De același autor
Noul guvern german își va da primul test major pe plan european și internațional mai devreme decât credea. Cabinetul lui Olaf Scholz (social-democrați, Verzi și liberali) va trebui să decidă rapid ce are de făcut cu cel mai mare proiect energetic din ultimii ani de pe teritoriul Europei: gazoductul Nord Stream 2. Alegerea pe care o va face coaliția de guvernare de la Berlin va afecta nu doar piața de energie din Germania, ci și securitatea energetică a Europei în ansamblu.
Germania trebuie să ia hotărârea sub o presiune uriașă, în contextul în care UE are de trecut o iarnă grea, cu rezerve minime de gaze naturale, cu creșteri astronomice de prețuri la energie, posibile întreruperi de aprovizionare și cu o Rusie care își zăngăne din nou armele la granițele Ucrainei.
Până în urmă cu o lună, majoritatea celor care au criticat proiectul începuseră să se resemneze că nu mai e nimic de făcut. Gigantul energetic rusesc Gazprom (controlat direct de Kremlin) a finalizat conducta în septembrie, după o întârziere de circa doi ani. După o investiție de 10 miliarde de dolari, Nord Stream 2 străbate 1.230 km pe sub Marea Baltică pentru a aduce gazul rusesc direct în Germania, ocolind țările de tranzit tradiționale, precum Ucraina și Belarus.
Proiectul a stârnit de la bun început criticile SUA și ale NATO, precum și pe cele ale Marii Britanii, statelor baltice și Poloniei, pentru că nu ar face altceva decât să mărească dependența Europei de hidrocarburile rusești și să sporească astfel influența Rusiei în UE. Temerile sunt justificate – Moscova excelează la acest capitol, așa cum a dovedit-o și în iarna 2005-2006 pentru a forța Ucraina să îi plătească prețul cerut. După ce ucrainenii au ales un președinte pro-occidental, Vladimir Putin a decis să le mărească prețul la gaze și, în momentul în care Kievul a refuzat, a sistat fluxul de hidrocarburi, afectând și majoritatea țărilor europene în plină iarnă. Acum, prin Nord Stream, Putin practic mărește calibrul armei sale geopolitice. Germania Angelei Merkel, pe de altă parte, a susținut tot timpul că prin acest proiect va crește siguranța energetică europeană (conducta având o capacitate mai mare decât cele existente) și că gazul va fi mai ieftin.
Un cartof fierbinte pasat noului cancelar
Apoi, pe ultima sută de metri a mandatului Angelei Merkel, la jumătatea lunii noiembrie, Agenţia Federală a Reţelelor (autoritatea care reglementează energia în Germania) a suspendat temporar procedurile de certificare pentru Nord Stream 2. Instituția a invocat un obstacol juridic – Nord Stream 2 AG, compania controlată de Gazprom, care deține conducta, este înregistrată în Elveția. Or, ca să respecte legile naționale, ea trebuie înregistrată în Germania. În același timp însă, proiectul trebuie să respecte și normele europene, care prevăd că deținătorii unei conducte trebuie să fie diferiți de furnizorii de hidrocarburi pentru a exista o competiție corectă pe piață. Evident, Rusia nu va fi niciodată dis[1]pusă să cedeze controlul.
Proiectul rusesc geamăn existent deja din 2011, Nord Stream 1, a fost exceptat de la această regulă UE, pentru că a fost tratat ca un proiect de „interconectare”, nu de furnizare directă. Agenția are timp până în ianuarie să își facă publică decizia și a explicat deja că nu va continua procesul de certificare până când Nord Stream 2 AG nu își va transfera activele către o subsidiară germană. Cu alte cuvinte, a evitat să ia ea însăși o decizie cu implicații atât de mari, iar cartoful fierbinte a trecut de la guvernarea Merkel la cea a succesorului Olaf Scholz.
Ce s-a schimbat?
Dincolo de schimbarea majorității de guvernare în Germania, a intervenit explozia prețurilor la energie cauzată de cererea tot mai mare generată de pandemie (o scumpire la care a contribuit și Rusia, prin refuzul de a suplimenta cantitățile furnizate Europei – o formă de presiune pentru a grăbi darea în folosință a conductei). Pe de altă parte însă, a crescut presiunea internațională asupra Berlinului de a nu face jocul Kremlinului. Rusia este deja cel mai important furnizor de gaze naturale pentru Europa – Germania, de pildă, e dependentă deja de gazul rusesc la un nivel de 60%; pentru alte state euro[1]pene, dependența este și mai mare. Nord Stream 2 va agrava problema. Mai mult de[1]cât atât, va descuraja alte viitoare investiții ale unor competitori capabili să diversifice sursele de aprovizionare. Ceea ce ar bate în cuie cu adevărat poziția monopolistă a Gazprom și va face întreaga piață europeană mai puțin flexibilă.
Sursă majoră de fricțiuni cu UE, SUA și NATO
Gazoductul gigantic construit de Rusia este deja de câțiva ani o sursă majoră de fricțiuni în relațiile transatlantice. În ciuda criticilor dure venite din SUA, NATO și unele țări membre UE, Angela Merkel a susținut constant proiectul. „Nord Stream a fost cea mai mare greșeală a cancelarului german”, dar nu a avut ce să facă din cauza lobby-ului companiilor germane care se doreau parte a proiectului, a explicat fostul președinte al Consiliului European, polonezul Donald Tusk, citat de Deutsche Welle. În fapt, Nord Stream aduce prejudicii intereselor europene în ansamblu, mai spune polonezul, care a dezvăluit și că Angela Merkel a recunoscut aceste aspecte într-o conversație pe care cei doi ar fi avut-o. Tusk, dar și Polonia, a fost printre cei mai vocali critici ai proiectului, argumentând că el aruncă Europa Centrală și de Est din nou în sfera influenței Moscovei. În favoarea Nord Stream s-au pronunțat Olanda, Austria și Ungaria.
În schimb, Washingtonul a avertizat de la bun început că Nord Stream va adânci dependența Europei de hidrocarburile rusești și că va pune astfel în mâinile Kremlinului pârghii de putere noi. Apoi, în luna mai a acestui an, Joe Biden și Angela Merkel au ajuns la un acord ca SUA să nu sancționeze companiile participante la proiect (în schimbul promisiunii Germaniei că va penaliza ea însăși Rusia dacă folosește conducta ca armă împotriva Ucrainei). Criticii au crezut atunci că bătălia pentru a opri proiectul a fost pierdută. Însă decizia din primăvară s-a întors împotriva liderului democrat de la Casa Albă.
Republicanii din Congres refuză să își dea acordul final pentru nominalizarea a peste 50 de diplomați americani și, mai important, se opun adoptării unui nou buget al Apărării. Că o fac din convingere sau doar pentru a marca puncte politice contra democraților, congresmenii republicani invocă problema Nord Stream în ambele dosare și amenință că nu își vor da acordul până SUA nu vor reveni la sancțiuni.
Presiunile internaționale asupra Germaniei de a bloca proiectul s-au înmulțit exponențial după ce Rusia a început să maseze trupe impresionante la granița cu Ucraina. „Nord Stream e un proiect rusesc geopolitic gândit să dezbine Europa și să-i șubrezească securitatea energetică”, avertiza recent secretarul de stat american Antony Blinken. Marea Britanie este la fel de categorică, chiar dacă nu mai este parte a UE.
Ministrul de externe Liz Truss a cerut statelor NATO să blocheze darea în folosință a gazoductului: „Nord Stream riscă să sub[1]mineze securitatea europeană pentru că va permite Rusiei să strângă lațul în jurul națiunilor care sunt dependente de gazul ei”. Truss a avertizat Kremlinul că va face o eroare strategică dacă va invada Ucraina și că NATO va reacționa la o astfel de agresiune. Premierul Boris Johnson a cerut și el statelor UE să respingă proiectul și să se situeze „în favoarea Ucrainei și a stabilității în regiune”.
Ucraina, cel mai mult de pierdut
Cea care are prima de pierdut dacă Nord Stream primește totuși undă verde – Ucraina – are și cele mai dure critici de formulat. Ucraina a cerut oficial SUA și NATO să sancționeze proiectul și să în[1]cerce să îl oprească, întrucât reprezintă o amenințare existențială la adresa Ucrainei.
„O armă geopolitică periculoasă în mâinile Kremlinului”, spunea liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski. Nord Stream va afecta considerabil economia ucraineană. Kievul depinde de veniturile obținute din taxele de tranzit, iar infrastructura sa de transport al hidrocarburilor va deveni desuetă, odată Nord Stream 2 dată în folosință. În ciuda asigurărilor Moscovei și a condiției puse de Angela Merkel, ca Rusia să nu folosească proiectul împotriva Ucrainei, oficialii ucraineni au explicat că Nord Stream își produce deja efectele. Rusia nu a deschis discuțiile și nici nu dă semne că ar vrea să o facă pentru un contract de prelungire a tranzitului de gaze prin conductele ucrainene, în condițiile în care actualul contract expiră peste circa doi ani. După acea dată, Ucraina va pierde taxele de tranzit, au explicat oficialii Naftogaz. Ca un premiu de „con[1]solare”, are însă o altă promisiune germană: că va primi subvenții pentru tranziția către energia regenerabilă. Kievul a amenințat că, dacă proiectul merge totuși mai departe, Ucraina va apela la instanțe inter[1]naționale, pentru că el nu are cum să fie conform cu spiritul și litera legii europene.
O poziție mai tranșantă pe plan intern
În cele din urmă însă, tot guvernul german va trebui să ia decizia. Dar nici aici nu există consens. Dacă noul cancelar Olaf Scholz (fost vicecancelar și ministru de finanțe) a sprijinit tot timpul proiectul, noii săi parteneri de coaliție – Verzii și liberal-democrații – au poziții radical diferite.
Copreședinta ecologiștilor Annalena Baerbock (nominalizată ca ministru de externe) a fost categorică: partidul său se va opune dării în folosință, pentru că Germania nu trebuie să cedeze „șantajului Rusiei”. Moscova, spune ecologista, joacă poker și e parțial responsabilă de creșterea prețurilor la gaze în Europa. Dincolo de asta, „poziția guvernului german se abate de la abordarea eurpeană”, crede reprezentanta Verzilor. Și celălalt copreședinte ecologist se situează pe aceleași poziții – Robert Habeck a declarat că se îndoiește că Nord Stream 2 respectă regulile euro[1]pene (compania Nord Stream 2 AG, care deține și va opera gazoductul, e deținută în totalitate de rușii de la Gazprom, ceea ce contravine clar directivelor europene privind energia). Liberal-democrații au cerut și ei un moratoriu asupra Nord Stream, în care să se țină cont de abuzurile Rusiei la adresa democrației. Chiar dacă negocierile de guvernare dintre membrii noii coaliții nu fac nicio referire clară la Nord Stream, Scholz riscă în aceste condiții să creeze tensiuni în coaliția de guvernare imediat după învestire. Dosarul este spinos, iar Germania pare că va avea de pierdut, indiferent ce decide. Olaf Scholz va trebui să hotărască curând dacă e de preferat o pierdere pe termen scurt sau una pe termen lung. Pe termen scurt, există o mare probabilitate să apară închideri temporare sau permanente de fabrici, iar costul vieții să crească. Însă pe termen lung, prețul plătit va fi și mai mare, pentru că toate pârghiile se vor afla la Kremlin. Schimbarea de gardă de la Berlin ar fi, așadar, o ocazie bună ca Germania să întoarcă armele și să pună pe primul loc interesele europene, pe cele de mediu și pe cele geostrategice. Să dea Rusiei într-un final un semnal lipsit de ambiguitate. //
