Societatea escrocilor

Alex Jones, unul dintre cei mai cunoscuți promotori ai teoriilor conspiraționale, a fost condamnat recent la plata a aproape 1 miliard de dolari către familiile pe care le-a atacat în repetate rânduri în emisiunile sale. Este al doilea proces dintr-o serie de trei, toate pierdute pe fond, procese care au avut scopul de a determina averea lui Jones și a firmei sale, precum și valoarea compensațiilor materiale și morale datorate.

Jones a reacționat la știre întrebând retoric „oamenii ăștia chiar cred că vor primi vreun ban?”; speranța lui este să mascheze sumele reale câștigate, pentru a evita plățile impuse de justiție. Un exemplu este cererea de intrare în faliment depusă recent.

După reacția inițială, Jones a început să ceară donații publicului său, pe motiv că e persecutat de Partidul Democrat. O mică escrocherie, care se înscrie într-un model mai amplu: businessul lui Jones se bazează pe vânzarea de suplimente nutritive și accesorii pentru arme, folosind teoriile conspiraționale și dezvăluirile șocante pentru a atrage public. Modelul funcționează: în timpul proceselor recente, s-a dezvăluit că veniturile zilnice ale firmei lui Jones au atins (ce-i drept, doar pentru câteva zile), nivelul de 800.000 de dolari.

Folosirea victimizării dintr-o poziție de putere pentru a atrage beneficii este o strategie folosită pe scară largă. Donald Trump este unul dintre cei care folosesc cu succes această strategie, încă dinaintea carierei sale politice. Într-o carte publicată în 2015 se arată că Trump se plângea public de „discriminare inversă” în anii ‘70, când firma sa era acuzată de profilare rasială, pentru că evita să închirieze apartamente persoanelor de culoare. Similar, când autoritățile nu-i ofereau derogări de la regulamente, se plângea în presă că este tratat incorect.

Mai recent, echipa fostului președinte a trimis susținătorilor peste 100 de e-mailuri cu solicitări de donații, în urma perchezițiilor făcute de FBI la reședința lui Trump din Mar-a-Lago, de unde au fost ridicate mai multe cutii cu documente confidențiale.

Fostul președinte și mișcarea creată în jurul său excelează de altfel în diverse escrocherii. După pierderea alegerilor din 2020, echipa lui Trump a trimis peste 500 de mailuri susținătorilor în care se solicitau donații pentru a ataca în justiție legalitatea alegerilor. Însă presa a descoperit că banii erau de fapt meniți pentru a rambursa datorii din campania electorală și pentru a finanța activități ulterioare. În alte știri recente, Steve Bannon, fost membru al administrației Trump, a fost pus sub acuzare pentru că ar fi folosit în alte scopuri banii strânși pentru zidul de la granița cu Mexicul.

***

Pe lângă escrocheriile financiare, mai vedem o mulțime de situații de escrocherie politică, în care ipocrizia este ridicată la rang de artă.

Este cazul guvernatorului statului Florida - Ronald DeSantis, care a plătit oameni să convingă câțiva imigranți din jurul centrelor din San Antonio că au oportunitatea să meargă la Boston, unde vor primi „adăpost, sprijin pentru 90 de zile, ajutor cu permisul de muncă și lecții de limba engleză”. În schimb, cei 50 care au acceptat oportunitatea s-au trezit că aterizează pe insula Martha's Vineyard, în loc să ajungă la Boston, și că nu există nimic pregătit pentru ei, după cum le fusese promis. Mai mult, se pare că nici autoritățile locale nu fuseseră informate.

Nimeni nu a negat că acțiunea a fost un teatru politic, în care s-au folosit de oameni ca de obiecte de recuzită, încercând însă să concentreze atenția pe administrația Biden, care nu ar vrea să rezolve criza de la graniță. În realitate, criza imigranților este o problemă veche, cu care s-au confruntat și Bush, Obama sau Trump. De Santis (ca și guvernatorul din Texas, Greg Abbott) este însă mai interesat de a promova narațiuni false despre imigrație, cum ar fi mitul „graniței deschise”, care să-i aducă voturi și șansa de a candida la președinție în 2024, decât să caute soluții.

Un alt caz este Herschel Walker, care candidează în statul american Georgia pentru un loc în Senat, pe o platformă „pro family” și anti-avort radical – fără excepții pentru viol, incest sau pericol asupra vieții mamei. Recent, au apărut însă acuzații credibile că Walker ar fi plătit pentru un avort făcut de o amantă în urmă cu câțiva ani. Când Walker a spus că nu o cunoaște pe femeia care a oferit informațiile, a ieșit la iveală că ea și Walker au un copil împreună (lucru ușor de verificat).

Mai mult, „familistul” Walker are „4 copii cu 4 femei diferite, dar n-a fost prezent să-i crească pe niciunul”, după cum susține chiar unul dintre copiii săi, care a adăugat: „Nu te poți pretinde familist când ne-ai părăsit pentru niște femei, ai amenințat că ne omori și ne-ai făcut să ne mutăm de șase ori în șase luni, să fugim de frica ta”.

***

Acest mod de a pretinde că e vorba despre un anumit set de valori, când de fapt este vorba despre a obține putere și de a o folosi după bunul plac, este vizibil și la mișcarea „suveranistă” din România, care se adapă direct de la Tucker Carlson și Trump.

Cozmin Gușă, Adriana Bahmuțeanu și alții își înfrânează tot mai greu pornirile homofobe și bigote. Lupta lor cu Uniunea Europeană care „ne obligă să spunem părinte 1 și 2 în loc de tata și mama”, nu e doar o narațiune (falsă) antieuropeană, ci ascunde ideea că homosexualii au fost tolerați destul: n-avem noi nimic cu ei, dar să stea acasă, nu să facă perversiuni în public (sic!).

Similar, Gheorghe Piperea se declară frecvent preocupat de soarta săracilor României, ajungând să vorbească despre cum societatea urăște „flămânzii” și „săracii”, în timp ce adaugă sume câștigate ca avocat salariului de profesor universitar. Piperea a lăudat în repetate rânduri procesele intentate în alte țări pe motiv de efecte adverse produse de vaccinurile COVID (una dintre obsesiile sale), lamentându-se de lipsa unor procese similare în România. Nu putem decât să ne întrebăm dacă pentru astfel de procese dl Profesor ar lucra pro bono.

Tot dovezi de ipocrizie sunt și ironizările de către conspiraționiști și contrarieni ale apelurilor de a ne informa din surse serioase, de a urmări ce spun experții, de a crede (doar) ceea ce are acoperire în știință.

Presa mainstream internațională este atacată constant ca fiind mincinoasă, vândută unor grupuri corupte sau cu interese malefice. În același timp, când Politico și Welt raportează despre cum un grup de ONG-uri au preluat coordonarea răspunsului în pandemia de COVID, toți conspiraționiștii se grăbesc să distribuie articolul. (Ca o paranteză, articolul arată mai degrabă dificultățile instituțiilor oficiale în a acționa, decât vreun plan malefic al ONG-urilor implicate.)

Experții sunt ironizați când vorbesc despre COVID sau schimbările climatice de aceiași oameni care nu ezită să scrie cu majuscule CEL MAI MARE EXPERT declară…, când vreo persoană cu expertiză reală (sau imaginată, cum arătam în articolul anterior) spune ce vor să audă.

***

Una dintre întrebările care apar frecvent, apropo de diferitele tipuri de escroci menționate, este dacă ei cred ce spun sau nu. Răspunsul este „da și nu”.

Escrocii financiari cu siguranță știu ce fac. O parte dintre escrocii politici, la fel, mai ales că unii sunt la intersecția celor două zone. O serie de discuții date publicității de comisia parlamentară care investighează asaltul asupra Capitoliului SUA din 6 ianuarie 2021 arată că strategia de a nu recunoaște rezultatele alegerilor de către Donald Trump a fost intenționată. Steve Bannon o explica unor colaboratori, cu câteva zile înainte de alegeri, arătând că Trump se va folosi de întârzierea numărării voturilor trimise prin poștă (în general favorabile democraților), pentru a pretinde că a câștigat. Aceeași idee era susținută și de Roger Stone, unul dintre strategii campaniei Trump, care a primit o grațiere din partea fostului președinte înainte de a părăsi Casa Albă.

În cazul conspiraționiștilor mai puțin pragmatici, lucrurile pot sta diferit. E mai ușor să fii convingător în fața publicului dacă ajungi să crezi măcar o parte din ceea ce susții. Alex Jones a fost apărat de avocații săi cu sugestia că el interpretează un rol în emisiunile sale. Dar actorii chiar fac eforturi să se identifice cu personajele lor, uneori ajungând la efecte reale. Istoria lui Jones arată o transformare dintr-o persoană care exagerează puterea unor organizații precum grupul Bilderberg spre cineva complet deraiat față de realitate.

În aceste cazuri, întrebarea nu impune un răspuns sau altul, mai degrabă un amestec, ei ajung să internalizeze măcar parțial ceea ce susțin, să se mintă pe ei înșiși, fie pentru a face față unei realități prea complexe (și uneori dure), fie pentru că sunt dependenți de atenție și beneficii, fie pur și simplu pentru că au alunecat atât de departe în „vizuina iepurelui”^[1], încât nu mai pot distinge lumina.

^[1] The rabbit hole - este o expresie standard care se referă la credința în teorii conspiraționale.