De același autor
După anexarea Crimeei, amenințarea Rusiei la adresa Occidentului s-a accentuat. De la forțarea granițelor aeriene cu avioane de vânătoare, în diverse regiuni ale globului, din zona Scandinaviei până în Alaska, la doborârea unui avion cu aproape 300 de pasageri și la interferențe în campaniile electorale și alegerile din mai multe țări, gama de agresiuni practicate de Rusia este foarte diversă.
Răspunsul Occidentului a fost un set de sancțiuni, ca răspuns atât la anexarea Crimeei, cât și la războiul subversiv împotriva Ucrainei. Sancțiunile Vestului au fost o nouă linie politică pe care președintele Vladimir Putin nu a anticipat-o. Pe lângă sancțiuni, scăderea prețului mondial la petrol a contribuit semnificativ la subțierea rezervei de peste 500 de miliarde de dolari. Acest fapt afectează în primul rând programele militare, nu doar pe cele sociale. În plus, accesul Rusiei la tehnologii de vârf a fost dramatic restricționat, ceea ce pune probleme suplimentare industriei de apărare.
Răspunsul Kremlinului la toate aceste sancțiuni a fost creșterea agresivității. În primul rând, retorice. Zgomotul pe care-l face, însă, nu acoperă foarte bine faptul că Rusia plătește costuri tot mai mari.
Situația economică și socială din Rusia este tot mai proastă. După alegerile prezidențiale din primăvară, Vladimir Putin a fost nevoit să propună reforma pensiilor, care a generat proteste, nemulțumirea populației, victorii surprinzătoare ale opoziției în alegerile locale și scăderea fără precedent a încrederii în președinte. Asta nu înseamnă că regimul se prăbușește. Liderul de la Kremlin are încă șase ani în față pentru a găsi o soluție de tranziție, identificând un succesor sau prelungindu-și regimul.
În anul 2019, Rusia va rămâne la fel de agresivă și va specula orice oportunitate în politica externă. Indecizia Vestului față de războiul civil din Siria i-a permis lui Putin să redevină un jucător cheie în Orientul Apropiat. Iar indecizia în Africa de Nord a fost acoperită de mercenarii ruși din batalionul Wagner. Astfel că, acum, Rusia controlează două robinete ale migrației, unul din Siria, altul din Nordul Africii. Ecaterina cea Mare și Alexandru I pot fi invidioși pe Putin. Astăzi, flota rusească se poate adăposti în estul și sudul Mediteranei (Tarsus, Latakia, Benghazi și Tobruk), cum împărații Rusiei nici nu visau.
Urmează câteva luni de foc pentru Occident, în general, pentru Uniunea Europeană în special. Alegerile pentru Parlamentul European vor crea infinite oportunități pentru Rusia, care va sprijini mișcările separatiste, pe cele antisistem, va încerca să adâncească falia dintre Statele Unite și Germania, va contribui la consolidarea și extinderea regimurilor iliberale, de tipul celui construit de Viktor Orbán, în Ungaria. Un Parlament European și mai divizat, în care euroscepticii să alcătuiască un grup cât mai consistent, o Europă tot mai neîncrezătoare în viitorul ei sunt obiective pe care Rusia speră să le poată atinge.
Încă înainte de alegerile europene, în țările Parteneriatului Estic, Republica Moldova și Ucraina, vor avea loc alegeri parlamentare și prezidențiale decisive pentru viitorul acestor țări și chiar pentru viitorul Parteneriatului Estic care, în luna mai 2019, va împlini 10 ani de la lansare. Va fi un bun moment de evaluare și recalibrare a lui.
Care ar trebui să fie liniile roșii ale Occidentului în relația cu Rusia în 2019?
Să mențină sancțiunile până ce Rusia își va modifica comportamentul pe scena internațională, va respecta tratatele și acordurile semnate chiar de ea.
Să-și consolideze capacitatea de reacție la atacurile cibernetice și la intruziunile trollilor ruși în spațiul virtual, care vor încerca să creeze confuzie, mai ales în alegerile europarlamentare și alegerile parlamentare și prezidențiale în Republica Moldova și Ucraina. UE și partenerii săi ar putea să se concentreze asupra reformelor și europenizării fostelor republici sovietice din Parteneriatul Estic, în special a Ucrainei. Dacă Ucraina devine o poveste de succes, ea va reprezenta un model pentru societatea și elitele din Rusia, care se vor grăbi să-l urmeze. Și nu e doar cazul Rusiei, ci și al altor foste republici sovietice.
Inutil de investit acum resurse și energie în contacte cu Rusia, în colaborarea sectorială cu ea, mai ales în domeniul energiei. În mod paradoxal, deschiderea Vestului față de Rusia în ultimele două decenii a contribuit la consolidarea regimului autoritar.
Dacă, acum 30 de ani, elita sovietică era lipsită de usage du monde, prost educată, dar, mai degrabă, prooccidentală sau cel puțin neutră față de Vest, astăzi e una care vorbește fluent engleză și germană, se îmbracă în costume de mii de euro, cu tineri birocrați absolvenți de Oxford, Sorbonna sau Humboldt din Berlin. Iar copiii celor mai înalți demnitari din stat stau în apartamente de milioane de dolari din centrul Parisului, Londrei sau New Yorkului. Cu toate acestea, regimul de la Kremlin nu s-a occidentalizat, nu s-a deschis, ci a devenit o amenințare mai mare chiar la adresa Occidentului.
