Ciclonul care n-a fost

Finalul lunii septembrie a adus în România o mare furtună - una mediatică, provocată de autorități și de o bună parte a presei.

Mai toate reportajele de știri cuprindeau segmente semnificative despre „ciclonul Ashley”, care ar fi urmat să vină cu riscuri semnificative de inundații și alte efecte asociate. Printre reportaje, ca niciodată, autoritățile erau prezente - asigurându-ne că sunt gata să dea piept cu urgia, că s-au luat măsuri, că totul e sub control. Ashley ar fi urmat inundațiilor serioase provocate de ciclonul Boris, care s-au soldat cu pagube semnificative și chiar decese, atât în România, cât și în Polonia, Cehia și Austria.

Primul meu gând, după ce auzeam a șaptea oară despre cum se pregătesc autoritățile, a fost că, întotdeauna când se întâmplă ceva dezastre, autoritățile sunt nepregătite, că vorbim de inundații, valuri de căldură sau nămeți și viscol. Alternativ, când se vorbește despre pregătirile pentru posibile fenomene extreme nu se întâmplă mare lucru, de zici că fenomenele află și ele de pregătirile alor noștri și se dezumflă, își abandonează planurile.

Faptul că presa mainstream a sărit pe subiect nu este vreo mirare, din păcate spațiul media din zona de știri - noutăți (spre deosebire de investigații sau reportaje în profunzime) are probleme semnificative, derivate cel mai probabil din finanțarea necorespunzătoare.

Chiar și posturile mari au început să reducă echipele de suport, care ar trebui să se ocupe de factchecking, editare, corecții - adică procesul care face presa să fie cu adevărat în interesul public. În același timp, domeniul este sub presiunea de a fi primul care să „dea ceva” pe subiect, ceea ce face și mai dificilă asigurarea unui nivel calitativ suficient. Ne putem aminti de știrile eronate despre vizita lui Elon Musk în România sau decesul lui Florin Salam.

Să nu ne imaginăm că ar fi existat reacții mai bune de la „presa alternativă”, formată din influenceri și diverse așa-zise canale de presă, dar care sunt mai degrabă canale de propagandă pentru diverse grupuri de interese. De exemplu, Dragoș Bistriceanu, realizator România TV și influencer: în 28 septembrie, pe contul de TikTok postează un live în care ne avertizează că urmează să vină „un adevărat potop” peste noi, ce nu s-a mai văzut de zeci de ani; a doua zi postează un nou live să ne lămurească despre cum ciclonul și potopul au fost „o mare țeapă”.

Exagerarea pare să fi venit de la autorități, care dacă tot au fost prinse nepregătite de Boris, și-au spus probabil că mai bine se agită, pe modelul „Mircea, fă-te că lucrezi”. Exagerările - vânturi de peste 100 km/h, ploi torențiale, ca și numele Ashley – apar, de exemplu, într-un comunicat al prefecturii din Vâlcea și sunt preluate de ministrul Mediului, Mircea Fechet. Denumirea se pare că este parte dintr-o listă europeană predefinită - când apare un fenomen meteo extrem, se ia următorul nume din listă; doar că această atribuire n-a existat, Ashley n-a existat niciunde în afara României. Practic, totul a fost un mare exercițiu de PR, menit să convingă publicul că autoritățile nu sunt nici dezinteresate, nici incompetente.

Deși adevărul a ieșit repede la iveală și mulți oameni au început să facă glume pe social media, autoritățile au ales să-și apere poziția, susținând în mare că e mai bine să ne pregătim și să nu fie nevoie, decât să nu ne pregătim când este nevoie.

Ce par să nu înțeleagă autoritățile este că e totuși preferabil să ne pregătim doar când este necesar, că măsurile și comunicarea ar trebui potrivite cu realitatea, altfel efectele sunt, mai degrabă, negative, și nu mă refer aici la poantele de pe net.

În schimb, toată media „alternativă”, influencerii tentați de teorii conspiraționale, dar și unii dintre politicieni s-au folosit de poveste pentru a-și promova propriile narațiuni și interese.

Unii au împins mesaje care neagă existența schimbărilor climatice, pe motiv că tot „ăștia” care au mințit cu ciclonul ne asigură că există climate change. Tot în această zonă, au reapărut teoriile conspiraționale care susțin că HAARP - un program de cercetare derulat în perioada 1993 - 2014, ar fi, de fapt, un sistem care ar permite manipularea vremii și producerea de cutremure sau de alte dezastre naturale.

Alții au făcut imediat o paralelă cu perioada COVID, promovând teorii false despre cum și atunci au fost mult exagerate pericolele reprezentate de virus și/sau beneficiile aduse de vaccinare.

Comunicare strategică

Ce lipsește cu desăvârșire din arsenalul autorităților române pare a fi relația cu conceptul de comunicare strategică (în ciuda faptului că informarea din timpul pandemiei a fost coordonată de Grupul de Comunicare Strategică).

Comunicarea strategică este o formă academică de a denumi activitățile de comunicare care urmăresc niște obiective concrete ce țin, în general, de reputația unei organizații, promovare de politici publice sau atitudinile și comportamentul publicului în anumite situații.

Pe lângă diverse definiții mai mult sau mai puțin formale, comunicarea strategică are o serie de caracteristici extrem de importante, a căror respectare face diferența între succesul și eșecul campaniei de informare.

Între aceste caracteristici se numără orientarea spre obiective (cum ajută mesajele să atingem obiectivele stabilite), adaptarea la public, coordonarea pe canale multiple, dar poate cel mai important în acest caz - coerența și considerarea efectelor pe termen lung.

Obiectivele (protecția bunurilor și oamenilor) au părut imediat subsumate unui PR politic - de câte ori l-ați auzit pe dl Fechet până acum vorbind despre orice? Coerența a lăsat clar de dorit, câtă vreme comunicarea despre ciclonul Boris a fost relativ redusă, în schimb autoritățile s-au trezit brusc să arunce comunicate cu găleata în așteptarea unei urgii inventate.

Mai mult, obiectivele nu pot fi limitate la un moment și o situație punctuale, așa cum pretind domnii Fechet și Arafat, care se bucurau că n-a murit nimeni, deci măsurile au fost bune, chiar dacă „puțin” exagerate.

Cu alte cuvinte, comunicarea strategică trebuie să țină cont și de implicațiile laterale și pe termen lung. Lateral, adică ce vor înțelege oamenii și chiar luând în considerare cum vor putea conspiraționiștii să folosească părți din comunicare pentru a-și promova propriile teorii. Pe termen lung, adică dând atenție efectelor pe care le are comunicarea asupra relației dintre comunicator (organizație/guvern) și public. Ce scenarii pot apărea și cum va fi afectată încrederea? Cum ar putea evolua temele din spațiul public în urma comunicării pe care o pregătim? Aș paria, de exemplu, că, multă vreme de-acum încolo, cei care neagă existența schimbărilor climatice ne vor aminti cu plăcere că nu putem să luăm de bun ce spun ăia care ne-au „dat țeapă” cu ciclonul care n-a mai fost.

În final, aș insista pe faptul că România are suficienți specialiști în comunicare strategică, astfel încât să poată consilia autoritățile pentru a elimina sau măcar a reduce riscul acestor erori. Din păcate, au tot fost astfel de erori, de la secretomania din jurul Grupului de Comunicare Strategică [1] din pandemie până la lansarea proiectului privind apărarea națională fără lămuriri [2]. Poate vom găsi cândva lideri care să înțeleagă necesitatea colaborării cu experți din afara politicului și a instituțiilor de forță. Mă tem însă că asta nu se va întâmpla prea curând.

P.S.: între timp, un nou scandal - CCR a admis o contestație privind candidatura dnei Diana Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Reacția publică instantanee a fost să presupună ceva complot politic în favoarea PSD; nu știu dacă a fost sau nu, dar nu asta e ideea: nici măcar nu ne mai imaginăm că o instituție a statului poate fi corectă și coerentă - aici am ajuns după repetate episoade în care statul a demonstrat lipsă de transparență și comunicare defectuoasă. //