Proiectul european în impas?

Există o stare de spirit dominată de un pesimism acut la nivelul populației, atât în Vestul, cât și în Estul continentului.

În mod tradițional, binomul franco-ger­man este considerat un fel de pupitru de comandă al proiectului european, centrul de putere care a stat până acum la baza tu­turor deciziilor majore asu­mate de UE, de la intro­du­cerea monedei euro la ex­tinderea către Est. De-a lun­gul timpului, acest tip de par­teneriat privilegiat a fost cimentat și la nivel per­so­nal de liderii din diferite pe­rioade ai celor două na­țiuni, dincolo de even­tua­lele clivaje ideologice din­tre ei. De la tandemul Kohl-Mitterrand pâ­nă la Merkel-Sarkozy. Pe de altă parte, cea de-a treia mare putere continentală, Ma­rea Britanie, a făcut dintotdeauna o no­tă discordantă, prin scepticismul explicit față de un demers de integrare tot mai ex­tins în spațiul Uniunii Europene și față de intervențiile de la Bruxelles la nivelul sta­telor membre, considerate a fi excesive. Cu toate că obiecțiile exprimate la Londra din acest punct de vedere au fost privite cu o oarecare simpatie de unele state mem­bre, mai ales în partea de nord a con­tinentului, până recent tandemul Paris-Berlin a reușit totuși să impună direcțiile strategice de evoluție instituțională la ni­velul Uniunii Europene.

Iată însă că acest mecanism bine pus la punct pare să se fi gripat, ceea ce ar putea provoca reverberații de amploare pe con­tinent și, implicit, ar avea un impact im­por­tant și asupra României. O cercetare so­­ciologică întreprinsă recent de Pew Re­search evidențiază o erodare, sem­nifi­ca­tivă în unele cazuri, a viziunii favorabile privitoare la UE printre cetățenii statelor membre. Dacă nu miră pe nimeni cifrele din Marea Britanie, 43 de procente ati­tu­dine favorabilă față de UE în 2013, în ra­port cu 45 de procente în 2012, în schimb, pentru Spania (46 de procente în 2013, față de 60 de procente în 2012) și mai ales pentru Franța (41 de procente în 2013, față de 60 de pro­cen­te cu doar un an în urmă!), mutațiile la nivelul opiniei publice sunt bulversante. S-a ajuns în situația para­doxală ca francezii să de­vină mai eurosceptici decât britanicii, deși ultimii tră­iesc într-o țară în care există, de multă vreme, puternice curente de opinie ostile față de UE, și în mass-media, și în spațiul politic. În ansamblu, doar 46% dintre ce­tățenii statelor membre privesc favorabil UE, față de 68% în 2007, înainte de de­clanșarea crizei economice, și doar 37 de procente cred că integrarea economică a avut un impact pozitiv asupra economiei.

Iar pentru a înrăutăți lucrurile, scăderea ge­neralizată a încrederii în Uniunea Eu­ropeană în interiorul acesteia merge mâ­nă în mână cu o scădere la fel de dra­ma­tică a încrederii în liderii politici din țările membre, ajunsă în acest moment la cote alar­mant de mici: 33 de procente în Franța, 37 de procente în Marea Britanie, 27 de procente în Spania, 25 în Italia, 26 în Polonia și doar 20 în Cehia (mai puțin decât în Grecia, acolo cota este de 22 de procente, țară care traversează în ultimii ani o criză devastatoare!). Concluzia: exis­tă o stare de spirit dominată de un pesi­mism acut la nivelul populației, atât în Ves­tul, cât și în Estul continentului.

În tot acest peisaj politic și social dezolant, întâlnim o mare și notabilă excepție: Ger­mania. Deși și aici sentimentele favorabile față de UE sunt în declin (60 de procente în 2013 față de 68 în 2012), cota de în­credere de care se bucură guvernul d-nei Merkel, de 74 de procente, este de două sau chiar de trei ori mai ridicată față de cea cu care sunt creditate guvernele din ma­joritatea celorlalte state membre. Problema e că, mai ales în sudul con­ti­nentului, modelul german, bazat pe echi­libru bugetar și pe politici fiscale rigu­roa­se, este departe de a fi popular. Din con­tra, sentimentele negative față de Ger­ma­nia au cunoscut o creștere semnificativă, de­și, oarecum paradoxal, într-un alt son­daj, comandat de BBC, la nivel global, țara cu pricina întrunea cele mai multe sim­patii. După cum am constatat și în Ro­mâ­nia în timpul ultimelor alegeri, ideea de a restabili echilibrele financiare la nivelul statelor cu prețul unor costuri sociale nu es­te deloc populară.

S-a ajuns astfel într-un impas major: o rup­tură evidentă între Nordul conti­nen­tului și Sudul continentului, o gripare a motorului franco-german și o evidentă res­pingere a procesului de accentuare a integrării europene în plan economic și fiscal, în mare măsură sub baghetă ger­ma­nă, văzut de mulți experți drept singura formulă realistă de salvare a zonei euro, pe termen mediu și lung. Iar excep­țio­na­lismul german, departe de a fi perceput drept un model de succes care ar trebui urmat, generează mai degrabă ostilitate în rândul multor europeni. Resentimentele în creștere față de o țară care, datorită cri­zei economice, a ajuns să dețină o poziție copleșitor dominantă în interiorul Uniunii Europene, cu toate consecințele ce decurg de aici în ceea ce privește viitorul pro­iec­tului european, ne readuce în minte ceea ce spunea cu un sfert de secol în urmă fos­tul cancelar Helmuth Kohl: drama Ger­ma­niei este aceea că e prea mare pentru Eu­ropa și prea mică la nivel global.

Unde se regăsește România în această com­plicată conjunctură și cum va fi influ­ența­tă de ceea ce se întâmplă în jurul nostru? Traian Băsescu ne-a plasat, prin pozițiile adoptate până acum, în cercul adepților modelului german, care militează pentru accelerarea intregrării europene, din punctul de vedere al politicilor bugetare și fiscale, inevitabil sub bagheta Ber­li­nului. În condițiile bramburelii institu­țio­nale generalizate din țară, o ancoră exter­nă pare să fie vitală pentru România. Nu­mai că asta vine la pachet cu o pierdere semnificativă a gradului de libertate in­ternă, în ceea ce privește decizii cu impact major în plan politic și electoral. Va fi asta o situație acceptabilă pentru actualii gu­vernanți, veniți la putere pe un val masiv de populism, și mai ales pentru cercurile de interese care i-au sprijinit? Iată o în­trebare al cărui răspuns este deocamdată greu de anticipat. //