Democratiile occidentale intre "putinocratie" si terorismul islamic

Daca nu ar fi avut loc tragicul atentat de la Madrid, s-ar fi vorbit cu siguranta mai mult despre alegerile prezidentiale din Rusia, desfasurate simultan cu cele parlamentare din Spania. Ultimele au avut un rezultat nu numai surprinzator, ci si deconcertant. Pentru prima oara in istorie, o actiune terorista de proportii a influentat decisiv rezultatul alegerilor intr-o democratie consolidata. Din contra, la Moscova nu a fost nicidecum loc de surprize. Vladimir Putin a fost reales cu un scor coplesitor: 71 de procente din voturile exprimate. Dar poate alegeri nici nu e cuvantul potrivit. Tehnic vorbind, efortul de a aduce la urne cateva zeci de milioane de rusi doar pentru a consemna continuitatea politica la Kremlin pare la fel de inutil ca pe vremea comunismului. Rostul sau ramane insa unul simbolic, pentru ca Vladimir Putin are nevoie de legitimitate atat pe plan intern, cat mai ales pe plan international.

"Putin si-a depasit din acest punct de vedere predecesorii, pe Stalin si Andropov" considera un sociolog rus citat de saptamanalul francez L’Express. "Niciodata in epoca sovietica nu au jucat KGB-ul si armata un rol atat de important in gestiunea societatii". De la transferul de putere de la Eltin la Vladimir Putin, asa-numitii "siloviki", adica birocratii cu epoleti proveniti din serviciile secrete, din armata si din politie, au ajuns sa ocupe o treime din toate functiile importante din administratia centrala si regionala din Federatia Rusa. Regimul instituit astazi la Kremlin se aseamana mult, in opinia unui istoric rus, cu cel din perioada tarului Alexandru al III-lea, care se sprijinea pe biserica ortodoxa si pe o politie omnipotenta.

Libertatea de miscare a mass-media din Rusia a devenit tot mai restransa. Intr-un articol publicat recent in Wall Street Journal, renumitul sahist Gary Kasparov, un critic acerb al regimului Putin, scria ca, intr-una din rarele situatii in care a fost invitat la o emisiune produsa de un canal de televiziune, moderatorul l-a rugat sa nu care cumva sa mentioneze vreunul din cele doua cuvinte interzise la Moscova in aceste zile: Hodorkovski si Cecenia.
Acumularea unei astfel de puteri discretionare la Kremlin nu are doar consecinte interne. Depasirea crizei economice, mai ales datorita veniturilor substantiale generate de exporturile de energie la preturi semnificativ mai ridicate decat cu 5-6 ani in urma, si intarirea puterii statului dupa ce toti oligarhii incomozi au fost pur si simplu pulverizati, au redesteptat ambitiile imperiale ale Moscovei. Vladimir Putin a calificat recent drept o tragedie nationala dezintegrarea Uniunii Sovietice, pe care de altfel o regreta mai bine de 60% dintre rusi. Kremlinul a transmis de altfel fara echivoc Uniunii Europene ca doreste compensatii pentru extinderea acesteia spre Est, iar la summit-ul NATO din iunie de la Istanbul, Rusia va cere explicit ca occidentalii sa renunte la insistentele legate de retragerea trupelor sale din zone ca Transnistria sau Georgia.

Deja la Bruxelles s-a luat act de noua linie politica de la Moscova. Un document politic adoptat in februarie de catre Comisia Europeana pomenea "practicile Rusiei care intra in contradictie cu valorile universale si europene", problemele majore legate de procesul democratic, drepturile omului si libertatea de expresie, mentionand si atitudinea amenintatoare la adresa vecinilor. Consemnand astfel sfarsitul iluziilor continentale care credeau posibila constructia unui spatiu politic unitar, o Europa de la Atlantic la Urali, bazata pe valori si aspiratii comune.
La Moscova, Gary Kasparov si alti intelectuali rusi de prim rang par inca sa creada ca Vestul mai poate influenta evolutiile politice de acolo. Rusia tine la noul sau statut de membru in clubul G8, iar noua elita politica si economica a cumparat proprietati in Occident si a plasat mari sume de bani in bancile de acolo. Din acest punct de vedere, liderii rusi nu au nici un fel de dorinta de a se reintoarce la izolarea din perioada comunista. Lucruri probabil adevarate, dar care ignora o chestiune de fond. Rusia propune in prezent un cu totul alt tip de model de societate, in competitie directa cu cea existenta in lumea occidentala.

Si nu doar Rusia. Cu putin timp in urma, la Beijing, Congresul Poporului a adoptat formal hotararile deja luate la varful Partidului Comunist Chinez de a introduce in Constitutie recunoasterea proprietatii private si un numar limitat de drepturi ale omului. Masuri mai degraba simbolice, pentru ca multi observatori de la fata locului spun ca prevederile constitutionale trebuie puse de acord cu legislatia curenta, iar drepturile omului luate in discutie sunt unele foarte generale si nu le includ nici intr-un caz pe cele politice. Daca privim lucrurile in ansamblu, vedem ca doua mari puteri mondiale propun de fapt un tip de guvernare autoritar care exclude in mod explicit formula democratiei de tip occidental. E vorba de un model de stat autoritar aflat sub conducerea unor elite politice care se sprijina pe un extins aparat de ordine si servicii secrete si care controleaza principalele resurse economice. In discutie e pana la urma tipul de societate catre care se va indrepta lumea de maine. Ideea ca planeta va adopta intr-o forma sau alta modelul statului liberal si democratic, asa cum arata el in lumea occidentala de astazi, devine in tot mai mare masura o presupunere riscanta. Mai ales dupa ce atentate ca acela de la Madrid ridica serioase semne de intrebare asupra capacitatii statelor occidentale, in principal din Europa, de a face fata presiunilor exercitate de ofensiva fara precedent a terorismului fundamentalist islamic.

Teroarea difuza pe care o radiaza Al Qaeda si afiliatii sai de pe glob erodeaza masiv dorinta de rezistenta a multor europeni. Impactul succesului istoric al atentatului din Spania, mai ales in plan psihologic, e inca greu de evaluat. E insa de presupus ca destui europeni, vedem chiar in frunte cu presedintele Comisiei UE, Romano Prodi, vor incerca sa se protejeze prin actiuni menite sa castige bunavointa radicalilor musulmani, cu precadere prin decuplarea tot mai pronuntata de SUA si de razboiul impotriva terorismului. Ne reintoarcem astfel la atmosfera anilor ‘70 cand zeci, sute de mii de pacifisti ieseau in strada sub lozinca "Better red than dead" (mai bine comunist decat mort) pentru a protesta impotriva amplasarii unor rachete nucleare tactice americane in Europa. Atunci umbrela militara americana a protejat continentul, a determinat caderea comunismului, dezmembrarea Uniunii Sovietice si a fostului lagar socialist si a facut posibil proiectul Uniunii Europene, deci si al Comisiei Europene conduse in prezent de d-l Prodi, care pare convins ca negocierile si initiativele politice, ajutoarele acordate palestinienilor vor tine departe, ele singure, terorismul islamic. Problema e ca, pentru prima data dupa cel de-al doilea razboi mondial, Statele Unite si Europa par sa nu se mai regaseasca pe aceeasi baricada.

Un pericol, e drept, sesizat de voci importante de pe continent. Chiar in Franta, unde Hervé de Charette, un fost ministru de Externe, face un apel la consolidarea rapida a unui front occidental comun. Iar un alt fost ministru, Alain Madelin, considera si el logica politica de tip Prodi profund naiva. "Terorismul musulman nu vrea nicidecum sa instaureze democratia pe pamant islamic, iar singura pace din Orientul Mijlociu pe care o doreste este cea care ar duce la disparitia statului Israel. Terorismul islamic nu ataca societatile noastre democratice pentru ceea ce fac, ci pentru ceea ce sunt."
Sub presiunea dubla a modelului autocratic de tip ruso-chinez si a amenintarilor destabilizatoare in crestere provocate de fundamentalismul militant islamic, democratia occidentala traditionala se clatina serios. Daca falia transatlantica se adanceste si Statele Unite raman cu adevarat izolate in razboiul impotriva terorismului, atunci capacitatea de supravietuire a unui model de societate, la care ne raportam acum ca si cand ar fi ceva aproape etern, va fi serios pusa in discutie.