De ce victoria Ucrainei sperie Occidentul

Birocrațiile de la Washington, dar și de la Berlin, Paris sau Roma, formate timp de decenii sub lozincile globalizării, dorinței de a coopera cu Rusia sunt greu de trezit.

Armand Gosu 23.05.2023

De același autor

Sâmbătă, 20 mai 2023, comandantul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, anunță, a treia oară în ultimele săptămâni, că a ocupat orașul Bahmut. Potrivit acestuia, asediul a durat 224 de zile, a început la 8 octombrie 2022 și a fost realizat doar de trupele Wagner, fără contribuția vreunei unități a armatei regulate. Prigojin a mulțumit pentru colaborare generalului Serghei Surovikin, fost comandant al trupelor rusești de pe frontul din Ucraina, și președintelui Vladimir Putin pentru încredere și pentru că le-a dat ocazia să-și apere țara. Așa cum ne-a obișnuit, Prigojin n-a ratat ocazia de a mai critica o dată conducerea Ministerului Apărării, pe Serghei Șoigu și pe Valerii Gherasimov, șeful Marelui Stat Major, pentru felul în care poartă războiul și acuză că din cauza „capriciilor” lor pierderile armatei ruse sunt așa de mari. În felul acesta, Kremlinul se asigură de un răspuns convenabil la eterna întrebare „kto vinovat” și îngroapă preventiv orice tentativă de carieră politică a comandanților armatei. La fel cum și Stalin a procedat cu mareșalul Jukov.

 

Prigojin a mai spus că unitățile Wagner vor fi evacuate la 25 mai pentru odihnă și refacere, după 420 de zile de luptă. Și că se va întoarce să lupte dacă Rusia va mai avea nevoie de ei.

Chiar dacă forțele ucrainene ar mai deține controlul asupra unor puncte din Bahmut, cea mai mare parte a orașului se află de mai multe zile în mâinile mercenarilor Wagner. E mult spus oraș, pentru că n-au mai rămas din el decât mormane de moloz. Cu siguranță, Bahmut e un nume care va intra nu doar în manualele de istorie, ci și în cele de tactică și strategie militară care se predau în academiile de profil. Numele Bahmut e sinonim cu cimitirul armatei ruse, acolo pierzându-și viața peste o sută de mii de militari.

 

Complet distrus, fără valoare tactică, Bahmut va fi predat trupelor regulate peste câteva zile, tocmai când în jurul său armata ucraineană strânge flancurile, ca într-un clește. Funcțiile liniilor de apărare din Bahmut vor fi preluate de alte fortificații, situate mai la vest. În cei nouă ani de război, ucrainenii au transformat într-o fortăreață regiunea Donbass.

Pe lângă decimarea armatei ruse, Bahmutul a avut și rolul de a oferi Ucrainei răgazul să-și pregătească noile trupe pentru contraofensiva din 2023. Faptul că aceasta se lasă așteptată nu face decât să-i crească valoarea. Momentul declanșării și dinamica acesteia sunt elemente vitale. O evoluție pozitivă chiar în perioada summitului NATO ar putea crea o presiune suplimentară asupra statelor care se opun încă aderării Ucrainei.

Președintele Vladimir Zelenski a declarat că nu poate începe contraofensiva din cauza lipsei de arme, inclusiv armament greu și avioane de luptă. De partea cealaltă, oficialii SUA, dar și NATO insistă că Ucraina a primit deja ce i s-a promis și are capacitățile de luptă necesare pentru a porni atacul.

 

Ultimele reuniuni ale Grupului de contact n-au adus noutăți. Deciziile care s-au luat nu contribuie la pregătirea victoriei Ucrainei. Unii experți consideră că occidentalii nu-i oferă Kievului toate instrumentele de care are nevoie pentru a reuși să învingă Rusia în război. Afluxul de arme este lent. În ultimele 15 luni, felul în care aliații occidentali au ales să înarmeze Ucraina a limitat capacitatea acesteia de a exploata oportunitățile tactice. Practic, Occidentul a refuzat Kievului șansa de a recâștiga inițiativa.

La câteva ore de la începerea invaziei rusești, la Washington președintele Joe Biden asigura publicul american că nici nu se pune problema transferului de rachete Patriot către Ucraina. La 19 aprilie 2023, aproape 14 luni mai târziu, ministrul apărării Reznikov a confirmat faptul că sistemele de apărare antiaeriană Patriot au ajuns în Ucraina. Până în decembrie, cancelarul Olaf Scholz a refuzat categoric să discute despre transferul unor tancuri Leopard către Ucraina. În martie, la un an de la începerea războiului, Ucraina primește primele tancuri Leopard. Potrivit ministrului american al Apărării, până la sfârșitul lunii aprilie, Ucraina a primit 230 de tancuri occidentale și 1550 de mașini blindate pentru infanterie. La 16 aprilie, armata ucraineană publică primele fotografii cu mașinile americane Bradley. Kievul va primi în total 109 vehicule blindate pentru infanterie. La 18 aprilie, anunță transferul a 14 tancuri Challenger 2. Tot la 18 aprilie, ministrul Reznikov anunță că Franța trimite în Ucraina celebrele „tancuri pe roți”, vehiculele blindate AMX-10 RC. Iar la 20 aprilie, ministerele Apărării din Danemarca și Olanda anunță că vor achiziționa și transfera 14 tancuri Leopard 2A4 către Ucraina… undeva la începutul anului 2024.

Datele sunt importante. La mijlocul lunii aprilie au început să apară tot mai multe comentarii în media occidentală despre contraofensiva ucraineană, care dezamăgea pentru faptul că întârzia să înceapă. Abia la sfârșitul lunii aprilie se încheia repatrierea soldaților care compuneau brigăzile de asalt, care se antrenaseră în Marea Britanie, Suedia, Polonia etc., de la care se așteaptă să elibereze teritoriul ucrainean. Un licăr de speranță că în sfârșit începe ofensiva a apărut la 22 aprilie, când forțe ucrainene au ocupat poziții pe malul stâng al Niprului, în regiunea Herson. Avansul n-a continuat, intențiile ucrainenilor în regiune au rămas până astăzi neclare.

Dacă în ultimele luni Ucraina a început să primească mai multă tehnică de luptă, problema aprovizionării cu muniție și armament nu și-a găsit nici până astăzi o rezolvare satisfăcătoare. Lungile discuții de la Bruxelles pe marginea planului de creștere a producției de arme și muniție în statele UE n-au făcut altceva decât să confirme dificultatea de împăcare a agendelor diferite ale țărilor membre.

 

Europa nu e doar lipsită de capabilități militare ca să poată interveni independent, ci și de leadership și de viziune. Europa nu are autonomie strategică și e incapabilă să ofere susținerea de care Ucraina are nevoie pentru a înfrânge Rusia. Germania și Franța au continuat să încerce să câștige încrederea Rusiei, după ce Putin, acum 9 ani, a declanșat războiul împotriva Ucrainei. După ani de reduceri de cheltuieli militare și de subfinanțare cronică, Germania nu are forța de a conduce Europa în vremuri de criză. Deficitul de încredere în Franța și Germania al statelor din Europa Centrală și de Est rămâne un factor important și face ca aceste state să prefere parteneriatele cu SUA, singura care ia în serios problemele de securitate. Europa a eșuat, securitatea ei e total dependentă de SUA.

Nici NATO nu e în mare formă. Existența „Ukraine Defence Contact Group” confirmă dificultatea Alianței Nord‑Atlantice de a răspunde amenințării Rusiei. Practic, NATO e mai divizată ca niciodată și se ridică serioase întrebări privind relevanța alianței în viitor.

 

Dacă SUA sunt singura țară care poate face diferența și ajuta Ucraina să înfrângă Rusia, de ce nu o fac? E o întrebare care circulă de câteva luni în mediile experților. Generalul Ben Hodges, fostul comandant al armatei SUA din Europa, afirma acum cinci luni că declarațiile adresate Kievului de administrația Biden „to support as long as you need” nu înseamnă că SUA ajută Ucraina să câștige războiul cu Rusia. Tot atunci, prestigiosul Institute for the Study of War sublinia faptul că refuzul Occidentului de a livra armament modern Ucrainei limitează capacitățile Kievului de a executa cu succes ample operațiuni contraofensive.

Care sunt cauzele, potrivit unor experți occidentali, pentru care SUA ajută Ucraina să nu piardă războiul, dar nu și să învingă Rusia? Cea mai importantă ar fi mentalitatea, felul de a gândi al elitelor occidentale, în primul rând al celei americane. Birocrațiile de la Washington, dar și de la Berlin, Paris sau Roma, formate timp de decenii sub lozincile globalizării, dorinței de a coopera cu Rusia sunt greu de trezit. Politica externă și de securitate instituționalizată creată în uriașe laboratoare de funcționari nu e în mod necesar influențată de război. Ea are propria ei viață. Autonomă față de crizele din jur. Mai ales dacă gândirea strategică este parțial influențată de agresor, cum e cazul războiului hibrid declanșat de Rusia.

 

Cei care iau decizii în administrația Biden sunt previzibili. Chiar dacă Biden, Sullivan și Blinken vor o Rusie diminuată, ei nu concep lumea fără Rusia în rol de mare putere. Așa că teama cea mai mare nu este că Ucraina ar putea fi înfrântă, iar după ea ar urma Polonia sau România în meniul lui Putin. Birocrația de la Washington se teme de haos. Elitei occidentale îi este atât frică de necunoscut, cât și lene. În fond e un exercițiu complicat să regândească și să refacă planurile. La asta se adaugă și groaza de China și neînțelegerea faptului că de înfrângerea Rusiei depinde comportamentul Pekin-ului.

Astfel că, decidenții de la Washington (pentru că aceia din alte capitale occidentale nu prea contează) nu știu, nu vor, nu pot să profite de context, nu vor să profite de mijloacele pe care le au pentru a-și atinge obiective. Ei vor stabilitate. Vor o lume cu Rusia mare putere, pentru că Rusia poate fi „gestionată”. Această elită are în sânge obiectivul strategic al reconcilierii și compromisului pe termen lung.

 

O altă cauză importantă ar fi ignoranța. Faptul că aceia care populează birourile instituțiilor de politică externă, securitate și apărare sunt selecționați cu grijă dintre absolvenții celor mai prestigioase universități de pe această planetă n-a crescut defel calitatea analizelor pe Rusia sau Ucraina. Instituțiile occidentale care formează demnitari, oficiali, diplomați, experți, militari, intelligence au „citit” mai bine de trei decenii Ucraina și întreaga Europă de Est prin lentilele de gândire imperială ale Rusiei. Cunoașterea occidentală a Rusiei, Ucrainei, Belarus, Caucazului de Sud, Asiei Centrale, a limbilor, culturii, istoriei acestor regiuni, e mai degrabă rezultatul dezinformării rusești. În momentul anexării Crimeii, adică la două decenii și jumătate de la prăbușirea Zidului Berlinului, NATO avea o minimă cunoaștere instituționalizată asupra Rusiei. La fel și asupra Ucrainei. Cei mai mulți militari, oameni de intelligence și diplomați occidentali s-au apucat să studieze serios Ucraina abia după 24 februarie 2022.

 

Administrația Biden dorește un rezultat al războiului pe care să-l poată gestiona, care să restabilească rutina zilnică a relațiilor internaționale. Victoria Ucrainei creează o mare incertitudine pentru că va fi urmată de mari schimbări, nu doar în Rusia, ci și în Europa. Incertitudinea va fi mai mare în cazul înfrângerii Ucrainei. Costurile pe care Occidentul le va plăti vor fi uriașe. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22