De același autor
2005 s-a incheiat cu o inflatie (8,6%) peste cea stabilita ca tinta de catre Banca Nationala si guvern. Ba, daca analizam cu atentie lucrurile, depasirea, aparent neglijabila la prima vedere, este una destul de serioasa in raport cu ceea ce fusese prevazut initial si cu ce s-a tot revizuit pe parcurs (6,5% la inceput, apoi 7,5%, cifra careia ulterior i s-a adaugat o marja de toleranta de ± 1%).
Nu acesta este insa lucrul important. Nici ca s-a depasit de putin tinta, nici chiar ca s-ar fi depasit substantial tinta! Important este ca s-a probat fara echivoc ca, in ciuda tuturor sfortarilor si combinatiilor facute, politica stabilita nu a putut da rezultatele scontate. In conditiile date, nici nu putea. Asa-numita politica de tintire a inflatiei - respectiv de urmarire cu orice pret a scaderii inflatiei, chiar daca pentru acest obiectiv se ignora alti parametri macroeconomici, si, mai concret spus, se foloseste si cursul valutar pentru combaterea inflatiei, in ciuda efectelor grave asupra deficitului extern - nu este una realista pentru stadiul in care se gaseste inca economia din Romania.
Este o politica prematura, cel putin din motivul ca liberalizarea preturilor nu este incheiata si restructurarea intreprinderilor de stat care mai exista, dar si a celor private cu protectie politica si clientelara nu are loc. Inca exista o componenta puternica de preturi administrate, estimata a reprezenta 22% din total, care, ingloband preturi cu mare impact, cum sunt cele la energie, are influente cu mult mai mari decat o arata cifra respectiva. Si, cand administrativ exista prevazute cresteri masive ale preturilor in discutie, sansa de a obtine o temperare semnificativa a inflatiei pe ansamblu este compromisa. Cel mai cuminte este sa nu-ti propui scaderi semnificative, pentru a nu risca sa se faca mai mult rau decat bine economiei.
Scaderea inflatiei este fara indoiala un lucru benefic. Dar care are un cost. Lupta impotriva inflatiei costa, indiferent daca este dusa pe terenul economiei reale sau daca este purtata prin constrangeri monetare. Daca are loc prin restructurare - cu pretul cresterii somajului -, scaderea inflatiei este durabila, sanatoasa si cu posibilitati de compensare a costurilor. Daca insa - asa cum este situatia in - impotriva inflatiei se lupta preponderent, daca nu aproape exclusiv, cu mijloace monetare, pretul scaderii inflatiei este nu numai foarte ridicat, dar este aruncat de pe o perioada pe alta, se acumuleaza si nu se recupereaza. La nivelul unui an, costurile pot depasi beneficiile.
Din pacate, 2005 este unul dintre acesti ani. Beneficiile au fost de fapt derizorii. Inflatia prevazuta nu a fost realizata. Dezinflatia (sau scaderea inflatiei) a stagnat. Nu s-a obtinut o inflatie semnificativ mai mica decat cea din anul precedent. In schimb, costurile au fost extrem de ridicate. Cele directe - legate de asa-numitele “sterilizari” (preluarea contra dobanda de pe piata de catre Banca Nationala a leilor considerati in exces) - au fost mai substantiale decat oricand. Sumele acumulate la Banca Nationala din aceste operatiuni au ajuns se pare la echivalentul a 10 miliarde de euro. Iar, in contextul in care leul a cunoscut o apreciere fata de euro si dolar, n-a mai existat resursa de “acoperire” a acestor costuri, pe care o reprezenta reevaluarea scriptica a rezervelor valutare, gratie devalorizarii leului fata de euro si dolar. Cele mai grave, desi aproape imposibil de cuantificat, sunt costurile indirecte. Aprecierea leului, necombatuta tocmai pentru a o folosi ca ajutorare a scaderii inflatiei, a stimulat importurile si a descurajat exporturile, intr-o perioada in care era nevoie de a se induce efecte exact contrare. Exportatori care supravietuiau pe muchie de cutit au fost scosi din joc, fara ca altii sa existe deocamdata. Deficitul extern a luat-o razna, constituind un pericol incendiar pentru economie. Cel mai rau este probabil faptul ca aprecierea leului, pentru care n-a existat acoperire in cresteri de productivitate a muncii, a lovit, din pacate, nu numai in cei care supravietuiau la limita, dar si in cei comparativ performanti, care puteau rezista competitiei internationale si care au devenit acum vulnerabili.
In conditiile unui asemenea bilant beneficii/costuri, ajung pe tapet diferite intrebari care se justifica. La ce a folosit stabilirea unei tinte de inflatie despre care se stia ca nu prea este posibil de atins?! La ce a folosit o asemenea tinta, cand a fost nevoie sa se intervina pe parcurs pentru a o schimba, astfel incat rezultatul final sa nu para ca face ridicola tinta initiala?! La ce a folosit asumarea politicii de tintire a inflatiei, cand aceasta politica a trebuit de fapt sa fie oprita la scurt timp pentru ca, prin incurajarea devalorizarii leului, sa se tempereze expansiunea si mai dramatica a deficitului extern?!
Ating toate aceste intrebari problema de fond la care ar trebui sa se ia aminte in formularea tintelor de inflatie pe 2006 si a politicilor de urmat in anul in curs pentru atingerea acestora! Cel mai probabil insa, toate aceste probleme vor fi ignorate, urmand a se proceda si in 2006 la fel ca in 2005. Cu aceleasi rezultate!
