Vestul și restul

Sintagma „Vestul și restul” a fost des utilizată în ultimele decenii. În diferite circumstanțe, nu întotdeauna favorabile Occidentului, adesea și pe fondul speranței că în cele din urmă vom avea o lume în care vor domni democrația și valorile liberale occidentale.

Spre sfârșitul Războiului Rece, academicianul și omul de stat sovietic Gheorghi Arbatov, făcea o afirmație șocantă în fața unei audiențe de la Washington: „Vă vom face un lucru teribil. Vă vom priva de un dușman". Ulterior, mulți au recunoscut că probabil nici Arbatov nu ar fi putut bănui cât de profetică se va dovedi remarca sa în deceniile următoare. Statele Unite, Occidentul în general, au îmbrățișat ideea aplicabilității universale a modelului lor de societate la nivel global, presupunând că majoritatea planetei consideră că liberalismul este echivalent cu progresul în istorie. Ignorând faptul că mari puteri și vechi civilizații ca Rusia, China sau Iranul nu au nici cea mai mică intenție să urmeze un astfel de curs. De altfel, China a folosit abil globalizarea, liberalizarea comerțului global, promovate de americani, pentru a crește economic într-un ritm formidabil și pentru a fi în măsură, în final, să aspire la statutul de hegemon global, înlocuind Statele Unite în această postură.

Chiar înainte de izbucnirea războiului din Ucraina devenise clar că lumea occidentală nu se mai bucură de privilegiul (sau de ghinionul) de a nu avea un adversar. Acum nu mai există nicio îndoială. De regulă facem trimitere imediat la Rusia și China, dar frontul este mult mai larg. Conflictul din Ucraina a expus un adevăr neplăcut, deși în mare obturat de narațiunea simplistă cultivată în cea mai mare parte din mass-media, conform căreia Rusia ar fi devenit un „paria la nivel mondial”, acela că în fapt Vestul este în bună măsură izolat dacă ne raportăm la spațiul extra-occidental. Multe dintre țările importante pe plan global, precum India, Brazilia, Mexicul, Argentina, Indonezia, Africa de Sud, țările din Golf, nu au dorit nici să condamne Rusia pentru agresiune, nici să se alăture sancțiunilor. De pildă, de la începutul anului, India și-a dublat importurile de petrol din Rusia. Pentru toate aceste țări, și pe fondul resentimentelor antioccidentale, conflictul din Ucraina nu este văzut în principal drept o agresiune a unei mari puteri împotriva unui stat suveran, ci drept o confruntare între Vest și Rusia, al cărei deznodământ îl așteaptă pentru a vedea cum se vor poziționa în viitor.

Mișcări pe frontul antioccidental

De altfel, deja asistăm la mișcări pe acest front. Argentina și Iranul și-au anunțat intenția de a se alătura BRICS (organizație care cuprinde China, Rusia, India, Brazilia și Africa de Sud – al cărei summit virtual tocmai a avut loc pe 23 iunie, sub președinție chineză). O intenție similară și-ar fi exprimat și Arabia Saudită, un fapt șocant dacă ținem cont că, până de curând, vorbeam despre unul dintre cei mai apropiați aliați ai Americii. Așa că, deși nu este clar care va fi în viitor traseul acestor candidaturi, asistăm la un demers de consolidare a unui redutabil front antioccidental. E adevărat, puteam vorbi deocamdată doar de o alianță conjuncturală. China și Rusia vor să „de-americanizeze” lumea, un obiectiv important fiind pierderea statutului de monedă de referință a lumii pentru dolarul american, în timp ce India vrea să-și păstreze libertatea de manevră între cele două tabere, urmărindu-și, așa după cum a declarat în repetate rânduri ministrul său de externe, propriile interese. În plus, relațiile dintre India și China sunt departe de a fi prietenoase, iar la Moscova este privită totuși cu îngrijorare în unele cercuri absorbția Rusiei în sfera de influență a Chinei.

Cum profită China și India de „salvarea planetei”

Intrarea în logica unui nou Război Rece, idee pe care mulți încă o rejectau până de curând, impune o analiză a felului în care se vor configura taberele și narațiunile dominante pe glob. Curentul liberal internaționalist occidental încă își mai leagă speranțele, exprimate pe cele mai variate canale, că rivalitățile vor fi temperate de necesitatea de a combate provocările globale comune, în principal cele legate de schimbările climatice. Numai că, în afara spațiului occidental, retorica apocaliptică pe acest subiect nu este adoptată decât în măsura în care țările respective speră să primească fonduri substanțiale din Occident și nu e luată cu adevărat în serios nici în China, care pune în funcțiune câte o centrală electrică pe cărbune săptămânal, nici în Rusia și nici măcar în India. De altfel Xi Jinping și Vladimir Putin au și lipsit de la COP-26, Summitul Climatic de la Glasgow.

  Ideea vehiculată, aceea a unui parteneriat între Statele Unite și China pentru combaterea schimbărilor climatice și „salvarea planetei”, are un defect fundamental. Spre deosebire de mulți lideri politici, de elitele academice, din mass-media și corporații, sau și de mai numeroasele ONG-uri din Occident care, fie din ignoranță, fie din interes financiar, fie din rațiuni ideologice („transformarea profundă a societății prin Marea Resetare”, „justiție socială”, combaterea „colonialismului ecologic” etc.) le acordă acestora în mod artificial o dimensiune existențială, catastrofică, pentru a justifica luarea unor măsuri radicale, liderii chinezi sau indieni sunt pragmatici. Ei văd lucrurile în mod realist și, în timp ce le susțin declarativ, sunt mai degrabă interesați să exploateze în folosul lor oportunitățile oferite de impactul economic negativ al tuturor acestor grandioase „Green Deal-uri” asupra economiilor occidentale. Un exemplu este chiar criza energetică cu care ne confruntăm în prezent. Cu atât mai mult cu cât China este excelent poziționată să vândă occidentalilor panouri solare, componente pentru baterii electrice sau altele necesare în proiectele de tehnologii energetice regenerabile, care depind în chip major de accesul la metale rare, resursă pe care Beijingul o controlează copios, în proporție de 80 %.

Confruntare între democrație și autocrație ?

Dorința de putere și de dominație, resentimentele, ca expresie a unor elemente fundamentale care definesc și natura umană, dar și comportamentul statelor, există astăzi din plin în alte părți ale planetei, în China, în Rusia, dar și în India. De aceea, maniera în care administrația Biden prezintă actuala confruntare globală, inclusiv războiul din Ucraina, drept una dintre forțele prodemocrație și cele autocratice, este complet nerealistă. Dovadă că o mulțime de țări considerate democratice, de la India, Indonezia sau Africa de Sud la Mexic, Brazilia sau Argentina, nu numai că nu s-au alăturat Vestului în confruntarea cu Rusia, dar unele dintre ele privesc mai degrabă cu simpatie Rusia.

Forțele structurale, care au stat întotdeauna în istorie la baza conflictelor dintre marile puteri, fac inevitabilă rivalitatea dintre Statele Unite și China, scrie John Mearsheimer în Foreign Affairs. „Toate marile puteri, fie ele sau nu democrații, nu au de ales, trebuie să concureze pentru putere în cadrul unui joc de sumă zero. Acest imperativ a motivat ambele superputeri în timpul Războiului Rece. Îi motivează astăzi și pe liderii chinezi și lucrurile ar sta la fel, chiar dacă China ar fi o democrație”.

 Vestul intră în această confruntare de pe poziții destul de șubrede. Pe fondul unor tot mai adânci clivaje interne în care aproape totul este privit, interpretat, de pe poziția unor dogme ideologice, Vestul pare să se fi angajat într-o cursă în care abandonează senin valorile și reperele fundamentale ale civilizației occidentale și excomunică spiritul critic. Într-un articol în care încearcă să explice de ce ideologia este un vechi inamic al civilizațiilor, istoricul Victor Davis Hanson face o comparație între perioada sovietică în care „comisarii sovietici subordonaseră gândirea rațională agendei comuniste”, instituționalizând îndoctrinarea în sistemul educațional, și ascensiunea „woke” la care asistăm astăzi. „Curentul woke nu este încă la fel de letal, dar e similar”, scrie Hanson. „Decretează că rasa și genul vicepreședintelui și al unui viitor membru al Curții Supreme trebuie să aibă prioritate absolută în fața oricăror altor considerente”. „Faptele sunt contrarevoluționare”, scria filosoful marxist Eric Hoffer, iar asta sintetizează perfect esența lentilei ideologice prin care promotorii woke privesc lumea din jur. Ilustrată și de reacția inițială a unei părți a mass-media americane (postul public NPR sau CBS) după asasinarea fostului premier Shinzo Abe, în care tot ce găseau să spună despre cineva văzut drept cel mai important lider japonez de după război și o personalitate politică de anvergură mondială era faptul că a fost un ultraconservator și un naționalist.

În cursul unei întâlniri cu Boardul Editorial al cotidianului Wall Street Journal, premierul din Singapore, Lee Hsien Loong, atrăgea atenția că, deși în opinia sa Statele Unite chiar dacă nu mai sunt superputerea din trecut rămân una dintre cele mai „avansate, vibrante și dinamice economii și societăți de pe glob”, aceasta nu mai este o părere universal împărtășită. „Există o percepție accentuată în anumite părți ale lumii, inclusiv în China, că viitorul nu este de partea voastră, pentru că lumea se schimbă prea rapid pentru un sistem ca acela din Statele Unite, o democrație cu «checks and balances»”. Sigur, nimic nu e tranșat. Sub Xi Jinping, regimul de la Beijing a devenit tot mai rigid, dând prioritate ideologiei în dauna abordărilor preponderent pragmatice din trecut. Însă dacă lumea occidentală nu reușește să iasă din blocajele politice paralizante și din capcana exceselor ideologice toxice adoptate de o bună parte a elitelor sale, șansele de succes în marea confruntare geopolitică cu niște adversari resentimentari extrem de motivați par destul de palide.