Finuții

Nici n-a apucat președintele să declanșeze referendumul pe justiție, că ne-am și găsit, destui dintre noi, să fim „finuți“ și să strâmbăm din nasul nostru delicat oengistic ori jurnalistic, ori „anali(s)tic“. Și, cum suntem pricepuți să întoarcem lucrurile mai ales pe dos, când pe față nu rentează, ne-am pus serios să descurajăm și bruma de hotărâre de a merge la referendum pe care unii naivi ar mai putea-o avea. Cât de frumos, cât de pătrunzător și puternic au răsunat argumentele „finuților“! Curios, multe le regăsim și la PSD. Coluziune? O, nu. Dar nici coliziunea așteptată.

Ce spun „finuții“? Mai întâi referendumul e inutil, căci știe toată lumea că parlamentul nu-i obligat să legifereze în acord cu el. Apoi e nedemocratic – eventual în general, dar mai ales e foarte rău să-l organizezi în aceeași zi cu alte alegeri. Se amestecă temele, vai! Marea dezbatere pe probleme europene așteptată de nație cu sufletul la gură va fi perturbată! Comisia de la Veneția a criticat amestecul ăsta. Și, dacă guvernanții nu i-au dat ascultare când au modificat legislația juridică, e cazul ca „noi“ să nu facem ca ei, ci să le arătăm pesediștilor superioritatea noastră morală. Apoi, referendumul e politic: președintele, ce grozăvie!, își face campanie electorală cu el, furând startul campaniei din toamnă. De fapt, utilizează referendumul pentru scopul, o, cât de meschin, de a fi reales. Apoi, ce ne facem dacă referendumul va fi invalidat din lipsă de cvorum, mai ales că PSD va face tot posibilul ca să descurajeze oamenii să vină la vot? Și, se știe, PSD e foarte priceput la fraude și mizerii electorale. Apoi, întrebarea (care la ora la care scriu încă nu se cunoaște)

va fi sigur ori prea abstractă, ori banală, ori, în general, proastă, căci, între noi fie zis, ce poate ieși deștept de la Iohannis? De fapt, referendumul trebuia făcut de mult – acum un an, doi, douăzeci. Atunci, da, l-am fi salutat. Dar acum răul major e făcut, așa că la culcare. Sau la gară.

Argumente bune și frumoase cu toate, inclusiv cel cu gara. Bune și frumoase pentru timpuri mai bune și conducători de alt tip decât Liviu Dragnea. Nepotrivite însă pentru o țară care, fără să fi avut vreodată o democrație solidă, se îndreaptă azi în galop spre un regim autoritar și iliberal, unde statul în întregul lui e pe cale să fie luat ostatic de o clică pe cât de incompetentă, pe atât de coruptă și nedemocratică. Pe scurt, suntem o cetate asediată, iar ajutoarele din afară par ineficiente și slabe în raport cu tăria atacului. Mai e foarte puțin până ca și restul de libertate și de legalitate democratică să fie copleșit. Curând, toate instituțiile publice vor sluji interesele personale ale lui Dragnea. Justiția e deja aproape îngenuncheată, cu Secția specială hăituind-o. (Mă mir că Kövesi n-a ajuns încă la închisoare, dar nu-i timpul pierdut.) Curând, Banca Națională va deveni casa de bani a PSD. Finanțele sunt în haos, politica externă, la pământ. Altminteri, țara prosperă: nu trece săptămâna și auzim despre o deraiere a unui tren.

Firește că Iohannis vrea să profite politic de pe urma referendumului. Și ce dacă? E o crimă? Mai bine am gândi invers: să profite referendumul de pe urma lui Iohannis, care are, totuși, la peste 4 ani de mandat, aproape 40% încredere. De fapt, orice referendum, oricum ar fi ținut, e un act profund politic, deoarece – vorba lui Carl Schmitt, desparte între „prieteni“ și „dușmani“. Că-i un instrument periculos (vezi Brexit-ul) e plauzibil. Dar, din păcate, nu suntem în situația de a ne mai alege mijloacele rezistenței, pur și simplu, fiindcă ele aproape s-au epuizat.

Fără rezultat, fără finalitate referendumul? Da, direct, legislativ, nu va fi un rezultat imediat, dar, în asociere cu un rezultat suficient de bun pentru opoziție la europarlamentare, va avea un efect simbolic și indirect: va marca formal începutul declinului pentru dominația lui Dragnea.

Va anunța înfrângerile decisive din toamnă și din 2020. Va ajuta la strângerea rândurilor opoziției și va slăbi coeziunea PSD-ului. Va încuraja presiunile din partea UE. Vorba lui Churchill, după El Alamein: poate că nu va fi deja „începutul sfârșitului“, dar sigur va fi „sfârșitul începutului“.

Știu foarte bine că șansele ca referendumul să eșueze din lipsă de cvorum sunt destul de mari, iar, dacă „finuții“ noștri vor continua că cârcotească, vom avea o profeție care se auto-îndeplinește. Dar e momentul să avem curaj. Acum, fiindcă mai târziu va fi de prisos. E deja prea târziu? Dar abia acum referendumul cade împreună cu niște alegeri, putându-se astfel susține reciproc și mări participarea, prin exacerbarea tensiunilor și a dramatismului. Vai de noi, vor striga „finuții“, dumneata vrei să mărești tensiunea socială, și așa mare, să sapi și mai adânc falia din societate? Da, vreau. Fiindcă nu-i chip altminteri ca oamenii să iasă la vot în număr suficient. Nu-i chip altminteri să-și lase deoparte comoditatea, lenea de a gândi, lașitatea, fatalismul.

„Finuții“ însă se vor încrunta, ne vor certa aspru și vor zice: ăsta nu-i curaj, ci nesăbuință. Distincție perfect rezonabilă, desigur. Noi însă nu ne mai permitem, în vremurile astea, când acoperișul casei noastre aproape a fost luat de furtună, să distingem în plan academic și rezonabil. Nu mai suntem „finuți“. Ne-am făcut, ba ei ne-au făcut „talibani“.