Convertiri religioase in Moldova secolului al XIX-lea

Andrei Oisteanu | 12.05.2006

Pe aceeași temă

Evreul botezat

 

 La sfarsitul anilor ‘90, in planul cartii mele Imaginea evreului in cultura romana prevazusem si un capitol intitulat Evreul botezat. Lucrand la acest subiect, am constatat ca fusese tratat in mare masura de istoricul Mihai-Razvan Ungureanu in mai multe studii foarte docte publicate in reviste culturale si academice. Pana la urma, am renuntat sa scriu capitolul respectiv. M-am rezumat sa trimit cititorul la studiile semnate de M.-R. Ungureanu, mentionand ca tema a fost practic acoperita de acesta. Erau fragmente dintr-o teza de doctorat, aflata atunci in lucru. Teza a fost publicata recent sub titlul Convertire si integrare religioasa in Moldova la inceputul epocii moderne (Iasi, 2004), referenti stiintifici fiind profesorii Alexandru Zub si Ladislau Gyemant. Cartea nu a aparut, cum ma asteptam, la editura Polirom, in colectia Historia, coordonata chiar de Mihai-Razvan Ungureanu, ci la editura Universitatii "Al. I. Cuza" din Iasi.

Este o carte de exceptie, care - din pacate - nu a trezit ecourile pe care le merita. Excelenta cercetarii rezida in primul rand in gradul de noutate pe care il propune. Originalitatea demersului consta in alegerea atat a subiectului, cat si a surselor documentare folosite. Sunt analizate documente privind viata de zi-cu-zi a moldovenilor din prima jumatate a secolului al XIX-lea. Autorul renunta intentionat la cercetarea istoriei "mari", cea "a regilor" (solemna si cumva golita de viata), in beneficiul analizei istoriei "mici", cea "a oamenilor". Este un tip de abordare - a vietii private - care s-a dezvoltat in ultimul timp si in Romania, in incercarea de a arde etapele si de a recupera deceniile pierdute fata de cercetarea istorica vest-europeana. In astfel de cazuri, abordarea din perspectiva strict istorica risca sa ramana la suprafata fenomenelor studiate, daca nu este insotita de abordarea din perspectiva sociologica, antropologica si de istorie a mentalitatilor.

 

Contextul european

 

 Trebuie spus ca fenomenul studiat in spatiul romanesc, intre mijlocul secolului al XVIII-lea si mijlocul secolului al XIX-lea, este cumva sincron cu cel din Europa Centrala. Conform preceptelor iluminismului european, dar si ale celui iudaic (Haskala), evreii din Europa Centrala au abandonat treptat portul specific (vestimentar si capilar), au invatat limba majoritatii, in incercarea de a se integra (unii de a se asimila) in structurile sociale, profesionale si chiar nobiliare ale "natiei gazda". Ei au aplicat la propriu sfatul dat de coreligionarul lor Moses Mendelsohn: "Fiti nemti pe strada si evrei acasa". Destui evrei (ca o ironie a soartei, mai toti membrii familiei Mendelsohn) au mers pana la capat, alegand calea botezului. Poetul Heinrich Heine, de pilda, era convins ca altfel nici nu poate sa razbeasca in varf. El si-a numit certificatul de botez "biletul de intrare in cultura europeana". Poate ca insuficienta punere in context european a fenomenului analizat este una dintre putinele slabiciuni ale cartii.

 Nu numai de evreii convertiti la crestinism in Moldova se ocupa istoricul Mihai-Razvan Ungureanu, ci de toti cei de diverse confesiuni care aleg trecerea la crestinismul ortodox, de regula pentru o integrare sociala mai facila, pentru a obtine mai usor demnitati, pozitii administrative sau dreptul practicarii unor profesii rezervate majoritarilor. "Botezarea din convingere este destul de rara", conchide autorul. Personajele principale ale cartii sunt totusi evreii botezati. Ei isi schimba numele dupa crestinare. Odata infaptuita, convertirea trebuie afisata in mod explicit. Noul lor patronim trebuie sa indice trecerea in noul statut confesional. Astfel, cei mai multi se autonumesc Botezatu, mai rar Neumann (in sens de "om nou"). Similar se intamplau lucrurile in Spania secolelor XIV-XV. Multi evrei convertiti volens-nolens, asa-numitii conversos, preluau foarte adesea nume cu semnificatie simbolica, precum Christian sau Pablo, apostolul Paul/Saul fiind "patronul" evreilor crestinati.

 

Perspectiva diacronica

 

 Deschid aici o scurta paranteza. Evident, istoria convertirii la crestinism a evreilor in spatiul romanesc nu incepe cu epoca moderna. In 1591, domnitorul Moldovei Petru Schiopul s-a casatorit in taina cu tiitoarea sa, Irina Botezata ("muma lui Stefan-Voda"). Deja in Pravila lui Vasile Lupu (Iasi, 1646) se prevedeau importante beneficii juridice pentru "jidovul (care) va veni spre credinta crestineasca si se va botedza". O legislatie similara, care incuraja prozelitismul religios, functiona in epoca si in Tara Romaneasca. Alcatuita in vremea lui Matei Basarab, Indreptarea legii (1652) stabilea ca "la ovreaiul botezat, pentru darul botezului, toate (pacatele) se vor curata si va ramanea cum ar fi nascut a doa oara". Convertiri fortate existau, dar erau fapte de exceptie, precum cele infaptuite la Iasi de salbaticii cazaci ai lui Timus Hmelnitki: "Evreii erau pusi in lanturi - scrie Paul de Alep in 1653 - si schingiuiti in toate noptile pentru ca sa se boteze", dar si ca "sa-si marturiseasca averile".

 De regula insa, era vorba de convertiri voluntare. Un exemplu interesant este relatat tot de Paul de Alep, in jurnalul calatoriei in Tarile Romane a patriarhului Macarie al Antiohiei. in 1657, la Targoviste, cei doi intalnesc un evreu convertit (fost haham), botezat de chiar Matei Basarab. Dupa convertire, domnitorul i-a acordat un rang de boiernas (al doilea portar) si l-a improprietarit cu o mica mosie. Asa cum se intampla adesea, acest evreu botezat a ajuns "un crestin dintre cei mai habotnici", preocupat activ de convertirea altor fosti coreligionari.

 

Arhivele Mitropoliei

 

 Mihai-Razvan Ungureanu incearca sa stabileasca amploarea fenomenului convertirilor religioase in Iasii secolului al XIX-lea prin inventarierea celor inregistrati cu numele Botezatu (sau Botez) in recensamintele fiscale ale epocii (catagrafii). Demersul nu are prea multi sorti de izbanda, fiind strict orientativ. Socotelile devin mai exacte in privinta dinamicii convertirii atunci cand autorul analizeaza un document mai putin cunoscut, aflat in Arhivele Statului din Iasi, si anume Condica pentru botezatii carii din alte relighii au vinit la pravoslavnica credinta. Documentul a fost intocmit in perioada 1819-1832 de membrii Dicasteriei mitropolitane. Se poate astfel stabili mai exact o medie a convertirilor religioase: circa 34 pe an (cam 3 pe luna!). Totalul convertitilor in acea perioada este de 433, ceea ce inseamna cam 1% dintr-o populatie a capitalei Moldovei de circa 40.000 de locuitori. Desi pare neinsemnat, procentul este semnificativ din punct de vedere sociologic. Dupa criteriul precedentei religioase, cei mai multi convertiti la ortodoxie sunt uniti (greco-catolici din Transilvania, ungureni), apoi catolici (de regula polonezi), mozaici, protestanti (maghiari, nemti), armeni si chiar musulmani.

 O alta sursa de documentare de care s-a folosit cu succes autorul a fost arhiva Dicasteriei din cadrul Mitropoliei iesene, care contine dosarele de divort din epoca si zona studiate. O cercetare similara (dar focalizata pe Tara Romaneasca in secolul al XVIII-lea) a realizat de curand Constanta Ghitulescu: In salvari si cu islic. Biserica, sexualitate, casatorie si divort in Tara Romaneasca a secolului al XVIII-lea (Ed. Humanitas, 2004). Ea a analizat cu folos dosarele de casatorie si divort din arhiva Mitropoliei bucurestene.

 

"Numai cu numile di crestin, iara in fapta tot jidov"

 

 in cazul cuplurilor in care ambii parteneri sunt convertiti sau numai unul dintre ei, motivele de separare sunt cele uzuale in orice divort: "rau trai", "patima betiei", "preacurvia", "tiranicesti purtari" sau pur si simplu "purtari nesuferite, care mie nu-mi sunt iertate a le pune pe hartie", cum scrie beizadea Grigorie Sutu in jalba sa din 1843.

 Interesante sunt jalbele de divort cu motivatii specifice, in care convertitul este parat de partener ca ar fi ramas loial vechii sale confesiuni. in Spania secolelor XIV-XV de astfel de falsi conversos, de cripto-evrei (marrani, presupusi sau autentici) se ocupa chiar Inchizitia. In Moldova secolelor XVIII-XIX nu exista o institutie specializata in "deviatii" confesionale, dar in astfel de cazuri divortul era pronuntat imediat de tribunalul ecleziastic. Era suficient ca partenerul sa declare si martorii sa confirme ca apostatul ofenseaza riturile Bisericii Ortodoxe, ca defaimeaza - prin gest sau cuvant - textele sacre sau obiectele de cult.

 Astfel, pe la 1800, impricinata Safta din Chisinau se plange mitropolitului Iacov Stamate ca sotul ei, Andrei Botezatu, evreu convertit, o bate si o injura "de lege si de cruce, de altile asemenea, pana si pe Maica Domnului pomeneste". Mai mult, se plange Safta, "ma ingrozeste cu pistolul si cu ietaganul, nemaicinstind vreo zi din toate zilele si praznicile ci praznuim noi crestinii piste an, nici sa se ispovedeasca si sa se impartaseasca, tragandu-ma si pre mine intru aceeasi rapa a pierzarii sufletului".

 In 1829, o oarecare "Maria botezata" ii adreseaza mitropolitului Veniamin Costache o jalba cum ca "barbatul ei, Ilie botezatul din evrei", nu mai merge la biserica, "lege nu pazeste" si o "indeamna a merge la Tara Leseasca, de unde este el, supt inchipuire a veni la ratacire cei dintai". Maria cere sa fie "dezlegata" de "asamine om, numai cu numile di crestin, iara in fapta tot jidov", pentru ca ea nu vrea "a lepada credinta si nici a trai mai mult cu un lapadat de suflet si amagitori de legi".

 Noii botezati stiau ca sunt suspectati de ritualuri oculte si de lipsa de loialitate fata de crestinism. Ieseanul Costache Botezatu, de pilda, este acuzat in 1835 de sotia sa ca "suduie cu feliuri de cuvinte scarnave atingatoare de cele sfinte". El promite ca va indeplini toate riturile crestine "ca sa nu fiu in pripus ca un nou botezat ca nu urmez ale crestinastii pricum sa cuvini". in caz de "impotriva urmare", Costache accepta sa fie "canonisit" si "indepartat de legea crestineasca". Prin toate aceste jalbe, M.-R. Ungureanu ne ofera nu numai un documentar de veche mentalitate romaneasca, ci si de veche limba romaneasca. Si, peste toate, o oglinda a relatiilor interumane si institutionale din Moldova de la inceputul modernitatii.

 

Biografii ale succesului printre apostati

 

 Unii dintre convertiti au reusit sa razbeasca in societatea moldoveneasca a epocii. M.-R. Ungureanu a ales cateva exemple relevante. Provenit din familia unui croitor evreu botezat, mentionat in Catastihul Iasilor la 1755, Constantin Botezatu a facut o cariera remarcabila, devenind boier. El si urmasii lui au intrat in protipendada, dupa cum scrie paharnicul Constandin Sion in Arhondologia Moldovei: "Din jidov botezat, s-au ridicat la boierie serdarul Constantin Botezatu si au avut trei feciori: spatarul Raducanu, caminarul Ilie si postelnicul Costache".

 Un alt exemplu este faimosul inginer Joseph Anton Baiardi, un catolic italian care in 1819 a realizat un plan topografic foarte exact al Iasilor. Unii dintre fiii sai au primit ranguri boieresti de la Mihai Sturdza Voda: Costache a devenit sluger, iar Alecu stolnic, apoi caminar si ban. Toti copiii lui "au vinit la pravoslavnica credinta".

 Interesant este si destinul lui Samoil Botezatu, primul profesor roman de germana, director al primei scoli de fete din Moldova regulamentara si apoi traducator de teatru german. in 1830, tatal sau se plangea episcopului ortodox al Bucovinei ca fiul sau este persecutat, cerandu-i-se convertirea la catolicism daca vrea sa-si urmeze cariera didactica la Cernauti: "care nu s-a face catolic, nu sa pute aseza in slujba dascaleasca".

 

Cenzura, coruptie si politie intelectuala

 

 Dar cel mai spectaculos caz de apostazie este cel al lui Mihail Vitlimescu. Numele sau crestinesc provine dintr-un lung sir de coruperi: Betlehem-Viflaim-Vicleim-Viclimescu-Vitlimescu. Paharnicul Sion il prezinta pe scurt in Arhondologie: "Jidov botezat, dascal de limba jidoveasca, sluga (bibliotecar) in casa la domnul Mihai Sturdza, care l-au si boierit". Vitlimescu cunoaste - cum singur declara - "patru limbi de capetenie: franteza, ghermana, moldovana si evreie".

 in 1844 el este boierit de domnitor (nasul sau de botez) cu rangul de pitar, fiind numit si "tenzor in limba evreiasca". Din aceasta postura, Mihail Vitlimescu face "politie intelectuala" (formularea lui M.-R. Ungureanu), avizand sau nu importarea cartilor evreiesti in Moldova si tiparirea manuscriselor in ebraica si idis. in cadrul Comisiei cenzurii cartilor de cetit, el era "indatorit" sa opreasca raspandirea materialelor "defaimatoare relighiei domnitoare", "impotriva carmuirii, a legilor ori a institutiilor tarii" sau "impotriva moralului sau indemnatoare catra faptuiri neiertate si nelegiuite". Antipatizat de obstea evreiasca, pe drept sau nu, Vitlimescu a fost acuzat de coruptie, si anume ca ar fi cerut bani pentru a da avize favorabile. A fost demis din postul de cenzor, apoi reangajat, ramanand timp de trei decenii un personaj foarte influent in Moldova.

 

Misionari protestanti in Moldova

 

Ultima sectiune a cartii este o schita istorica a unor misiuni protestante britanice trimise in Moldova in secolul al XIX-lea pentru a-i crestina pe evrei. Misiunea evanghelizarii evreilor din Orientul Apropiat si din Europa Rasariteana (inclusiv din Principatele Romane) si-a asumat-o mai ales Biserica Scotiana. Cea mai importanta delegatie trimisa in spatiul romanesc este cea din 1839, condusa de doi misionari scotieni, Andrew Bonar si Robert M’Cheyne, membri ai The Edinburgh Society for Promoting Christianity Among the Jews. Dupa incheierea misiunii, ei au publicat un raport intitulat Narrative of a Mission of Inquiry to the Jews, in care se arata optimisti privind posibilitatea convertirii evreilor din Valahia si Moldova la protestantism.

Pe baza acestui raport, Biserica Scotiana a decis in 1841 sa stabileasca la Iasi o ambasada permanenta, condusa de reverendul Daniel Edward. Rezultatele efortului de convertire a evreilor moldoveni nu au fost spectaculoase, dar comunitatea evreiasca se arata din timp in timp iritata de acest demers de prozelitism activ. Memoriile din Moldova ale sotiei reverendului, Catherine, precum si scrisorile ei au fost editate in 1867. Cartea reprezinta o sursa documentara de prima mana privind societatea moldoveneasca la jumatatea secolului al XIX-lea. Este laudabil faptul ca M.-R. Ungureanu publica pentru prima data in limba romana, intr-o Anexa documentara a volumului, principalele capitole din lucrarea Missionary Life Among the Jews in Moldavia, Galicia and Silesia, semnata de Catherine Edward. Aceasta ultima sectiune a cartii completeaza in mod fericit o alta cercetare recenta, realizata de Carmen Andras, un studiu de imagologie intitulat Romania si imaginile ei in literatura de calatorie britanica (Ed. Dacia, Cluj, 2003).

 

*

Cartea semnata de Mihai-Razvan Ungureanu este un model de cercetare istoriografica si arhivistica. Ea epuizeaza practic o tema nu doar inedita (autorul a plecat aproape de la zero), ci si una extrem de complexa si delicata prin implicatiile rasiale si confesionale, culturale si cultuale.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22