Cum îl ajută Iohannis pe Ponta să renască din propria cenusa

Cel puțin până acum, președintele Iohannis, conștient sau nu, îi da o mână de ajutor lui Ponta în campania de recredibilizare.

Revenons à nos moutons. Nu-i ușor. Lumea, noi toți ne întrebăm ce va urma. Vor mai arăta Franța, Europa la fel? Deo­camdată, mitingul de peste 1,5 milioane de oameni de la Paris, cu participarea a 50 de șefi se state, inclusiv din lumea musulmană, a transmis semnalul solidarității, al frontului comun în apă­rarea valorilor occidentale, refuzul terorii. Dar lu­cru­rile nu vor rămâne așa. Se vor schimba politici de in­tegrare/asimilare, de se­cu­ritate, se va ieși, poate, din ipocrizie și adevărul sufocat de co­rectitudinea politică, cuplată cu cea mo­rală - cum bine remarca Jean Sevillia încă de acum câțiva ani -, va fi rostit clar la scenă publică. Realitatea e cutremurătoare, normele civilizației europene sunt asediate și nu de ieri, de azi - caricaturile din Char­lie Hebdo au fost doar un pretex într-un șir de atentate care nu se vor opri aici -, multiculturalismul, soluțiile ad­mi­nis­tra­ti­ve și sociale s-au dovedit un eșec, cel pu­țin în Franța. Neagu Djuvara spune că „această colonizare masivă a Europei de către Islam e de neoprit, nu putem de­cât s-o constatăm“. Europa, așa cum o știm noi, va dispărea în câteva generații.

Pe termen scurt însă, problema este cea a ar­hitecturii de securitate, despre care deja oficialii statelor UE discută: întărirea con­troalelor la frontiere în interiorul spațiului Schengen, deci schimbarea Tratatului, un serviciu secret european, măsuri în stilul NSA, întărirea relațiilor cu Statele Unite. S-a programat deja un summit in­ter­na­țional pe tema terorismului și a ex­tr­e­mis­mului pe 18 februarie, la Washington. Lu­crurile se mișcă previzibil, dar pe zone ce țin doar de suprafața problemelor, nu de fondul lor. Totuși, ca niciodată în cazul al­tor atentate, lesne de înțeles de ce, dez­ba­terile au fost de substanță. Lumea pare că s-a trezit, un soi de mo­ment zero, ca­re poate an­tre­na necesara schimbare de paradigmă în clasa po­li­tică, societate, pre­să, lu­mea musulmană. Dis­cuțiile despre religie, Isla­mul ge­nerator de violență și te­roa­re, analogiile cu fas­cismul și raportarea la creș­tinism, pericolul isla­mo­fo­biei, scă­parea de sub controlul sta­tului a comunităților musulmane și ra­di­ca­lismul sub influența unor predicatori ji­ha­diști, al căror acces la finanțare nu a reu­șit să fie li­mitat, toate aceste discuții și multe altele au umplut până la refuz pa­ginile ziarelor și lumea virtuală. România nu a făcut ex­cep­ție. Pentru prima oară du­pă mult timp, dezbaterea românească a prins consistență și a depășit nivelul ime­diatului dâm­bo­vi­țean. Excepția notabilă și previzibilă, te­le­viziunile.

Revenons à nos moutons se produce deja în spațiul românesc și media a început să învârtă linguroiul în ciorba politică. Marea întrebare: care este strategia președintelui Iohannis pentru a pune pe tapetul prio­ri­tăților problemele cu adevărat importante ale României? Educația este un exemplu. Deo­camdată, președintele tatonează și a început cu subiecte soft. A adunat par­ti­dele la Cotroceni pentru a obține con­sen­sul pe o temă de nerefuzat, fără riscuri: 2% pentru Armată, nu de acum, ci din 2017. Cine să spună nu? Strategia pare abi­lă: mesajul de președinte mediator a fost dat, consensul, după turbulenta perioadă Bă­sescu, este, iată, posibil. Se profilează coa­bitarea. Așa o fi? și dacă da, pe cine avantajează ea și care sunt alternativele? Pentru început, constatăm că Ponta pare încântat de perspectivă, nu precupețește laudele, și-a schimbat stilistica retoricii, scoate în evidență că blocajul și discordia anterioară nu i se datorau. În fapt, câștigă timp pentru lupta internă în partid și re­u­șește să preia partea importantă a agendei publice și a așteptărilor. Imediat după întâlnirea cu Iohannis, a aruncat în planul doi consensul pe bugetul Armatei, dar și-a asumat în nume propriu modificarea le­gilor electorale, a Constituţiei - a şi in­vi­tat opoziţia la discuţii - și un soi de Cod etic (de la Macovei citire) pentru PSD. În statut tre­buie introduse „situațiile de in­com­pa­ti­bi­lități între funcția publică și cea ad­mi­nistrativă, situația juridică a celor care se află în stadii ale proceselor juridice sau penale“. Încet, încet, Ponta se re­bran­duiește, își creionează un profil de re­for­mist, de personaj echilibrat, vic­timă a „scan­dalagiului“ de Băsescu, gata de lup­tă cu baronii corupți, chit că se în­tâlnește pe șest cu ei pentru aranjamentele de la Congresul din primăvară și nu se de­zice nominal de niciunul, nici măcar de Opri­șan, din dosarul căruia au apărut ste­no­grame epocale. Dar parcă PNL ia taurul de coarne în ce-l privește pe condamnatul Chiuariu și al lui nou devoalat trafic de influență în valoare de 2 milioane de euro din dosarul Hrebenciuc? Cel puțin până acum, președintele Iohannis, conștient sau nu, îi dă o mână de ajutor lui Ponta în campania de recredibilizare. Publicul vo­tant anti-Ponta are de ce să fie ne­mul­țu­mit, iar electoratul care se raportează la modelul Băsescu e de-a dreptul turbat.

Desigur, opțiunile lui Iohannis nu sunt de­loc simple. PNL și să fie pregătit, dar nu e, nu are cum să forțeze asumarea gu­ver­nării, atâta vreme cât majoritatea par­la­mentară rămâne stabilă. Dacă va coa­bita, dar mai ales dacă va avea o atitudine con­ciliantă și lipsită de fermitate - ca în cazul OU pe care Ponta și-a dat-o singur pentru a scăpa la pachet de titlul de doc­tor și de acuzația oficială de plagiat -, Io­hannis se va eroda rapid. Cu toate astea, niciun pro­iect de anvergură nu se poate fa­ce fără con­sens, tot modelul Băsescu stă do­vadă. Desigur, Iohannis e doar la în­ce­put, mai are timp să învețe (am scris deja asta  în articolul in­ti­tulat Mai uşor cu Iohannis pe scări, în ca­pul lor tronează încă PSD). Pâ­nă una-al­ta, Iohannis pare să se mul­țu­mească cu mici victorii de imagine, cum e cea cu bu­ge­tul Armatei, ajutându-l însă indirect pe Ponta să renască din propria-i ce­nușă.