De același autor
Destinul ziarului România liberă se suprapune, în felul său, destinului României. Ce se întâmplă azi, când cea mai mare parte din redacție, alcătuită din jurnaliști de notorietate din presa românească, părăsește publicaţia este simptomatic pentru zilele nefaste traversate de România, aflată sub asediul unei guvernări de penali și agramați. Pleacă, după 11 ani, Răzvan Chiruță (redactor-șef) și Sabina Fati (senior editor), pleacă Sabin Orcan (director editorial), Mircea Marian, Cătălin Prisecariu, Silviu Sergiu, Mihai Duță, Petre Bădică, practic toată conducerea ziarului. Mulți dintre aceștia s-au refugiat de la Evenimentul zilei, devenit între timp o gazetă de perete a intereselor penalilor de partid și de stat. Lipsa de respect pentru libertatea presei, dorința de a controla mass-media prin patroni afiliați partidelor care dețin majoritatea în parlament și puterea executivă, PSD și ALDE, sunt caracteristice momentului dificil căruia presa românească îi face față cu greu. „România se întoarce la vremurile din perioada lui Adrian Năstase, în care presa era cumpărată, constrânsă, șantajată să nu mai facă anchete și să nu mai scrie împotriva liderului PSD. În care orice opozant era intimidat, orice magistrat cu ambiții de independență era eliminat sau pus cu botul pe labe, în care instituțiile lucrau aproape exclusiv în interesul unor grupuri de interese aflate în fruntea țării... Liderul PSD nu mai vrea să păstreze niciun fel de aparențe, s-a săturat să joace rolul prooccidentalului civilizat... așa că a început ofensiva“, explică Sabina Fati în ultimul său editorial, Pentru cine se fac listele negre, cauzele ascunse ale masacrării corpului editorial.
Că există destule suprapuneri între existența României libere și a țării nu e un joc de similitudini, ci destin istoric. Fondată în 1877, anul Războiului pentru Independență, publicația a suferit împreună cu țara. După 1944 a trebuit să joace rolul de falsă alternativă la ziarele partidului unic, servind propaganda comunistă. Controlul era absolut prin securiști vopsiți în jurnaliști și chiar mai mult: Florea Ceaușescu, unul dintre frații dictatorului, a fost redactor aici. Despre scurta sa ședere din 1944 la România liberă scriitorul Mihail Sebastian scria în Jurnal: „Mă felicit că experienţa mea la România liberă s-a terminat repede, înainte de a-mi fi angajată acolo semnătura. Ar fi fost imposibil să lucrez sub un regim de comitete secrete, imbecilitatea îndoctrinată e mai greu de suportat decât imbecilitatea pur şi simplu“.
Este singurul cotidian central unde s-a încercat o disidență: anul 1989 i-a găsit pe redactorii Petre Mihai Băcanu și Anton Uncu în pușcărie pentru editarea ziarului clandestin România, dar întemnițați sub false acuzații. După Revoluție, a fost printre primele redacții vizitate și devastate la „Mineriadă“.
România liberă a trecut prin toate experimentele postdecembriste ale mass-media: privatizare, apoi achiziționare de către un trust străin – WAZ, grup german care s-a retras din România în 2009 din cauza corupției de pe piața media. Ziarul a rămas pe mâna patronilor autohtoni - Dan Adamescu, afacerist cu grele dosare penale, decedat în 2017. Procesele companiei ASTRA au lovit reputația ziarului, deși s-a dovedit că milioanele de dolari nu au intrat niciodată la ziar, ci au rămas în conturile Medien Holding, condus din off-shore-uri cu care patronul își masca afacerile. Moștenitorul, Alexander Adamescu, rezident la Londra, și el urmărit penal, a decis în aceste zile să schimbe redacția și, presupunem, politica. Un prim semnal este interviul cu fostul sereist, urmăritul penal Daniel Dragomir, apărut în ediția din 10 octombrie, în care Adamescu jr. este prezentat ca o victimă a „binomului“. Nicio surpriză, din moment ce, potrivit informațiilor din presa încă liberă, a cotizat la Black Cube, ca și Dragomir, pentru discreditarea șefei DNA.
Datoriile s-au acumulat, în vreme ce, paradoxal, calitatea ziarului a crescut. Trecerea online, intersecția presei cu noile tehnologii au făcut tot mai dificil managementul complex solicitat de un ziar care avea nevoie de infuzie de capital și de respect pentru profesioniști. Patronul, Alexander Adamescu, nu e dispus să facă asta, vrea liniște, clemență și privilegiile pe care puterea ar putea să i le asigure. „Pe cei mai mulți dintre noi ne-au dat afară“, ne-a declarat Sabina Fati. Demisionarii sau demisionații mai speră să își recupereze cele cinci salarii restante, de aceea Sabin Orcan încă încearcă să negocieze, invocând „o perioadă de tranziție“. Perspectivele nu sunt încurajatoare, dar, ca un „pilot“ încercând să țină nava în zbor, redactorul-șef lansează o speranță: „Salvarea individuală este, într-adevăr, cea mai la îndemână cale de a scăpa dintr-o societate în derivă: pleci în exil sau pleci capul. Dar adevărata miză, în aceste zile de asediu, este să ne salvăm toți, ca o comunitate. Lupta e mai grea și mai de durată, dar satisfacția este pe măsură. Nu trebuie neapărat să învingi tu sistemul. Important este ca sistemul să nu te învingă pe tine. Dacă tu reușești asta, dacă cel de lângă tine reușește asta, dacă fiecare reușim asta pe bucățica noastră, pe insula noastră, până la urmă sistemul, oricât de subversiv și de periculos, va fi înfrânt. Istoria, cu numeroasele sale exemple, e de partea celor curajoși și a celor buni“, scrie Răzvan Chiruță în ultimul său editorial de la România liberă.