Greşesc popoarele? (Răspuns doamnei Carmen Muşat)

Andrei Cornea 27.11.2012

De același autor

Susțin din nou că poporul poate greși votând împotriva propriilor interese fundamentale – ceea ce pare că se pregătește să facă pe 9 decembrie.

Scriam într-un articol trecut (Este Ro­mâ­nia o „colonie“?, revista 22, nr. 46, 13 no­iembrie 2012): „Dar, vor sări unii, poporul are încredere în USL, iar Occidentul va trebui să se încline înaintea urnelor de vot! Știm însă că se poate vota greșit, îm­potriva interesului național: s-a în­tâm­plat în 1990, se va întâmpla, probabil, și în 2012. Voința majorității nu coincide în­totdeauna cu «voința generală», vorba lui Jean-Jacques Rousseau“. Și așa a fost, unii au sărit ca arși; de pildă, Carmen Mu­șat în Observator Cultural (nr. 393, 22 no­iembrie 2012). Foarte indignată pe mine, ca și pe d-l Cristian Câmpeanu de la Ro­mâ­nia liberă, d-sa are deosebita eleganță de a ne compara cu un tov. Cotigă Vasile din­tr-o nuvelă a lui Norman Manea, care ce­rea Partidului să intervină limitând ha­zar­dul de la Loto. Nu știu ce părere are d-l Câmpeanu, dar eu sunt onorat de în­drăz­neața comparație și promit să mă îndrept: voi studia gândirea tovarășului Cotigă Va­sile mai abitir decât pe aceea a lui Rous­seau Jean-Jacques.

Dar să trecem de la cotigă la lu­cruri mari, adică la popor. D-na Mușat privește poporul cu ace­eași venerație cu care cre­din­ciosul îl privește pe Dumnezeu: nu numai că poporul nu poate greși, dar e o blasfemie să susții că ar putea s-o facă. Așadar, și eu, și d-l Câmpeanu, și alții ca­re îndrăznim să susținem așa ceva suntem niște păcătoși, zelatori ai Răului, cum scrie dânsa.

Ei bine, voi continua să blasfemiez. Susțin din nou că poporul poate greși votând îm­potriva propriilor interese fundamentale – ce­ea ce pare că se pregătește să facă pe 9 decembrie. Treacă-meargă faptul că d-na Mușat n-a citit Contractul social al lui Rous­seau, cu distincția sa dintre „voința generală“, care e infailibilă, și „voința tu­turor“, care greșește adesea, fiindcă po­porul „este adesea înșelat, iar atunci pa­re să vrea ceea ce e rău“ (II, 3). Treacă-meargă că nu a citit următoarele vorbe ale unui om înțelept - John Stuart Mill – care, de altminteri, avea, filosofic vorbind, pu­ține în comun cu Rousseau: „poporul, așa­dar, poate voi să oprime o parte a sa, iar precauțiile luate împotriva acestei opri­mări sunt la fel de necesare ca și pre­cauțiile luate împotriva oricărui alt abuz de putere. De aceea, nici atunci când de­ținătorii puterii sunt în mod normal răs­punzători în fața comunității, adică în fa­ța celui mai puternic grup din sânul ei, îngrădirea puterii cârmuirii asupra in­di­vizilor nu-și pierde nimic din im­por­tan­ță“ (Despre libertate, Humanitas, 1994, p. 11). Grav este că dânsa (și destui alții) nu înțeleg istoria și nu văd semnele tim­pului acestuia.

Nu înțeleg istoria? Ea ne arată că de­mo­crația și popoarele au greșit nu o dată când și-au desemnat conducătorii sau au decis acțiuni naționale. N-a greșit de­mo­crația ateniană când a organizat de­zas­tru­oasa expediție în Sicilia, când i-a exter­minat pe melieni, când l-a ucis pe So­crate? N-a greșit poporul german când, în noiembrie 1932, a acordat 197 de mandate în Reichstag naziștilor și 100 de mandate comuniștilor, lăsând astfel un centru slab și divizat și deschizând calea numirii lui Hitler cancelar de către președintele Hin­denburg? Serbia, Croația sau bucățile et­nice ale Bosniei nu au votat popular în fa­voarea secesiunii mai întâi, apoi a răz­bo­iului interetnic, apoi a acelora care ieri și azi sunt judecați la Haga pentru crime de război? A fost corect votul tuturor celor de mai sus? N-au fost Miloșevici, Ka­rad­jici, Tudjman lideri populari, aleși cu mari majorități? Nu-i un erou în unele locuri și azi Ratko Mladici, călăul de la Srebrenica? Oare fundamentaliștii islamici care au câș­tigat sistematic alegerile în țările arabe în urma „revoluțiilor“ de anul trecut re­pre­zintă „voința generală“ sau, mai curând, o voință majoritară sectară, fanatică, gata să prigonească pe oricine nu se supune? Pe scurt, știm că de multe ori poporul ale­ge fals. În raport cu ce, se întreabă d-na Mușat? Desigur, nu în raport cu o „de­fi­ni­ție de uz personal a interesului na­țio­nal“, cum scrie ea, ci atunci când cei aleși de el ignoră un regim autentic liberal, re­duc sau anulează garanțiile legale și cons­tituționale, oprimă diferite minorități, sau pun în discuție alianțele externe care sus­țin aceste garanții sau au dat deja dovezi convingătoare că ar putea face așa ceva. Asta nu mai e o definiție „de uz personal“ a interesului național, sper, cel puțin!

Insă D-na Mușat și alții nu văd nici semnele timpului: sunt într-adevăr destule semne care arată că un regim USL, bazat pe o majoritate sub­stan­țială, nu e dispus să accepte în­gră­di­rile despre care vorbea Mill în pasajul ci­tat. Exemple? Atacurile la adresa judecă­torilor Curții Constituționale, propunerea primului ministru de a limita prerogativele acesteia, revenind la sistemul de dinainte de 2003, refuzul Senatului de a accepta o hotărâre definitivă a Înaltei Curți, refuzul primului ministru de a-i demite pe mi­niștrii găsiți incompatibili de ANI, refuzul ministrului Educației de a sancționa pla­giatul primului ministru, propunerile ne­corespunzătoare ale ministrului Justiției pentru funcțiile de procuror general și șef al DNA, respinse de CSM, nu sunt deloc dovezi de simpatie față de limitările legale și constituționale ale puterii. Când par­tidele de guvernământ se solidarizează (ca acum la Năvodari) cu un primar arestat pen­tru corupție, când procurorii care fac anchete sunt criticați de guvernanți și tâ­râți în noroi de acoliții lor, când se stâr­nește vântul naționalismului pentru a-i com­bate pe responsabilii europeni care au criticat „puciul“ din vară, viitorul legii și al Constituției e sumbru, iar posibilitatea ca „poporul să vrea să oprime o parte a sa“ nu e mică.

Dar, ne mai apostrofează d-na Mușat, „nu prin schimbarea rezultatului alegerilor, nu prin nesocotirea votului popular se poa­te îmbunătăți starea națiunii“. De acord. Nimeni nu cere ca rezultatul ale­ge­rilor să fie schimbat; ceea ce vrem unii din­tre noi este ca el, după ce va fi „citit“ cu atenție de președinte, să fie „in­ter­pre­tat“ în acord cu Constituția, pentru a da maximumul de asigurări posibile că „po­porul nu va oprima o parte a sa“. (D-na Mușat, fiind critic literar, ar trebui să în­țeleagă bine acest limbaj!) S-ar putea, de­sigur, ca acest lucru să nu fie cu putință du­pă 9 decembrie. În acest caz (sau în al­tele), vom continua să blasfemiem, afir­mând că majoritatea a votat greșit, că­lău­zită de interesele particulare ale con­du­cătorilor momentului.

Vreau să închei, recomandându-le celor care pun voința ma­jo­ri­tății exprimate la vot mai pre­sus de orice eroare sau ma­nipu­lare masivă să reflecteze da­că e rezonabil să plece urechea cu atâta reli­gi­ozitate la acel vacarm adesea confuz, nu­mit de demagogi vox populi. În 1920, Par­tidul Poporului (sic!) al lui Alexandru Ave­rescu obținea o victorie zdrobitoare, aproa­pe un plebiscit, pentru ca, numai zece luni mai târziu, să fie înfrânt în chip de­zastruos de liberalii lui Brătianu. Cele do­uă consultări populare aveau ceva în co­mun atât între ele, cât și cu scrutinul tot popular din decembrie 2012: erau or­ga­ni­zate chiar de partidul deja ajuns la putere, dar fără alegeri. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22