Liniștea dinaintea furtunii

Iluzia liniștii este probabil principala ispită colectivă a începutului de mandat prezidențial.

Un sondaj IRES din a doua jumătate a lui decembrie ne arăta că „61% dintre ro­mâni anticipează o relație bună între pre­ședinte și premier în 2015”. Deși Klaus Iohannis a spus de mai mul­te ori că românii nu tre­buie să se aștepte la mi­nuni, iată că aceștia se în­căpățânează în această di­recție. Dar această aș­tep­tare colectivă cu care se in­tră în noul an este total ne­realistă: proaspăta ma­jo­ri­tate prezidențială va intra în mod inevitabil în con­flict cu majoritatea parlamentară. Atât din motive sistemice, cât și pentru că noul pre­ședinte a fost ales tocmai pentru că lu­mea îl vedea pe Victor Ponta ca pe un pe­ricol, ceea ce nu s-a schimbat din n­o­iem­brie până acum.

Lipsa de realism a așteptărilor colective nu e, desigur, ceva nou, dar obsesia ima­ginii în care trăim face ca acest tip de aș­teptări să facă parte integrantă din rea­litate, actorii politici acționând și în func­ție de iluziile colective. Iar în cazul Ro­mâ­niei de la începutul lui 2015, iluziile pot fi un obstacol în luarea rapidă a celor mai bu­ne decizii, începând cu înlăturarea Gu­vernului Ponta. Așa putem înțelege de ce zona „marelui” PNL cultivă cu insistență nevoia de liniște și pace, în timp ce în culise putem lesne simți pregătiri de răz­boi ce nu se împiedică decât de con­cu­ren­ța pentru viitoarele posturi ministeriale și nu numai. Atât timpul, cât și mulți lideri politici nu mai au răbdare.

Liniștea aparentă de acum este și re­zul­ta­tul întâlnirii pe un teren comun a doi oa­meni politici: actualul președinte, omul dis­creției, și Vasile Blaga, om al ing­i­ne­rii­lor politice din spatele cortinelor me­dia­tice. Cei doi încearcă să țină în frâu tru­pele de liberali și democrat-liberali ale că­ror ambiții multilateral dezvoltate pot ori­când să ducă atmosfera de la calm aparent spre una de scandal local sau ge­ne­ral. Iar dificultatea acestei ecuații nu va scădea cu tim­pul, chiar va crește, cu cât ne apropiem de alegerile parlamentare.

Dar nevoia de liniște are al­te surse. E de înțeles obo­seala colectivă după 10 ani de Traian Băsescu. Totuși, această nevoie de liniște este și rezultatul funcționării în continuare a logicii prin care USL a in­terpretat „scandalul” produs de Traian Bă­sescu. Adevărul este că o mare parte din­tre „scandalurile” din cele două mandate fie au fost mai degrabă benefice, fie au fost rezultatul isteriei produse chiar de cei care îl contestau pe șeful statului de atunci. În acest context, cartea sobrietății pâ­nă la plictis a stilului Iohannis a fost în mod natural câștigătoare în timpul cam­paniei electorale, dar ideea că România se poate schimba în liniște este utopică. Nu numai în contextul nostru, dar în orice context democratic, modernizarea duce la numeroase conflicte. Și asta cu atât mai mult atunci când vorbim despre schim­barea clasei politice și lupta împotriva corupției. Adică exact punctele prezente și în discursul prezidențial actual.

Tranziția bruscă de la discursul prea con­tondent al președintelui Băsescu la cel prea acomodant al președintelui Iohannis naște îngrijorările unora și speranțele al­tora. Cred că ambele tabere se înșală. Este evident că, pe cât de salutară este schim­barea de stil, pe atât de eronată ar fi in­trarea într-o perioadă în care președintele dă numai veștile bune și fuge de orice conflict. Asta pentru că veștile proaste tot vor veni, conflictele tot vor izbucni, iar dacă românii nu sunt pregătiți o vor lua ca pe o trădare și se vor întoarce îm­potriva proaspătului lor idol care, precum Traian Băsescu, poate risca să se trans­forme în țap ispășitor.

Iluzia liniștii este probabil principala is­pită colectivă a începutului de mandat pre­zidențial. Ea vine din dorința noului șef de stat de a se demarca de fostul titular de la Cotroceni, dar această demarcare nu este decât un mijloc pentru a atinge un obiectiv mai important. Acum, raportarea la Băsescu nu mai este decisivă, iar pier­derea fostului său electorat, care a contat semnificativ în noiembrie, ar fi o eroare prea evidentă și gravă pentru a-l bănui pe Iohannis de ea. În același timp, obiectivul său principal presupune o mică pierdere în această direcție, pentru că speră să re­cupereze o parte a electoratului USL îna­inte de asaltul la Guvernul Ponta.

Așa se explică numeroasele gesturi și de­cla­rații care au mers în sensul logicii USL - Antena 3. Gesturi simbolice care și-au fă­­cut efectul, de vreme ce Antena 3 titra ad­mirativ: „Iohannis - președintele care nu a fost niciodată Traian Băsescu”. An­ti-„bă­sismul” implicit și neo-uselismul au de­venit acum o armă prezidențială de se­ducere a electoratului care în 2014 mai do­rea să creadă că „USL nu a murit”. În pri­mul rând, electoratul lui Tăriceanu, dar și o parte din cel rătăcit la Ponta și ca­re ar putea fi adus în sprijinul lui Io­han­nis. Așa am putea citi gesturile, pentru unii dis­cutabile, ale proaspătului pre­șe­din­te. Ade­vă­rata lor țintă este PSD. Un PSD astfel de­posedat de alegători și de discurs. Sub o li­niște aparentă, războiul deja a început.