Rușii în Siria. Ce-a câștigat Putin?

Ordinul președintelui Vladimir Putin de re­tragere a unei părți a contingentului rusesc din Siria a luat prin surprindere cancelariile occidentale. Ca și începerea operațiunii, de altfel. Acum, ca și atunci, implicațiile nu-s foarte clare.

Nimic nu părea să anunțe decizia Kremlinului. Putin venea de la Iaroslav, unde a avut loc o ședință a Con­siliului de Stat pentru Căi­le Ferate. Înregistrarea di­fuzată cu președintele co­mu­nicând decizia sa mi­niș­trilor Apărării (Serghei Șoi­gu, în stânga sa) și de Externe (Serghei La­vrov, în dreapta) are ceva nefiresc. Un Putin șezând strâmb la masă, cu mâna stân­gă pitită, cu care pare că se sprijină de colțul scaunului, citind după foile din fa^­ță. Un Șoigu mirat, derutat, cel puțin așa-l arată un prim-plan. Și un Lavrov sa­tisfăcut că-i în grațiile stăpânului. A doua zi, televiziunile de stat din Rusia difuzează reportaje cu decolarea unor avioane mi^­li­ta­re către Rusia, de la baza aeriană Khmei­mim, din Latakia. Se văd în imagini bombardierele SU-34 și SU-24 M, precum și avioanele de asalt, SU-25 SM.

Ce obține Rusia de pe urma unei campanii militare de 163 de zile, care a costat oficial bugetul sta­tu­lui 33 de miliarde de ruble (cir­ca 482 de milioane de dolari)?

Majoritatea comentatorilor și analiștilor au inventariat un set de cel puțin cinci obiective atinse de Rusia:

1) ieșirea din izolarea internațională în ca­re se afla Putin în vara 2015, ca urmare a acțiunilor politico-militare ale Rusiei de de­stabilizare a Ucrainei;

2) Rusia și-a demonstrat statutul de pu­te­re globală, a fost capabilă să-și proiecteze forța militară în afara zonei de influență cunoscute;

3) campania din Siria a evacuat subiectul Ucraina din capul agendei cancelariilor oc­cidentale;

4) consolidează influența Rusiei în zona Ori­entului Mijlociu, în special în Siria, sal­vează și întărește regimul aliatului Bashar al-Assad, asigură Moscovei un loc pri­vi­le­giat la masa viitoarelor negocieri de pace;

5) militarii ruși revin în clubul de elită al celor mai performante armate din lume, establishmentul militar rusesc depășește bariera psihologică a înfrângerii din Af­ga­nistan și, pentru prima dată după 1989, efec­tuează o operațiune de proiectare a forței militare în afara granițelor Fe­de­rației Ruse și a fostei Uniuni Sovietice; ope­rațiunea din Siria a fost utilizată pen­tru a testa noi tipuri de armament și mu­niție.

Oficial, operațiunea militară din Siria a în­ceput la 30 septembrie, după discursul pre­ședintelui Putin la tribuna Adunării Ge­nerale a ONU și după ce la Kremlin a sosit scrisoarea președintelui Siriei, Bashar al-Assad, în care acesta cerea ajutor mi­li­tar în lupta cu teroriștii Statului Islamic, ca­re deja controlau câteva zeci de orașe în Siria și începuseră o ofensivă împotriva pro­vinciei Latakia, locuită de minoritatea allawită, care este baza de putere a re­gi­mului Assad. Regiune în care Moscova are interese militare, pentru că pe țărmul La­ta­kiei se află portul Tartus, unde marina militară rusă și-a păstrat o mică bază, ul­tima din Mediterana, de după destrămarea URSS. Pregătirea operațiunii din Siria s-a produs în august-septembrie 2015, când mai multe vase militare de desant Novocerkassk, Ko­rolev, Saratov, Azov și Țe­zar’ Kunikov și nava de trans­port echipament Alek­sandr Tkacenko au fost vă­zute traversând strâmtorile și îndreptându-se către țăr­mul Siriei, făcând parcă na­veta între portul Novo­ros­siisk și Tartus vreme de do­uă luni. Rețelele sociale au fost inundate cu fotografii ale navelor ru­sești surprinse în zona Istanbulului. De­pla­sarea bombardierelor, avioanelor de vâ­nă­toare, a celor de asalt s-a făcut sub aco­perirea manevrelor militare prilejuite de exercițiile Țentr - 2015. Până la 30 sep­tem­brie, la baza aeriană de la Khmeimim era constituită deja o flotă de 50 de aparate de zbor, avioane de vânătoare SU-30 SM, bombardiere SU-34 și SU-24 M, avioane de asalt SU-25, elicoptere Mi-8 și Mi-24 P, la care se adăugau câteva avioane de cer­cetare. Această flotă reprezenta principala forță militară proiectată de Rusia în Me­diterana Orientală. Pe lângă piloți și me­canici de zbor, au fost detașați în Siria mi­litarii brigăzii 810 din Flota Mării Negre, cu baza la Sevastopol, și cei ai diviziei 7 de parașutiști vânători de munte, care asi­gurau paza bazelor militare de la Tartus și Khmeimim, precum și unități speciale (GRU), utilizate în operațiuni de diver­siune și salvare, după caz. Aeroportul a fost apărat de sisteme de apărare an­ti­ae­riană Buk-M2 și Panțir-F, ca și de com­plexe siriene de rachete modernizate de ruși. La campania din Siria au participat, potrivit aprecierilor experților occidentali, între 4.000 și 5.000 de militari ruși.

Planurile inițiale au trebuit ajustate. Din relatările corespondenților prezenți pe tea­trul de operațiuni și analiștilor ruși rezultă că starea armatei siriene era mult mai proa­stă decât putea bănui Moscova. Dacă inițial contingenul rusesc era destinat ex­clusiv acoperirii aeriene, rușii au trebuit să se implice serios în luptele de pe teren. Da­mascul aștepta ca rușii să alunge opo­ziția din țară și se mira că Moscova n-a trimis un contingent serios ca să participe la lupte. În discuțiile din vară, coman­danții sirieni i-au asigurat pe generalii ruși că au la dispoziție 130.000 de militari, echipați și disciplinați, însă, în realitate, nu erau nici 25.000 în armata lui Assad.

Atunci când, la 8 octombrie, începe ofen­siva în munții din nord-estul Latakiei, ge­neralii ruși realizează cu stupoare că sin­gurul aliat de nădejde este Hezbollah, în vreme ce capacitatea militarilor sirieni es­te jalnică, iar iranienii nu vor să lupte. Din acest moment, rușii încep recon­struc­ția armatei siriene, operațiune coordonată de un grup de consilieri aduși de la Mos­cova. În doar câteva luni, armata lui Assad a reluat ofensiva pe principalele direcții, milițiile opoziției sunt obligate să fugă din Latakia, este refăcută comunicarea cu Ale­pul și mai multe sute de localități au re­intrat sub controlul Damascului.

Siria a fost un excelent poligon pentru tehnica militară și noile ar­me rusești. De pe navele mi­li­tare din Caspica au fost trase 48 de rachete Kalibr’ NK, altele au plecat de pe submarinul Rostov na Donu, ca­re patrula în Mediterana Orientală. Toa­te și-au atins țintele din Siria. Aici au pri­mit botezul focului elicopterele militare Mi -35 M, Ka-52, Mi-28 N, avioanele de vâ­nătoare SU-35 S, dar și noi tipuri de ra­chete. Piloții ruși au efectuat peste 9.000 de ore de zbor în condiții de luptă. Au fost pro­bate aparatele fără pilot din ge­ne­rația nouă și au fost încercate noile sis­teme de comunicații ale armatei ruse. Pen­tru pri­ma dată după retragerea din Afga­nistan, 1989, armata rusă a avut opor­tu­ni­tatea în­sușirii experienței organizării unui corp ex­pediționar, la mii de kilometri de ca­să, com­pus din unități ale diferitelor ti­puri de arme.

Tragedia de la 31 octombrie, când un Air­bus A-321, cu 224 oameni la bord, ce de­co­lase de la Sharm el Sheick spre Peter­s­burg, cu turiști ruși, a fost fost doborât de te­roriști, a determinat armata rusă să dis­loce mai multe complexe de rachete în Si­ria, despre care analiștii ruși spun că sunt un model nou, secret. De altfel, aceste noi arme ar fi fost deja retrase în februarie.

Incidentul din 24 noiembrie, când în zona muntoasă de frontieră aviația turcă a do­borât un SU-24, a influențat evoluția ope­rațiunilor militare, în sensul sporirii con­tin­gentului rusesc de aparate de luptă, al că­ror număr urcă de la 50 la 70. De la principala bază din sudul Rusiei, de la Moz­dok, au fost dislocate avioane de vâ­nă­toa­re SU-27 SM, bombardiere SU-34 și avia­ție strategică, TU-22 M3, TU-160 și TU-95 MS. De asemenea, crucișătorul Mosk­va, dotat cu sisteme de rachete S-300, s-a deplasat la țărmul estic al Mediteranei, de unde putea să lovească orice punct din spațiul ae­rian al Siriei. Iar la baza de la Khmei­mim a fost dislocat noul sistem de rachete S-400 Triumf, care acoperă și el întregul teritoriu al Siriei.

Întreaga operațiune s-a încheiat cu cos­turi umane minime, doar cinci militari au fost uciși, în timp ce armata rusă, potrivit diverselor aprecieri, a nimicit între 1.000 și 2.000 de luptători în diversele facțiuni ale opoziției, dintre care mulți proveneau din sudul Rusiei și reprezentau o ame­nințare directă pentru securitatea federa­ției, odată întorși la casele lor.

Părerile analiștilor sunt divizate când vine vorba despre forța contingentului rusesc care va rămâne în Siria, după retragerea ca­re a început în 15 martie. În ciuda fap­tu­lui că majoritatea observatorilor străini afir­mă că Putin va păstra un număr mare de militari și tehnică de luptă în cele două baze rusești, sursele din Statul Major, ci­ta­te de presa rusă, spun contrariul. În Siria vor rămâne maximum 1.000 de militari și con­silieri, cei mai mulți concentrați în La­ta­kia. De la baza Khmeimim, majori­ta­tea avioanelor vor fi evacuate, vor mai ră­mâ­ne doar aparate multirol SU-35 și SU-30 SM, mai multe elicoptere, transportoarele blin­da­te BTR-82 A, precum și tancurile T-90 S. În proximitatea bazei, vor rămâne în ser­vi­ciu și complexele de rachete S-400.

Armistițiul încheiat la 27 fe­bruarie a mutat atenția de pe tea­trele de operațiuni din Siria către negocierile de la Geneva. Această nouă rundă, a treia, în­ce­pută când s-au împlinit cinci ani de la izbucnirea revoluției siriene, are șanse mai mari să evite eșecul negocierilor din 2012 și 2014, în cadrul Geneva I și II.

Trei sunt marile probleme care nu-și gă­sesc deocamdată răspuns. Ce vor face cu Assad? Delegația oficială siriană boicotează ideea unui guvern de tranziție și refuză să discute un calendar pentru alegeri an­ti­cipate. Retragerea rușilor ar putea să-l mai înmoaie pe Assad, dar negocierile nu de­pind doar de Moscova și Washington, ci și de Ankara și Riad. Cele mai active pe te­ren grupări rebele siriene cer categoric for­marea unui guvern de uniune națio­nală, fără Assad, iar Riadul nu vrea și nici n-ar putea să modereze aceste atitudini in­transigente. A doua problemă delicată es­te proiectul federalizării, respins categoric de mai toată lumea. Mai puțin de kurzi, și ei reprezintă a treia și poate cea mai com­plicată problemă. Ascunsă, deocamdată, de vreme ce kurzii n-au fost invitați la Ge­neva.