Despre propagandă

Cei care susțin Rusia* în invazia din Ucraina cred că aceia care susțin Ucraina fac propagandă sau măcar sunt victime ale propagandei. Cei care susțin Ucraina cred că aceia care susțin Rusia sunt fie victime ale propagandei, fie propagandiști activi. Majoritatea dintre noi am afirmat, cel puțin o dată, că vreun politician, jurnalist, influencer etc., ar răspândi propagandă.

Definiții ale propagandei

În unele cazuri, diferența academică între disinformation (dezinformarea intenționată), misinformation (informația eronată), propagandă, fake news sau manipulare este irelevantă. Pentru majoritatea oamenilor e mai important că există informație falsă și că asta are efecte, decât dacă falsurile sunt produse cu un scop sau nu. Dilema este însă să putem defini care informații sunt false, iar pentru asta chiar ne poate ajuta o analiză mai sistematică.

Propaganda a fost definită în diferite moduri, încă de la începutul secolului XX:

• „gestiunea atitudinilor colective prin manipularea unor simboluri semnificative” (Lasswell, 1927);

• „acțiunea sau exprimarea unor opinii de către indivizi sau grupuri, cu menirea de a influența opiniile sau acțiunile altora spre un scop predefinit” (Miller, 1939);

• „încercarea sistematică și deliberată de a modifica percepții, manipula raționamente și direcționa comportamentul, pentru a obține un răspuns care ajută intenției propagandistului” (Jowett & O’Donell, 1986);

• „orice încercare deschisă și conștientă de a influența convingerile unui individ sau grup spre un scop predeterminat, prin folosirea sistematică a unor tehnici de persuasiune iraționale și deseori lipsite de etică” (Smith, 1989).

Propaganda bună, propaganda rea

Unele definiții evită să susțină componenta peiorativă, insistând că propaganda este doar o comunicare ce încearcă să susțină o cauză folosind metode care produc un răspuns emoțional în publicul vizat.

De altfel, termenul ar fi derivat după activitatea organizației Congregatio de Propaganda Fide, fondată în 1622 de cardinalii Bisericii Catolice pentru activități de misionarism, astfel că, cel puțin în acest context, ar fi un termen cu sens pozitiv.

În timpul celor două Războaie Mondiale, propaganda „bună” a motivat oamenii să susțină efortul, fie să meargă pe front, fie să lucreze în industria de război sau să cumpere titluri de stat. Postere precum „Uncle Sam needs you” și „We can do it” pot fi considerate exemple de propagandă pozitivă.

Manipulare și moralitate

Perspectiva pozitivă sau negativă asupra propagandei pare să depindă de doi factori – scopul urmărit de propagandiști, respectiv gradul în care informația este manipulată pentru a se atinge acel scop. Scopul naziștilor, genocidul evreilor, romilor și altor grupuri este evident imoral. Propaganda americană din timpul războiului urmărea un scop moral prin comparație.

Propaganda Rusiei aferentă războiului din Ucraina ar urmări să susțină eradicarea Ucrainei sau măcar dominarea sa completă. Propaganda ucraineană (despre care am mai scris) este menită să crească reziliența cetățenilor și dorința vesticilor de a-i sprijini. 

Manipularea tipică aferentă propagandei urmează metoda cherry picking – este selectată doar acea informație care convine scopului și se ignoră restul. În unele cazuri, manipularea ține de exagerarea valențelor pozitive ale taberei proprii și cele negative ale oponenților. În altele, putem vorbi și de fapte sau evenimente inventate.

Propaganda se aseamănă astfel cu dezinformarea intenționată (en. disinformation), cu două diferențe importante: în primul rând propaganda are o valență politică; în al doilea rând, dezinformarea este o activitate mascată (en. covert), în timp ce propaganda este fățișă (en. overt).

Când Maria Zakharova, Lavrov sau alți demnitari din Rusia susțin că Ucraina este dominată de naziști, vorbim de propagandă. Când informația apare sub forma unui interviu cu un neonazist american ce susține că a luptat în Ucraina, vorbim despre dezinformare. Pe X (fostul Twitter) sunt o mulțime de conturi care răspândesc propaganda rusă, fie preluând comunicări oficiale, fie selectând informații care susțin narațiunile rusești. Un raport recent publicat de UE arată că propaganda rusească a crescut semnificativ după preluarea rețelei de către Elon Musk.

Ca să analizăm gradul manipulării ne putem uita atât la câte informații sunt omise sau modificate, dar și cât de mult contează asta în modificarea convingerilor publicului vizat.

Într-o serie de postări recente, mai mulți utilizatori au transformat în propagandă o afirmație făcută de Anthony Blinken, secretarul de stat al SUA: „În ceea ce privește negocierile, e nevoie de două părți. Dacă Putin ar arăta deschidere, ucrainenii ar fi primii care să negocieze și noi i-am susține”. Postările folosesc afirmația pentru a susține că Ucraina și SUA vor să deschidă calea spre negocieri pentru că știu că victoria Rusiei este inevitabilă. Miza principală este demotivarea publicului vestic, care susține într-o proporție covârșitoare sprijinul acordat Ucrainei de țările lor.

În primul rând, declarația lui Blinken face parte dintr-un interviu, nu o conferință sau un comunicat. Propaganda nu menționează contextul și face să pară că declarația e venită fără vreo motivație, deci se poate explica doar prin faptul că Ucraina face față cu greu și urmează să piardă definitiv, curând.

În plus, interviul este mai amplu, atingând cutremurul din Maroc, declarația G20, acordul privind grânele, posibilitatea de a trimite Ucrainei ATACMS, Musk și Starlink, atacurile ucrainene pe teritoriul Rusiei și posibilitatea ca Zelenski să fie dispus la negocieri.

Declarația citată durează aproximativ 10 secunde dintr-un interviu de 7 minute și este încadrată de o serie de declarații „uitate” de postările menționate: că SUA „rămân foarte încrezătoare în succesul Ucrainei” și că modul în care se va soluționa conflictul depinde de ucraineni, care sunt lăudați pentru curaj și determinare. Blinken spune chiar că „Putin a pierdut deja în ceea ce urmărea, voia să șteargă Ucraina de pe hartă”.

Privit în totalitate, interviul cu Blinken nu pare deloc o încercare de a aduce marea putere Rusia la negocieri până se mai poate, ci mai degrabă o reiterare (diplomatică) a cauzei juste a ucrainenilor și a sprijinului oferit de SUA.

Astfel, informația a fost manipulată – scoasă din context, extrasă doar o mică parte, pentru a se schimba percepția publicului (despre capacitatea Ucrainei) într-o manieră care susține cauza celor care au postat-o (victoria Rusiei este aproape).

Putiniști și idioți utili

Majoritatea celor care răspândesc propaganda rusească în România se arată nedumeriți să fie numiți putiniști. Unii ironizează termenul, încercând să reflecte acuzația de propagandist înapoi spre acuzatori. Alții se arată mai agresivi, încercând să intimideze cercetătorii și jurnaliștii să-și retragă afirmațiile, pentru că asocierea publică cu regimul de la Moscova vine cu un oarecare stigmat în lumea occidentală. Uneori funcționează – cartea „Războiul din Ucraina. Un conflict regional cu efecte globale”, care conținea printre altele o listă cu „vectori ai propagandei ruse”, a fost retrasă de pe piață în urma presiunilor și amenințărilor.

Însă „putinist” sau propagandist pro-rus nu înseamnă că presupunem vreo relație cu autoritățile ruse sau interpușii lor. Eticheta semnifică doar o aliniere de valori, comunicarea repetată menită a convinge că aceste valori sunt poziția corectă (moral și/sau pragmatic) și acceptarea ideii că informația poate fi „filtrată” sau interpretată în direcția dorită.

Uneori, filtrarea se produce automat, fără vreo intenție malefică, ca urmare a „prejudecății de confirmare” (en. confirmation bias) – tendința naturală de a prefera informațiile care ne confirmă convingerile. Însă oricine produce conținut (nu distribuie doar informație găsită) manipulat care susține o cauză este prin definiție propagandist, iar când beneficiarul este regimul Putin, eticheta putinist este potrivită.

Cei care distribuie conținut propagandistic o pot face intenționat (cu asumarea cauzei, valorilor, caz în care sunt tot propagandiști) sau din neglijență – văd ceva ce le atrage atenția și nu verifică mai departe. Termenul de aplicat în al doilea caz este idiot util – acea persoană care nu înțelege cauza pe care o susține. Interesant este că termenul a fost folosit în mod extins în anii ‘20, pentru a desemna occidentalii care făceau propagandă comunismului rusesc. Istoria are uneori un mod amuzant de a se repeta. //

* În România, susținerea Rusiei e mai degrabă un efect secundar al sentimentului antioccidental; chiar dacă susținătorii asumați ai Rusiei sunt puțini, în contextul geopolitic actual, antioccidentalismul este suficient de util Rusiei pentru a-l echivala cu o susținere efectivă.