De același autor
Este deja clar că, prin valuri succesive, virusul va sta o bună bucată cu noi; va lăsa în urmă o societate traumatizată, deprimată, profund divizată.
La aproape doi ani de pandemie suntem, din păcate, în pană de certitudini și de soluții. Între cele două extreme, antivacciniștii care îți vorbesc despre conspirații cu extratereștrii și, respectiv, cei care repetă mecanic, în ciuda tuturor dovezilor contrare, că unica, definitiva soluție „pentru intrarea în normalitate” este vaccinarea în masă (care la Viena și, mai nou, la Berlin și Bruxelles se dorește a fi chiar obligatorie) la pachet cu restricțiile pe bază de pașaport verde, este foarte greu să vii cu analize mai nuanțate, bazate pe cifre și comparații între diferite țări și regiuni. Otto Schily, un fost ministru în cabinetul Gerhard Schroeder, a spus, de altfel, că nici măcar China nu a luat în calcul vaccinarea obligatorie. Problema e că aserțiunea că nevaccinații le pun vaccinaților viețile în pericol dacă, de pildă, primii sunt lăsați să intre în malluri nu mai are acoperire în realitate. Pentru că și vaccinații pot transmite boala, la fel ca și nevaccinații. Încă din martie 2021, revista Nature, una dintre prestigioasele publicații științifice din lume, avertiza că nu este deloc sigur că vaccinurile împiedică transmiterea bolii. „Vaccinurile împotriva COVID-19 dezvoltate de Moderna și Pfizer-BioNTech, de exemplu, sunt extrem de eficiente în prevenirea bolii simptomatice, dar încă nu este clar dacă protejează oamenii de a se infecta sau de răspândirea virusului la alții. Aceasta reprezintă o problemă pentru imunitatea de turmă”.
Discuția era făcută în contextul speranței că prin vaccinarea masivă, cifrele avansate fiind 60-70 de procente, se va ajunge la imunitatea de turmă, ceea ce ar permite „reîntoarcerea la normalitate”. Din păcate, concluziona articolul chiar din titlu, obținerea imunității de turmă este probabil imposibilă, în ciuda eforturilor de vaccinare masivă. Motivul este acela că obiectivul învingerii pandemiei prin obținerea imunității de turmă prin vaccinare nu este unul realist, în condițiile în care în fapt „nu avem vaccinuri capabile să împiedice transmisia bolii”. Și nici să garanteze că dacă te vaccinezi nu mai faci boala. Ceea ce nu înseamnă, desigur, că nu trebuie încurajată în continuare vaccinarea, care s-a dovedit că, în general, oferă o protecție adecvată împotriva unor forme severe de boală, ci doar că deocamdată nu ne putem baza pe vaccinurile existente pentru a stopa pandemia.
Între timp, temerile exprimate de Nature în martie s-au confirmat. Țări cu un grad înalt de vaccinare, inclusiv cu un număr semnificativ de doze booster aplicate, precum Islanda (grad de vaccinare peste 82 de procente, practic întreaga populație adultă, și aproape 50% doze booster), Portugalia (grad de vaccinare 88%) sau Coreea de Sud (grad de vaccinare 79,3 procente), se confruntă cu o explozie a infecțiilor. De pildă, autoritățile din Coreea de Sud, unde, în afară de nivelul ridicat de vaccinare, portul măștii era generalizat chiar înainte de pandemie, se plâng, în plus, de presiunea asupra sistemului de sănătate, cu 80 de procente din paturile ATI ocupate, și au anunțat revenirea la multe dintre restricțiile din trecut (de pildă, doar două persoane pot sta împreună la o masă în localurile publice), ceea ce, previzibil, a dus la o creștere masivă a frustrării în rândul populației, mai ales în această perioadă de sărbători.
Concluzia pe care o putem trage de aici este că retorica acelora care, făcând desigur trimitere la „știință”, justifică măsurile restrictive aplicate nevaccinaților spunând că „libertatea nu înseamnă libertatea de a-i îmbolnăvi pe alții” se lovește de serioase probleme de credibilitate. Pentru că, după cum observă și cotidianul londonez Telegraph, „este imposibil să spui că un restaurant în care sunt doar vaccinați este sigur”. Așa că în ce bază poți să concediezi pe cineva care se află în această situație? se întreabă Telegraph, făcând trimitere la faptul că într-o serie întreagă de țări europene, persoanele care nu se vaccinează, inclusiv din cadrul corpului medical, au fost suspendate sau chiar concediate. În România, dar și prin alte părți, dezbaterile au în vedere opiniile exprimate de un număr de „experți” autohtoni sau făcând trimitere la politici și măsuri luate în alte state. Mesajul fiind acela că nu trebuie să inventăm apa caldă, trebuie să facem exact ceea ce fac „statele civilizate”. De pildă, pentru Alina Mungiu-Pippidi, soluția salvatoare pentru România ar arăta în felul următor: „Oamenii care nu au acces la vaccin trebuie ajutați, ceilalți educați, iar recalcitranții pedepsiți – nu e altă cale”. Costurile, sechelele sociale pe termen lung nu sunt, evident, luate în calcul. Însă ele nu sunt deloc neglijabile. Poate că ar fi un risc de asumat dacă am avea certitudinea că astfel am rezolva criza pandemică. Numai că suntem departe de acest fericit deznodământ.
Între timp s-a venit cu un alt argument în favoarea restricțiilor impuse în baza certificatului verde, acela că duce la o stimulare a vaccinării. Este un argument ce pare valabil în cazul României, după cum am văzut deja. A funcționat și în Franța, deși nu la fel de spectaculos. Însă nu și în cazul Scoției. De unde ideea că generalizările sunt înșelătoare, e greu să afirmi că măsurile luate, poate cu succes, într-o anumită țară pot fi aplicate automat în altele.
Într-o dezbatere din 2020 în compania lui Francis Fukuyama, prilejuită de lansarea ultimei sale cărți, The Virus In The Age of Madness, filosoful francez Bernard-Henry Levy a citat un celebru medic german de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în opinia căruia „o epidemie este un fenomen social cu unele aspecte medicale”. Este o observație esențială în contextul în care mai toate discuțiile și de la noi, dar și din alte părți se concentrează aproape exclusiv pe dimensiunea medicală a pandemiei. Această abordare ar putea fi acceptată dacă, așa cum s-a spus în faza inițială, toate măsurile dure, oricât de neplăcute ar fi, sunt soluția pentru a reveni cât mai repede la normalitate. În 2020 s-a recurs la carantinare, la înghețarea circulației între diferite țări și chiar în interiorul acestora. Apariția vaccinurilor, mult mai repede decât se aștepta, asta mai ales datorită inițiativei Operation Warp Speed a lui Donald Trump, a modificat complet linia de discurs, care a mers pe ideea că învingem pandemia prin vaccinare masivă. Faptul că au fost disponibile vaccinuri, bazate pe o tehnologie, mARN, deja existentă în laborator, dar care nu mai fusese utilizată până atunci la producția de vaccinuri, a fost, cu siguranță, un fapt pozitiv, din perspectiva luptei cu boala, care probabil a salvat un număr important de vieți.
Însă, din păcate, așa cum vedem acum, la sfârșitul lui 2021, nu a fost rezolvată astfel și chestiunea opririi pandemiei. În sine, apariția valurilor succesive, precum cel cu care se confruntă acum țări cu un grad înalt de vaccinare din Europa și din lume, impune această constatare deloc fericită. Asta ar trebui în mod normal să ducă la regândirea politicilor guvernamentale adoptate în diferite țări. Una este să crezi că prin vaccinare masivă te poți „întoarce la normalitate” și cu totul altceva să pleci de la premisa că vom coabita cu virusul o vreme îndelungată. Politicile utilizate nu pot fi la fel. Numai că din teama de a nu fi acuzate că nu sunt active în lupta cu boala, multe guverne recurg din nou, pe pilot automat, la practici (carantină, restricții de circulație și de acces în spații publice) care nu au funcționat nicidecum în trecut, plus unele restricții noi îndreptate inițial împotriva nevaccinaților, dar care încep să fie extinse și la vaccinați. Într-un interviu acordat publicației The Stanford Daily, profesorul Michael Levitt, de la Stanford, deținător de Premiu Nobel, se pronunță împotriva izolării generalizate, pe care o consideră o „metodă medievală primitivă”, împotriva închiderii școlilor și, în general, împotriva măsurilor extreme care provoacă enorme daune economice și sociale.
Problema este că măsuri radicale, precum vaccinarea obligatorie, luate sub imperiul presiunii de moment, cu o explozie a numărului de cazuri și a dificultăților întâmpinate de sistemele de sănătate supraaglomerate, vor radicaliza și mai mult curentul antivaccinare. Un avertisment în acest sens a fost făcut chiar de către serviciile secrete germane. Sigur că alegerile nu sunt ușoare în acest climat puternic emoțional. Însă nici nu pot fi ignorate daunele severe la nivelul societății pe termen lung. Într-o conversație cu Freddie Sayers, editorul executiv UnHerd, scriitorul englez Paul Kingsnorth spune îngrijorat, privind la evoluțiile de acum, că ne îndreptăm către o Chinaficare a Vestului, cu trimitere la China, unde funcționează deja un sistem de „credite sociale”. Este, de altfel, ceea ce spune și istoricul Niall Ferguson, care avertizează și el că prin politicile adoptate în pandemie, Occidentul începe să semene tot mai mult cu China. „Atunci când se ajunge la o societate în care poți accesa multe dintre servicii doar cu un «pașaport digital» se trece Rubiconul”, crede Kingsnorth. „Nu trebuie să fii adeptul unor teorii conspiraționiste pentru a vedea că modul în care este gestionat, prin tehnologie, prin vaccin ca un «tehno-fix», prin mandate autoritare și coduri QR pe care trebuie să le scanezi pentru a merge la restaurant, toate aceste lucruri ne duc către o normalizare a condiției noastre ca membri digitali, acceptabil sau nu, ai societății”. Suntem, cu siguranță, într-un punct de cotitură. Cu multe semne de întrebare și decizii dificile. Până la urmă este vorba de alegeri deloc ușoare, în funcție de percepția riscului și de valorile la care ne raportăm prioritar. Pe fațada unei ferestre din Strasbourg, un autor anonim a scris un text (redat într-o fotografie postată pe Facebook) care exprimă memorabil una dintre dilemele majore ale acestor vremuri: „Cât de ciudată este această lume, care acceptă să nu mai trăiască, de teama de a nu muri”.
