De același autor
De regulă, la începutul unui nou an se fac predicții. E un demers destul de riscant. Puțini ar fi prevăzut, de pildă, la debutul lui 2016, că în referendumul din Marea Britanie se va vota pentru ieșirea din Uniunea Europeană. De aceea, răspunsul corect la întrebări de genul „va mai fi Liviu Dragnea în fruntea PSD la sfârșitul anului următor?“ e greu de ghicit. Pe de altă parte, în alte zone, în ciuda unor inerente margini de eroare, există totuși destule indicii că previziunile au bune șanse să se împlinească. Precum aceea, spun majoritatea experților, că o criză economică este aproape inevitabilă în următoarele 12-18 luni. Cu o intrare în recesiune mai probabilă în Europa decât în Statele Unite, deși și peste ocean ritmul de creștere ar urma să se diminueze considerabil. Tensiunile comerciale și incertitudinile politice, explozia datoriei publice în aproape toate economiile dezvoltate, nivelul ridicat al creditelor neperformante, cu precădere în China, sunt toate argumente care duc către o astfel de concluzie. Singurul element ceva mai încurajator este acela că nu se estimează că va fi o criză la fel de gravă ca aceea din 2008-2009. Cu toate acestea, România, unde am asistat în ultimii doi ani la un adevărat dezmăț de generozitate bugetară cu un pronunțat iz electoral, marca Darius Vâlcov, este destul de vulnerabilă din acest punct de vedere. Modificările în materie de legislație fiscală luate în ultima vreme și presiunile puse pe ANAF sunt un semn că și guvernanții sunt conștienți de asta, însă e îndoielnic că acest tip de inițiative este soluția salvatoare.
Astfel de predicții, în contextul tensiunilor din spațiul politic, dar și din societate, oferă destule motive de îngrijorare în viitorul imediat. Așa că, în mod firesc, ele vor monopoliza probabil toată atenția în spațiul public. Numai că, deși consecințele nu sunt la fel de vizibile acum, altele sunt tendințele care vor avea un impact major pe termen mediu și lung asupra întregii noastre existențe. La trei decenii de la căderea comunismului, un interval care deja pentru o bună parte din societatea românească nu este decât o perioadă oarecum exotică sau doar o vagă amintire, sunt semne că intrăm nu doar într-un nou ciclu geopolitic, ci și într-o perioadă de schimbări profunde pentru civilizația umană, sub impactul unor evoluții tehnologice cu impact major în societate, precum cele din domeniul Inteligenței Artificiale.
Se spune adesea că istoria nu se repetă, dar rimează. De aceea se caută în trecut chei de interpretare pentru vremurile de astăzi. Unii fac trimitere la anii ’30, marcați de o explozie a populismului și de ascensiunea unor regimuri autoritare agresive. Alții merg pe alte paralele. Richard Haass, fost înalt oficial în Departamentul de Stat în perioada Colin Powell, actualul președinte al prestigiosului think-tank Council on Foreign Relations, se întreabă, în Foreign Affairs, cum se va sfârși actuala ordine mondială, de sorginte occidentală, născută în perioada postbelică, care are în centru modelul politic al democrației liberale. Pentru că toate semnele indică că ne aflăm din acest punct de vedere la un sfârșit de capitol. Ce ne va rezerva viitorul: va fi o tranziție relativ controlată sau va fi una care va genera convulsii globale majore?
Richard Haass face o paralelă cu perioada cunoscută în istorie sub numele de Concertul Europei, care a debutat după terminarea războaielor napoleoniene prin Tratatul semnat la Congresul de la Viena și s-a încheiat odată cu declanșarea Primului Război Mondial. Am consemnat atunci o sută de ani de stabilitate, însă la un moment dat a devenit clar că modificările substanțiale suferite între timp în raporturile de potență economică și militară dintre principalele puteri ale vremii vor duce la demantelarea aranjamentelor convenite în 1815. Faptul că, în general, astfel de perioade relativ lungi de stabilitate au fost posibile după confruntări armate devastatoare și s-au încheiat prin conflicte similare este un serios motiv de îngrijorare, chiar dacă un astfel de deznodământ nu este inevitabil.
Oamenii tind, în general, să disocieze evoluțiile din spațiul politicii externe de cele din interior. O eroare majoră. După cum observă și Richard Haass, „ascensiunea și declinul marilor puteri sunt elemente determinante pentru viabilitatea unei ordini mondiale, pentru că modificări în materie de forță economică, coeziune politică, forță militară influențează comportamentul statelor pe plan internațional“. De aceea, este greu de presupus că într-o lume dominată de regimuri autoritare, precum cel de la Beijing, modelul de societate bazat pe democrația liberală va rezista în multe locuri de pe planetă. Deja acest lucru este vizibil în țări precum Cambodgia, unde, după peste două decenii de relativă deschidere democratică, sub impulsul Occidentului, regimul de la Phnom Penh a decis brusc să meargă pe cartea chinezească: a desființat partidele politice de opoziție, i-a arestat pe liderii politici ai acestora și a închis mass-media independente.
Deși incursiunile în istorie sunt formulele privilegiate utilizate în încercarea de a înțelege principalele tendințe ale momentului, se pot trage unele lecții utile și din alte domenii. De pildă, în materie de evoluții tehnologice majore, de schimbări disruptive, se vorbește despre un fenomen care a primit numele de „macro-miopie“. Este tendința de a supralicita impactul acestora pe termen scurt și de a-l subestima pe termen lung. La sfârșitul anilor 1990 am trecut printr-o adevărată febră a Internetului. Aproape orice afacere care utiliza Internetul era văzută drept o „mare lovitură“. A venit însă momentul adevărului, iar în anul 2000 imensa bulă bursieră s-a spart. S-au pierdut atunci sute de miliarde de dolari. Industriile tradiționale, de la mass-media la lanțurile de supermarketuri, au răsuflat imediat ușurate, nerealizând că adevăratul șoc devastator avea să vină mai târziu, peste un deceniu. Modelele de afaceri pe Internet viabile, precum Booking.com, Uber sau Airbnb, au devenit branduri globale de succes, a apărut Netflix, vânzările de CD-uri și DVD-uri s-au prăbușit, iar comerțul online a explodat, printre victime aflându-se nume celebre ca rețeaua Sears, considerată în anii 1970-1980 un model exemplar de conduită în afaceri, care a intrat în faliment.
Este aici o lecție care poate fi transferată și în spațiul politic și geopolitic. Imediat după Brexit, ca și după victoria lui Donald Trump în alegerile americane, au apărut tot felul de scenarii pesimiste, care însă nu s-au adeverit. Inerțiile inerente din economie și societate, din comportamentul instituțional au atenuat impactul, așa că mulți au considerat, și consideră încă și astăzi, că e vorba doar de predicții alarmiste nejustificate. Reverberațiile profunde le vom vedea însă probabil mai târziu. Într-un moment de tranziție către un alt ciclu geopolitic, alianțele vechi se pot desface și unele noi se pot naște. La fel ca în 1989. Puseele izolaționiste din Statele Unite, turbulențele politice din aproape întreg spațiul occidental lasă loc liber pentru astfel de reconfigurări majore în ecuația de putere și influență globală, care vor fi însă vizibile abia peste un timp. Cert este că tot mai puțini sunt cei care cred că actuala ordine internațională liberală, bazată pe un întreg eșafodaj de instituții multilaterale, va mai rezista multă vreme. Întrebarea este dacă vom asista doar la o necesară recalibrare a acestor instituții sau vom avea o dizolvare completă a sistemului în ansamblu.
Și modelul de societate bazat pe democrația liberală se confruntă cu dificultăți serioase. Ciclurile electorale relativ scurte, presiunea sondajelor de opinie, asaltul populist din partea unor segmente radicale de stânga și de dreapta, care se bucură de o influență disproporționată în spațiul public, erodează masiv capacitatea de guvernare și fac aproape imposibilă elaborarea unei strategii de lungă durată în spațiul occidental, într-un moment critic de confruntare cu regimurile autocratice din Rusia și mai ales China, care par mai bine pregătite să navigheze într-un peisaj geopolitic turbulent. Sunt bineînțeles avansate tot felul de soluții pentru ieșirea din impas. Marea lor majoritate pleacă de la premiza că sistemul actual e bun, dar că a fost distorsionat, abuzat, atacat, după caz, de elitele politice și corporatiste sau de mișcările retrograde, naționaliste, identitare. Însă a început să fie adusă în discuție și ideea că s-ar putea ca în actualul context societal, mediatic, tehnologic, democrația liberală să nu mai fie pur și simplu în stare să producă guvernări performante.
Concluzia de final este aceea că imaginea de fond este una în care multe dintre certitudinile prezentului, de la alianțele strategice și garanțiile de securitate la modelul de societate și de guvernanță bazat pe democrația liberală, sunt puse serios sub semnul întrebării, chiar dacă, în acord cu distorsiunea introdusă de macro-miopie, efectele vor fi resimțite ceva mai târziu.
