De același autor
Nu este necesara o cine stie ce documentatie pentru enumerarea succinta a celor mai cunoscute "valori" lasate noua mostenire de catre regimul comunist instalat cu ajutorul tancurile sovietice. Ele sunt de doua categorii: ororile, crimele si genocidul de o parte, minciuna, coruptia la nivel inalt si "transferul" (furtul) proprietatilor de alta parte. Prima categorie asteapta decizii penale, urmare a condamnarii comunismului, cea de a doua, mascata, prelucrata, clasificata, justificata, asteapta si ea decizii civile, pana acum tergiversate de grupurile de interese si de persoanele prea sus-puse pentru a putea fi implicate asa, cu una, cu doua, in astfel de tracasari "plicticoase".
De altfel, in ultimii 17 ani, legile proprietatii au fost "ajustate" de asa maniera incat transferul proprietatilor de la vechii proprietari catre noii proprietari sa apara ca o masura fireasca, de continuitate juridica si de dreptate sociala. Legalizarea transferului a avut ca scop inlaturarea "mofturilor" celor care solicita sa li se restituie terenurile sau imobilele obtinute prin munca sau mostenite de la inaintasi. Motivele invocate de cumparatorii de la stat ca "nu se poate inlocui o nedreptate cu o alta nedreptate" sau ca nu au un alt spatiu locativ la dispozitie sunt puerile si neconvingatoare. Majoritatea acestora au mai multe proprietati si, deci, au unde sa plece din moment ce au cerut, cu atata insistenta, sa se voteze, cat mai de graba, o lege care sa le permita vanzarea imediata a caselor acaparate. Desigur, mai exisa si cazuri in care acesti cumparatori - din diferite motive - nu se mai pot intoarce in spatiile de unde au plecat. Solutii ale problemei exista, daca exista bunavointa: restituirea proprietatii, cu ramanerea provizorie pe loc a actualilor locatari in calitate de chiriasi, pana la rezolvarea problemelor lor locative. Desi rezonabila, solutia pare neconvenabila pentru unii cumparatori, pentru simplul motiv ca domniile lor vor sa fie proprietari pe casele altora, case pe care fie sa le lase mostenire urmasilor, fie sa le vanda pentru a iesi cat mai repede din aceasta tranzactie cel putin indoielnica.
Din punctul de vedere al noilor ocupanti, nu are nicio importanta daca unii dintre proprietarii deposedati au adus, in trecut, mari servicii tarii, daca au fost mari personalitati, daca au fost decorati pe front in timpul ultimelor doua razboaie mondiale, daca au contribuit la realizarea Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918 sau daca au fost, pur si simplu, exterminati in inchisorile comuniste. Apare, insa, o coincidenta ciudata: nici pentru autoritatile judiciare, legislative sau executive postrevolutionare, asemenea "amanunte" nu par sa aiba, pana in prezent, vreo relevanta deosebita. "Ce-a fost, a fost, de ce sa ne tot intoarcem cu fata spre trecut?" - se justifica aceste autoritati cuprinse de ingaduinta fata de principiile democratiei originale.
Numai ca situatia nu este chiar atat de simpla, deoarece, pe termen mediu sau lung, intreaga afacere, fragila din start, nu poate fi de durata. Nu poate, deoarece odata integrati in UE, va trebui sa ne hotaram: fie mentinem in vigoare nerestituirea unui mare numar de proprietati si, ca urmare, acceptam sa fim penalizati prin izolare si prin restrangerea drastica a fondurilor comunitare prevazute pentru reconstructia tarii, fie, dimpotriva, le restituim, beneficiem de fonduri, urmand ca pierderile sa fie recuperate nu doar din buzunarele statului, ci si din cele ale tuturor celor care s-au facut vinovati de vanzarea/cumpararea abuziva a proprietatilor revendicate. Acestia din urma, bineinteles, nu agreeaza cea de a doua varianta si par a fi dispusi sa renunte cu draga inima chiar si la beneficiile integrarii, la fondurile comunitare acordate pentru reconstructia tarii, la prestigiul ei, doar pentru a nu pierde terenurile, casele sau vilele (mai ales vilele) pentru care au luptat cu atata perseverenta mai bine de 17 ani.
Insusirea "legala" sau nu a bunurilor altora, se afla - oricate interpretari juridice s-ar oferi - intr-o zona ideologica exclusa cu severitate de standardele europene privind protectia proprietatii. Odata cu integrarea in Uniunea Europeana, autoritatile romanesti, inclusiv cei 322 de alesi, par sa incerce subordonarea normelor juridice occidentale, privitoare la proprietate, la setul de "principii" juridice locale, care valideaza cu seninatate multe dintre confiscarile practicate de regimul comunist. Totodata, ele ofera, dupa intrarea in UE, urmatoarele "valori" strict dambovitene, absente in cazul altor tari nu demult integrate:
- restituie verbal proprietatile preluate abuziv, dar, fara sa le dea pe cele mai multe inapoi. In acest fel, multi dintre cei deposedati si exterminati in inchisori raman cu sentintele de condamnare in vigoare si cu averile cuvenite urmasilor confiscate. (Multi observatori externi si-ar putea pune, pe buna dreptate, intrebarea: ce fel de tara este aceea in care memoria propriilor eroi exterminati este umilita, iar nedreptatea strigatoare la cer continua sa fie protejata?)
- asigura verbal legalitatea si "acuratetea" actului de justitie, dar plimba dosarele privind restituirea imobilelor revendicate de urmasii celor exterminati, de jos in sus, si inapoi, de sus in jos, pe la toate nivelurile de decizie.
- inverseaza, pur si simplu, cu ajutorul unor instante de apel sau de recurs, multe dintre solutiile corecte de restituire, decise anterior de alte instante.
- tergiverseaza si prelungesc durata unor procese privind restituirea proprietatilor, cu un numar de ani, care, uneori, echivaleaza cu trecerea timpului de la o generatie la alta.
Si totusi, pana la urma, pentru a putea fi cat de cat credibili in plan european si pentru a putea pretinde sa fim respectati si tratati de la egal la egal, va trebui inlaturata practica nomenclaturista a celor care refuza cu disperare sa inteleaga ca a sosit momentul in care trebuie sa renunte la privilegiile cu care s-au obisnuit, sa se resemneze si sa restituie casele urmasilor celor care le-au construit cu ani in urma, printr-o munca cinstita, perseverenta si indelungata.
