De același autor
În cele nouă luni care s-au scurs de la începutul acestui an, Republica Populară Democratică Coreeană a reușit să demonstreze că deține potențialul de a produce o rachetă balistică intercontinentală (cu o rază de acțiune mai mare de 5.000 km), că poate miniaturiza un focos nuclear sau termonuclear astfel încât să poată fi instalat cu succes pe o rachetă balistică intercontinentală și că deține și fabrică arme termonucleare (bombe cu hidrogen).
Practic, de la începutul anului 2017, Coreea de Nord a demonstrat lumii în fiecare lună capabilitățile sale nucleare și balistice, fie prin lansări de rachete, fie prin teste nucleare. Iar toate aceste evoluții s-au desfășurat în văzul întregii comunități internaționale, care nu a putut face nimic, în afară de a emite comunicate de presă indignate și a cere Phenianului să respecte dreptul internațional și regimul de neproliferare nucleară. Este ca și cum Kim Jong Un a vrut să arate întregii lumi că nu dă doi bani pe normele de drept internațional.
Ceea ce ne aduce la ce dorește de fapt regimul nord-coreean. Aparenta sa iraționalitate ascunde de fapt o politică „pe marginea prăpastiei“ (brinkmanship) atent calibrată, iar evoluțiile recente, în ciuda beligeranței și agresivității evidente a acestora, ascund o invitație la dialog. Astfel, Phenianul este interesat de două lucruri: în primul rând, dorește garanții ferme de securitate din partea SUA că nu va interveni să elimine dinastia Kim (așa-numitul regime change), o posibilitate evocată prima dată de includerea Coreei de Nord pe „Axa răului“ de către președintele american George W. Bush în 2002.
Iar în al doilea rând, accesul la resursele materiale necesare supraviețuirii dinastiei Kim, eliminarea sancțiunilor impuse de SUA și ONU împotriva Coreei de Nord, precum și extorcarea Coreei de Sud de fonduri și alte bunuri (în principal hrană) cu ajutorul arsenalului nuclear și balistic. În acest joc diplomatic foarte tensionat și complex sunt atrase și China, principalul aliat și sponsor al Phenianului, precum și Japonia, unul dintre inamicii istorici.
În ciuda eșecului SUA de a împiedica Coreea de Nord să dezvolte arme nucleare și tehnologie balistică, pe care le-a și proliferat la nivel global de altfel (Pakistan, Siria, Iran), Washingtonul nu pare să fie interesat să îndeplinească condițiile Phenianului. Testul termonuclear din 3 septembrie 2017, coroborat cu testarea pe 3 iulie a unei rachete balistice intercontinentale, pun SUA într-o poziție extrem de dificilă – pentru prima dată Coreea de Nord poate amenința teritoriul american cu lovituri nucleare. Chiar dacă s-ar putea să mai dureze ceva timp până când nord-coreenii operaționalizează o rachetă balistică intercontinentală cu focos termonuclear, mesajul e destul de clar: în cazul unui conflict, teritoriul american poate fi lovit. Discutăm practic de descurajarea nucleară reciprocă între SUA și Coreea de Nord, dincolo de limitele geografice ale peninsulei coreene sau ale regiunii Asia-Pacific (Japonia, Okinawa, Guam).
Gravitatea situației este recunoscută și de fostul consilier politic al președintelui Trump, Stephen Bannon, care înainte să plece de la Casa Albă, a dat un interviu exploziv revistei americane The American Prospect, în care a descris candid cum stăteau lucrurile cu trei săptămâni înainte de testarea bombei cu hidrogen:
„Nu există soluție militară la adresa amenințărilor nucleare nord-coreene! Până când cineva se gândește cum să soluționeze acea parte a ecuației care arată că 10 milioane de locuitori ai Seulului vor muri în 30 minute ca urmare a unor atacuri cu armament convențional, nu știu despre ce vorbești, nu există soluție militară, s-a terminat, ne-au prins“.
Bannon e cunoscut pentru declarațiile sale incendiare și analizele sale partizane, dar acum chiar a surprins esența problemei: nu numai că un conflict militar între cele două Corei va duce la pierderi de vieți omenești catastrofale, dar orice soluție militară este una ineficientă.
Politic, însă, situația a fost agravată chiar de Administrația Trump. Pe 8 august, în aceeși zi în care Phenianul a anunțat că a instalat cu succes un focos nuclear pe o rachetă balistică, președintele Trump amenința Coreea de Nord cu „foc și pară“ (fire and fury) dacă va continua să amenințe Statele Unite. Bineînțeles că, la scurt timp după declarațiile președintelui american, mașina de propagandă a lui Kim Jong Un a început să tune și să fulgere cu amenințări la adresa SUA. Actuala administrație pare tot mai puțin pregătită pentru a formula un răspuns politic adecvat la amenințarea nucleară nord-coreeană.
Pe termen scurt și mediu, pot avea loc două evoluții: prima ar fi intensificarea proliferării nucleare în Asia, Coreea de Sud și Japonia, ambele state fiind capabile să dezvolte programe militare nucleare într-un timp relativ scurt, 6-18 luni. Acest lucru se va întâmpla dacă atât Seulul, cât și Tokyo consideră garanțiile americane de securitate ca fiind irelevante. A doua evoluție ar fi izbucnirea unui conflict militar între cele două Corei, care ar putea să culmineze cu un schimb nuclear între SUA și Coreea de Nord, care nu se va limita la Peninsula Coreea.
