De același autor
Aproape toata lumea e de acord ca, fara presiunile de la Bruxelles, cu greu s-ar fi facut reforma in Romania in ultimii ani. Tot de acolo au fost tinute in frau si derapajele autoritariste ale fostei puteri. De altfel, trimiterea la UE i-a fost de folos chiar si fostului premier Adrian Nastase in relatia cu propriul partid, atunci cand trebuia sa smulga acestuia concesii care deranjau interese majore. Dar daca, de bine-de rau, chestiunile tehnice legate de cele 31 de dosare de negociere au fost pana la urma rezolvate, in opinia majoritatii oficialilor europeni Romania a ramas cu restante majore la doua capitole: reforma justitiei si combaterea coruptiei la varf.
In primul caz, nu cadrul formal e problema, pentru ca pe hartie lucrurile sunt in regula, ci mixtura de interese de grup si legaturi politice care controleaza principalele parghii de influenta din sistemul de justitie. Ceea ce ridica serioase semne de intrebare asupra credibilitatii acestuia. Atunci cand Curtea Constitutionala, de exemplu, e dominata de oameni cu stranse legaturi cu PSD, e greu sa dai credit hotararilor sale, chiar daca e posibil sa aiba si temeiuri reale pentru unele dintre ele.
Pe plan extern, nu au existat pana de curand nuantari semnificative in privinta felului in care era vazuta starea reala din tara, dincolo de declaratiile cosmetizante ale autoritatilor. Mai toate curentele politice importante de pe continent au adoptat, in mare, aceeasi linie in privinta extinderii Uniunii, in general, a pozitiei fata de Romania si Bulgaria, in particular. Iata insa ca in ultimele luni peisajul politic continental s-a schimbat semnificativ. Un prim semnal l-a constituit atitudinea popularilor europeni, care au fost foarte aproape de a bloca semnarea Tratatului de aderare a celor doua tari. Era o expresie publica a nemultumirilor europarlamentarilor fata de rolul lor decorativ in relatia cu Comisia Europeana si un prim semnal important privind reconsiderarea pozitiei fundamentale a Uniunii Europene fata de ideea de extindere in ansamblu.
Aceste tendinte care aveau sa se contureze tot mai mult in perioada urmatoare, mai ales dupa impasul privind adoptarea noii Constitutii Europene dupa referendumurile ratate din Franta si Olanda, au introdus pe agenda publica a continentului doua subiecte majore: deficitul democratic din Uniunea Europeana si modelul de societate care ar trebui promovat pe vechiul continent. Toate acestea au facut ca proiectul constructiei europene, care parea a fi mai degraba un exercitiu tehnic, sa devina obiectul unor aprinse dispute ideologice. Impasul structural al modelului economiei sociale de piata, problemele de competitivitate pe care le acuza economiile unor tari occidentale importante au devenit tot atatea puncte critice de discutie.
O consecinta directa a acestor evolutii este activizarea principalelor structuri politice transnationale din Uniunea Europeana, popularii, socialistii si liberal-democratii, care au devenit intre timp mult mai divizati ca in trecut in abordarea temelor esentiale enuntate anterior, teme ajunse intre timp subiecte majore in campaniile electorale. Asa se intampla in prezent in Germania, unde exista toate sansele ca alegerile anticipate din toamna sa-i readuca la putere pe crestin-democratii condusi de Angela Merkel. Rezultatul: o preocuparea in crestere pentru aritmetica europarlamentara si un interes mai nuantat pentru principii.
Reverberatiile acestor mutatii au ajuns deja si in Romania, in batalia anticipatelor. Dupa ce PD a luat la ultimul congres decizia de a trece cu arme si bagaje la Partidul Popular, socialistii europeni s-au raliat si ei explicit pozitiei adoptate de partidul condus de Mircea Geoana si Adrian Nastase pe acest subiect. In opinia lor, Bucurestiul risca amanarea cu un an a extinderii nu atat din cauza blocarii reformei in justitie, provocata de decizia Curtii Constitutionale - asa cum sustine actuala putere -, cat datorita declansarii alegerilor anticipate. Replica popularilor nu a intarziat sa apara si sustine exact contrariul: compromiterea procesului de reformare a sistemului de justitie din Romania duce inevitabil la activarea clauzei de salvgardare si, deci, la amanarea cu un an a aderarii la UE. Cu alte cuvinte, Bruxelles-ul, sau o parte a lui, nu mai vorbeste pe o singura voce. Calculele politice au inceput deja sa prevaleze.
Prinsa cumva la mijloc intre aceste manevre de culise, Comisia Europeana, deci si Delegatia de la Bucuresti, da raspunsuri standard, putin angajante. De genul: “Decizia privind alegerile anticipate e una strict interna, pe noi ne intereseaza doar ca reformele sa continue”. In realitate, nimeni nu stie de fapt daca, la toamna, va fi decisa activarea clauzei de salvgardare sau nu. De altfel, decizia va depinde pana la urma mai putin de ceea ce se intampla la Bucuresti sau la Sofia, cat de felul in care vor fi transate disputele pe marginea bugetului comunitar sau a Constitutiei Europene. In culise se avanseaza deocamdata ideea ca hotararea va fi lasata probabil in suspensie pana spre mijlocul anului viitor, ceea ce inseamna ca si Raportul de tara din octombrie va fi redactat intr-o maniera care sa lase loc ambelor formule: aderarea in 2007 sau aderarea in 2008.
Prelungirea disputelor politice din tara la nivel european marcheaza insa sfarsitul unei perioade in care contam in mod esential pe presiunile exercitate de Uniunea Europeana pentru corectarea unor derapaje majore din societatea romaneasca. Or, asta inseamna ca, de acum inainte, modernizarea institutionala a Romaniei va depinde in principal de ceea ce se va intampla la Bucuresti si tot mai putin de recomandarile si presiunile venite de la Bruxelles.
