"Simboluri religioase"

Disputa inversunata si plina de acrimonie privitoare la mentinerea sau nu a icoanelor ortodoxe in scolile publice a fost, dupa parerea mea, ratata aproape complet (si de ambele parti), deoarece problema principala a fost escamotata. Inainte de a decide daca ele trebuie scoase sau nu din clase, trebuia pusa intrebarea esentiala: ce anume, sub raport vizual, trebuie  in general sa existe (e bine sa existe) in scolile publice (in afara de tabelul lui Mendeleev si harta României)? Fiindca, daca scot icoanele pe motiv ca sunt "simboluri religioase", mai am voie, de pilda, sa expun o reproducere cu o Madona de Rafael sau cu o Buna Vestire a lui Fra Filippo Lippi? Iar daca le las, am voie sa completez vizual peretele clasei cu imagini ca acestea sau altele: de pilda, pot sa alatur unei reproduceri de buna calitate a epitafului de la Cozia o menora dintr-un manuscris medieval? Sau o imagine cu "Allah Akbar"? Sau cu simbolul taoist Yin-Yang? Sau cu o reprezentare a lui Shiva cu multiple brate? Toate acestea sunt "simboluri religioase" ale diferitelor religii, unele ale unor religii sau culte prezente si in Romania. Da, sustin eu! Nimic nu ar trebui sa impiedice prezenta lor imagistica, si nu numai la orele de religie. Ba chiar acest lucru sau ceva asemanator mi se pare necesar si benefic pentru procesul educational, la modul general.

Unii l-au intrebat pe profesorul Moise cu ce il deranjeaza prezenta icoanelor in scoli, intrebare la care respectivul a evitat sa raspunda, inconjurandu-se cu argumente legale nu foarte relevante si care, in orice caz, nu au prea convins asistenta. Realitatea e ca prezenta icoanelor ca "simboluri religioase", ca documente de spiritualitate, pentru a nu mai vorbi de valori artistice, nu are de ce deranja; mai degraba absenta ar putea deranja. In schimb, prezentarea lor ostentativa ca "obiecte de cult", sugestia din partea invatatorului, profesorului ca ele trebuie tratate in acest fel, fie la scoala, fie in alte ocazii, si ca cel care nu o face este pacatos (asa cum am auzit ca se mai intampla) e de evitat cu hotarare, caci ea poate deranja si nu e la locul ei intr-o scoala publica.

Dar, pana la urma, atitudinea fata de icoane - anume daca ele sunt vazute ca "obiecte de cult", sau ca "simboluri religioase", sau poate doar ca "valori de arta" e o atitudine subiectiva. De obicei, nu poate fi nici direct controlata, nici cenzurata. Si faptul e cu atat mai complicat in cazul icoanei ortodoxe, a carei teologie complexa si rafinata, decisa in urma celui de-al doilea Conciliu de la Niceea, a stabilit, atat impotriva iconoclastilor bizantini, cat si a latinilor favorabili in principiu imaginilor, ca veneratia aratata imaginilor sfinte se transmite in mod misterios arhetipului, ceea ce a condus la consecinte importante nu numai pe plan dogmatic si de cult, dar si pe plan artistic.

 Solutia - relativa, ca toate solutiile in astfel de cazuri - ar fi tocmai "decontextualizarea" icoanei: mai intai, ar trebui preferate reproducerile de calitate unor icoane total indoielnice ca gust, cumparate din targ cu cativa lei. Nu-i mai bine ca elevul sa aiba sub ochi, in loc de acestea din urma,  Treimea lui Rubliov sau Pantocratorul de la Nea Moni? Apoi, alaturarea altor imagini ce apartin unor spiritualitati diferite: de ce nu ar fi juxtapusa Invierii lui Cristos (Anastasis), in varianta bizantina, Invierea lui Piero della Francesca? Ar merita sa fie explicate diferentele dintre ele, pentru copiii care, odata maturi, vor trai intr-o lume diversa si multiculturala. Dar, chiar daca in cele mai multe scoli acest lucru nu se va face (se fim realisti!), macar prezenta simpla a unor simboluri vizuale, a unor imagini diverse apartinand unor spiritualitati diverse va fi pozitiva. Copiii vor putea cel putin sa respecte articolul 13 al Legii cultelor, care pedepseste "ofensa adusa simbolurilor religioase". Dar cum sa respecti ceea ce nu cunosti? Cum sa respecti o menora ca "simbol religios", daca imaginea ei nu o vezi, uneori, alaturi de o icoana?

 Cei care cer eliminarea icoanelor  pur si simplu par sa ignore valoarea de document spiritual a imaginilor, dar si vocatia educativa a spatiului scolar, care nu se poate lipsi de aportul vizualului. Cei care cer pastrarea icoanelor pur si simplu ignora distinctia dintre "obiect de cult" si "simbol religios", uitand, voit sau involuntar, ca religia ortodoxa nu are nici un fel de precadere legala in România, iar faptul ca e majoritara numeric nu-i da vreun drept legal, constitutional, de dominatie nici asupra altor culte, nici asupra celor fara cult. Libertatea de opinie nu se pune la vot. Dar daca, practic, ortodoxul e dispus sa accepte alaturi de o Hodighitria o Madona catolica - asa cum pe strada el accepta existenta unei biserici catolice in proximitatea vizuala a uneia ortodoxe -, atunci si baptistul, adventistul sau ateul vor trebui sa accepte toate aceste imagini, si inca multe altele, in clase. Caci cei care resping icoanele pe considerente teologice (protestantii) nu au de ce obiecta impotriva prezentei lor ca "simboluri religioase". Iar daca tot obiecteaza, le raman scolile confesionale. De asemenea, cei care le resping pe considerente de corectitudine politica nu mai au voie sa obiecteze atunci cand, prin decontextualizare, ele apar in mod vadit ca "simboluri religioase". Nu au voie sa conteste valoarea cunoasterii, recunoasterii si intelegerii acestor simboluri, intr-o lume multiculturala si care pune la grea incercare capacitatea noastra de a convietui cu Celalalt, deoarece astfel si-ar pune in discutie propriile principii.

 Dar, se spune, nu-i mai bine sa lasam comunitatile locale sa decida ce au de facut, iar  MEC sa se abtina de la normare in aceasta materie?

Sa fim seriosi: in România, comunitatile locale - daca vor fi consultate cu adevarat - vor decide fie prin presiunea majoritatii ca in clase sa fie icoane ortodoxe (eventual sfintite) si doar atat, fie - daca vor exista minoritati semnificative numeric si vocale - ca orice imagini trebuie izgonite, ca sa "fie liniste". Ambele solutii sunt, dupa cum am aratat, erori. Problema nu este sa "albim" peretii, ca sa traim fara sa ne enervam, ci sa-i "coloram" in chip divers pentru a face educatie. Dar nu vor risca sa-si piarda copiii identitatea religioasa si spirituala in acest mod excesiv de "multicultural"? Nu cred ca respectul pentru diversitate te impiedica sa tii la traditiile proprii, bine intelese. Iar daca, in acest fel, totusi, capeti o mica doza acceptabila de relativism rezonabil nu e chiar rau. Ca pregatire pentru viata pe care acesti copii, ca cetateni europeni, o vor avea e tocmai ce trebuie.

 Si, in fine, daca mi se va spune ca Europa e in declin tocmai din pricina "rezonabilitatii" sale multiculturale, voi spune ca intre alternativa de a pieri in valorile proprii si aceea de a pieri adoptand fanatismul adversarului o prefer cu mult pe prima. Vorba lui Luther (care nu era deloc un "multiculturalist"), chemat sa dea socoteala la dieta de la Worms:  "hier stehe ich und ich kann nicht anders" (aici stau si nu pot altfel)!