Zelenski, parior imprudent sau strateg iscusit?

Zelenski își joacă reputația, credibilitatea și legitimitatea luând decizii riscante, care pot avea consecințe proaste pentru el și pentru Ucraina. Dar se pot încheia și cu bine, dacă lucrurile vor merge așa cum speră el pe frontul de est, dar și pe frontul politic de la Kiev, ceea ce l-ar transforma într-un strateg vizionar.

Remanierea

După luni de așteptare, Zelenski a decis să remanieze din temelii guvernul de la Kiev, operând o serie de schimbări surprinzătoare. Cea mai discutată dintre acestea este forțarea demisiei ministrului de Externe, Dmitro Kuleba, un tânăr care s-a făcut remarcat prin legăturile strânse pe care le-a stabilit cu Washingtonul, dar și cu Berlinul, și cu alte capitale europene, și prin ușurința cu care stăpânește limba engleză, ceea ce l-a făcut un partener plăcut în Occident. Dar toate acestea n-au contat. Zelenski a făcut o declarație vagă în care l-a acuzat pe Kuleba că nu ar mai fi făcut suficient în ultima vreme pentru a asigura sprijinul militar și financiar occidental pentru Kiev, dar această declarație nu este tocmai adevărată. Surse din interiorul administrației ucrainene au declarat mai multor publicații, sub protecția anonimatului, că adevăratul motiv al demiterii lui Kuleba este că acesta s-a aflat într-un conflict din ce în ce mai tensionat cu ultraputernicul șef al administrației prezidențiale, Andrii Yermak. Cum cea mai semnificativă parte a politicii externe ucrainene se face la palatul prezidențial și cum Yermak conduce personal relațiile cu partenerii occidentali, având el însuși legături bune cu Statele Unite, era inevitabil să nu apară concurența între Kuleba și Yermak, ceea ce i-a fost fatal celui dintâi.

 Înlocuitorul lui Kuleba este Andrii Sybiha, fost diplomat, fost consilier prezidențial și, în ultima vreme, viceministru de Externe, dar mai ales un colaborator apropiat al lui Yermak. Prin această numire este limpede că administrația prezidențială centralizează politica externă în propriile mâini și nu mai lasă loc pentru inițiative personale.

 O altă surpriză este înlocuirea ministrului pentru industrii strategice, altfel spus, șeful industriei de armament, mai ales al producției de drone și rachete, Alexander Kamișin. Acesta este, într-un fel, copilul teribil al politicii ucrainene, un tip care s-a remarcat prin eficiența cu care a pus pe picioare sistemul feroviar al Ucrainei. Sub mandatul său, producția de armament strategic s-a triplat, apoi s-a dublat din nou, o realizare remarcabilă pentru o țară aflată în război. Kamișin a fost totuși înlocuit cu un tânăr  de 32 de ani, Herman Smetanin, care a condus până acum principala companie de producție de armament, dar nu a rămas în afara cercului de putere, fiind cooptat în echipa prezidențială.

Olga Stefanișina a fost reconfirmată în funcția de viceprim-ministru însărcinat cu integrarea europeană și a primit în plus portofoliul Justiției. Ea i-a avertizat pe membrii Radei Supreme că vor fi necesare mii de modificări legislative înainte de a adera la UE, o reformă care nu este clar dacă este înțeleasă în magnitudinea ei de politicienii de la Kiev. Ucraina rămâne o țară coruptă, în pofida unor succese limitate în combaterea fenomenului, iar adoptarea acquis-ului va fi o provocare pentru clasa politică.

O altă poziție-cheie este aceea de viceprim-ministru însărcinat cu reconstrucția, politica regională și infrastructura, în care a fost numit Oleksii Kuleba, un alt consilier prezidențial care a ocupat funcția de adjunct al domnului Yermak.

 Opoziția i-a reproșat președintelui Zelenski că a centralizat prea mult puterea în mâinile sale (deși, la drept vorbind, a centralizat-o mai degrabă în mâinile lui Yermak), ceea ce reprezintă o amenințare la adresa statului de drept și a democrației. Problema este că Ucraina nu e în acest moment o democrație pentru că funcționează sub puterea legii marțiale, care nu permite organizarea de alegeri și, cum legea marțială va rămâne în vigoare cât va dura războiul, iar sfârșitul războiului nu se întrevede, Zelenski va rămâne, în calitate de comandant suprem, șeful nedisputat al statului.

Concentrarea evidentă a puterii poate avea, din punct de vedere politic, un recul puternic. Dacă Zelenski își asumă întreaga putere (el și colaboratorii săi cei mai apropiați), atunci va fi singurul responsabil de eventualele eșecuri. Președintele a declarat că această remaniere largă dorește să aducă „o nouă energie, noi idei și inițiative”, dar conducerea unei țări aflate în război cu un gigant este dificilă și orice sincopă a guvernării va alimenta sentimente de dezamăgire și ostilitate față de acest președinte, care a preluat rolul de lider de război. Faptul că Zelenski și-a asumat poate mai multă putere decât avea probabil nevoie (și care este privit la Washington cu „oarecare îngrijorare”) reprezintă un pariu în care președintele a acceptat riscul unei destabilizări politice interne.

Războiul

Deși a fost lăudată de șefii spionajului britanic și american ca fiind o „realizare remarcabilă” care poate schimba regulile jocului și narativul războiului, incursiunea ucraineană în teritoriul rusesc, în regiunea Kursk, declanșată la început de august, nu este privită de toată lumea ca o mutare benefică sau măcar inteligentă. Ucrainenii au pătruns inițial în teritoriul rusesc ca în unt, fără să întâmpine o rezistență serioasă din partea militarilor ruși, și au reușit să ocupe aproximativ 1.300 de kilometri pătrați de teritoriu și zeci de localități de mici dimensiuni, dar niciuna de importanță strategică. În plus, în ultimele aproape două săptămâni, ofensiva a încetat și ucrainenii par că nu știu ce să facă, să continue înaintarea sau să consolideze pozițiile ocupate până acum.

Dacă Zelenski a urmărit să folosească ocuparea teritoriului rusesc ca monedă de schimb într-o eventuală negociere de pace „justă”, atunci ar trebui ca aria ocupată să fie mult mai mare și să includă obiective de importanță strategică, și, totodată, ar trebui ca armata ucraineană să poată apăra aceste teritorii vaste. Or, până în prezent, nu este deloc clar dacă ucrainenii pot atinge vreunul dintre aceste obiective. Având în vedere cvasi-oprirea ofensivei, în condițiile în care riposta rusească este slabă, nu este clar dacă chiar au vreun obiectiv fixat. Este drept că incursiunea a produs un șoc în Rusia, pentru că a adus realitățile războiului pe pământ rusesc, în casele rușilor obișnuiți, ceea ce în mod normal ar trebui să reprezinte o umilință pentru Moscova, dar nimeni nu trebuie să subestimeze cinismul lui Putin, care nu va ezita să lase o parte a populației sub ocupație străină, dacă în acest fel își va atinge scopurile. Despre pace, în aceste condiții, nici nu poate fi vorba.

 Dacă însă Zelenski a mizat că îi va forța pe ruși să disloce trupe de pe frontul de est, din regiunea Donețk, și să le deplaseze în regiunea Kursk, atunci s-a înșelat grav. Putin nu numai că nu a deplasat forțele din Donețk, ci le-a și întărit, iar un corp de armată rusă care numără aproximativ 30.000 de militari continuă ofensiva spre vest, mai exact, spre orașul Pokrovsk, pe care sunt pe cale să îl cucerească. Pierderea Pokrovskului ar însemna un dezastru pentru ucraineni, pentru că orașul este un centru logistic esențial pentru aprovizionarea armatei ucrainene cu armament, combustibili și alimente, fiind un nod unde se întretaie mai multe șosele și căi ferate. Dacă pierd Pokrovskul, nu numai că ucrainenii ar pierde principalul centru de aprovizionare din regiune, dar ar fi nevoiți și să se retragă, și să lase deschisă calea spre noi cuceriri rusești.

 Șeful forțelor armate ucrainene, Olek­sander Sîrskii, a recunoscut într-un interviu acordat CNN că situația de la Pokrovsk „este cea mai problematică pentru noi”, dar a continuat să apere incursiunea în Kursk, subliniind că în ultimele zile rușii nu au mai făcut niciun pas, pentru că „le-am anihilat capacitatea de a trimite întăriri și de a face manevre”.

 Analiștii care critică decizia lui Zelenski de a lansa ofensiva în Kursk nu sunt puțini de o parte și de cealaltă a Atlanticului, în pofida declarațiilor lui Sîrskii că aceasta și-a atins obiectivul. Obiecția principală este că prin această incursiune în care Ucraina a folosit unele dintre cele mai bune trupe ale sale a fost slăbită rezistența în Donețk, fapt remarcat, de altfel, și de Putin, dar nu este clar dacă aceste forțe de elită ar fi avut vreun impact major asupra rezistenței în fața avansului rusesc spre Pokrovsk. Rușii au folosit încă din iarnă drept principală armă tactică bombe cu planare de mare putere, care fac prăpăd în rândurile ucrainenilor și sunt în mare parte responsabile de câștigurile teritoriale rusești din acest an. Zelenski a cerut la reuniunea de vinerea trecută a grupului Ramstein de apărare a Ucrainei noi arme antiaeriene, precum și muniție, dar nu a primit decât un sistem antiaerian „vintage”, care nu se știe cât de vechi și de eficient este.

 Prin incursiunea în Kursk, Zelenski a pariat masiv pe impresia pe care o va lăsa asupra rușilor ocuparea unei porțiuni, chiar dacă mică, a teritoriului lor, dar se pare că, deocamdată, Putin i-a răspuns la bluf.