„Post-adevărul“ la ordinea zilei

„Post-adevărurile“ au marcat de multă vreme existența oamenilor și adesea au condus la violențe.

Andrei Cornea 20.12.2016

De același autor

 

Trăim, s-a spus, în epoca „post-adevăr“ (post-truth): asta înseamnă că foarte mulți oameni nu mai au încredere în opiniile formulate cu dovezi solide, în adevărurile științifice, în faptele atestate sta­tis­tic, ci se dedică unor opinii fanteziste, debitate mai ales pe rețelele de socializare, dar preluate și la anumite televiziuni. De fapt, s-a trăit de mult, poate dintotdeauna, în „post-adevăr“: să crezi că răz­boiul Troiei a avut loc din cauza geloziei a do­uă zeițe împotriva celei de-a treia a fost prima teo­rie conspiraționistă „post-adevăr“ pe care o cu­nosc; ea a aruncat răspunderea nefericirii și ero­rilor omenești asupra zeilor – ceea ce, desi­gur, te scapă de toate dovezile vădite ale ires­pon­sabilității omenești. Dar măcar, în acest caz, ge­niul lui Homer a făcut ca povestea să fie fru­moa­să. „Post-adevărurile“ au marcat însă de multă vreme existența oamenilor și adesea au condus la violențe. Așa, de pildă, teza „omorului ritual“, chi­purile practicat de evrei, deși dezmințită me­reu, chiar și de autoritățile ecleziastice superi­oa­re, a fost crezută din secolul XIII până în secolul XX și s-a soldat cu omoruri, pogromuri și alun­ga­rea evreilor din locurile unde trăiau.

 

Și să nu se pună această credulitate pe seama „ig­noranței medievale“. Decenii de-a lungul, per­so­nalități de stânga de frunte din Occident (printre care scriitori, artiști, filosofi de valoare) au re­fu­zat, în pofida dovezilor incontestabile, să admită că în URSS existau numeroase lagăre de con­cen­tra­re; iar când le-au admis în fine, cu jumătate de gură, s-au străduit în mod rușinos să le jus­ti­fi­ce existența. În anii ’30 ai secolului trecut, po­po­rul german avea cel mai ridicat nivel de șco­la­ri­zare și de cultivare din Europa. Germania dăduse, de decenii, cele mai multe Premii Nobel în știin­țe, iar dezvoltarea artistică și intelectuală în ge­ne­ral nu avea rival. Și, totuși, o mare parte a popo­ru­lui german a crezut în „post-adevărurile“ lui Hitler, deși absurditatea lor era evidentă, iar do­ve­zile contrare - numeroase. Suntem relativ pre­gătiți să explicăm deficitul spiritului critic la anal­fabeți ori la semidocți, preluați aparent cu ușu­rin­ță de sentimente și mai ales de resentimente, dar cum să-l explicăm pe cel al oamenilor cultivați, școliți, ba chiar al savanților sau al jurnaliștilor de renume?

 

Și să nu se spună că, în general, spiritul critic se poate nărui în afara domeniului de competență, dar că rezistă bine înăuntrul acestuia. Uneori, nici măcar domeniul restrâns de competență nu e salvat, iar abdicările intelectualilor și pro­fe­sio­niș­tilor de la adevăr nu se explică decât parțial prin presiunile regimurilor totalitare.

 

Se pare că, statistic cel puțin, nivelurile scăzute de instrucție conduc totuși în mai mare măsură la credulitate și la refuzul adevărului, atunci când el vine împotriva unor credințe personale sau de grup. Dar compromisurile cu minciuna făcute de ceilalți, de elite, sunt mult mai grave prin puterea exemplului lor, prin popularitatea de care se bucură. Să nu se înțeleagă de aici că socotesc in­s­trucția inutilă. Dar capitularea îna­intea „post-adevărurilor“ a celor in­stru­iți și a minților luminate trebuie să ne pună pe gânduri.

 

Ideologiile sunt, fără nicio îndoială, ma­șinăriile „post-truth“ cele mai efi­ciente. Să crezi, de pildă, că vacci­nu­ri­le sunt dăunătoare, negând astfel o îndelungată experiență medicală, cu teste și statistici întinse pe un secol sau două, ba chiar să nu-ți schimbi poziția nici când apar îmbolnăviri și decese la copii nevaccinați, cum se întâmplă acum și la noi, nu-i o toană sau o modă, ci o ideologie, adică o re­ligie seculară, a cărei tărie nu depin­de de confirmarea empirică. Dacă ide­ologiile s-ar prezenta drept ceea ce sunt, adică religii, n-ar fi atât de pe­ri­cu­loase. Dar ele se dau drept ceea ce nu sunt - știință - și îndrăznesc să intre în competiție mediatică cu știin­ța adevărată în toate domeniile – me­di­cină, economie, fizică, astronomie și, bineînțeles, istorie – sub numele în­șelător de „știință alternativă“. Să fie clar: nu există „știință alter­na­ti­vă“; ceea ce se autoprezintă astfel nu-i decât o „alternativă la știință“.

 

E foarte vinovată presa, care în nu­me­le libertății de expresie (în fapt, în numele audienței lărgite) tratează în mod egal, „democratic“, opiniile fun­damentate și „alternativele“. Nu exis­tă dialog posibil și nici dezbatere în­tre un creaționist și un evoluționist, între un medic autentic și un „medic alternativ“, și așa mai departe. O ma­re parte a publicului însă a ajuns să crea­dă, în urma expunerii la ase­me­nea „alternative“, că cele mai bune do­­vezi științifice sau statistice sunt contrafăcute de puteri oculte, iar aceas­tă opinie e prezentată, alături de ce­le­lalte, în numele „demo­cra­ției“. Un fel de relativism generalizat infuzează așa-numitele „dezbateri pu­blice“: to­tul devine parohial, va­labil într-un loc și de necombătut cu argumente uni­versale, care ar fi fost „inventate“ în mod conspirativ de par­tea adversă (imperialiști, evrei, marțieni etc.).

 

Poate că, totuși, școala ar avea ceva de făcut aici: să ofere nu doar in­for­mație, nu doar abilități, ci trezirea și învigorarea simțului critic, a dis­cer­nământului, ba chiar a autoanalizei. De unde văd și importanța unei edu­cații literare și umaniste, în sensul larg al cuvântului, considerată azi, din păcate, cu totul depășită și nere­levantă. Fără a fi un panaceu, aceasta cred că ar putea oferi o anumită pro­fi­laxie înaintea „post-adevărurilor“, nu prin îndoctrinare, ci prin studiul „marilor exemple și modele istorice“. Dar se pare că, la noi cel puțin, o ase­menea „educație umanistă“ e vă­zu­tă mai curând fără valoare și rost.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22