De același autor
Pe 27 decembrie 2006, cu putin timp inainte de intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, presedintele a promulgat Legea privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor (489/2006), dupa ce fusese adoptata de parlament cu o zdrobitoare majoritate. Tara mai cunoscuse anterior doua legi ale cultelor, cea din 1928 si cea din 1948. Aceasta din urma, expresie a ideologiei comuniste care a dominat Romania vreme de mai bine de patru decenii, a fost in vigoare 17 ani dupa caderea regimului. Desi in dispozitiile finale se aminteste ca prin noua lege se abroga legea din 1948, ne punem intrebarea: de ce nu s-a intamplat acest lucru imediat dupa 1989? Si, mai precis: de ce s-a emis aceasta lege abia acum, adica la 17 ani de la prabusirea comunismului? Explicatia e simpla si indeobste cunoscuta: rivalitatile si negocierile dintre cultele recunoscute, dintre stat si culte, in toti acesti ani care au urmat caderii sistemului totalitar.
Laicitate vs. religiozitate, statul si actorii religiosi
Si totusi, era necesara o astfel de lege in Romania? Nu cumva erau suficiente precizarile generale din Constitutia Romaniei, adoptata in 2003? Potrivit acesteia, cetatenilor romani le sunt garantate libertatea constiintei (art. 29: "Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma…" - alin. 1; "Libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc" - alin. 2) si libertatea de exprimare (art. 30: "Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile" - alin. 1). O problema o reprezinta totusi art. 29, alin. 5, care prevede: "Cultele religioase sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul acestuia…" .
Legea cultelor ridic a mai multe probleme importante. Ea reprezinta un exces de reglementare, fiind tipica pentru un stat inca tributar modelului centralist. In mod normal, e problema comunitatilor religioase cum se organizeaza si cum se conduc. Insa statul roman isi rezerva dreptul de a se amesteca in treburile cultelor, iar acest aspect apare explicit in lege: el acorda sprijin financiar sau facilitati fiscale, chiar daca la cerere (art. 10), si solicita buna intelegere, respect intre si fata de religie/religii (art. 13). Este drept ca statul a facut o concesie, considerand cultele drept parteneri sociali (art. 7).
Statele moderne se manifesta in general ca state laice. Altfel spus, se urmareste separarea statului de biserica, statul fiind neutru in chestiunile religioase, iar cand situatia o cere se comporta ca arbitru in disputele religioase. Potrivit Legii cultelor, intr-o forma indirecta, dar totusi destul de clara, statul roman se considera la randul sau stat laic. "In Romania nu exista religie de stat; statul este neutru fata de orice credinta religioasa sau ideologie atee" - articolul I, alin. 1. Iar la alin. 2 din acelasi articol: "Cultele sunt egale in fata legii si a autoritatilor publice. Statul, prin autoritatile sale, nu va promova si nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminari fata de vreun cult" .
Incalcarea egalitatii sanselor
Statul a decis (si a legiferat) ca exista diversi actori religiosi: culte, asociatii religioase si grupari religioase (art. 6). Exista in lege formula cel putin nefericita de "culte recunoscute". Desi nu apare si sintagma "culte nerecunoscute", prin omisiune se subintelege ca acestea exista, ceea ce scoate in evidenta inca o data ca statul pretinde a fi instanta in materie religioasa. Aceasta ierarhizare are consecinte practice importante, pentru ca de asta depinde acordarea - s-a precizat ca "la cerere"! - de sprijin financiar, de facilitati fiscale s.a.m.d. In mod normal, nu statul ar fi in drept sa decida care asociatie (voluntara) este cult si care nu. De ce ar fi chemat statul sa dispuna cine se incadreaza in categoria cultelor, cine in cea a asociatiilor si cine in cea a gruparilor religioase?
Art. 40, alin. 1 prevede ca infiintarea unei asociatii religioase - ca persoana juridica - este conditionata de inscrierea a cel putin 300 de persoane, cetateni romani sau rezidenti. Pentru recunoasterea calitatii de cult unei asociatii religioase este necesara dovada constituirii legale, functionarea pe teritoriul tarii de cel putin 12 ani (art. 18, pct. a) si ca beneficiaza de adeziunea unui numar de cetateni romani cu domiciliul in Romania care sa reprezinte minimum 0,1% din totalul populatiei (aceasta inseamna la ora actuala circa 23.000 de persoane), fapt care trebuie dovedit cu "liste originale" (art. 18, pct. b).
Fixarea unui numar de 300 de persoane pentru constituirea unei asociatii religioase, in comparatie cu doar 3 in cazul celorlalte asociatii, se incadreaza in specia discriminarii. O lege ar trebui sa fie aceeasi pentru toti, in toate cazurile. Cel mai probabil, precizarile legate de conditiile de constituire a organizatiilor religioase au fost acceptate pentru mentinerea statu-quo-ului. Si, mai direct spus, cultele existente, mai ales cele mari, par a fi urmarit sa se apere de noii concurenti de pe piata religioasa. Prin aceste prevederi, legea incalca un principiu fundamental: egalitatea sanselor.
Conform criticilor externe, intre cele 56 de tari membre ale OSCE, Romania impune cele mai restrictive conditii pentru inregistrarea unei asociatii religioase. Aparatorii legii au amintit ca in alte tari europene exista conditii mult mai stricte. Totusi, s-a omis sa se spuna ca sunt state europene (Italia, Olanda, dar si Bulgaria, vecina noastra altminteri mult dispretuita, Macedonia s.a.m.d.) in care nu exista astfel de prevederi in legislatia religioasa. Se pare insa ca inca nu reusim sa scapam de tentatia de a raporta situatia din Romania in privinta drepturilor omului la cele mai joase standarde, nu la cele mai inalte.
Si inca ceva. Contrar a ceea ce s-au grabit sa spuna unele parti interesate, nu toate cultele (si ma refer la cele deja recunoscute) au sustinut trecerea legii prin parlament in forma actuala. Unele dintre ele au considerat fie ca nu erau rezolvate litigiile existente (mai ales cele legate de patrimoniu), fie ca se lasau "portite" pentru atingerea libertatii de afirmare a cultului.
Pericolul incalcarii libertatii de expresie
Prin art. 13, alin. 2 "sunt interzise orice (subl. ns.) forme, mijloace, acte sau actiuni de defaimare si invrajbire religioasa, precum si ofensa publica adusa simbolurilor religioase". Aceasta este o prevedere generala, introdusa la solicitarea cultului musulman. Contextul international recent a jucat un rol foarte important in modificarea Legii cultelor. Legislatorul roman s-a grabit sa introduca o prevedere legala pe care, din cate stim, nici un alt stat european nu a mai adoptat-o. Probabil s-a vrut preintampinarea(?) unei situatii de tipul "scandalului caricaturilor", care, pornit din Danemarca, a starnit reactii violente din partea radicalilor islamici. Numai ca se uita doua chestiuni: 1) in Romania nu au existat asemenea manifestari; 2) in Europa nu exista de multa vreme interdictii cu privire la emiterea de opinii critice, inclusiv in forma satirica, fata de religie (in general). Insa avem in articolul cu pricina o problema constitutionala, el venind in contradictie cu articolele 29 si 30 din Constitutia Romaniei. Dincolo insa de cine a avut initiativa introducerii acestui articol, el poate fi punctul de pornire pentru actiuni punitive impotriva oricarei perspective critice asupra vreunei religii sau denominatiuni. Pana la urma, este dreptul constitutional al cetatenilor sa aiba sau nu vreun respect pentru o ideologie sau alta, fie ea religioasa sau politica. Nu pledez in nici un caz pentru ofensarea credintei cuiva. Insa oamenii au dreptul sa se exprime critic fata de o religie sau alta. Chiar daca linia de demarcatie intre ceea ce este legitim si ce este ofensator se poate dovedi (foarte) subtire.
O privire comparativa intre legea din Romania si legislatia din Occident
Exista o "piata religioasa" in care adeptii diferitelor credinte isi expun ofertele. Aceasta este o sursa de (potential) conflict, dar care poate fi mentinut in limite suportabile, normale, prin acceptarea regulilor civilizate de comportament. Pe cel care iti critica credinta in vreme ce si-o glorifica pe-a lui nu il amendezi sau inchizi (ori mai rau, il lapidezi), ci il combati cu argumente.
Occidentul - pentru care romanii au facut de doua secole incoace o adevarata obsesie - cunoaste doua mari tipuri de legislatie religioasa: europeana si americana. Statele Unite ale Americii se ghideaza in problema libertatii religioase si de constiinta dupa Constitutie, mai precis dupa Amendamentul I, adoptat in 1791 ("Congresul nu va elabora nici o lege care sa se refere la vreo oficializare a religiei sau care sa interzica practicarea libera a unei religii…"). SUA nu au o lege a cultelor similara celei din Romania. In Europa exista un act comun, care atinge drepturile religioase - Conventia europeana pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (art. 9, alin. 1: "Orice persoana are dreptul la libertatea de gandire, de constiinta si de religie; acest drept implica libertatea de a-ti schimba religia sau convingerea, individual sau colectiv, in public sau particular, prin cult, invatamant, practici si prin indeplinirea ritualului"; de asemenea, art. 10, alin. 1 prevede libertatea de expresie), conventie semnata de statele care fac parte din Consiliul Europei. Multe state europene (daca nu toate) au insa legi speciale referitoare la chestiunile religioase, cateva respectand cu strictete laicitatea (cazul Frantei) sau consfintind in Constitutie dominatia unui cult (cazul Greciei, ceea ce a si dat nastere unor controverse in interiorul Uniunii Europene), in vreme ce majoritatea a adoptat modelul cooperarii intre stat si culte. Cel din urma model ar fi fost urmat si in cazul Legii cultelor din Romania, conform afirmatiilor unora dintre cei implicati in elaborarea si promulgarea acestui act normativ.
Reactii straine la Legea cultelor si posibile calcule electorale
Dupa trecerea prin parlament si promulgara de catre presedintele Romaniei, Legea cultelor a starnit reactiile unor culte si asociatii religioase, ale unor ONG-uri si ziaristi din tara, dar si ale unor organisme guvernamentale americane sau institutii private de monitorizare a drepturilor omului in lume. Cele mai taioase critici au venit din partea Comisiei Helsinki pentru Securitate si Cooperare in Europa, agentie guvernamentala a SUA, si din partea Institutului pentru Religie si Politici Publice din Washington. In vreme ce Comisia Helsinki - printr-un document semnat de senatorul Sam Brownback si congresmanul Christopher Smith - a prevenit ca, daca legea va fi promulgata (dupa cum am vazut, acest lucru s-a si intamplat), "Romania va fi tara cu cel mai greoi sistem de inregistrare a noilor culte, dintre toate cele 56 de tari membre ale OSCE", Institutul pentru Religie si Politici Publice a subliniat ca tara noastra are "cea mai proasta lege din Europa referitoare la religie". Institutul a mers chiar mai departe, cerand presedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, si presedintelui Parlamentului European, Josep Borrell, precum si urmasului sau in aceasta functie sa verifice daca legea romaneasca a cultelor respecta drepturile omului si standardele UE.
Americanii au cateva sensibilitati importante pe care romanii nu le pot neglija, printre ele libertatea (cea religioasa fiind foarte - poate cea mai - importanta), democratia si respingerea totalitarismelor. Daca in privinta celui din urma aspect presedintele Traian Basescu a punctat prin condamnarea comunismului - ceea ce a reprezentat in primul rand un act de normalizare a spatiului public intern, dar a cantarit greu si dincolo de Atlantic -, Legea cultelor a ridicat semne de intrebare. Joseph K. Grieboski, directorul Institutului amintit, facea observatia, riscanta, ca seful statului roman nu si-a respectat promisiunea electorala de a se distanta de comunism. E posibil ca mai degraba presedintele - in afara de sfaturile primite - sa fi luat in calcul si avantajele electorale pe care le-ar putea obtine in urma promulgarii Legii cultelor, prin captarea simpatiilor acelei parti a populatiei (deloc neinsemnata) atrasa de liderii politici care practica un tip de populism din care factorul religios nu lipseste. Numai ca jocul se poate dovedi destul de riscant in acest caz.
Cateva concluzii
Realizarea Legii cultelor a avut la baza presupozitia ca deasupra tuturor actorilor sociali se afla statul, o entitate nu doar omniprezenta si omnipotenta, dar si omniscienta. Ideea ca statul este cel mai bun administrator razbate si din aceasta lege. Statul crede ca poate administra libertatea, inclusiv pe cea religioasa. Un postulat liberal (a nu se face suprapunerea cu vreo formatiune politica) suna foarte simplu: interesul general este suma unor interese particulare. Iar unele interese particulare pot incalca (nelegitim) alte interese particulare. Or, este cat se poate de clar ca actuala Lege a cultelor a fost rodul unor negocieri nesfarsite, a impunerii in text a unor formule care slujeau interese particulare. Mai clar spus, in cazul de fata unele religii sau denominatiuni si-au vazut incluse pretentiile, cerintele in lege: unele, in privinta numarului pentru recunoasterea de noi asociatii sau culte, altele, in privinta "ofensei religioase". Institutiile statului, de la parlament la Presedintie, ar fi fost necesar sa vegheze ca libertatile fundamentale inscrise in Constitutie (inclusiv libertatea religioasa si de constiinta) sa nu fie incalcate. Ceea ce nu s-a intamplat. Mai mult decat atat, au produs o legislatie stufoasa, cu potential restrictiv.
