Pe aceeași temă
Totir I. Dumitru, invatator, apoi profesor, fruntas PNT, a fost intre anii 1948-1952 conducatorul organizatiei anticomuniste Miscarea Romana de Rezistenta din judetul Mehedinti si nu numai. Arestat la data de 26 iunie 1952, a fost anchetat, la secret, folosindu-se cele mai crude metode de tortura. Invatatorul Gheorghe Totir, nepotul lui Dumitru Totir, detinut si el in acea perioada in inchisoarea de exterminare Craiova, imi spunea: "Pe nea Mitu l-au batut ca pe mort". Chinurile, dupa cum relateaza alti martiri supravietuitori ai inchisorilor comuniste, erau mult mai salbatice decat bataia. Mandatul de arestare a fost emis la data de 3 noiembrie 1952. La data de 17 noiembrie 1952 a fost condamnat la moarte in urma unui proces in care si avocatul era, de fapt, un acuzator. A fost executat la 20 iulie 1953, odata cu alti doi conducatori ai Miscarii Romane de Rezistenta: maistrul Dumitru Nasaramba, fruntas al PSD - Titel Petrescu, si ofiterul Nicolae Trocan.
Am aflat de decesul lui in anul 1970, deoarece crima era "strict secreta". Desi am facut nenumarate demersuri, nu am putut afla unde a fost inhumat.
In anul 2001 i s-a recunoscut calitatea de luptator in rezistenta anticomunista, dar noi, copiii, cei inchisi in afara zidurilor inchisorii, la 18 ani de la revolutie inca nu am primit inapoi tot ce a mai ramas in urma administrarii comuniste, adica a jafului comunist, din ceea ce au agonisit parintii si bunicii nostri. Am facut nenumarate demersuri de la primariile comunelor Bala si Sovarna, la prefectura judetului Mehedinti, de la primaria Municipiului Drobeta Turnu Severin la cele trei presedintii ale Romaniei postdecembriste, dar fara niciun rezultat. La ultimul demers ni s-a raspuns frumos, ni s-au dat sperante, pana cand a venit raspunsul celor care trebuiau sa rezolve petitia si care sunt platiti si din banii cu care suntem impozitati si noi, alaturi de toti romanii: adresati-va justitiei! Am fost obligati, in acest fel, sa luam drumul tribunalelor, drum atat de costisitor. Spre cinstea ei, justitia ne-a facut dreptate in ceea ce priveste casa din Drobeta Turnu Severin, pe care, insa, cei care au "administrat-o" au adus-o in stadiul de ruina, dupa ce au jefuit-o. Acum ne judecam pentru cele 4,5 hectare de pamant care au apartinut invatatorului Dumitru I. Totir executat de comunisti la data de 20 iulie 1953, la ora 1.30 pentru crima ca a iubit Romania. Alte drumuri, alt timp pierdut pe culoarele tribunalelor pentru a primi ceea ce iti confera cel putin trei legi ale Romaniei. Dar mare este Dumnezeu!
Suferintele familiei
Nicolita Totir (Serafim), invatatoare ca si sotul ei, Dumitru I. Totir, dupa arestarea acestuia a fost data afara din invatamant si pana a fost reprimita, in urma a numeroase memorii si drumuri la minister, a muncit pentru a-si hrani cei sase copii ca hamal in port, femeie de serviciu la scoala unde functionase, muncitoare la fabrica de gheata si sifoane, la serele orasului, dar si-a tinut cuvantul dat sotului: i-a ingrijit si i-a crescut copiii. Si-a ingrijit baiatul cel mare, Haralambie, distrus psihic de tortionarii comunisti, atat cat au tinut-o puterile. A fost obligata sa divorteze pentru a le da o speranta de supravietuire celor sase copii. In fata lui Dumnezeu a ramas sotia credincioasa a lui Dumitru Totir! Cand justitia comunista a pronuntat la data de 25 noiembrie 1953 divortul, sotul ei era mort de peste trei luni. Ea stia acest lucru si facuse, cu mare grija si fereala, gasind un preot curajos, cele ce se cuvin pentru un mort. Nu de putine ori, cei care reprezentau AFDPR i-au reprosat ei si altor sotii ca au divortat. Cat de nedrepti au fost!
Cand tata a fost arestat, Totir Constanta (Popescu) apucase sa termine liceul. A reusit sa absolve o scoala tehnica sanitara tocmai la Constanta. Fiind una dintre cele mai bune eleve, a fost ajutata de oameni curajosi de care Romania nu a dus lipsa, spre disperarea celor "straini de neam si tara". A suferit din anul 1953 si pana acum.
Totir Haralambie, baiatul cel mai mare al lui Dumitru I. Totir, a fost si cel mai dotat. Aceste doua calitati i-au fost fatale. Cunoscut si sub numele de Hary poetul, se parea ca va fi unul dintre numele de referinta ale generatiei sale. Cel putin asa pronosticau profesorii care predau disciplinele umaniste la Liceul Traian din Turnu Severin. Dupa arestarea tatalui a fost si el anchetat, asmutindu-se cainii lup pe el, batut. La demersurile facute la cei in drept sa stie aceste lucruri, ni s-a raspuns ca nu exista acte care sa consemneze aceste fapte. A fost internat intr-un spital de bolnavi psihic din Bucuresti, fara sa fie bolnav, dar nu exista acte. Nu apare numele lui Totir Haralambie printre cei internati. Oare cine a dat dispozitie sa nu fie inregistrat si ce suflet au avut cei care au executat dispozitiile?
De abia in anul 1971 procuratura ceausista il trimite in judecata, iar avocatul, desi angajat de mama mea si platit din putinii bani pe care ii avea, il apara in aceeasi maniera in care il aparase avocatul, pus din oficiu, pe Dumitru Totir in fata Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti. Citez din sentinta civila nr. 456/04.02.1971: "Avocatul xxxxxx, pentru bolnav avand cuvantul, de asemenea pune concluzii pentru internarea bolnavului". Astfel a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Jebel, desi la acea data traia singuratic alaturi de mama lui, scriind, din cand in cand, poezii pe care le trimitea diferitelor reviste literare in paginile carora nu si-au gasit niciodata locul.
Am facut cerere sa i se recunoasca, post mortem, calitatea de luptator in rezistenta anticomunista. S-ar putea sa nu i se recunoasca acest merit, in ciuda celor indurate in numele unor idei pentru care tatal sau si-a sacrificat viata. De fapt, nu este singurul roman care a trecut prin anchetele Securitatii, prin spitalele de psihiatrie, in perioada comunista, fara sa se notifice acest fapt. Ma intreb, fostii colegi ai lui Totir Haralambie nu au datoria morala de a spune, macar acum, adevarul despre ceea ce s-a intamplat cu colegul lor?!
Totir Nicolae a fost un elev cu rezultate deosebite la matematica, fizica si chimie. Cand i-a fost arestat tatal a parasit liceul. Nu a asteptat sa fie dat afara si s-a angajat ca muncitor la Resita. A devenit unul dintre cei mai buni sudori si unul dintre cei mai buni elevi la seral. A reusit printre primii la facultate si, avand "origine muncitoreasca", a rezistat, fiind ajutat de profesorul universitar Ilie Murgulescu. Era unul dintre cei mai buni studenti, dar nu si-a luat "statul" din prima. A fost picat la "socialism stiintific". Aici, tovarasii universitari nu au gresit. Niciodata nu a putut gandi ca un comunist. Prin eforturi mari, recunoscut mai mult in exterior, a devenit un nume in domeniul chimiei fizice, pastrand un mare respect si recunostinta profesorului Ilie Murgulescu.
Totir (Rotaru) Ileana era in clasa a saptea cand a fost data afara din scoala. A terminat la fara frecventa clasa a saptea, muncind in acelasi timp la serele orasului, desi era minora. A terminat clasa a saptea cu media generala cinci (se practica deja sistemul sovietic de notare, unde cea mai mare nota era cinci). A urmat liceul, traind zilnic cu spaima ca va fi ultima zi de scoala. La bacalaureat a luat, la toate probele, nota maxima pana la ultima disciplina, cand, desi a raspuns excelent, o tovarasa profesoara a raspuns comenzii si i-a dat numai nota patru pentru ca sa nu primeasca Diploma de merit care ii oferea, direct, calitatea de student. De fapt, ani in sir, degeaba a dat admitere. Nu a reusit. Dupa 1962 a urmat un institut pedagogic, apoi, la fara frecventa, cursurile universitare.
Totir (Ivanciu) Aurora, mezina familiei, a fost foarte buna la matematica, fizica si chimie si a reusit printre primii la Institutul de Petrol si Gaze din Bucuresti. Dupa cateva luni, a fost data afara, fiind bruscata de un ins cu ochii albastri care era ascuns dupa o draperie in biroul decanului si savura clipa in care unei tinere i se naruiau visele. Securistul i-a spus ca este "pui de naparca". Dumitru Totir era oltean si se facuse "sarpe de dudau, de-al galben de musca rau", caci Romania era in pericol de moarte si cine era barbat avea datoria sa se ridice, sa reziste tavalugului rosu. Ulterior a terminat facultatea de chimie, in cadrul Institutului Politehnic din Timisoara.
Eu, Totir Constantin, eram in clasa a patra cand mi-a fost ucis tatal, ramanand orfan. Mama, cu sase copii in grija, data afara din serviciu, nu a mai putut sa ne asigure hrana. Eu am plecat la bunica dinspre mama, taranca mehedinteana, de o inteligenta sclipitoare, unde am terminat clasa a patra. Toamna, m-am dus la scoala la Turnu Severin, la Liceul nr. 1 (fostul si actualul Liceu Traian). Eram, cred, cel mai prost imbracat, cel mai flamand, dar printre cei mai buni elevi. Si eram alaturi de mama! Dar bucuria nu a tinut mai mult de doua saptamani. Am fost trimis acasa sa-mi chem mama la scoala. Am ajuns acasa plangand in hohote, strigand: "M-au dat afara de la scoala, mama, m-au dat afara!". Si acum, la atata amar de vreme, ma cutremur cand scriu aceste randuri. Si ma revolt si cer dreptate deoarece dupa 1989, dupa indelungi insistente, am obtinut de la Arhivele Statutului din Mehedinti situatia mea scolara. Stupoare! Au falsificat documentele scolare. Eu apar inscris in clasa a cincea, numai cu un an mai tarziu. Am stat si am pascut vacile bunicii "din proprie initiativa", cum ziceau tovarasii! Ma
intreb, in fata legii, ce are relevanta: actul falsificat, la porunca, de cei care, cred eu, au facut de rusine scoala romaneasca, sau declaratiile unor fosti colegi?
Avem nevoie de adevar
Tatal meu a fost invatator, deci salariat de stat. In data de 20 iulie 1953 eu am devenit orfan de tata. Statul roman nu avea datoria sa-mi dea pensie de urmas? Surorile si fratele meu minor nu aveau acest drept? Se poate obiecta ca nu am solicitat aceasta pensie. Dar cum puteam solicita acest drept, cand moartea tatalui meu a fost tinuta "strict secreta"? Poate cineva sa compenseze foamea, frigul, umilintele pe care le-am indurat numai pentru ca tatal meu a iubit Romania? Statul roman nu are oare obligatia morala sa condamne jignirile, umilintele, nedreptatile la care am fost supus nu numai eu, ci si alte sute de mii (poate milioane) de copii ai "dusmanilor de clasa"? Este timpul ca toti cei care au fost napastuiti de oranduirea criminala, comunista sa-si povesteasca suferintele, pentru ca tineretul care nu a avut contact direct cu "binefacerile comunismului" sa afle adevarul. Avem atata nevoie de adevar!
Unii afirma ca persecutiile au incetat in timpul regimului ceausist. Aduc marturie ca este o minciuna gogonata. In anul 1974 eram inscris la gradul didactic I. Comisia, alcatuita dintr-un profesor universitar pe care pana la aceasta intamplare il admirasem, din indrumatoarea pentru lucrarea metodico-stiintifica, un cadru universitar si din inspectorul scolar de specialitate de la acea vreme, dupa ce m-a asistat la trei ore de curs, a disparut. Comisia avea obligatia legala, fiind platita din banii publici, sa incheie un proces verbal prin care fie sa ma admita, fie sa ma respinga de la etapa urmatoare a obtinerii gradului I. Dar, pentru ca eram fiul lui Dumitru Totir, PCR nu a dat avizul favorabil, or, in oranduirea ceausista, acest lucru conta, nu legea.
Dupa 22 decembrie 1989 am cerut, in scris, atat Inspectoratului Scolar, cat si scolii unde tinusem lectiile, copia dupa procesul verbal. Stupoare! Oficial, inspectia nici nu a avut loc! Si in acest caz, declaratia unui coleg atesta faptul ca inspectia a avut loc. Inspectorul de specialitate din acea vreme m-a refuzat cand i-am cerut o declaratie in legatura cu sustinerea lectiilor, afirmand cu cinism: "Nu vezi ca tot comunistii conduc?". Era anul 2003. Poate ca avea dreptate! Ce sa mai zic de fostii cadristi!
Sunt fara numar si greu de descris suferintele si umilintele prin care a trecut familia mea, odata cu alte atatea familii din Romania.
Daca as putea, as darui fotografia fratelui meu, Haralambie, fiecarui membru al factorilor de decizie din Romania si l-as intreba: "Te solidarizezi cu asasinarea psihica a acestui tanar vinovat numai ca era fiul lui Dumitru Totir, ca avea talent literar si, ca atare, se prefigura in el un adversar al totalitarismului, in speta, al comunismului?".
(Subtitlurile apartin redactiei)
