Basescu, Parcul Bordei si justitia

Comentariile critice la adresa solutiei juridice in cazul parcului Bordei din Bucuresti facute de presedinte au starnit o adevarata furtuna mediatica. In mod inevitabil, s-au facut comparatii cu declaratii ale lui Ion Iliescu de la inceputul anilor 1990, care au dus practic la blocarea pentru o buna perioada de vreme a retrocedarilor proprietatilor confiscate in timpul regimului comunist. Cum era si de asteptat, s-a activat imediat falanga anti-Basescu de la Antenelelui Dan Voiculescu si obisnuitii critici de serviciu, care sunt in stare sa-i gaseasca ceva de reprosat sefului statului chiar si atunci cand bea un pahar cu apa. Insa, dincolo de tonul virulent al acestor atacuri care deja au intrat in rutina, ramane totusi o intrebare legitima: e firesc, e sanatos din punctul de vedere al democratiei ca presedintele tarii sa formuleze public, si inca atat de transant, o critica atat de dura la adresa unei decizii judecatoresti?

Raspunsul nu e deloc simplu. Avem de ales intre doua optiuni: trebuie sa primeze ideea ca orice astfel de interventie creeaza o presiune daunatoare, chiar periculoasa in acceptiunea unora, asupra justitiei sau e mai important dezideratul reformarii sistemului de justitie? Mai toate sondajele de opinie plaseaza justitia periculos de jos pe scara increderii la nivelul populatiei. Probabil ca o parte din perceptia negativa e artificiala. Atunci cand nu-ti convine o solutie juridica, cel mai usor este sa faci trimitere la coruptia din randul judecatorilor. In alte cazuri, decizii evident discutabile se datoreaza fie supraaglomerarii judecatorilor, fie nepriceperii acestora. Dar realitatea e ca toata lumea din sistem si din afara acestuia e convinsa ca sunt multe lucruri de reparat si de reformat in justitia romaneasca.

In principiu, aceasta ar trebui sa fie sarcina Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Problema e ca institutia cu pricina e populata la varf de o majoritate agresiv antireformista. Iar in actualul mandat, in care presedinte e d-na Barbulescu, s-au batut toate recordurile in materie. E o constatare pe care o face de ani de zile Comisia Europeana, e drept, in limitele unor formulari ceva mai diplomatice. Ne aflam, in cazul justitiei, oarecum in aceeasi situatie ca aceea din invatamantul superior gestionat pe principiul autonomiei universitare. In cazul in care organismele de decizie din interior ajung sa fie controlate de grupari conservatoare, e foarte greu sa misti din afara reforma. In aceeasi dificultate s-a aflat si Monica Macovei, care a fost acuzata adesea ca a inprincipiul independentei justitiei. Problema e ca, intimp ce omul de pe strada e nerabdator sa se schimbe lucrurile in bine cat mai repede, daca sistemul de justitie e lasat pe pilotul automat controlat de la nivelul CSM, ritmul reformelor e inevitabil unul extrem de lent. In plus, chiar daca iti creezi parghii pentru a grabi, cu buna-credinta, reformarea sistemului de justitie, e din nou cazul Monicai Macovei, exista oricand riscul unor derapaje ulterioare atunci cand un alt titular la Justitie poate abuza de acest gen de prerogative.

Pe de alta parte, dincolo de dezbaterea de fond privind independenta justitiei, in cazul solutiei juridice formulate in legatura cu Parcul Bordei merita demarata si o alta discutie, si ea extrem de importanta: relatia dintre interesul public si cel privat. Dupa ce ani in sir instantele au tergiversat sau au refuzat de-a dreptul, in mare masura si datorita legislatiei, retrocedari imobiliare, acum suntem in situatia exact inversa in care parcuri si alte spatii de mare interes public - de exemplu, la Iasi, portiuni importante din Gradina Botanicaau fost sau sunt in curs de retrocedare - ies din circuitul public pentru a fi transformate, de regula, in proiecte imobiliare. Situatia nu e pe atat de imposibil de gestionat, precum afirma unii care pleaca de la constatarea ca respectul pentru proprietatea privata trebuie sa fie prioritar intr-o societate democratica civilizata. Chiar daca anumite terenuri, precum parcurile, de exemplu, trebuie retrocedate, daca exista acoperirea legala in acest sens, nimic nu impiedica consiliile locale sa refuze, din considerente care tin de interesul public, sa elibereze autorizatii de constructii pentru aceste terenuri. Ceea ce in final conduce catre solutia unor schimburi imobiliare care permit pastrarea destinatiei initiale. Nu e deloc o solutie originala, ci una la care se recurge curent in tarile occidentale. Problema e ca, de regula, din cauza mizelor mari financiare aflate in joc, dezvoltatorii imobiliari sunt extrem de "persuasivi", asa ca rareori se ajunge in consiliile locale la hotarari in care sa prevaleze interesul comunitatii.

Dar sa ne reintoarcem la declaratiile lui Traian Basescu. Sigur ca adversarii sai, care oricum vehiculeaza permanent ideea ca ne paste dictatura, il acuza pe presedinte de amestec in justitie. Exista in subsidiar o motivatie ascunsa atunci cand se utilizeaza astfel de formulari. Plecand de la aceasta premiza, orice fost sau actual inalt demnitar cercetat in justitie poate pretinde ca i s-a inscenat de la Cotroceni un proces politic, ceea ce se si intampla curent. Insa, pana la urma, presedintele nu are de ales. Cei care il sprijina se asteapta ca el sa nu eludeze acest gen de probleme, altfel destul de delicate. Iar Traian Basescu procedeaza ca atare probabil si din ratiuni electorale, dar si pentru ca acest gen de atitudine se inscrie consecvent in mesajul sau politic general. Care este impactul real al declaratiilor, cat de mult ajuta astfel de mesaje nu numai ritmul de reformare a justitiei romanesti, ci si maniera in care guvernarea locala si centrala se raporteaza la interesul public e greu de spus. Insa, pe de alta parte, cu siguranta veti fi de acord ca ideea de a ignora cu desavarsire realitati de care ne lovim zilnic, doar pentru a respecta cu scrupulozitate anumite norme de conduita, nu e nici pe departe o formula mai fericita.