De același autor
O cauză principală a recentei escaladări a tensiunilor din Europa de Est este absența unei structuri de securitate eficientă, care să cuprindă țări fragile din punct de vedere militar, precum Moldova, Georgia sau Ucraina. În timp ce opinia publică din Ucraina a făcut recent o întoarcere de 180 de grade, de la respingerea ideii de NATO la acceptarea acesteia, Alianța nu va fi pregătită să se extindă prea curând spre Est. Chiar dacă o viitoare extindere a Alianței ar fi posibilă, confruntarea dintre Ucraina și Rusia, precum și poziția antioccidentală a Moscovei ar trebui să se reducă semnificativ pentru ca acest lucru să se întâmple. În ultimul timp, a fost vizibil efectul opus: cu cât Kremlinul s-a arătat mai agresiv, cu atât NATO s-a arătat mai reticentă în a-și deschide ușile către noi membri aflați în conflict cu Moscova.
În aceste condiții, cel mai bun pariu pentru Ucraina (și Georgia și Republica Moldova) ar putea fi acela de a conlucra pentru readucerea la viață a unui vechi plan polonez denumit „Intermarium“ – o alianță a țărilor localizate între Marea Baltică și Marea Neagră. După primul război mondial, Polonia și alte state care abia își câștigaseră independența s-au găsit într-o situație delicată, aflate fiind între Imperiul Rus/Sovietic și Germania. Această situație a condus la ideea unei coaliții între teritoriile pe care Germania le numea Zwischeneuropa. Planul nu a fost implementat în secolul al XX-lea, în prezent însă un Intermarium ar putea ajuta la integrarea unor țări precum Ucraina într-o structură internațională de securitate. O idee de acest fel nu este populară doar în Ucraina, ci și în Polonia, unde președintele Andrzej Duda a adus-o în discuție recent.
Fără îndoială, conceptul originar de Intermarium nu mai este, în prezent, nici aplicabil, nici necesar. El descria odată o federație a statelor din Europa Central-Estică și de Sud-Est, care să aibă atribuții într-o varietate de domenii, incluzând comerțul, infrastructura, economia și știința. Dar extinderea UE, acordurile acesteia de stabilitate în Balcanii de Vest și acordurile de asociere pentru partenerii din Est se ocupă de cele mai multe dintre aceste chestiuni. Deși nu conțin promisiunea aderării, aceste tratate implică un proces gradual de incluziune, pentru Ucraina, Moldova și Georgia, în sferele economice, politice, normative și legale ale Uniunii Europene. Aceste acorduri de asociere, precum și Parteneriatul Estic și alte programe speciale deja leagă sau vor lega în curând Chișinăul, Kievul și Tbilisi, într-o varietate de feluri, de țările membre ale UE.
Totuși, aceste programe ale UE și ale altor instituții internaționale nu au în vedere provocările fundamentale de securitate ale Georgiei, Moldovei sau Ucrainei. Așadar, aceste state ar trebui să fie racordate la un Intermarium gândit ca organizație regională pentru apărare reciprocă împotriva Moscovei. O cooperare de acest fel deja există, la nivel bilateral și câteodată multilateral între, de exemplu, Ucraina, Polonia și Lituania. În general, există multe puncte comune între republicile post-sovietice din Caucazul de Sud, cele din Europa de Est și statele baltice, iar acestea conduc deja la o cooperare semnificativă în prezent. Potențiale țări membre ale unui Intermarium ar putea fi: Azerbaidjan, Bulgaria, Estonia, Georgia, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Polonia, România și Ucraina. În Slovacia, Cehia și Ungaria o viitoare schimbare a politicii interne ar putea să creeze sprijinul necesar pentru participarea acestor state într-un Intermarium. Mai mult decât atât, un asemenea pact ar beneficia de o simpatie considerabilă peste tot în Scandinavia și în Balcanii de Vest.
Atacul Moscovei asupra Ucrainei a intensificat doar sentimentele deja existente de solidaritate reciprocă între aceste națiuni - fie că sunt sau nu în NATO. Anexarea Crimeei de către Rusia, în martie 2014, a adus și Turcia în joc, din moment ce tătarii din Crimeea sunt strâns înrudiți cu turcii și s-au opus puternic includerii lor în Rusia. Soarta populației turcice din Crimeea atinge un punct sensibil din istoria relațiilor ruso-turce. În ultimii 25 de ani, tătarii din Crimeea au devenit suporteri înfocați ai Ucrainei ca stat suveran și cămin ospitalier pentru minorități etnice. De la sfârșitul lui 2015, intervenția Kremlinului în Siria, sancțiunile economice și retorica belicoasă împotriva Turciei au afectat puternic relațiile dintre Moscova și Ankara. Turcia este deja legată de Azerbaidjan, una dintre țările potențial membre ale Intermarium, prin Acordul de Parteneriat Strategic și Sprijin Reciproc, și și-a îmbunătățit recent cooperarea cu Ucraina. Așadar, Ankara ar putea, de asemenea, să fie convinsă să se alăture.
Berlinul, Bruxellesul și Washingtonul ar trebui să vadă Intermarium nu ca pe un competitor sau ca pe o bătaie suplimentară de cap, ci ca pe o șansă pentru Europa de Est și regiunea Mării Negre de a se integra într-o structură de securitate, chiar dacă doar temporară, suficient de cuprinzătoare. Pe parcursul anilor următori, NATO și UE nu vor putea și nu vor dori să ofere asigurări de securitate credibile națiunilor din Zwischeneuropa și din Caucazul de Sud. În aceste condiții, un pact de ajutor reciproc între aceste state și prietenele lor membre NATO este cea de-a doua cea mai bună opțiune pentru Ucraina de a se integra, într-o anumită măsură, pe plan internațional. Prin promovarea creării unui Intermarium, Occidentul va externaliza răspunsurile la anumite întrebări spinoase în legătură cu dublul rol al acestuia de promotor înflăcărat al democrației în lume și, pe de altă parte, furnizor ezitant de securitate pentru Europa.
Articol publicat prima dată de Atlantic Council’s Ukraine Alert.
Traducerea din limba engleză: Maria Măgurean.
* Andreas Umland este cercetător principal al Institutului pentru Cooperare Euro-Atlantică din Kiev și editor general al seriei de cărți Politică și societate sovietică și post-sovietică, distribuită în afara Europei de către Columbia University Press.