Partidul e în toate, chiar și în fotbal

Fotbalul a constituit dintotdeauna un punct de atracție irezistibil pentru politicieni, înnebuniți să fie „surprinși“ în tribune sau să dea declarații înainte sau după meciuri.

„Partidul e în toate, în cele ce sunt și-n cele ce mâine vor râde la soare.“ Sunt ver­suri dintr-o poezie scrisă de Dan Deș­liu, inclusă în toate manualele școlare din anii ‘60. PCR nu mai există de mult, dar PSD, Partidul pe stil nou, se străduiește din răsputeri să-i calce pe urme. De exemplu, zilele tre­cute a reușit să-și pla­seze un om de încredere în fruntea Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF). Problema nu e neapărat că a fost schim­bat Mitică Dragomir. Și el, și Mircea Sandu, președintele FRF, sunt campioni în materie de longevitate în funcție. Din acest punct de vedere, e o per­for­manță cu care doar liderii sindicali se mai pot lăuda. Dar că primii doi oa­meni din guvern, primul ministru Victor Ponta și vi­cepremierul Liviu Dragnea, să se în­tâl­neas­că personal cu președinții clu­bu­ri­lor de fotbal pentru a-și impune omul, pe Gino Ior­gulescu, în fruntea LPF e o pre­mi­e­ră chiar și pentru PSD, ilustrând ob­se­sia par­tidului pentru controlul tuturor pâr­ghiilor care oferă acces la influență și re­surse.

Pe cât de neglijent și de nepriceput pare a fi premierul în materie de guvernare – doar cu puțin timp în urmă încurca cuan­tumul taxei suplimentare pe combustibili (0,7 în loc de 7 eurocenți) –, pe atât de ho­tărât și de atent la detalii se arată atunci când tre­buie să-și plaseze oamenii în ast­fel de po­ziții sau când se preocupă să ex­ploateze orice oportunitate care poate oferi be­ne­ficii electorale. Vineri seară, am avut o pro­bă memorabilă din acest punct de vedere. Meciul de fotbal Grecia-Ro­mânia, cum­pă­rat special de RTV, te­le­viziunea lui Se­bas­tian Ghiță, prietenul personal al primului ministru, a devenit o platformă de pro­pa­gandă PSD la scenă deschisă. Cu apariții ale lui Liviu Dragnea, Titus Corlățean, Va­leriu Zgonea și Victor Pon­ta, personal, înaintea în­ceperii partidei. „Puțin a lipsit ca televiziunea de­putatului Sebastian Ghiță să inscripționeze trioul Dragnea-Zgonea-Ponta pe «cartonul» cu echipa de start a României“, nota jur­nalistul Cătălin Tolontan pe blogul său.

Cu același prilej, Tolontan reamintea un mo­ment din campania electorală din 2004, când Puiu Iordănescu îi îndemna pe ale­gători „să țină cu PSD așa cum țin cu echipa națională“. Într-adevăr, fotbalul a constituit dintotdeauna un punct de atrac­ție irezistibil pentru politicieni, înnebuniți să fie „surprinși“ în tribune sau să dea de­clarații înainte sau după meciuri, chiar da­că impactul real e discutabil. În timpul cam­paniei prezidențiale din 2009, faptul că un comentator al televiziunii publice a trebuit să vorbească in extenso despre prez­ența lui Mircea Geoană la un meci de fotbal a declanșat controverse care pro­ba­bil i-au adus în final președintelui de atunci al PSD mai multe ponoase decât foloase în plan electoral.

Cert este că fotbalul a fost și rămâne pro­fund legat de politică. De la Gigi Becali la Gheorghe Ștefan (Pinalti), numeroși po­li­ticieni fie au patronat cluburi, fie, ca pri­mari sau președinți de consilii județene, s-au amestecat explicit în administrarea acestora, pompând adesea bani publici pentru a le susține, în diferite formule, mai mult sau mai puțin transparente. Și, ca și în zilele din urmă, TVR s-a aflat de multe ori în mijlocul controverselor. De pildă, în perioada guvernării Boc, în timp ce PDL milita pentru preluarea meciurilor din Liga I, chiar dacă prețul era destul de pi­perat, pesediștii se dădeau de ceasul mor­ții să blocheze demersul. Ba, la un mo­ment dat, din cauza disputelor politice a existat riscul să se renunțe chiar la achi­zi­ționarea drepturilor de transmisiuni pen­tru CM de fotbal din 2018 și 2022. Probabil că în des­tule cazuri, dincolo de potențialul elec­to­ral probabil masiv supralicitat, mai există și alte motive pentru care in­ter­sec­ția din­tre fotbal și politică provoacă atâtea aprin­se bătălii de interese. Nu degeaba am avut de-a lungul anilor o mulțime de scan­da­luri și de anchete penale în această spe­ță.

Dacă revenim însă la Gino Iorgulescu, e important să precizăm ceva: el nu este doar omul PSD, ci și omul lui Victor Pon­ta, personal. E limpede că premierul este preocupat nu doar de extinderea con­tro­lului partidului pe toate palierele, ci și de consolidarea propriei sale baze de putere, având grijă să-și plaseze apropiații în puncte-cheie pentru accesul la influență și resurse. Dan Șova are pe mână mili­ar­dele de la „marile proiecte“, Robert Ca­zan­ciuc, ministerul Justiției, Tiberiu Nițu e pro­curor general, iar Sebastian Ghiță, pa­tronul RTV, câștigă pe bandă rulantă pro­iecte de achiziții publice. Și vorbim doar de partea vizibilă a aisbergului.

În acest moment, PSD nu are rival pe sce­na politică românească. Succesul electoral masiv din decembrie 2012 și feudalizarea politică accelerată promovată de Liviu Dragnea vor consolida probabil până la un nivel fără precedent controlul partidului asupra tuturor structurilor administrative și economice. Pentru o bună perioadă de acum încolo. Problema e că PSD se va con­frunta însă cu o dificultate majoră, care seamănă până la un punct cu cea de care s-a lovit în trecut și atotputernicul fost partid comunist: întărirea controlului, pla­sarea oamenilor de încredere în toate struc­turile, ingrediente importante din perspectiva exercitării puterii, gripează me­canismele instituționale, promovează in­competența, ineficiența și corupția, afec­tând grav capacitatea de administrare a ță­rii, la nivel central și local. Pentru că, din păcate, România nu a învățat încă să se au­toguverneze. //