De același autor
“Dezvaluirea” fabricata despre Monica Macovei e un episod ciudat in multe privinte. E greu de imaginat cum poti da drumul pe piata unui material atat de subtire ca documentare. Cand presa face apel la sintagma “surse care vor sa-si pastreze anonimatul”, formula de care multi gazetari occidentali considera oricum ca se abuzeaza, o faci pentru a proteja oameni care au de infruntat riscuri semnificative atunci cand fac anumite dezvaluiri. De regula, e vorba de documente secrete a caror devoalare poate avea si consecinte legale pentru cei implicati. Or, ce putea sa pateasca un chelner care ar fi spus ca a vazut-o pe Monica Macovei ametita, daca acest lucru chiar era adevarat? Nimic!
Din acest punct de vedere, oricare ar fi explicatiile privind “originea” grupajului despre ministrul Justitiei, e cat se poate de ingrijorator faptul ca, la unul dintre ziarele fanion ale presei romanesti, standardele profesionale sunt atat de precare. Timp de 15 ani s-au fabricat destule “povesti” artificiale in ziarele romanesti, dar cu greu se poate gasi ceva atat de prost insailat. Rezultatul? Fara a merge cu speculatiile prea departe, constatam totusi ca una din vocile cele mai critice si mai incomode la adresa fostei puteri si a unor cercuri de afaceri influente e in acest moment complet decredibilizata. Aproape paralizata din acest punct de vedere.
Pe de alta parte, a trage cu toate tunurile in cotidianul cu pricina, trecand “abil” cu vederea intamplari mai grave petrecute prin vecini, unde intoxicarea s-a facut cu “multa meserie”, inseamna sa inghesuim gunoiul sub pres. Presa romaneasca a trait multa vreme din 1990 incoace intr-o combinatie de narcisism si suficienta pentru care incepe acum sa plateasca pretul. S-au schimbat computerele, au aparut redactii mult mai bine aranjate, cu mobilier de calitate si dotari logistice la zi, au crescut si salariile, care pentru unele pozitii se apropie bine sau chiar depasesc o mie de euro, dar pe fond nu a evoluat prea mult in plan profesional. Scandalul de la Evenimentul Zilei poate fi si un catalizator al unor transformari benefice in mass-media, dar si un factor inhibant. Pentru ca echipa de acolo promitea cu putin timp in urma ca se va afla in avangarda unor schimbari de substanta in presa romaneasca. Era o manusa aruncata direct unor “baroni de presa” acuzati ca ar fi invadat excesiv spatiul public si ca ar orchestra manipulari in culise, de coniventa cu anumite cercuri politice. Or, in noile conditii, credibilitatea “avangardei” e facuta tandari, asa ca acest necesar proces de evaluarea a manierei in care media a relatat si comentat cazul jurnalistilor ajunsi ostatici in Irak e si el deturnat in mod convenabil.
In mod paradoxal, nu e deloc sigur ca acest imens scandal mediatic va fi acel punct de ruptura capabil sa duca la mutatii de substanta in jurnalismul romanesc. Pentru ca se discuta mult, dar nu se face mare lucru pe acest subiect. O initiativa comuna a principalelor structuri din mass-media de a gandi un mecanism care sa penalizeze in mod real derapajele deontologice serioase e deocamdata inghetata. Iar cealalta chestiune majora, reforma serviciilor publice audiovizuale, risca si ea sa fie prelungita sine die. E o buna ilustrare a faptului ca intre cuvintele rostite de politicieni pe la seminarii si actiunile lor concrete e o distanta considerabila.
Evolutiile din ultimul timp au zdruncinat serios, daca nu chiar au demolat, destule repere de pe harta jurnalistica romaneasca. Un astfel de proces de destructurare e, pana la un punct, binevenit pentru ca la un moment dat lucrurile trebuie reasezate in ordinea lor fireasca. Cu conditia ca toate aceste framantari sa produca o presa in stare sa cultive standarde profesionale si deontologice decente. Dar este acest lucru posibil cu jucatorii aflati actualmente pe teren sau adevarata maturizare institutionala a mass-media e un proces de durata, sincron cu evolutiile fundamentale din societate? Raspunsul se impune aproape de la sine, dar, intr-o forma sau alta, trebuie facuti primii pasi.
