De același autor
Oricât de strident ar fi bocetul naţional, oricâte suspine şi glasuri acuzatoare s-ar ridica, adevărul nu poate fi acoperit: bacalaureatul, cu doar 44% promovabilitate, este oglinda stării învăţământului românesc în anul lipsit de graţie 2011. Anul în care examenul a stat sub directiva „frica păzeşte bostănăria“.
Fără alte reforme de substanţă, ci doar prin simpla interdicţie a tradiţionalelor „copiuţe“ sau a rezolvării subiectelor direct de către profesorii supraveghetori, bacalaureatul a devoalat consensul fraudei existent până acum între minister, profesori, părinţi şi elevi. Rezultatele dezastruoase nu îi miră decât pe politicienii care caută ţapi ispăşitori în ograda adversarilor sau pe profesorii fără a căror „indulgenţă“ complice nu ar exista nici copiat, nici analfabetism funcţional, asta pentru că avertismente la fel de serioase au venit în ultimii ani de la testele PISA, la care România se plasează glorios pe ultimele locuri în Europa. De ani buni, există mai mult decât suspiciunea că procentele de promovabilitate la Bac (Mehedinţi - 92% promovabilitate în 2009, 82% în 2010 şi 27% în 2011, Caraş Severin - 87% în 2010, 25% în 2011) şi notele uriaşe obţinute de corijenţii claselor (vezi cazurile de anul trecut) sunt rezultatul unei mistificări naţionale. Toată lumea ştia şi accepta, contribuind, fiecare în felul său, la ceea ce astăzi se descoperă demagogic a fi „falimentul educaţiei“. Da, şcoala românească scoate pe bandă rulantă „tâmpiţi“ cu diplomă de bacalaureat şi de licenţă. Duşul rece de anul acesta era necesar, măcar şi pentru a demonstra necesitatea reformei, a unei dezbateri naţionale scoase, vai, ce utopie, de sub urile, frustrările şi poliţele politice.
Dar cum s-a ajuns aici? În ultima perioada de domnie ceauşistă, când „împuşcatul“ visa o societate multilateral dezvoltată fără repetenţi şi corijenţi (profesorii care aveau astfel de apucături erau aspru penalizaţi), cu 10 clase obligatorii (ca şi acum), Bac-ul era o simplă formalitate (accentul cădea pe admiterea la facultate, dificilă în majoritatea cazurilor), cu subiecte extrem de simple, şpagă dată profesorilor, copiat, suflat şi tot tacâmul. Mentalitatea s-a perpetuat în anii postrevoluţionari, dar din formalitate Bac-ul s-a transformat în interes cinic al guvernanţilor şi politicienilor. De la un moment încolo, cam prin ´96-´97, odată cu explozia fabricilor de diplome, devenită industrie în mâinile unor „întreprinzători“ bine conectaţi la politic, liceul a ajuns furnizor de materie primă pentru acestea. Drumul de la cei aproximativ 130.000 de studenţi în 1990 la cei peste 800.000 de acum (mulţi şomeri şi lipsiţi de cunoştinţe elementare) s-a subordonat comandamentului: să vărsăm în buzunarele celor din categoria „Spiru Haret“ cât mai mulţi bacalaureaţi. Totul pe fondul lipsei de viziune şi coerenţă a schimbărilor, fiind deja de notorietate apetenţa fiecărui ministru de a distruge ceea ce a făcut predecesorul. Ceea ce se va întâmpla, din păcate pentru anumite prevederi bune din lege şi măsuri forte corecte, cum este aceasta de securizare a bacalaureatului, şi după „epoca Funeriu“.
Câteva măsuri au contribuit din plin la eşecul la care asistăm: nu s-a făcut nicio reformă curriculară de substanţă, admiterea la liceu a fost desfiinţată, examenul de capacitate a fost schimbat des şi prost, transformându-se ba în testări naţionale, ba în teze unice. Şcolile profesionale şi de meserii au fost desfiinţate de Ecaterina Andronescu, iar fostele licee industriale din vremea lui Ceauşescu au fost rebotezate pompos „colegii“, rămânând însă cu tarele acestora (bacalaureatul din 2011 arată că promovabilitatea cea mai scăzută se înregistrează exact la acestea). Mai mult, deşi contestată şi criticată cu argumente, nota din gimnaziu a devenit parte a mediei de intrare la liceu (50% până anul acesta), favorizând astfel umflarea notelor în detrimentul cunoştinţelor. La fel, media de la bacalaureat a devenit criteriu de admitere în facultăţi, crescând astfel miza fraudei.
Prevederi care funcţionează în mare parte din Europa s-au dovedit falimentare în România din cauza corupţiei şi incompetenţei sistemului, rămas pe fond complet nereformat la nivelul programei şi al corpului profesoral. Căci, indiferent de legi şi de schimbări, bune sau discutabile (cum este desfiinţarea examenului de admitere în liceu de către Marga şi introducerea repartiţiei computerizate de Andronescu), nimeni nu s-a ocupat de profesori decât din punct de vedere salarial. Ei înşişi, în primul rând. Cu profesori care nu reuşesc să obţină peste 5 la titularizare, dar continuă să predea, cu programe învechite şi neadaptate (un tsunami de vorbe s-a revărsat pe tema asta), cu tolerarea fraudei şi a şmecheriei, şcoala românească va continua să scoată pe bandă rulantă generaţii de „tâmpiţi“. Deocamdată, doar măsurile poliţieneşti par că pot bloca mecanismul. Pentru cât timp, însă? Căci, aşa cum spune Daniel Petriceanu, profesor de matematică la Colegiul „Mihai Viteazul“ din Bucureşti (sursa ziare.com): „De la anul, se vor lua măsuri ca să se fenteze din nou bacalaureatul. Să fie un procent cât mai mare, să raportăm ca pe vremea lui Ceauşescu“. //
Citeste si despre: reforma invatamantului, ipocrizia parintilor, esecul scolii, indolenta elevilor, nepotismul profesorilor.
