiunea Iuliei Timosenko ca nu-l va concura pe Iuscenko la prezidentiale, in schimbul fotoliului de premier, scenariu sugerat chiar de ea in interviul acordat publicatiei Ukrainskaia pravda. Insa, chiar daca Porosenko si alti politicieni cu care Timosenko s-a aflat in conflict personal au fost indepartati din echipa presedintelui, colaborarea dintre “Doamna de Fier” a Ucrainei si Iuscenko va fi dificila, sunt de parere mai toti comentatorii de la Kiev. Totusi, singura sansa a lui Iuscenko de a mai obtine un nou mandat este sa o aduca pe Timosenko in fruntea guvernului, asteptând ca reformele economice dure pe care aceasta ar trebui sa le promoveze sa-i erodeze din popularitate. Repetarea conflictului din vara 2005, care a dus la demiterea Iuliei Timosenko din fotoliul de premier, nu este exclusa, dar transformarea ei in liderul opozitiei anti-Iuscenko depinde de constituirea coalitiei dintre blocul proprezidential Ucraina Noastra si Partidul Regiunilor al lui Ianukovici. De altfel, despre constituirea marii coalitii dintre Iuscenko si Ianukovici s-a vorbit insistent in media ucraineana din ultimele saptamâni. Potrivit celor mai vehiculate scenarii, cele doua forte politice ar negocia o ampla reforma constitutionala, care sa fereasca Ucraina de blocajele politice inregistrate in ultimii ani. De altfel, Javier Solana, inaltul reprezentant pentru politica externa si de securitate al UE, intr-un interviu acordat Zerkolo nedeli, cu ocazia summit-ului UE-Ucraina, desfasurat la mijlocul lunii septembrie la Kiev, a subliniat tocmai urgenta reformei constitutionale si nevoia unui compromis intre fortele politice pentru a realiza aceasta reforma.

Cu sau fara intelegeri cu celelalte partide politice, presedintele Iuscenko este decis sa initieze procedura de modificare a Constitutiei. Scenariul pe care-l are in vedere, potrivit presei de la Kiev, este modificarea Constitutiei prin referendum, si nu prin amendarea ei de catre Rada Suprema. Presedintele mai asteapta doar avizul Curtii Constitutionale la proiectul de modificare prin referendum. Daca raspunsul Curtii va fi pozitiv, nu va mai conta cine este in fruntea guvernului, Timosenko sau Ianukovici.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22