Ponta şi Mang

Andrei Cornea 15.05.2012

De același autor

Deja, în cazul Ioan Mang, mingea e la primul ministru: îl va demite sau nu din funcția de ministru al Educației pe un om împotriva căruia acuzațiile de plagiat au devenit copleșitoare? La ora la care scriu – nu am răspunsul. Decizia pare costisitoare politic în oricare dintre alternative, generând astfel prima criză a noului Cabinet Ponta. Dacă îl va demite, va fi pentru a doua oară în două săptămâni când ceea ce propune premierul pentru fotoliul Educației se dovedește a fi o persoană nu numai extrem de suspectă profesional, dar și incapabilă să răspundă convingător acuzațiilor de comportament moral nedemn. Demiterea va fi interpretată drept o recunoaștere tacită a incapacității sistematice a primului ministru de a-și alege membrii Cabinetului său după alte criterii decât acelea ale baronilor PSD și PNL, ale clanurilor locale sudate de interesul de a conserva poziții economic avantajoase în sistem. Opinia publică și adversarii politici ar fi încurajați să atace atunci și alte numiri ministeriale neînțelepte. Principiul că cine a greșit deja de două ori are toate șansele să greșească și în continuare se va aplica în acest caz și va afecta serios credibilitatea Cabinetului abia intrat în funcție. Dar, cel mai grav, poziția primului ministru ar putea fi contestată în partid, deoarece, în mod evident, domnul Ioan Mang are susținerea unor baroni locali. Aruncându-l la „groapa cu lei“ a opiniei publice indignate, primul ministru va fi acuzat cu siguranță de acești baroni de slăbiciune și de cedare dinaintea dușmanilor – acuzație cu atât mai plauzibilă cu cât tocmai Emil Boc a fost acela care, dacă nu a inițiat scandalul plagiatului, a intervenit direct în denunțarea plagiatelor ministrului. Pe termen mai lung, poziția lui Victor Ponta și a PSD va fi slăbită în jocul de putere și influență în raport cu PNL și Crin Antonescu, a cărui reputație de „dur“ va ieși întărită.

Păstrarea ministrului ar reprezenta însă un gest mult mai costisitor politic, deoarece ar semnala, fără putință de îndoială, capitularea rapidă lui Victor Ponta dinaintea clanurilor universitare din public și privat, care au susținerea PSD. Iar aceasta cu atât mai mult cu cât dovezile împotriva ministrului sunt masive, iar încercările acestuia de a se apăra – invocând un complot obscur împotriva sa și a PSD din partea fostei puteri – sunt ridicole. Chiar aceste încercări ar fi trebuit să-l convingă pe Victor Ponta că ministrul său trebuie demis: cum poți invoca abia acum un complot care acum opt sau nouă ani ar fi încercat să te discrediteze cu articole plagiate trimise la reviste științifice? De ce n-a vorbit d-l Mang în tot acest timp? De ce n-a protestat când anumite reviste, precum cea a Universității din Craiova, i-au atribuit – în mod fals, zice domnia sa – articole plagiate după autori străini?

N-a știut? Puțin probabil. Oricum, o asemenea „ignoranță“ e suspectă pentru un ministru. Apoi, cine voia pe atunci să-l discrediteze pe d-l Mang și de ce tocmai atunci, când ministrul nu era ministru și nici nu dădea semne urgente că ar urma să devină, când guverna Adrian Năstase etc.? Avea acel cineva puteri de clarviziune, pregătind terenul pentru o campanie calomnioasă de viitor? Nici măcar „oculta internațională“, despre care a început să se vorbească din nou, pe la colțuri, în ultimele săptămâni, nu are astfel de puteri. De îndată ce a devenit limpede (data revistei craiovene, apărută și pe hârtie, de exemplu) că articolele plagiate, purtând numele ministrului și al soției sale, nu au fost confecționate acum, ci cu mulți ani în urmă, ministrul trebuia să demisioneze sau să fie demis. Reputația sa de om de știință și de cetățean integru era grav atinsă și nu mai avea dreptul moral să rămână într-un Cabinet care a fost declarat a fi „cel mai cinstit de 22 de ani“.

Mi se pare destul de grav că, în această situație, d-l Ponta a încercat să câștige timp, cerând Academiei Române să se pronunțe asupra cazului. Dincolo de faptul că Academia Română nu are astfel de atribuții (spre deosebire de Comisia de Etică a MECT) și că orice comisie nu poate decât constata că unele articole sunt copii aproape fidele ale altor articole (ceea ce poate face și un copil de șapte ani), ministrul Mang însuși a aruncat în ridicol cererea lui Victor Ponta, atunci când a recunoscut că toate articole sunt plagiate, doar că, în pofida semnăturii sale, a soției și a unui colaborator, nu el le-ar fi scris. În cazul acesta, teoretic cel puțin, primul ministru ar fi trebuit să sesizeze Parchetul, și nu Academia Română! Nu numai că prin această cerere inutilă și absurdă (asupra căreia nu a revenit imediat) Victor Ponta dă de înțeles că tergiversarea și ascunderea gunoiului sub preș sunt singurele soluții pe care le-a găsit, dar și semnalează o periculoasă lipsă de inteligență politică. În acest sens, părând în continuare că nu înțelege despre ce e vorba, într-un interviu dat duminică, el a încercat să relativizeze cazul Mang, afirmând că orice nominalizare ar face la Educație, aceasta ar fi „o țintă“.

De fapt, ceea ce a reușit Victor Ponta cu cele două nominalizări nefericite la Educație a fost să pună serios pe gânduri opinia publică – chiar aceea nu neapărat ostilă actualei guvernări USL - și mai ales opinia publică academică. A sugerat că nu-i pasă de competență, de calitatea profesională și morală a oamenilor pe care îi numește. Mai rău, a părut a arăta că, într-adevăr, nu are nimic împotriva unei „restaurații“ în domeniul educației. Premierul ar trebui să înțeleagă, fie și în al 12-lea ceas, că majoritatea opiniei publice academice serioase și competente (fiindcă există și așa ceva în România) consideră Legea Funeriu – cu toate defectele unei aplicări uneori pripite – nu numai binevenită, dar și indispensabilă. (Că ea s-a datorat mai ales presiunilor lui Traian Băsescu și mult mai puțin PDL-ului e o altă poveste.)

Clasificarea universităților, incompatibilitățile la nivelul conducerii lor, sistemul mai exigent de acordare a titlurilor universitare, bacalaureatul fără fraudă de masă sunt câștiguri fundamentale ale societății românești, așa cum sunt și libertatea presei sau de conștiință. Nimeni de acum înainte nu ar trebui să pună în discuție aceste câștiguri esențiale (chiar dacă aplicarea exactă rămâne de discutat), fie și sub forma abia mascată a nominalizării în funcții-cheie a unor personaje ale căror interese fundamentale merg evident împotriva înnoirilor respective.

Cred că, la nici două săptămâni de la accederea la guvernare, Victor Ponta este la o cumpănă: el trebuie să demonstreze, și urgent, dacă înțelege atât așteptările opiniei publice, cât și necesitățile României sau dacă nu este decât portavocea baronilor PSD. Mai are o șansă – poate ultima – de a fi un lider, și nu o marionetă. Dar și comunitatea academică are de demonstrat ceva: că atașamentul său pentru valorile competenței profesionale și onestității este autentic, și nu doar o vorbă în vânt. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22